Hotărâre nr. 1.404 din 28 decembrie 2010
privind transferul managementului asistenţei medicale pentru o unitate sanitară cu paturi din judeţul Arad
- Emitent
- Guvernul
- Publicat în
- Monitorul Oficial nr. 13 din 6 ianuarie 2011
Textul actului · 3 articole
Cuprins
În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al art. 22^1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 162/2008 privind transferul ansamblului de atribuţii şi competenţe exercitate de Ministerul Sănătăţii către autorităţile administraţiei publice locale, cu modificările şi completările ulterioare,
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
Articolul 1
Se aprobă transferul managementului asistenţei medicale pentru o unitate sanitară cu paturi din judeţul Arad, potrivit anexei care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Articolul 2
Predarea-preluarea se va efectua pe bază de protocol încheiat între autorităţile administraţiei publice implicate, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, conform modelului aprobat prin Ordinul ministrului sănătăţii nr. 910/2010 pentru aprobarea modelului Protocolului de predare-preluare între direcţiile de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti şi autorităţile administraţiei publice locale şi Primăria Municipiului Bucureşti în vederea transferului managementului asistenţei medicale al unităţilor sanitare publice, adaptat la condiţiile specifice de realizare a transferului.
Articolul 3
La anexa nr. 2 "Lista unităţilor sanitare publice cu paturi pentru care se transferă managementul asistenţei medicale către autorităţile administraţiei publice locale şi către Primăria Municipiului Bucureşti" la Hotărârea Guvernului nr. 529/2010 pentru aprobarea menţinerii managementului asistenţei medicale la autorităţile administraţiei publice locale care au desfăşurat faze-pilot, precum şi a Listei unităţilor sanitare publice cu paturi pentru care se menţine managementul asistenţei medicale la autorităţile administraţiei publice locale şi la Primăria Municipiului Bucureşti şi a Listei unităţilor sanitare publice cu paturi pentru care se transferă managementul asistenţei medicale către autorităţile administraţiei publice locale şi către Primăria Municipiului Bucureşti, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 385 din 10 iunie 2010, cu modificările ulterioare, numărul curent 15 se modifică şi va avea următorul cuprins:
15.Spitalul Clinic Municipal Arad - Consiliul Judeţean Arad.
PRIM-MINISTRU
EMIL BOC
Contrasemnează:
Ministrul administraţiei
şi internelor,
Constantin-Traian Igaş
Ministrul finanţelor publice,
Gheorghe Ialomiţianu
Bucureşti, 28 decembrie 2010.
Nr. 1.404.
Anexa
Unitatea sanitară publică cu paturi din judeţul Arad
pentru care se transferă managementul asistenţei medicale
| Denumirea unităţii sanitare | Autoritatea administraţiei publice locale de la care se transferă | Autoritatea administraţiei publice locale la care se transferă |
| Spitalul Clinic Municipal Arad | Consiliul Local al Municipiului Arad | Consiliul Judeţean Arad |
