referitoare la interpretarea dispozițiilor art. 7 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 158/2005 privind concediile și indemnizațiile de asigurări sociale de sănătate, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 399/2006
Dosar nr. 2.660/1/2022
| Gabriela Elena Bogasiu | - vicepreședintele delegat al Înaltei Curți de Casație și Justiție - președintele completului |
| Laura-Mihaela Ivanovici | - președintele Secției I civile |
| Marian Budă | - președintele Secției a II-a civile |
| Mariana Constantinescu | - președintele Secției de contencios administrativ și fiscal |
| Simona Lala Cristescu | - judecător la Secția I civilă |
| Andreia Liana Constanda | - judecător la Secția I civilă |
| Mirela Vișan | - judecător la Secția I civilă |
| Ileana Ruxandra Tirică | - judecător la Secția I civilă |
| Cristina Truțescu | - judecător la Secția I civilă |
| Carmen Trănica Teau | - judecător la Secția a II-a civilă |
| Cosmin Horia Mihăianu | - judecător la Secția a II-a civilă |
| Iulia Manuela Cîrnu | - judecător la Secția a II-a civilă |
| Ruxandra Monica Duță | - judecător la Secția a II-a civilă |
| Mărioara Isailă | - judecător la Secția a II-a civilă |
| Carmen Maria Ilie | - judecător la Secția de contencios administrativ și fiscal |
| Alina Nicoleta Ghica-Velescu | - judecător la Secția de contencios administrativ și fiscal |
| Vasile Bîcu | - judecător la Secția de contencios administrativ și fiscal |
| Virginia Filipescu | - judecător la Secția de contencios administrativ și fiscal |
| Maria Hrudei | - judecător la Secția de contencios administrativ și fiscal |
Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, învestit cu soluționarea Dosarului nr. 2.660/1/2022, este legal constituit conform dispozițiilor art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă și ale art. 37 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, republicat, cu completările ulterioare (Regulamentul).
Ședința este prezidată de doamna judecător Gabriela Elena Bogasiu, vicepreședintele delegat al Înaltei Curți de Casație și Justiție.
La ședința de judecată participă domnul magistrat-asistent Cristian Balacciu, desemnat în conformitate cu dispozițiile art. 38 din Regulament.
Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept ia în examinare sesizarea formulată de Curtea de Apel Timișoara - Secția litigii de muncă și asigurări sociale, în Dosarul nr. 5.409/30/2021*, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile.
Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că la dosar a fost depus raportul întocmit de judecătorii raportori, care a fost comunicat părților conform art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă; intimata-reclamantă a depus un punct de vedere la raport prin care a susținut că sesizarea este admisibilă.
Constatând că nu sunt chestiuni prealabile, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept rămâne în pronunțare asupra sesizării în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile.
ÎNALTA CURTE,
deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele:
Curtea de Apel Timișoara - Secția litigii de muncă și asigurări sociale a dispus, prin Încheierea din 3 noiembrie 2022, în Dosarul nr. 5.409/30/2021*, sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, în temeiul art. 519 din Codul de procedură civilă, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept:
În interpretarea dispozițiilor art. 7 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 158/2005 privind concediile și indemnizațiile de asigurări sociale de sănătate, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 399/2006, cu modificările și completările ulterioare, beneficiul drepturilor prevăzute de art. 2 alin. (1) lit. c) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 158/2005 - plata indemnizațiilor de maternitate - este condiționat de împlinirea stagiului minim de asigurare pentru acordarea acestor drepturi - 6 luni realizate în ultimele 12 luni anterioare lunii pentru care se acordă concediul medical - la data emiterii concediului medical inițial (data nașterii) sau respectivele indemnizații se acordă și în măsura în care aceste 6 luni se împlinesc după momentul nașterii, însă înăuntrul termenului de 126 de zile de concediu medical pentru sarcină și lăuzie și, în caz afirmativ, începând cu ce moment?
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 158/2005 privind concediile și indemnizațiile de asigurări sociale de sănătate, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 399/2006, cu modificările și completările ulterioare (O.U.G. nr. 158/2005)
Articolul 2
(1)Concediile medicale și indemnizațiile de asigurări sociale de sănătate, la care au dreptul asigurații, în condițiile prezentei ordonanțe de urgență, sunt:
(...)
c)concedii medicale și indemnizații pentru maternitate;
(...)
Articolul 7
Stagiul minim de asigurare pentru acordarea drepturilor prevăzute la art. 2 alin. (1) lit. a)-d^1) este de 6 luni realizate în ultimele 12 luni anterioare lunii pentru care se acordă concediul medical.
II.
2.Alte dispoziții legale relevante
Articolul 1
(...)
(2)Se pot asigura în sistemul de asigurări sociale de sănătate, pentru a beneficia de concedii și indemnizații de asigurări sociale de sănătate, în condițiile prezentei ordonanțe de urgență, persoanele fizice, altele decât cele prevăzute la alin. (1), pe bază de contract de asigurare pentru concedii și indemnizații de asigurări sociale de sănătate.
(3)Modelul și conținutul contractului prevăzut la alin. (2) sunt reglementate în normele de aplicare a prezentei ordonanțe de urgență.
(...)
Articolul 3
(...)
(3)Dreptul la concediile și indemnizațiile de asigurări sociale de sănătate, la care au dreptul persoanele prevăzute la art. 1 alin. (2), este condiționat de plata unei contribuții pentru asigurarea pentru concedii și indemnizații în cotă de 1%, aplicată asupra venitului lunar ales înscris în contractul de asigurare, care se face venit la bugetul Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate.
Articolul 3^1
(1)Pentru a beneficia de concedii și indemnizații de asigurări sociale de sănătate, persoanele prevăzute la art. 1 trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiții:
a)să îndeplinească stagiul minim de asigurare necesar deschiderii drepturilor prevăzute la art. 2;
b)să prezinte adeverința eliberată de plătitorul de indemnizații din care să reiasă numărul de zile de concediu de incapacitate temporară de muncă avute în ultimele 12/24 luni, după caz.
(...)
Articolul 5
(1)Cota de contribuție prevăzută la art. 3 alin. (3) se datorează și se achită de către persoanele prevăzute la art. 1 alin. (2). Venitul lunar pentru care se optează plata contribuției este un venit ales care nu poate fi mai mic decât valoarea salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată, stabilit potrivit legii, și nici mai mare decât valoarea a de 3 ori a acestuia, cu excepția persoanelor care optează pentru încheierea contractului de asigurare pentru a beneficia de concedii medicale și indemnizații pentru maternitate, pentru care venitul lunar pentru care se optează plata contribuției este un venit ales care nu poate fi mai mic decât valoarea salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată, stabilit potrivit legii, și nici mai mare decât valoarea a de 12 ori a acestuia.
(2)Salariul de bază minim brut pe țară prevăzut la alin. (1) utilizat la stabilirea bazei lunare de calcul al contribuției este salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată stabilit prin hotărâre a Guvernului, aferent lunii pentru care se optează plata contribuției.
(3)Persoanele asigurate în baza contractului de asigurare pentru concedii și indemnizații de asigurări sociale de sănătate prevăzute la art. 1 alin. (2) efectuează plata contribuției lunar, prin aplicarea cotei asupra venitului lunar ales înscris în contract.
Articolul 6
(...)
(6)Pentru a beneficia de concedii și indemnizații, persoanele prevăzute la art. 1 alin. (2) sunt obligate să încheie contractul de asigurare pentru concedii și indemnizații cu casa de asigurări de sănătate la care sunt luate în evidență ca persoane asigurate în sistemul de asigurări sociale de sănătate potrivit prevederilor Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, republicată, cu modificările și completările ulterioare, în baza declarației fiscale depuse în vederea plății contribuției de asigurări sociale de sănătate potrivit art. 170 alin. (1),art. 174 alin. (6) și art. 180 alin. (2) și (3) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare. Contractul se înregistrează la casa de asigurări de sănătate și produce efecte de la data înregistrării.
(...)
Articolul 8
(1)Stagiul de asigurare în sistemul de asigurări sociale de sănătate, prevăzut la art. 7, se constituie din însumarea perioadelor: (...) c) pentru care s-a achitat contribuția prevăzută la art. 3 alin. (3); (...)
(2)Se asimilează stagiului de asigurare în sistemul de asigurări sociale de sănătate perioadele în care:
a)asiguratul beneficiază de concediile și indemnizațiile prevăzute de prezenta ordonanță de urgență; (...)
(3)Perioadele prevăzute la alin. (2) se asimilează stagiului de cotizare numai dacă în aceste perioade asiguratul nu a realizat stagii de cotizare în înțelesul prevederilor prezentei ordonanțe de urgență.
Normele de aplicare a prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 158/2005 privind concediile și indemnizațiile de asigurări sociale de sănătate, aprobate prin Ordinul ministrului sănătății și al președintelui Casei Naționale de Asigurări de Sănătate nr. 15/2018/1.311/2017, cu modificările și completările ulterioare (Normele de aplicare a O.U.G. nr. 158/2005)
Articolul 6
(1)Stagiul minim de asigurare pentru acordarea drepturilor prevăzute la art. 2 alin. (1) lit. a)-d^1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 158/2005, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 399/2006, cu modificările și completările ulterioare, este de 6 luni realizate în ultimele 12 luni anterioare lunii pentru care se acordă concediul medical.
(2)În cazul în care nu au fost realizate venituri în ultimele 6 luni anterioare lunii pentru care se acordă concediul medical, stagiul de asigurare se consideră realizat dacă prin însumarea perioadelor din ultimele 12 luni anterioare producerii riscului rezultă un număr de zile de stagiu de asigurare cel puțin egal cu numărul total de zile lucrătoare din ultimele 6 luni anterioare producerii riscului.
(...)
Articolul 33
(...)
(2)În situația în care unui asigurat i se acordă două sau mai multe concedii medicale pentru aceeași afecțiune, fără întrerupere între ele, durata lor se cumulează, iar plata se suportă conform art. 12 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 158/2005, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 399/2006, cu modificările și completările ulterioare. În această situație, la calculul indemnizațiilor pentru certificatele de concediu medical în continuare se menține baza de calcul determinată pentru certificatul de concediu medical inițial.
(...)
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Timiș la data de 10 decembrie 2021, cu nr. 5.409/30/2021, reclamanta B.P.M. a chemat-o în judecată pe pârâta Casa de Asigurări de Sănătate Timiș, solicitând instanței să dispună anularea adreselor nr. x și y din 25 octombrie 2021 și a răspunsului la plângerea prealabilă din 25 noiembrie 2021, precum și obligarea pârâtei la plata indemnizației de concediu medical pentru lăuzie aferente perioadei cuprinse între 29 septembrie 2021-31 decembrie 2021 și a dobânzii legale calculate de la data scadenței sumelor cuvenite și până la data plății.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile O.U.G. nr. 158/2005.
Prin încheierea din 17 februarie 2022, Tribunalul Timiș - Secția de contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței materiale procesuale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Secției I civile a aceluiași tribunal, cauza fiind reînregistrată sub nr. 5.409/30/2021*.
Prin Sentința civilă nr. 629/PI din 6 mai 2022, Tribunalul Timiș - Secția I civilă a admis în parte acțiunea și a anulat adresele emise de pârâtă, pe care a obligat-o la plata către reclamantă a indemnizației de concediu medical pentru perioada cuprinsă între 1 octombrie 2021-31 decembrie 2021 și a dobânzii legale calculate de la data scadenței sumelor cuvenite și până la data plății.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că între pârâtă și reclamantă s-a încheiat contractul de asigurare pentru concedii și indemnizații de asigurări sociale de sănătate nr. x din 17 martie 2021, iar la data de 12 august 2021 a fost încheiat un nou contract între aceleași părți.
A mai reținut că reclamanta a născut la data de 30 septembrie 2021 și că aceasta a depus certificate de concedii medicale pentru a primi indemnizația lunară cuvenită conform prevederilor contractuale (2 zile în septembrie 2021, 31 de zile în octombrie 2021, 30 de zile în noiembrie 2021 și 31 de zile în decembrie 2021).
La data de 25 octombrie 2021, pârâta a refuzat plata indemnizației de concediu medical aferente lunilor septembrie și octombrie 2021 pentru neîndeplinirea stagiului minim de cotizare. Reclamanta a formulat plângere împotriva acestor refuzuri, care a fost respinsă de către pârâtă.
Prima instanță a evocat art. 7 din O.U.G. nr. 158/2005, după care a constatat că reclamanta a achitat lunar, începând cu 17 martie 2021, cotizația stipulată în cele două contracte de asigurare pentru concedii și indemnizații de asigurări sociale de sănătate.
Astfel, condiția prevăzută de norma anterior evocată pentru acordarea indemnizației de concediu medical impune existența unui stagiu minim de asigurare de 6 luni, realizate în ultimele 12 luni anterioare lunii pentru care se acordă concediul medical.
În acest context, tribunalul a apreciat că reclamanta îndeplinea această condiție la data de 1 octombrie 2021 pentru a beneficia de drepturile instituite de art. 2 alin. (1) lit. c) din O.U.G. nr. 158/2005, întrucât a achitat contribuțiile de asigurare aferente stagiului minim de 6 luni în perioada cuprinsă între aprilie și septembrie 2021.
A mai reținut că asigurata nu avea la data de 31 august 2021 un stagiu complet de 6 luni realizate în ultimele 12 luni pentru a beneficia și de indemnizația aferentă lunii septembrie 2021.
Prin urmare, a apreciat că aceasta este îndreptățită să obțină indemnizația de concediu medical numai pentru perioada cuprinsă între 1 octombrie 2021-31 decembrie 2021.
Împotriva acestei sentințe, pârâta a declarat apel prin care a solicitat admiterea căii de atac și schimbarea în parte a hotărârii atacate, în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiată.
În motivare a susținut că intimata nu are stagiul complet de 6 luni realizate în ultimele 12 luni până la data de 31 august 2021, concediul medical inițial fiind acordat pentru luna septembrie 2021. În consecință, intimata nu era îndreptățită la plata indemnizației de sarcină și lăuzie aferente lunii septembrie 2021.
A mai arătat că, în situația în care se acordă, fără întrerupere, mai multe concedii medicale pentru aceeași afecțiune, durata lor se cumulează, fără a se modifica baza de calcul determinată pentru concediul medical inițial, conform art. 33 alin. (2) din Normele de aplicare a O.U.G. nr. 158/2005.
În acest context, a subliniat că baza de calcul inițială reprezentând stagiul inițial de 5 luni nu se poate modifica, indiferent de achitarea în continuare a cotizațiilor și a perioadei în care au fost efectuate plățile.
Prin urmare, apelanta a apreciat că intimata nu îndeplinește condiția impusă de art. 7 din O.U.G. nr. 158/2005 referitoare la durata stagiului de cotizare nici pentru lunile octombrie-decembrie 2021.
Intimata a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat.
În apărare, a susținut că stagiul minim de cotizare era împlinit la momentul la care a avut loc nașterea, acest fapt fiind atestat prin eliberarea adeverinței necesare obținerii concediului medical inițial și a celor depuse în continuare până la finalul celor 126 de zile de concediu de maternitate.
Totodată, a subliniat că dreptul la indemnizația de maternitate este condiționat de plata de către asigurat a contribuției lunare de asigurare începând cu data încheierii contractului de asigurare pentru concedii și indemnizații de asigurări sociale de sănătate, pe care le-a achitat la termenele scadente.
A mai arătat că stagiul de cotizare în sistemul de asigurări sociale de sănătate se constituie din însumarea perioadelor pentru care s-a achitat contribuția pentru concedii și indemnizații de către asigurat, stagiul de 6 luni împlinindu-se la data de 17 septembrie 2021, cu 13 zile înainte de data nașterii copilului.
Instanța de trimitere a apreciat că sesizarea îndeplinește condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă.
Astfel, Curtea de Apel Timișoara este legal învestită cu soluționarea apelului declarat într-un litigiu de asigurări sociale, care se judecă în primă instanță de către tribunal, sentințele pronunțate în această materie fiind supuse numai apelului, astfel încât curtea de apel judecă cauza în ultimă instanță.
S-a mai arătat că este îndeplinită și cerința referitoare la caracterul esențial al chestiunii de drept invocate, deoarece soluționarea pe fond a cauzei (stabilirea dreptului la plata indemnizației de maternitate) depinde de lămurirea acestei chestiuni.
Instanța de sesizare a apreciat că este îndeplinită și cerința noutății, având în vedere că nu s-a conturat o practică judiciară constantă care să împiedice activarea mecanismului cu funcție de prevenție al hotărârii prealabile, fiind identificate doar trei hotărâri judecătorești relevante în cauză.
Totodată, a reținut că Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat asupra acestei chestiuni printr-o decizie obligatorie pronunțată în cadrul mecanismelor de unificare a practicii judiciare.
Reclamanta a apreciat că dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. c) și ale art. 7 din O.U.G. nr. 158/2005 trebuie interpretate în sensul că indemnizația de maternitate plătită în baza certificatelor succesive de concediu medical se acordă și în cazul în care stagiul minim de asigurare de 6 luni se împlinește după momentul nașterii (data concediului medical inițial), însă înăuntrul termenului de 126 zile de concediu medical pentru sarcină și lăuzie.
În schimb, pârâta a apreciat că este necesar ca stagiul minim de asigurare prevăzut de art. 7 din O.U.G. nr. 158/2005 să fie realizat în luna anterioară producerii riscului asigurat.
Instanța de trimitere a reținut că dispozițiile art. 7 din O.U.G. nr. 158/2005, care definesc stagiul minim de cotizare, nu impun ca cele 6 luni de stagiu să fie împlinite la data producerii riscului (data nașterii, când s-a emis certificatul de concediu medical inițial), ci să fie realizate în ultimele 12 luni anterioare lunii pentru care se acordă concediu medical.
Astfel, a arătat că textul de lege anterior evocat nu face referire la concediul medical „inițial“, iar art. 8 din O.U.G. nr. 158/2005 stabilește că stagiul de cotizare se constituie din însumarea perioadelor pentru care s-a achitat contribuția (deci inclusiv perioada ulterioară producerii riscului, în măsura în care se achită contribuția).
Prin urmare, a apreciat că stagiul de cotizare se poate împlini și în decursul celor 126 de zile calendaristice prevăzute de lege drept concediu pentru sarcină și lăuzie, iar persoana în cauză ar trebui să beneficieze de plata indemnizației proporțional cu timpul rămas, respectiv din luna următoare realizării de stagiului de cotizare de 6 luni.
Curțile de apel București, Cluj și Timișoara au transmis practică judiciară relevantă cu privire la chestiunea de drept supusă dezlegării, iar curțile de apel Brașov, Cluj, Iași și Ploiești au transmis punctele de vedere ale judecătorilor asupra acestei chestiuni.
Din răspunsurile primite au rezultat două opinii.
Într-o primă opinie s-a apreciat că plata indemnizației de maternitate este condiționată de împlinirea stagiului minim de cotizare de 6 luni la data emiterii concediului medical inițial, respectiv data nașterii (tribunalele Covasna, Ialomița, Cluj, Vaslui și Buzău).
În susținerea acestei opinii au fost invocate dispozițiile art. 33 alin. (2) din Normele de aplicare a O.U.G. nr. 158/2005, care stabilesc că, în situația în care unui asigurat i se acordă două sau mai multe concedii medicale pentru aceeași afecțiune, fără întrerupere între ele, durata lor se cumulează, fără a se modifica baza de calcul determinată pentru certificatul de concediu medical inițial.
În sensul primei opinii au fost identificate Decizia civilă nr. 1.681/A/2021 din 22 noiembrie 2021 a Curții de Apel Cluj - Secția a IV-a pentru litigii de muncă și asigurări sociale și Decizia nr. 1.067 din 2 noiembrie 2022 a Curții de Apel Timișoara - Secția contencios administrativ și fiscal.
Într-o a doua opinie s-a apreciat că indemnizația de maternitate se acordă și în măsura în care cele 6 luni de stagiu de cotizare se împlinesc după momentul nașterii, însă în decursul celor 126 de zile de concediu medical pentru sarcină și lăuzie, plata indemnizației urmând a fi făcută începând cu luna următoare realizării celor 6 luni (curțile de apel Cluj, Iași și tribunalele București, Giurgiu și Ilfov).
În argumentare s-a arătat că din interpretarea coroborată a dispozițiilor art. 7 și ale art. 8 din O.U.G. nr. 158/2005, care definesc stagiul minim de cotizare și perioadele din care se constituie stagiul de cotizare, rezultă că acest stagiu se poate împlini și în decursul celor 126 de zile calendaristice prevăzute de lege drept concediu pentru sarcină și lăuzie.
În sensul acestei opinii a fost identificată Decizia civilă nr. 82 din 14 ianuarie 2021 a Curții de Apel București - Secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale.
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a comunicat că, la nivelul Secției judiciare - Serviciul judiciar civil, nu se verifică, în prezent, practică judiciară în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii cu privire la problema de drept care formează obiectul sesizării.
Art. 1 alin. (2) din O.U.G. nr. 158/2005 a format obiectul unei excepții de neconstituționalitate care a fost respinsă prin Decizia nr. 584 din 29 septembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 876 din 24 noiembrie 2015.
În mecanismele de unificare a practicii judiciare nu au fost identificate decizii relevante cu privire la chestiunea de drept supusă dezlegării.
Judecătorii raportori au apreciat că sesizarea în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile este inadmisibilă, întrucât nu sunt îndeplinite toate condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă.
Potrivit art. 519 din Codul de procedură civilă: „Dacă, în cursul judecății, un complet de judecată al Înaltei Curți de Casație și Justiție, al curții de apel sau al tribunalului, învestit cu soluționarea cauzei în ultimă instanță, constatând că o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei respective, este nouă și asupra acesteia Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat și nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare, va putea solicita Înaltei Curți de Casație și Justiție să pronunțe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată.“
Acest text de lege reglementează procedura de sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, care presupune îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiții de admisibilitate:
–existența unei cauze aflate în curs de judecată;
–cauza care face obiectul judecății să se afle în competența legală a unui complet de judecată al Înaltei Curți de Casație și Justiție, al curții de apel sau al tribunalului, învestit să soluționeze cauza;
–instanța care sesizează Înalta Curte de Casație și Justiție să judece cauza în ultimă instanță;
–ivirea unei chestiuni de drept veritabile, susceptibile să dea naștere unor interpretări diferite, de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei în curs de judecată;
–chestiunea de drept a cărei lămurire se solicită să fie nouă;
–asupra chestiunii de drept Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat și nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare.
Cerința referitoare la existența unei chestiuni de drept de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei aflate în curs de judecată, în componenta intrinsecă a acesteia referitoare la existența unei chestiuni de drept veritabile, care să prezinte un grad sporit de dificultate, nu este însă îndeplinită.
Astfel, se reține că, deși dispozițiile art. 519 din Codul de procedură civilă nu definesc noțiunea de „chestiune de drept“, atât în doctrină, cât și în jurisprudența constantă a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, s-a stabilit că analiza aspectelor generale de admisibilitate trebuie să aibă în vedere faptul că procedura hotărârii prealabile are menirea de a elimina riscul apariției unei practici neunitare, printr-o rezolvare de principiu a unei probleme de drept reale, esențiale și controversate, care se impune cu evidență a fi lămurită și care prezintă o dificultate suficient de mare, în măsură să reclame intervenția instanței supreme în scopul rezolvării de principiu și al înlăturării oricărei incertitudini care ar putea plana asupra securității raporturilor juridice deduse judecății (Decizia nr. 40 din 27 iunie 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 916 din 19 septembrie 2022, și Decizia nr. 71 din 31 octombrie 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.169 din 6 decembrie 2022).
Așadar, în ceea ce privește condiția de admisibilitate ca soluționarea pe fond a cauzei să depindă de lămurirea chestiunii de drept ce face obiectul sesizării, trebuie menționat că sintagma „chestiune de drept“, la care face referire art. 519 din Codul de procedură civilă, trebuie pusă în corelație cu gradul de dificultate pe care îl ridică aceasta, nefiind suficient să fie identificată, în soluționarea unei cauze, o problemă litigioasă, chiar având caracter de noutate, dacă aceasta nu este susceptibilă, prin aspectele relevate, de a declanșa mecanismul privind preîntâmpinarea unei jurisprudențe neunitare.
Ca atare, chestiunea de drept supusă dezbaterii trebuie să fie una calificată, legată de posibilitatea de a interpreta diferit un text de lege fie din cauză că este incomplet, fie că nu este corelat cu alte dispoziții legale sau pentru că ar avea un caracter complex, susceptibil de interpretări diferite, ceea ce implică și dificultatea completului în a-și însuși o anumită interpretare.
În cauza dedusă spre soluționare instanței de trimitere, raportul juridic este grefat pe un contract de asigurare pentru concedii și indemnizații de asigurări sociale de sănătate, încheiat între casa de asigurări de sănătate, în calitate de asigurator, și o persoană fizică, în calitate de asigurat. Obiectul contractului este reprezentat de asigurarea în sistemul de asigurări sociale de sănătate pentru concedii medicale și indemnizații de maternitate. Contractul s-a încheiat la data de 17 martie 2021 și produce efecte de la data încheierii sale, în conformitate cu prevederile art. 6 alin. (6) teza finală din O.U.G. nr. 158/2005. În continuarea acestui contract, la data de 12 august 2021 s-a încheiat un nou contract, între aceleași părți și cu același obiect, justificat de apariția unor modificări legislative, iar la data de 30 septembrie 2021 persoana asigurată a născut și a solicitat plata indemnizației de maternitate, începând cu această dată și, în continuare, pentru lunile octombrie, noiembrie și decembrie ale aceluiași an.
Trebuie precizat că, potrivit art. 8 alin. (1) lit. c) din O.U.G. nr. 158/2005, stagiul de cotizare în sistemul de asigurări de sănătate, prevăzut la art. 7 din același act normativ, se constituie din însumarea perioadelor pentru care s-a achitat contribuția pentru asigurarea pentru concedii și indemnizații.
Disputa judiciară a fost generată de refuzul asiguratorului de a efectua plata indemnizației de maternitate pentru lunile septembrie (2 zile din această lună), octombrie, noiembrie și decembrie, motivat de faptul că reclamanta nu a realizat stagiul minim de cotizare pentru acordarea drepturilor prevăzute de art. 2 alin. (1) lit. c)din O.U.G nr. 158/2005, în sensul că în luna septembrie a anului 2021 nu avea îndeplinit un stagiu de cotizare de minimum 6 luni, realizate în ultimele 12 luni anterioare lunii pentru care se acordă concediul medical. Reclamanta consideră că, prin raportare la data de debut a contractului inițial, 17 martie 2021, stagiul minim de asigurare de 6 luni s-a împlinit la 17 septembrie 2021, astfel că la data de 30 septembrie 2021 era îndeplinită condiția privind stagiul minim de asigurare necesar deschiderii drepturilor prevăzute de art. 2 alin. (1) lit. c) din O.U.G. nr. 158/2005. În subsidiar, aceasta apreciază că, și dacă s-ar considera că stagiul de cotizare nu era îndeplinit la data acordării concediului medical în luna septembrie, totuși acest stagiu s-a îndeplinit în luna octombrie, când se afla în interiorul termenului de 126 de zile calendaristice pentru sarcină și lăuzie.
În ceea ce privește concediul de 126 de zile pentru sarcină și lăuzie, se constată că pentru această perioadă asiguratele beneficiază de indemnizație de maternitate conform art. 23 din O.U.G. nr. 158/2005, acest concediu reprezentând un risc asigurat în sensul art. 2 alin. (1) lit. c) din același act normativ.
Instanța de trimitere întreabă dacă beneficiul acestor drepturi - plata indemnizațiilor de maternitate - este condiționat de împlinirea stagiului minim de asigurare de 6 luni realizate în ultimele 12 luni anterioare lunii pentru care se acordă concediul medical - la data emiterii concediului medical inițial (data nașterii) sau respectivele indemnizații se acordă și în măsura în care aceste 6 luni se împlinesc după momentul nașterii, însă înăuntrul termenului de 126 de zile de concediu medical pentru sarcină și lăuzie și, în caz afirmativ, să se stabilească acest moment.
Așadar, chestiunea de drept se rezumă, în esență, la determinarea momentului la care se consideră împlinit stagiul minim de asigurare pentru acordarea drepturilor constând în plata indemnizației de maternitate prevăzute de art. 2 alin. (1) lit. c) din O.U.G. nr. 158/2005.
Înalta Curte de Casație și Justiție constată că textele de lege ce formează obiectul întrebării prealabile sunt clar formulate, fără dificultăți sintactice și pasaje obscure sau echivoce.
Astfel, art. 2 alin. (1) lit. c)din O.U.G nr. 158/2005 prevede următoarele: „Concediile medicale și indemnizațiile de asigurări sociale de sănătate, la care au dreptul asigurații, în condițiile prezentei ordonanțe de urgență, sunt: (...) concedii medicale și indemnizații pentru maternitate; (...)“, art. 7 din același act normativ stabilește că „Stagiul minim de asigurare pentru acordarea drepturilor prevăzute la art. 2 alin. (1) lit. a)-d^1) este de 6 luni realizate în ultimele 12 luni anterioare lunii pentru care se acordă concediul medical“, iar art. 8 alin (2) din același act normativ stipulează că „Se asimilează stagiului de asigurare în sistemul de asigurări sociale de sănătate perioadele în care:
a)asiguratul beneficiază de concediile și indemnizațiile prevăzute de prezenta ordonanță de urgență“.
Totodată, modalitatea de calcul al celor 6 luni de stagiu minim de asigurare realizate în ultimele 12 luni anterioare lunii pentru care se acordă concediul medical este detaliată în art. 6 alin. (1), exemplul nr. 1 din Normele de aplicare a O.U.G. nr. 158/2005. Acest exemplu se referă la o situație în care există 6 luni integrale de stagiu de asigurare, realizate în ultimele 12 luni anterioare lunii pentru care se acordă concediul medical, precizându-se că luna 1, din intervalul celor 12 luni, „reprezintă prima lună anterioară producerii riscului“.
Așadar, pentru rezolvarea chestiunii de drept invocate, instanța de trimitere trebuie să stabilească cu precizie elementele de fapt specifice cauzei, iar apoi, prin recurgerea la metoda interpretării sistematice a prevederilor art. 7 și 8 din O.U.G. nr. 158/2005 și prin utilizarea reperelor temporale pe care le conțin aceste dispoziții, urmează să verifice dacă este îndeplinită condiția privind realizarea stagiului minim de cotizare de 6 luni, necesar pentru deschiderea dreptului prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. c) din același act normativ.
Drept urmare, instanța de trimitere dispune de suficiente detalii de analiză care să îi îngăduie interpretarea corectă a prevederilor legale incidente, nefiind vorba, în mod real, de dispoziții neclare sau incomplete, susceptibile de interpretări diferite, care să reprezinte un veritabil obstacol pentru judecătorii învestiți cu soluționarea apelului în aplicarea legii la situația de fapt proprie cauzei.
Sub aspectul noutății chestiunii de drept, reamintind că scopul sesizării în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile este acela de a preîntâmpina apariția unei practici judiciare neunitare, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept subliniază că art. 519 din Codul de procedură civilă nu definește noțiunea de „noutate“ și nici nu oferă criterii pentru conturarea caracterului de noutate.
În aceste condiții revine instanței supreme să stabilească dacă chestiunea de drept a cărei dezlegare se solicită este nouă.
Astfel cum s-a statuat în jurisprudența constantă a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, sesizarea în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile ar fi justificată sub aspectul îndeplinirii elementului de noutate atunci când chestiunea de drept își are izvorul în reglementări recent intrate în vigoare cărora instanțele nu i-au dat încă o anumită interpretare și aplicare la nivel jurisprudențial.
De asemenea, caracterul de noutate se pierde pe măsură ce chestiunea de drept a primit o dezlegare din partea instanțelor, în urma unei interpretări date, opiniile jurisprudențiale diferite neputând constitui temei declanșator al mecanismului pronunțării unei hotărâri prealabile.
Așadar, pentru evaluarea acestei cerințe prezintă relevanță nu doar jurisprudența conturată cu privire la chestiunea de drept invocată, ci și momentul adoptării actului normativ în care sunt cuprinse dispozițiile supuse interpretării.
Pornind de la aceste statuări, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept constată că problema de drept invocată are la bază actul normativ reprezentat de O.U.G. nr. 158/2005, care a intrat în vigoare la data de 1 ianuarie 2006.
Dispozițiile legale supuse interpretării și menționate de autorul sesizării în întrebarea adresată instanței supreme vizează art. 2 alin. (1) lit. c) și art. 7 din O.U.G. nr. 158/2005.
Prevederea de la art. 2 alin. (1) lit. c) din O.U.G. nr. 158/2005 nu a suferit modificări după data intrării în vigoare a acestui act normativ, neputând fi astfel considerată o normă recentă care să prezinte caracter de noutate.
Norma de la art. 7 din O.U.G. nr. 158/2005, în forma de la data intrării în vigoare a acestei ordonanțe, stipula că „Stagiul minim de cotizare pentru acordarea drepturilor prevăzute la art. 2 alin. (1) lit. a)-d) este de 6 luni realizate în ultimele 12 luni anterioare lunii pentru care se acordă concediul medical“.
În prezent, acest text de lege prevede că „Stagiul minim de asigurare pentru acordarea drepturilor prevăzute la art. 2 alin. (1) lit. a)-d^1) este de 6 luni realizate în ultimele 12 luni anterioare lunii pentru care se acordă concediul medical“.
Astfel, se observă că între forma inițială și cea actuală a art. 7 din O.U.G. nr. 158/2005 nu există diferențe semnificative de natură a releva o schimbare de optică a legiuitorului în privința modului de stabilire a stagiului minim de cotizare/asigurare.
În acest context, dat fiind că dispozițiile legale supuse interpretării nu au suferit modificări substanțiale și își au originea într-un act normativ mai vechi, rezultă că problema de drept antamată de instanța de trimitere nu poate fi considerată una nouă.
Ca atare, considerentele anterior expuse conturează concluzia că sesizarea de față nu vizează o chestiune de drept dificilă, care să prezinte caracterul de noutate necesar pentru activarea mecanismului de pronunțare a hotărârii prealabile.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 519, cu referire la art. 521 din Codul de procedură civilă,
ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Curtea de Apel Timișoara - Secția litigii de muncă și asigurări sociale, în Dosarul nr. 5.409/30/2021*, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept:
În interpretarea dispozițiilor art. 7 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 158/2005 privind concediile și indemnizațiile de asigurări sociale de sănătate, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 399/2006, cu modificările și completările ulterioare, beneficiul drepturilor prevăzute de art. 2 alin. (1) lit. c) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 158/2005 - plata indemnizațiilor de maternitate - este condiționat de împlinirea stagiului minim de asigurare pentru acordarea acestor drepturi - 6 luni realizate în ultimele 12 luni anterioare lunii pentru care se acordă concediul medical - la data emiterii concediului medical inițial (data nașterii) sau respectivele indemnizații se acordă și în măsura în care aceste 6 luni se împlinesc după momentul nașterii, însă înăuntrul termenului de 126 de zile de concediu medical pentru sarcină și lăuzie și, în caz afirmativ, începând cu ce moment?
Obligatorie, potrivit dispozițiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 20 februarie 2023.
VICEPREȘEDINTELE DELEGAT AL ÎNALTEI CURȚI DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE
GABRIELA ELENA BOGASIU
Magistrat-asistent,
Cristian Balacciu
Forma oficială este cea publicată în Monitorul Oficial.
