referitoare la interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 10 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare
Dosar nr. 2.340/1/2025
| Lia Savonea | - președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție - președintele completului |
| Elena Carmen Popoiag | - președintele Secției I civile |
| Adina Oana Surdu | - președintele Secției a II-a civile |
| Elena Diana Tămagă | - președintele Secției de contencios administrativ și fiscal |
| Eleni Cristina Marcu | - președintele delegat al Secției penale |
| Adina Georgeta Nicolae | - judecător la Secția I civilă |
| Cristiana Dana Enache | - judecător la Secția I civilă |
| Maricel Nechita | - judecător la Secția I civilă |
| Mihaela Glodeanu | - judecător la Secția I civilă |
| Cristina Truțescu | - judecător la Secția I civilă |
| Beatrice Ioana Nestor | - judecător la Secția I civilă |
| Marcela Marta Iacob | - judecător la Secția a II-a civilă |
| Rodica Zaharia | - judecător la Secția a II-a civilă |
| George Bogdan Florescu | - judecător la Secția a II-a civilă |
| Alina Irina Prisecaru | - judecător la Secția a II-a civilă |
| Cosmin Horia Mihăianu | - judecător la Secția a II-a civilă |
| Ruxandra Monica Duță | - judecător la Secția a II-a civilă |
| Cristina Ardeleanu | - judecător la Secția de contencios administrativ și fiscal |
| Maria Violeta Chiriac | - judecător la Secția de contencios administrativ și fiscal |
| Emilia Lenuța Panțuru | - judecător la Secția de contencios administrativ și fiscal |
| Andra Monica Asănică | - judecător la Secția de contencios administrativ și fiscal |
| Lucian Ioan Gherman | - judecător la Secția de contencios administrativ și fiscal |
| Andreea Bercaru | - judecător la Secția de contencios administrativ și fiscal |
| Simona Cristina Crăciunoiu | - judecător la Secția penală |
| Paul Mihail Frățilescu | - judecător la Secția penală |
Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii ce formează obiectul Dosarului nr. 2.340/1/2025 este legal constituit conform dispozițiilor art. 516 alin. (2) din Codul de procedură civilă și ale art. 31 alin. (3) din Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 20/2023, cu modificările și completările ulterioare (Regulamentul).
Ședința este prezidată de doamna judecător Lia Savonea, președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție este reprezentat de doamna procuror-șef al Secției judiciare Antonia Eleonora Constantin.
La ședința de judecată participă doamna Raluca Emilia Leote, magistrat-asistent în cadrul Secțiilor Unite, desemnată în conformitate cu dispozițiile art. 32 din Regulament.
Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii ia în examinare recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curții de Apel Pitești, ce formează obiectul Dosarului nr. 2.340/1/2025.
Constatând că nu sunt chestiuni prealabile, doamna judecător Lia Savonea, președintele completului, acordă cuvântul asupra recursului în interesul legii reprezentantei procurorului general.
Doamna procuror Antonia Eleonora Constantin solicită admiterea recursului în interesul legii promovat de Colegiul de conducere al Curții de Apel Pitești și pronunțarea unei decizii de unificare a practicii judiciare, arătând că Ministerul Public apreciază ca fiind în litera și spiritul legii cea de-a doua orientare jurisprudențială prezentată în sesizarea de recurs în interesul legii, în sensul că, în cazul cererilor având ca obiect restituirea sumelor reprezentând contribuții de asigurări sociale de sănătate (CASS), reținute din pensiile care depășesc pragul de 3.000 lei, cereri formulate în contradictoriu cu casa județeană de pensii, competența aparține completului specializat pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale. Susține argumentele formulate în scris prin punctul de vedere depus la dosar.
Nefiind întrebări pentru reprezentanta Ministerului Public, doamna judecător Lia Savonea, președintele completului, declară dezbaterile închise, iar completul rămâne în pronunțare asupra recursului în interesul legii.
ÎNALTA CURTE,
deliberând asupra recursului în interesul legii, constată următoarele:
Prin Hotărârea nr. 23 din 25 noiembrie 2025, Colegiul de conducere al Curții de Apel Pitești a sesizat instanța supremă cu soluționarea recursului în interesul legii ce vizează următoarea problemă de drept:
Competența materială procesuală a instanței în soluționarea cererilor având ca obiect restituirea sumelor reprezentând contribuții de asigurări sociale de sănătate (CASS), reținute din pensiile care depășesc pragul de 3.000 lei, cereri formulate în contradictoriu cu casa județeană de pensii.
Recursul în interesul legii a fost înregistrat la Înalta Curte de Casație și Justiție la 27 noiembrie 2025, formându-se Dosarul nr. 2.340/1/2025, cu termen de soluționare la data de 23 februarie 2026.
Articolul 136
(1)Dispozițiile prezentei secțiuni privitoare la excepția de necompetență și la conflictul de competență se aplică prin asemănare și în cazul secțiilor specializate ale aceleiași instanțe judecătorești, care se pronunță prin încheiere. (…)
(4)Dispozițiile alin. (1)-(3) se aplică în mod corespunzător și completurilor specializate.
Legea nr. 304/2022 privind organizarea judiciară, cu modificările ulterioare:
Articolul 40
(1)Tribunalele sunt instanțe cu personalitate juridică, organizate la nivelul fiecărui județ și al municipiului București, potrivit anexei nr. 1, și au, de regulă, sediul în municipiul reședință de județ.
(2)În circumscripția fiecărui tribunal sunt cuprinse toate judecătoriile din județ sau, după caz, din municipiul București.
(3)În cadrul tribunalelor funcționează, în raport cu complexitatea și numărul cauzelor, secții sau, după caz, completuri specializate pentru cauze civile, cauze penale, cauze cu minori și de familie, cauze de contencios administrativ și fiscal, cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, cauze civile izvorând din exploatarea unei întreprinderi, insolvență, concurență neloială sau pentru alte materii, precum și completuri specializate pentru cauze maritime și fluviale.
Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare (Legea nr. 554/2004 sau Legea contenciosului administrativ):
Articolul 2
(1)În înțelesul prezentei legi, termenii și expresiile de mai jos au următoarele semnificații: (…)
f)contencios administrativ - activitatea de soluționare de către instanțele de contencios administrativ competente potrivit legii organice a litigiilor în care cel puțin una dintre părți este o autoritate publică, iar conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, în sensul prezentei legi, fie din nesoluționarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim;
Articolul 8
(1)Persoana vătămată într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim printr-un act administrativ unilateral, nemulțumită de răspunsul primit la plângerea prealabilă sau care nu a primit niciun răspuns în termenul prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. h), poate sesiza instanța de contencios administrativ competentă, pentru a solicita anularea în tot sau în parte a actului, repararea pagubei cauzate și, eventual, reparații pentru daune morale. De asemenea se poate adresa instanței de contencios administrativ și cel care se consideră vătămat într-un drept sau interes legitim al său prin nesoluționarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluționare a unei cereri, precum și prin refuzul de efectuare a unei anumite operațiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului sau interesului legitim. Motivele invocate în cererea de anulare a actului nu sunt limitate la cele invocate prin plângerea prealabilă.
Articolul 9
(1)Persoana vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim prin ordonanțe sau dispoziții din ordonanțe poate introduce acțiune la instanța de contencios administrativ, însoțită de excepția de neconstituționalitate, în măsura în care obiectul principal nu este constatarea neconstituționalității ordonanței sau a dispoziției din ordonanță.
(2)Instanța de contencios administrativ, dacă apreciază că excepția îndeplinește condițiile prevăzute de art. 29 alin. (1) și (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, sesizează, prin încheiere motivată, Curtea Constituțională și suspendă soluționarea cauzei pe fond.
(3)După pronunțarea Curții Constituționale, instanța de contencios administrativ repune cauza pe rol și dă termen, cu citarea părților. Dacă ordonanța sau o dispoziție a acesteia a fost declarată neconstituțională, instanța soluționează fondul cauzei; în caz contrar, acțiunea se respinge ca inadmisibilă.
(4)În situația în care decizia de declarare a neconstituționalității este urmarea unei excepții ridicate în altă cauză, acțiunea poate fi introdusă direct la instanța de contencios administrativ competentă, în limitele unui termen de decădere de un an, calculat de la data publicării deciziei Curții Constituționale în Monitorul Oficial al României, Partea I.
(5)Acțiunea prevăzută de prezentul articol poate avea ca obiect acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin ordonanțe ale Guvernului, anularea actelor administrative emise în baza acestora, precum și, după caz, obligarea unei autorități publice la emiterea unui act administrativ sau la realizarea unei anumite operațiuni administrative.
Articolul 10
(1)Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 3.000.000 de lei se soluționează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 3.000.000 de lei se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel.
Legea nr. 360/2023 privind sistemul public de pensii (Legea nr. 360/2023):
Articolul 128
Jurisdicția asigurărilor sociale se realizează prin tribunale și curți de apel.
Articolul 129
Tribunalele soluționează în primă instanță litigiile privind:
a)drepturile și obligațiile născute în temeiul contractului de asigurare socială;
b)deciziile de pensionare emise de casele teritoriale de pensii;
c)deciziile medicale emise de către Comisia Superioară de Expertiză Medicală a Capacității de Muncă din cadrul INEMRCM, precum și de către comisiile medicale regionale de contestație;
d)deciziile de recuperare a sumelor încasate necuvenit cu titlu de prestații de asigurări sociale/alte drepturi prevăzute de legi speciale;
e)alte drepturi și obligații născute în temeiul prezentei legi.
Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările și completările ulterioare (Legea nr. 263/2010):
Articolul 152
Jurisdicția asigurărilor sociale se realizează prin tribunale și curți de apel.
Articolul 153
Tribunalele soluționează în primă instanță litigiile privind:
a)modul de calcul și de depunere a contribuției de asigurări sociale, în cazul contractului de asigurare socială;
b)modul de stabilire a dobânzilor și penalităților de întârziere, în cazul contractului de asigurare socială;
c)înregistrarea și evidența contribuției de asigurări sociale, în cazul contractului de asigurare socială;
d)hotărârile Comisiei Centrale de Contestații privind deciziile de pensii;
e)deciziile comisiilor medicale regionale de contestații date în soluționarea contestațiilor privind deciziile medicale asupra capacității de muncă;
f)abrogat la 1 ianuarie 2018;
g)deciziile de pensionare emise de casele teritoriale de pensii;
h)plângerile împotriva proceselor-verbale de contravenție încheiate în baza prezentei legi;
i)abrogat la 22 iulie 2018;
j)abrogat la 1 ianuarie 2018;
k)deciziile de recuperare a sumelor încasate necuvenit cu titlu de prestații de asigurări sociale/alte drepturi prevăzute de legi speciale;
l)alte drepturi și obligații născute în temeiul prezentei legi.
Articolul 107
(1)În situația în care, ulterior stabilirii și/sau plății drepturilor de pensie, se constată diferențe între sumele stabilite și/sau plătite și cele legal cuvenite, casa teritorială de pensii operează, din oficiu sau la solicitarea pensionarului, modificările ce se impun, prin decizie de revizuire.
Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare (Legea nr. 227/2015, Codul fiscal):
Articolul 2
(2)Contribuțiile sociale obligatorii reglementate prin prezentul cod sunt următoarele: (…)
b)contribuția de asigurări sociale de sănătate, datorată bugetului Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate;
Articolul 153
(1)Următoarele persoane au calitatea de contribuabili/plătitori de venit la sistemul de asigurări sociale de sănătate, cu respectarea prevederilor legislației europene aplicabile în domeniul securității sociale, precum și ale acordurilor privind sistemele de securitate socială la care România este parte, după caz: (…)
f^7)Casa Națională de Pensii Publice, prin casele teritoriale de pensii, precum și casele sectoriale de pensii, pentru persoanele care realizează venituri din pensii prevăzute la art. 155 alin. (1) lit. a^2);
Articolul 154
(1)Următoarele categorii de persoane fizice sunt exceptate de la plata contribuției de asigurări sociale de sănătate: (…)
h^2)persoanele fizice care au calitatea de pensionari, pentru veniturile din pensii de până la suma de 3.000 lei lunar inclusiv, pentru care nu se datorează contribuția de asigurări sociale de sănătate;
Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare (Legea nr. 207/2015, Codul de procedură fiscală):
Articolul 1
În înțelesul prezentului cod, termenii și expresiile de mai jos au următoarele semnificații:
1.actul administrativ fiscal - actul emis de organul fiscal în exercitarea atribuțiilor de administrare a impozitelor, taxelor și contribuțiilor sociale, pentru stabilirea unei situații individuale și în scopul de a produce efecte juridice față de cel căruia îi este adresat; (…)
10.creanță fiscală - dreptul la încasarea oricărei sume care se cuvine bugetului general consolidat, reprezentând creanța fiscală principală și creanța fiscală accesorie;
11.creanță fiscală principală - dreptul la perceperea impozitelor, taxelor și contribuțiilor sociale, precum și dreptul contribuabilului la restituirea sumelor plătite fără a fi datorate și la rambursarea sumelor cuvenite, în situațiile și condițiile prevăzute de lege.
Articolul 168
(1)Se restituie, la cerere, contribuabilului/plătitorului orice sumă plătită sau încasată fără a fi datorată.
(2)În situația în care s-a făcut o plată fără a fi datorată, cel pentru care s-a făcut astfel plata are dreptul la restituirea sumei respective.
Autorul sesizării a arătat că problema de drept a fost soluționată diferit atât la nivelul secțiilor Curții de Apel Pitești, cât și la nivelul celorlalte curți de apel din țară, fiind conturate două opinii jurisprudențiale cu referire la competența materială de soluționare a cererilor având ca obiect restituirea sumelor reprezentând contribuții de asigurări sociale de sănătate (CASS), reținute din pensiile care depășesc pragul de 3.000 lei, cereri formulate în contradictoriu cu casa județeană de pensii.
Astfel, într-o primă orientare jurisprudențială, în cauze având obiectul anterior menționat, competența de soluționare aparține secției/completurilor specializate de contencios administrativ și fiscal.
În argumentare s-a avut în vedere că scopul urmărit prin acțiune de reclamanți este acela de a obține restituirea sumelor reținute din pensie cu titlu de contribuție de asigurări sociale de sănătate, sume ce reprezintă creanțe fiscale.
Au fost apreciate relevante considerentele Deciziei nr. 33 din 24 aprilie 2023, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 577 din 26 iunie 2023, prin care s-a statuat că termenul de prescripție aplicabil acțiunilor în restituirea sumelor reprezentând contribuții sociale de asigurări de sănătate, reținute din indemnizația de gratitudine prevăzută de art. 4 alin. (4) din Legea recunoștinței pentru victoria Revoluției Române din Decembrie 1989, pentru revolta muncitorească anticomunistă de la Brașov din noiembrie 1987 și pentru revolta muncitorească anticomunistă din Valea Jiului - Lupeni - august 1977 nr. 341/2004, cu modificările și completările ulterioare (Legea nr. 341/2004), este termenul de prescripție de 5 ani prevăzut de art. 219 alin. (1) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală.
Astfel, s-a reținut că sumele a căror restituire se solicită sunt incluse în categoria impozitelor, taxelor și contribuțiilor sociale obligatorii, reglementate de Codul fiscal și Codul de procedură fiscală, dreptul la încasarea acestora reprezentând o creanță fiscală.
S-a concluzionat în sensul că, regimul juridic aplicabil sumelor ce fac obiectul acțiunii fiind acela al creanțelor fiscale, el determină și natura de litigiu fiscal, fiind incidente, sub aspectul competenței, dispozițiile art. 10 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.
Într-o a doua orientare jurisprudențială, în cauze având obiectul menționat mai sus, instanța competentă este instanța de litigii de muncă și asigurări sociale.
În argumentarea acestei orientări jurisprudențiale s-a arătat că, în raport cu dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 554/2004, instanțele de contencios administrativ nu judecă toate litigiile care implică o autoritate publică, ci doar litigiile care privesc acte administrative tipice sau asimilate.
Au fost invocate considerentele Deciziei nr. 7 din 19 martie 2018, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 495 din 15 iunie 2018, în care s-a statuat că natura sumei solicitate spre restituire, respectiv cea de impozit, taxă sau contribuție socială obligatorie, nu poate fi reținută drept singur și unic criteriu pentru determinarea competenței instanței potrivit dispozițiilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
Totodată, s-a reținut faptul că reclamanții nu solicită restituirea sumelor pe calea procedurii fiscale, nefiind accesată procedura reglementată prin art. 168 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală și nefiind contestat un act administrativ fiscal care să conțină dispoziția de restituire ori cuantumul sumei de restituit sau refuzul de restituire, ci pretind în mod direct restituirea sumelor de la plătitorul acestora (casa județeană de pensii). Or, raportat la obiectul acțiunii și la temeiul juridic invocat, s-a apreciat că nu se poate admite ideea aplicării normelor de competență materială conținute la art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 doar pentru rațiuni de apartenență a contribuției la sfera generală a creanțelor fiscale, ci, dimpotrivă, trebuie să se constate că nu a fost dedus judecății un atare tip de litigiu fiscal circumscris prevederilor titlului VIII din Codul de procedură fiscală și dispozițiilor art. 281 din același act normativ, motiv pentru care argumentul vizând natura fiscală a creanței, deși real, nu este nici suficient, nici determinant pentru stabilirea competenței instanței de contencios administrativ.
S-a avut în vedere faptul că, prin cererile formulate, reclamanții au înțeles să învestească instanța cu o acțiune având ca obiect restituirea unor sume de bani reținute de către casa județeană de pensii în virtutea unui raport de asigurări sociale, neintrând în sfera de competență a instanței de contencios soluționarea unei astfel de acțiuni, ci jurisdicției litigiilor de muncă și asigurărilor sociale.
De asemenea, s-a menționat că în aceste tipuri de litigii reclamanții nu și-au fundamentat pretențiile pe dispozițiile art. 9 din Legea nr. 554/2004 (sens în care nici nu au chemat în judecată Guvernul României), nesolicitând acordarea de despăgubiri în temeiul art. 9 din Legea nr. 554/2004 sau al art. 19 din același act normativ.
În practica instanței de contencios constituțional nu au fost identificate decizii care să prezinte relevanță în interpretarea normelor atributive de competență care fac obiectul sesizării de față.
În legătură cu problema de drept sesizată trebuie menționată Decizia nr. 18 din 17 octombrie 2016, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 237 din 6 aprilie 2017, prin care, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 226 alin. (1) și art. 228 alin. (2) din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, cu modificările și completările ulterioare, s-au stabilit următoarele: „Competența materială procesuală a tribunalelor/secțiilor specializate se determină în funcție de obiectul sau natura litigiilor de genul celor avute în vedere cu titlu exemplificativ de art. 226 alin. (1) din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, cu modificările și completările ulterioare“, relevante fiind considerentele de la paragraful 173.
Prin Decizia nr. 7 din 19 martie 2018, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 495 din 15 iunie 2018, s-a stabilit că: „În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 94 pct. 1 lit. k), art. 95 pct. 1 și art. 96 pct. 1 din Codul de procedură civilă, precum și art. 281 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare, respectiv art. 10 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, competența materială de soluționare a acțiunilor în despăgubiri formulate de Agenția Națională de Administrare Fiscală, prin direcțiile generale regionale ale finanțelor publice, împotriva administratorului unei societăți înregistrate în registrul comerțului, în situația în care s-a dispus achitarea acestuia pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 6 din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale, cu modificările ulterioare, revine instanței civile“, relevante fiind considerentele de la paragrafele 51-53, 57-59 și 67.
Prin Decizia nr. 18 din 3 iunie 2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 621 din 26 iulie 2019, s-a stabilit că „În interpretarea și aplicarea unitară a prevederilor art. 714 și art. 95 din Codul de procedură civilă, secțiile civile ale tribunalelor sunt competente funcțional să soluționeze apelurile declarate împotriva hotărârilor pronunțate de judecătorii asupra contestațiilor formulate împotriva executărilor silite pornite în temeiul dispozițiilor art. 260 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare“, relevante fiind considerentele de la paragrafele 55-60.
De asemenea, prin Decizia nr. 33 din 24 aprilie 2023, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 577 din 26 iunie 2023, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 4^3 alin. (2) din Legea nr. 341/2004, coroborate cu art. 1 pct. 10 și 11, art. 168, art. 219 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, art. 2 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, instanța supremă a stabilit că: „Termenul de prescripție aplicabil acțiunilor în restituirea sumelor reprezentând contribuții sociale de asigurări de sănătate, reținute din indemnizația de gratitudine prevăzută de art. 4 alin. (4) din Legea nr. 341/2004, este termenul de prescripție de 5 ani prevăzut de art. 219 alin. (1) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală“ (a se vedea considerentele de la paragrafele 112-126).
În jurisprudența secțiilor Înaltei Curți de Casație și Justiție au fost identificate deciziile prezentate mai jos, cu relevanță asupra soluționării problemei de drept ce face obiectul sesizării, fiind pronunțate în soluționarea conflictelor negative de competență privind stabilirea secției competente material în soluționarea litigiilor având ca obiect restituirea sumelor reprezentând contribuții de asigurări sociale de sănătate (CASS), cereri formulate în contradictoriu cu casele teritoriale de pensii.
Astfel, prin deciziile Secției de contencios administrativ și fiscal nr. 5.110 din 7 noiembrie 2024 în Dosarul nr. 1.093/54/2024, nr. 5.111 din 7 noiembrie 2024 în Dosarul nr. 1.168/54/2024 și nr. 5.441 din 21 noiembrie 2024 în Dosarul nr. 1.086/54/2024, s-a stabilit competența de soluționare a cauzei în favoarea secției privind conflicte de muncă și asigurări sociale.
Prin deciziile Secției de contencios administrativ și fiscal nr. 1.812 din 28 martie 2024 în Dosarul nr. 5.583/30/2022* și nr. 4.005 din 20 septembrie 2023 în Dosarul nr. 8.749/118/2022 s-a stabilit competența de soluționare a cauzei în favoarea secției de contencios administrativ și fiscal.
Punctul de vedere majoritar al Colegiului de conducere al Curții de Apel Pitești este în sensul primei opinii exprimate în practica judiciară, respectiv în sensul că litigiul este de competența instanței de contencios administrativ și fiscal.VII. Opinia procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție
Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a apreciat ca fiind în litera și spiritul legii cea de-a doua orientare jurisprudențială, fiind susținută de ansamblul normativ incident, dar și de principiile pe deplin concordante, de interpretare și aplicare a normelor de drept.
Astfel, s-a apreciat că, pentru stabilirea competenței materiale procesuale a instanțelor în soluționarea litigiilor având ca obiect restituirea contribuțiilor de asigurări sociale de sănătate reținute din pensii peste plafonul de 4.000 lei, este necesară determinarea naturii raportului juridic dedus judecății, respectiv dacă acesta este unul fiscal sau unul de asigurări sociale.
În acest sens s-a constatat că raporturile juridice litigioase au luat naștere între beneficiarii pensiilor și casele județene de pensii, care au efectuat reținerile în temeiul unor dispoziții legale ulterior declarate neconstituționale, ceea ce exclude existența unui raport juridic fiscal propriu-zis între contribuabil și organul fiscal.
Din interpretarea dispozițiilor art. 16 alin. (2) și (3) și art. 17 alin. (1) din Codul fiscal rezultă, în opinia Ministerului Public, că raportul juridic fiscal se naște între plătitorul contribuției și organul fiscal care administrează creanța, condiție care nu este îndeplinită în aceste litigii, întrucât reținerea a fost efectuată de casele de pensii, nu de un organ fiscal.
În plus, s-a reținut că reclamanții solicită direct restituirea sumelor de la casele județene de pensii, fără a urma procedura fiscală de restituire reglementată de dispozițiile art. 168 din Legea nr. 207/2015 și fără a contesta un act administrativ fiscal, ceea ce confirmă că nu este valorificată o creanță fiscală în sensul legislației fiscale.
De asemenea, se arată că un criteriu esențial pentru stabilirea competenței îl constituie izvorul raportului de drept material, iar în cauză drepturile pretinse derivă din afectarea dreptului la pensie prin diminuarea cuantumului acesteia, ca urmare a reținerii nelegale a contribuției de asigurări sociale de sănătate.
În acest sens s-a notat că instanța de contencios constituțional, prin Decizia nr. 650 din 15 decembrie 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1262 din 28 decembrie 2022, a reținut că instituirea contribuției de asigurări sociale de sănătate pentru pensionari conduce la diminuarea pensiei și afectează dreptul fundamental la pensie, astfel încât Ministerul Public apreciază că acțiunile promovate vizează, în esență, restabilirea cuantumului pensiei.
Deși contribuția de asigurări sociale de sănătate poate constitui o creanță fiscală, s-a reținut că prin cererile formulate nu se urmărește valorificarea acesteia ca atare, ci plata integrală a pensiei, ceea ce atrage incidența jurisdicției asigurărilor sociale, exercitată de tribunale.
S-a arătat că interpretarea unor dispoziții de natură fiscală în procedura de stabilire a cuantumului contribuțiilor de asigurări sociale de sănătate și, implicit, a drepturilor de pensie nu poate schimba natura litigiului, care este de competența instanțelor de muncă și asigurări sociale.
În concluzie, Ministerul Public a apreciat că litigiile nu îndeplinesc condițiile contenciosului administrativ și fiscal prevăzute de Legea nr. 554/2004, iar natura fiscală a sumei nu este suficientă pentru a atrage competența instanțelor de contencios administrativ, competența materială procesuală revenind instanțelor de litigii de muncă și asigurări sociale.
Prin raportul întocmit în cauză, judecătorii-raportori au apreciat că recursul în interesul legii îndeplinește condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 514 și 515 din Codul de procedură civilă, soluția propusă fiind în sensul că, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 10 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 și a dispozițiilor art. 129 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 360/2023 privind sistemul public de pensii, competența materială în soluționarea cererilor având ca obiect restituirea sumelor reprezentând contribuții de asigurări sociale de sănătate (CASS), reținute din pensii, cereri formulate în contradictoriu cu casa teritorială de pensii, revine tribunalului - secției/completului specializate/specializat pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale.
Potrivit dispozițiilor art. 514 din Codul de procedură civilă: „Pentru a se asigura interpretarea și aplicarea unitară a legii de către toate instanțele judecătorești, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, din oficiu sau la cererea ministrului justiției, Colegiul de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție, colegiile de conducere ale curților de apel, precum și Avocatul Poporului au îndatorirea să ceară Înaltei Curți de Casație și Justiție să se pronunțe asupra problemelor de drept care au fost soluționate diferit de instanțele judecătorești.“
Conform prevederilor art. 515 din Codul de procedură civilă: „Recursul în interesul legii este admisibil numai dacă se face dovada că problemele de drept care formează obiectul judecății au fost soluționate în mod diferit prin hotărâri judecătorești definitive, care se anexează cererii.“
Textele de lege menționate stabilesc condițiile de admisibilitate a sesizării Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru pronunțarea unei decizii de recurs în interesul legii, determinând, în același timp, și limitele analizei instanței supreme în soluționarea acesteia.
Procedând la verificarea legalității învestirii, în acord cu prevederile art. 514 din Codul de procedură civilă, se constată că Înalta Curte de Casație și Justiție a fost legal învestită de Colegiul de conducere al Curții de Apel Pitești în vederea pronunțării deciziei în interesul legii, colegiile de conducere făcând parte din categoria subiecților ce pot promova recurs în interesul legii.
În ceea ce privește condițiile de admisibilitate ce trebuie îndeplinite cumulativ, respectiv:
(i)sesizarea să aibă ca obiect o problemă de drept;
(ii)această problemă de drept să fi fost dezlegată diferit de instanțele judecătorești;
(iii)dovada soluționării diferite să se facă prin hotărâri judecătorești definitive;
(iv)hotărârile judecătorești să fie anexate sesizării, se constată că acestea sunt îndeplinite.
Astfel, din înscrisurile anexate memoriului înaintat de Colegiul de conducere al Curții de Apel Pitești rezultă că se identifică practică judiciară neunitară la nivelul instanțelor naționale în legătură cu stabilirea secției competente material în soluționarea litigiilor având ca obiect restituirea sumelor reprezentând contribuții de asigurări sociale de sănătate reținute din pensie de casa teritorială de pensii.
În acest sens, în cazuri de speță, instanțele au exprimat opinii diferite în privința aplicabilității normelor atributive de competență în materia contenciosului administrativ, respectiv a art. 2 lit. f) și art. 10 din Legea contenciosului administrativ, cu consecința stabilirii competenței materiale în favoarea tribunalului - secția/completul specializată/specializat în soluționarea litigiilor de contencios administrativ și fiscal, precum și aplicabilității normelor atributive de competență în materia asigurărilor sociale, respectiv a art. 129 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 360/2003, având corespondent în art. 153 lit. l) din Legea nr. 263/2010, cu consecința atragerii competenței tribunalului - secția/completul specializată/specializat de litigii de muncă și asigurări sociale.
Examenul jurisprudențial a relevat faptul că divergența în soluționarea problemei de drept rezultă din interpretarea diferită, prin hotărâri definitive, a normelor care reglementează competența materială procesuală în soluționarea litigiilor având ca obiect restituirea sumelor reținute din pensii cu titlu de contribuții la asigurări sociale de sănătate.
În concret, s-au conturat două opinii jurisprudențiale diferite - una minoritară, potrivit căreia unele instanțe (Curtea de Apel Pitești, Curtea de Apel Constanța, Curtea de Apel Cluj) au reținut că, în litigiile având obiectul mai sus menționat, competența de soluționare aparține secțiilor/completurilor specializate de contencios administrativ și fiscal, deoarece în discuție este o creanță fiscală, fiind apreciate ca relevante considerentele Deciziei nr. 33 din 24 aprilie 2023, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, și una majoritară, potrivit căreia instanțele (Curtea de Apel Alba Iulia, Curtea de Apel București, Curtea de Apel Brașov, Curtea de Apel Craiova, Curtea de Apel Galați, Curtea de Apel Iași, Curtea de Apel Ploiești, Curtea de Apel Târgu Mureș, Curtea de Apel Timișoara) au considerat că secțiile/completurile specializate pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale sunt competente material să soluționeze cererile având ca obiect restituirea sumelor reținute din pensii de casele teritoriale de pensii cu titlu de contribuții de asigurări sociale de sănătate, considerând că sunt aplicabile considerentele Deciziei nr. 7 din 19 martie 2018, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii.
Prin urmare, sesizarea este de natură să ducă la atingerea scopului recursului în interesul legii, având în vedere faptul că art. 514 din Codul de procedură civilă reglementează finalitatea recursului în interesul legii ca fiind aceea de a asigura interpretarea și aplicarea unitară a legii de către toate instanțele judecătorești.
Spre această finalitate conduc și dispozițiile constituționale care, în reglementarea art. 126 referitor la instanțele judecătorești, prevăd expres, la alin. (3), faptul că „Înalta Curte de Casație și Justiție asigură interpretarea și aplicarea unitară a legii de către celelalte instanțe judecătorești, potrivit competenței sale“.
Așadar, recursul în interesul legii îndeplinește condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 514 și 515 din Codul de procedură civilă.
Problema de drept care a dat naștere unor interpretări diferite la nivel național, reflectate în hotărârile judecătorești atașate sesizării, privește, în esență, următoarea chestiune: dacă secțiile/completurile specializate pentru cauze de contencios administrativ și fiscal sau secțiile/completurile specializate pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale sunt competente în soluționarea litigiilor având ca obiect restituirea sumelor reținute din pensii de casele teritoriale de pensii cu titlu de contribuții de asigurări sociale de sănătate.
Totodată, în raport cu argumentele reținute în sprijinul fiecărei opinii jurisprudențiale, apare ca necesar a se analiza dacă, în stabilirea competenței de soluționare a litigiilor care au dat naștere divergenței de opinii, sunt aplicabile considerentele Deciziei nr. 33 din 24 aprilie 2023, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, sau ale Deciziei nr. 7 din 19 martie 2018, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii.
Cu titlu prealabil, se impune observația că analiza este limitată la cazurile de speță în care reclamanții nu și-au fundamentat acțiunile pe dispozițiile art. 9 din Legea contenciosului administrativ, nu au chemat în judecată Guvernul, nesolicitând așadar despăgubiri pentru vătămarea produsă prin emiterea unui act normativ al Guvernului.
Dispozițiile art. 9 din Legea contenciosului administrativ nu ridică probleme de interpretare, norma atributivă de competență fiind clară în sensul că persoana vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim prin ordonanțe sau dispoziții din ordonanțe poate introduce acțiune la instanța de contencios administrativ, însoțită de excepția de neconstituționalitate, în măsura în care obiectul principal nu este constatarea neconstituționalității ordonanței sau a dispoziției din ordonanță. Acțiunea prevăzută de acest articol poate avea ca obiect acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin ordonanțe ale Guvernului, anularea actelor administrative emise în baza acestora, precum și, după caz, obligarea unei autorități publice la emiterea unui act administrativ sau la realizarea unei anumite operațiuni administrative.
În analiza problemei care face obiectul sesizării este relevant faptul că, în actuala reglementare, prin art. 136 din Codul de procedură civilă este asimilată competenței materiale, sub aspectul excepției de necompetență și al conflictelor de competență, și competența secțiilor specializate, precum și a completurilor specializate.
Competența materială procesuală reprezintă aptitudinea recunoscută de lege unei instanțe de a judeca un anumit litigiu și se stabilește în funcție de obiectul, natura sau valoarea litigiului, iar interpretarea normelor de competență nu poate fi una extensivă.
Sub acest aspect sunt pe deplin aplicabile considerentele Deciziei nr. 18 din 17 octombrie 2016, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii, prin care s-a statuat că, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 226 alin. (1) și art. 228 alin. (2) din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, „competența materială procesuală a tribunalelor/secțiilor specializate se determină în funcție de obiectul sau de natura litigiilor de genul celor avute în vedere exemplificativ de art. 226 alin. (1) din Legea nr. 71/2011“.
În considerentele acestei decizii, Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut la paragraful 173 că, „Interpretarea în sens contrar, dată de instanțele de judecată care au calificat litigiile nu după obiectul sau natura pricinii, ci după calitatea de profesionist a uneia dintre părți, este fără nicio acoperire în dreptul pozitiv, contravenind practic prevederilor art. 122 din Codul de procedură civilă, conform cărora «reguli noi de competență pot fi stabilite numai prin modificarea normelor prezentului cod», și dispozițiilor art. 126 alin. (2) din Constituția României, potrivit cărora «competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege»“.
Prin urmare, prima opinie jurisprudențială, potrivit căreia natura creanței, respectiv aceea de creanță fiscală, are relevanță în planul competenței materiale procesuale de soluționare a acțiunilor prin care se solicită restituirea sumelor reținute din pensie, este contrară interpretării date prin Decizia nr. 18 din 17 octombrie 2016, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii.
Competența materială procesuală se determină după obiectul și natura litigiului și nu după natura creanței, concluzie desprinsă cu evidență și din considerentele Deciziei nr. 7 din 19 martie 2018, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii, prin care s-a stabilit că: „În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 94 pct. 1 lit. k), art. 95 pct. 1 și art. 96 pct. 1 din Codul de procedură civilă, precum și art. 281 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare, respectiv art. 10 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, competența materială de soluționare a acțiunilor în despăgubiri formulate de Agenția Națională de Administrare Fiscală, prin direcțiile generale regionale ale finanțelor publice, împotriva administratorului unei societăți înregistrate în registrul comerțului, în situația în care s-a dispus achitarea acestuia pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 6 din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale, cu modificările ulterioare, revine instanței civile.“ În considerentele acestei decizii se remarcă relevanța paragrafelor 51-52, 57-59 și 67, prin care s-a reținut că substanța dreptului care trebuie examinat nu constituie, în sine, un argument peremptoriu pentru determinarea competenței unei instanțe specializate, în lipsa unei norme atributive de competență. Exemplificativ, s-a făcut trimitere la un argument convingător, respectiv la faptul că instanța penală, în măsura în care soluționează latura civilă, aplică dispoziții de drept fiscal, chiar dacă îi lipsește o specializare într-un asemenea domeniu. Totodată, s-a concluzionat că instanței de contencios administrativ și fiscal nu îi revine o competență de drept comun în soluționarea oricărui litigiu având ca obiect o creanță de natură fiscală.
Se observă că, prin deciziile nr. 18 din 17 octombrie 2016 și nr. 7 din 19 martie 2018, mai sus evocate, au fost interpretate dispoziții legale de drept procesual care reglementează competența materială a instanțelor/secțiilor specializate, fiind determinate criteriile după care se stabilește competența, precum și aplicabilitatea regulilor de la art. 10 din Legea contenciosului administrativ în planul atragerii competenței instanțelor de contencios administrativ.
Pornind de la obiectul acțiunii în contencios administrativ, obiect reglementat de art. 8 din Legea contenciosului administrativ, și corelând această normă cu dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. f) din aceeași lege, care definesc contenciosul administrativ ca fiind „activitatea de soluționare de către instanțele de contencios administrativ competente potrivit legii organice a litigiilor în care cel puțin una dintre părți este o autoritate publică, iar conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, în sensul prezentei legi, fie din nesoluționarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim“, concluzia care se desprinde cu evidență este în sensul că nu devin aplicabile dispozițiile art. 10 din Legea contenciosului administrativ în lipsa invocării prin acțiune a existenței unui act administrativ sau act administrativ-fiscal vătămător, a nesoluționării în termen sau a refuzului nejustificat de a soluționa o cerere.
Obiectul acțiunii în contencios administrativ este configurat de prevederile exprese ale art. 52 din Constituția României și ale art. 1 alin. (1) și art. 8 din Legea contenciosului administrativ, în sensul că persoana care se consideră vătămată într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim printr-un act administrativ sau prin refuzul rezolvării unei cereri adresate unei autorități publice poate sesiza instanța de contencios administrativ pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei cauzate.
Se constată că în cuprinsul acțiunilor care au învestit instanțele reclamanții nu au făcut referire la anularea unui act administrativ sau act administrativ fiscal și nici la un refuz de soluționare a unei cereri, în sensul pe care Legea contenciosului administrativ îl dă acestor concepte.
Recunoașterea dreptului la întregirea pensiei prin restituirea sumelor reținute cu titlu de contribuție de asigurări sociale de sănătate nu imprimă litigiului caracterul unui litigiu de contencios administrativ în accepțiunea art. 2 alin. (1) lit. f) și art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, deoarece nu se solicită anularea unui act administrativ, iar cererea privind recunoașterea dreptului și repararea pagubei cauzate, în contenciosul administrativ, este subsecventă cererii îndreptate împotriva unui act administrativ tipic sau asimilat în sensul art. 2 alin. (1) lit. c) și art. 2 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ.
Litigiile care au fost soluționate prin hotărârile definitive anexate nu cad nici sub incidența contenciosului administrativ fiscal câtă vreme normele procesual fiscale, respectiv art. 281 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, prevăd expres că actul administrativ fiscal care se atacă în contencios administrativ este decizia de soluționare a contestației formulate împotriva deciziei de impunere.
Sintagma ,,referitoare la taxe, impozite, contribuții“ din conținutul art. 10 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nu poate fi interpretată în sensul că, în lipsa unui act administrativ fiscal tipic sau asimilat, o cerere în care se face referire la o contribuție, taxă se circumscrie noțiunii de contencios administrativ.
Interpretarea art. 10 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ și stabilirea litigiilor care intră în domeniul de aplicare a reglementării contenciosului nu pot fi disociate de art. 2 din același act normativ, normă care oferă definițiile principalelor concepte specifice contenciosului administrativ, și nici de art. 8 din aceeași lege, normă care reglementează obiectul acțiunii.
Prin urmare, opinia majoritară a instanțelor, în sensul că acțiunile având ca obiect restituirea sumelor reținute din pensie cu titlu de contribuții de asigurări sociale de sănătate revin în competența de soluționare a secțiilor/completurilor pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, este judicios argumentată prin raportare la dispozițiile art. 2 lit. f), art. 8 și art. 10 din Legea nr. 554/2004, la dispozițiile art. 129 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 360/2023, precum și prin reținerea considerentelor Deciziei nr. 7 din 19 martie 2018, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii.
Prin Decizia nr. 33 din 24 aprilie 2023, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 4^3 alin. (2) din Legea nr. 341/2004, coroborate cu art. 1 pct. 10 și 11, art. 168 și art. 219 din Codul de procedură fiscală, art. 2 alin. (2) lit. b) din Codul fiscal, instanța supremă a stabilit că: „Termenul de prescripție aplicabil acțiunilor în restituirea sumelor reprezentând contribuții sociale de asigurări de sănătate, reținute din indemnizația de gratitudine prevăzută de art. 4 alin. (4) din Legea nr. 341/2004, este termenul de prescripție de 5 ani, prevăzut de art. 219 alin. (1) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală“. Considerentele de la paragrafele 113-126 au fundamentat concluzia că termenul de prescripție a dreptului material la acțiunea în restituirea sumelor reprezentând contribuții de asigurări sociale de sănătate reținute din indemnizația de gratitudine prevăzută de art. 4 alin. (4) din Legea nr. 341/2004 este de 5 ani, deoarece contribuția de asigurări sociale de sănătate este o creanță fiscală, iar raportul de drept material este unul de drept fiscal.
Dezlegând o chestiune care a vizat dreptul material la acțiune, respectiv termenul de prescripție, Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat asupra competenței instanțelor de contencios administrativ, a extinderii dispozițiilor art. 10 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 sau asupra raporturilor de drept procesual.
Litigiile deduse judecății instanțelor, soluționate prin hotărârile definitive anexate sesizării de față, vizează restituirea contribuției de asigurări sociale reținute din pensie de către casele județene/teritoriale de pensii, obiect care se circumscrie jurisdicției asigurărilor sociale câtă vreme demersul reclamanților are ca finalitate întregirea veniturilor din pensie, venituri care au fost diminuate prin reținerea contribuțiilor.
De altfel, din formularea folosită de legiuitor prin modificările aduse Codului fiscal, respectiv prin art. XXIV pct. 12 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 130/2021 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative (dispoziții declarate neconstituționale prin Decizia nr. 650 din 15 decembrie 2022) și prin Legea nr. 141/2025 privind unele măsuri fiscal-bugetare, rezultă în mod evident afectarea veniturilor obținute din pensii, prin includerea pensionarilor ale căror venituri din pensii depășeau pragul de 4.000 lei (în prezent de 3.000 de lei) în sfera persoanelor care datorează contribuția de asigurări sociale de sănătate.
Raporturile juridice care au generat litigiile au luat naștere între beneficiarii pensiilor și casele teritoriale de pensii, care, în baza art. 153 din Codul fiscal, au obligația reținerii din pensii a contribuțiilor de asigurări sociale de sănătate.
Prin urmare, față de obiectul acțiunii, nu se identifică un raport juridic de drept fiscal, câtă vreme casele teritoriale de pensii nu au emis acte administrative fiscale, nu au acționat în regim de putere publică și nici ca un organ fiscal.
Din coroborarea dispozițiilor art. 16 alin. (2) și (3) cu art. 17 alin. (1) din Codul de procedură fiscală rezultă că raportul juridic de drept fiscal se naște între plătitorul contribuției și organul fiscal care administrează creanțele fiscale. Or, prin acțiunile promovate se solicită diferența de pensie corespunzătoare contribuției de asigurări sociale de sănătate reținută de casele de pensii, astfel că raportul juridic s-a născut între reclamanții pensionari și casa de pensii care a efectuat reținerea și a efectuat plata.
Se constată că reclamanții nu au accesat procedura reglementată de art. 168 din Legea nr. 207/2015, nu au contestat un act administrativ fiscal care să determine incidența dispozițiilor art. 281 din Codul de procedură fiscală, nu și-au fundamentat cererile pe dispozițiile art. 8 sau 9 din Legea contenciosului administrativ, ci pretind în mod direct restituirea sumelor de la casele teritoriale de pensii.
Se observă că reclamanții nu solicită intervenția instanțelor ca urmare a vătămării unor drepturi prin emiterea unui act administrativ sau fiscal, acțiunile neputând fi calificate ca intrând în sfera de aplicabilitate a regulilor de competență prevăzute de art. 10 din Legea nr. 554/2004.
Drepturile pretinse în acțiunile promovate provin din reținerea din pensie a contribuțiilor, fiind invocată afectarea dreptului la pensie și urmărindu-se plata integrală a acesteia, în cuantumul existent anterior modificărilor aduse Codului fiscal.
Raportat la obiectul și natura litigiilor, nu se poate admite ideea aplicării normelor de competență materială conținute la art. 10 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 doar pentru rațiuni de apartenență a contribuțiilor de asigurări sociale de sănătate la sfera generală a creanțelor fiscale, ci, dimpotrivă, se constată că nu au fost deduse judecății instanțelor naționale astfel de litigii fiscale.
Fără îndoială, creanța care face obiectul cererilor de chemare în judecată este una fiscală, însă acest caracter fiscal nu reprezintă în sine un criteriu de determinare a competenței, de esența contenciosului administrativ fiind existența unui act administrativ tipic sau asimilat.
Argumentul vizând natura fiscală a creanței, deși real, nu este suficient și nici determinant pentru stabilirea competenței instanței de contencios administrativ și fiscal, câtă vreme obiectul acțiunii îl constituie restituirea unor sume reținute din pensie, iar un eventual refuz administrativ al casei de pensii, având ca obiect recunoașterea și recalcularea drepturilor la pensie, nu reprezintă un act administrativ asimilat, în accepțiunea art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, deoarece produce efecte în sfera raporturilor privind asigurările sociale și nu în sfera dreptului administrativ.
Prin urmare, reținerea, în prima opinie jurisprudențială, ca relevantă în stabilirea competenței materiale în favoarea secțiilor/completurilor specializate de contencios administrativ și fiscal a Deciziei nr. 33 din 24 aprilie 2023 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nu are acoperire legală, statuările instanței supreme din considerentele acestei decizii neconducând la o altă concluzie privind competența secțiilor specializate.
Concluzia inaplicabilității acestei decizii este determinată de împrejurarea că Înalta Curte de Casație și Justiție a interpretat expres normele care reglementează competența materială procesuală și a stabilit criteriile după care se determină aceasta prin Decizia nr. 18 din 17 octombrie 2016, pronunțată de Completul competent să judece recursul în interesul legii, și prin Decizia nr. 7 din 19 martie 2018, pronunțată de Completul competent să judece recursul în interesul legii.
Normele atributive de competență sunt de strictă interpretare, neputând fi extinse pe baza unor argumente care țin de calificarea naturii unei pretenții ca fiind o creanță fiscală.
Interpretarea art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și a art. 129 lit. e) din Legea nr. 360/2023 [având corespondent în art. 153 lit. l) din Legea nr. 263/2010] se impune a fi efectuată prin raportare la conținutul normelor, iar aplicabilitatea acestora prin raportare la obiectul și natura litigiilor deduse judecății.
Normele de competență reglementate de art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 sunt aplicabile litigiilor care privesc actele administrative emise de autoritățile publice și actele administrativ fiscale care privesc taxe, impozite și contribuții, iar cele reglementate de art. 129 lit. e) din Legea nr. 360/2023 privind sistemul public de pensii sunt aplicabile drepturilor și obligațiilor născute în temeiul acestei legi.
Dreptul la pensie, afectat de reținerea contribuției la asigurări sociale de sănătate, este un drept născut în temeiul Legii nr. 263/2010 (în prezent Legea nr. 360/2023), astfel că toate litigiile privind drepturile și obligațiile născute în temeiul legii privind sistemul unitar de pensii sau al legii privind sistemul public de pensii sunt în jurisdicția asigurărilor sociale, care se realizează prin tribunale - secții/completuri specializate pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale.
Prin urmare, fiind întrunite dispozițiile art. 514 și 515 din Codul de procedură civilă, în temeiul dispozițiilor art. 517 alin. (1) din același cod,
ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE
În numele legii
DECIDE:
Admite recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curții de Apel Pitești și, în consecință, stabilește că:
În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 10 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, și art. 129 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 360/2023 privind sistemul public de pensii, competența materială de soluționare a litigiilor având ca obiect restituirea sumelor reprezentând contribuții de asigurări sociale de sănătate (CASS), reținute din pensii, cereri formulate în contradictoriu cu casa teritorială de pensii, revine tribunalului - secției/completului specializate/specializat pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale.
Obligatorie, conform art. 517 alin. (4) din Codul de procedură civilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 23 februarie 2026.
PREȘEDINTELE ÎNALTEI CURȚI DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE
LIA SAVONEA
Magistrat-asistent,
Raluca Emilia Leote
Forma oficială este cea publicată în Monitorul Oficial.
