Lege nr. 245 din 5 decembrie 2011
pentru modificarea art. 13 alin. (3) lit. a) din Legea nr. 15/1990 privind reorganizarea unităţilor economice de stat ca regii autonome şi societăţi comerciale
- Emitent
- Parlamentul
- Publicat în
- Monitorul Oficial nr. 865 din 8 decembrie 2011
Textul actului · 1 articol
Parlamentul României adoptă prezenta lege.
Articolul unic
La articolul 13 alineatul (3) din Legea nr. 15/1990 privind reorganizarea unităţilor economice de stat ca regii autonome şi societăţi comerciale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 98 din 8 august 1990, cu modificările ulterioare, litera a) se modifică după cum urmează:
a)nu pot face parte din mai mult de un consiliu de administraţie sau participa la societăţi comerciale cu care respectiva regie autonomă are relaţii de afaceri ori interese contrare;.
Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (2) din Constituţia României, republicată.
PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR
ROBERTA ALMA ANASTASE
PREŞEDINTELE SENATULUI
MIRCEA-DAN GEOANĂ
Bucureşti, 5 decembrie 2011.
Nr. 245.
Forma oficială este cea publicată în Monitorul Oficial.
