Decizie nr. 1.300 din 13 octombrie 2009

Ioan Vida - preşedinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Ion Predescu - judecător

Tudorel Toader - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Augustin Zegrean - judecător

Carmen-Cătălina Gliga - procuror

Patricia Marilena Ionea - magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 91, art. 94 şi art. 95 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, excepţie ridicată de Societatea Comercială "Uman Serv" - S.R.L. din Râmnicu Vâlcea în Dosarul nr. 473/46/2008 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal.

La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată. În acest sens, arată că nu se poate vorbi despre o încălcare a principiului constituţional al egalităţii în drepturi ori de o restrângere a activităţii economice, întrucât autorul excepţiei compară categorii de furnizori de servicii medicale aflaţi în situaţii obiectiv diferite, ceea ce justifică un tratament juridic diferenţiat.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 4 februarie 2009, pronunţată în Dosarul nr. 473/46/2008, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 91, art. 94 şi art. 95 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii. Excepţia a fost ridicată de Societatea Comercială "Uman Serv" - S.R.L. din Râmnicu Vâlcea cu prilejul soluţionării recursului declarat împotriva Sentinţei nr. 124/F-C din 10 septembrie 2008 a Curţii de Apel Piteşti - Secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia arată, în esenţă, că art. 94 alin. (1) din Legea nr. 95/2006 contravine dispoziţiilor art. 16 alin. (1) din Constituţie. Astfel, arată că textul de lege criticat creează discriminări între unităţile medicale specializate autorizate din sistemul privat faţă de unităţile medicale din sistemul public, prin aceea că primele sunt excluse de la decontarea tuturor serviciilor de asistenţă medicală de urgenţă şi transport medical asistat, cu excepţia consultaţiilor la domiciliu pentru urgenţele de gradul 2. De asemenea, arată că, prin prevederile art. 94 şi următoarele din Legea nr. 95/2006, furnizorii privaţi de servicii medicale sunt prejudiciaţi în mod flagrant, îngrădindu-li-se accesul la prestarea serviciilor medicale pentru care sunt autorizaţi. Prin aceste norme legale se creează o situaţie de inegalitate a părţilor în desfăşurarea unei activităţi la care ar trebui să fie garantat accesul neîngrădit, potrivit principiilor constituţionale. Mai mult, arată că prin textele de lege criticate sunt încălcate şi principiile legislaţiei comunitare în domeniul concurenţei, sens în care invocă prevederile art. 87 alin. (1) din Tratatul de instituire a Comunităţii Europene, potrivit cărora ajutoarele acordate de stat sau cele acordate sub orice formă prin intermediul resurselor statului care distorsionează şi ameninţă cu distorsionarea concurenţei, prin favorizarea anumitor întreprinderi, sunt incompatibile cu piaţa comună. În acelaşi sens, aminteşte Hotărârea din 20 octombrie 2005, pronunţată de Curtea de Justiţie Europeană în Cauza C-330/2003 "Comisia Comunităţilor Europene contra Republicii Portugalia", prin care s-a arătat că "Articolul 4d al Directivei 90/388 care interzice Statelor Membre orice discriminare între furnizorii publici şi cei privaţi (...), reprezintă o aplicaţie specifică a principiului general al egalităţii. Interzicerea discriminării, care este unul dintre principiile fundamentale ale legislaţiei comunitare, presupune ca în situaţii similare să se adopte aceleaşi măsuri".

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal consideră că textele de lege criticate sunt constituţionale, neputându-se constata existenţa vreunei discriminări în sensul prevederilor art. 16 alin. (1) din Constituţie, întrucât este vorba de categorii diferite de furnizori de servicii medicale, respectiv publici şi privaţi, cărora nu li se pot aplica reglementări identice. Pe de altă parte, prin textele de lege criticate, drepturile furnizorilor privaţi sunt doar limitate, nu înlăturate, acestora fiindu-le lăsată posibilitatea de a presta servicii de asistenţă medicală fără nicio îngrădire, în condiţiile încheierii contractului direct cu beneficiarul sau asigurătorul privat.

În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.

Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate nu este întemeiată. În acest sens, arată că, aşa cum reiese din cuprinsul dispoziţiilor art. 47 alin. (2) şi art. 61 alin. (1) din Constituţie, legiuitorul se bucură de dreptul exclusiv de a reglementa sistemul de organizare a asistenţei medicale, în vederea garantării dreptului cetăţenilor la asistenţă medicală în unităţile sanitare de stat. În acest context constituţional, a fost reglementat sistemul naţional de asistenţă medicală de urgenţă şi de prim ajutor calificat, cuprinzând asistenţa medicală publică de urgenţă şi asistenţa medicală privată de urgenţă. Acestea sunt supuse unui tratament juridic diferenţiat sub aspectul finanţării, care este însă justificat de natura specifică a celor două categorii de furnizori de asistenţă medicală de urgenţă. Astfel, decontarea serviciilor prestate de unităţile medicale organizate ca instituţii publice şi care nu au un scop comercial se face de către casa de asigurări de sănătate, în timp ce furnizorii de servicii medicale din sistemul privat, ce funcţionează în scop comercial, îşi pot deconta serviciile prestate de la asiguratorii privaţi. Pentru aceleaşi considerente, apreciază că nu sunt încălcate nici prevederile art. 45 din Constituţie. În ceea ce priveşte speţa indicată de autorul excepţiei, cât şi prevederile art. 87 din Tratatul de instituire a Comunităţii Europene, consideră că acestea nu prezintă relevanţă în cauză.

Avocatul Poporului consideră că prevederile de lege criticate sunt constituţionale, întrucât se referă la categorii diferite de asistenţă medicală, respectiv asistenţa medicală publică de urgenţă şi asistenţa medicală privată de urgenţă. Principiul egalităţii în faţa legii nu exclude, ci, dimpotrivă, presupune un tratament juridic diferenţiat pentru situaţii în mod obiectiv diferite.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele de vedere solicitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 91, art. 94 şi art. 95 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 372 din 28 aprilie 2006, dispoziţii potrivit cărora:

–Art. 91: "(1) Asistenţa medicală publică de urgenţă în faza prespitalicească este asigurată de serviciile de ambulanţă judeţene şi de cel al municipiului Bucureşti, precum şi de echipajele integrate ale Serviciilor mobile de urgenţă, reanimare şi descarcerare (SMURD), aflate în structura inspectoratelor pentru situaţii de urgenţă, a autorităţilor publice locale şi a spitalelor judeţene şi regionale.

(2)Personalul medical, precum şi personalul nemedical - ambulanţieri, pompieri şi conducători auto - din cadrul echipajelor care participă la acordarea asistenţei medicale publice de urgenţă în faza prespitalicească vor fi pregătite în centre de formare acreditate şi autorizate de Ministerul Sănătăţii Publice.

(3)Personalul din cadrul centrelor de apel unic de urgenţă 1-1-2, precum şi din cadrul dispeceratelor medicale va fi special pregătit în centre de formare acreditate şi autorizate de Ministerul Sănătăţii Publice, Ministerul Administraţiei şi Internelor şi Serviciul de Telecomunicaţii Speciale.

(4)Centrele de apel unic de urgenţă 1-1-2 şi dispeceratele medicale pot avea în structura lor centre de expertiză regionale, în vederea furnizării unor informaţii specifice, precum şi în vederea coordonării la distanţă a activităţii echipajelor de prim ajutor calificat aflate în misiune, pe baza informaţiilor obţinute telefonic sau prin sisteme de transmisie de date.

(5)Asistenţa medicală publică de urgenţă în faza prespitalicească se va acorda utilizând ambulanţe tip B şi C, construite şi dotate conform standardelor şi normelor europene în vigoare. În acordarea asistenţei medicale publice de urgenţă se pot utiliza şi autospeciale de transport echipaj medical, fără capacitate de transport pacient, nave, aeronave, precum şi alte mijloace autorizate de Ministerul Sănătăţii Publice.

(6)Asistenţii medicali din cadrul echipajelor de urgenţă prespitalicească vor fi instruiţi şi autorizaţi în utilizarea defibrilatoarelor semiautomate, iar medicii vor fi unicii autorizaţi în utilizarea defibrilatoarelor manuale.

(7)Asistenţa medicală publică de urgenţă în faza spitalicească este asigurată de spitalele orăşeneşti, municipale, judeţene şi regionale aflate în structura Ministerului Sănătăţii Publice şi/sau a autorităţilor publice locale.";

–Art. 94: "(1) Asistenţa medicală privată de urgenţă în faza prespitalicească este asigurată de serviciile private de ambulanţă, pe baza unui contract direct cu beneficiarul, cu asigurătorul privat al acestuia sau la solicitarea directă a beneficiarului ori a oricărei alte persoane, cu consimţământul acestuia.

(2)Personalul medical, precum şi personalul nemedical care participă la acordarea asistenţei medicale private de urgenţă în faza prespitalicească sunt pregătite în centre de formare acreditate şi autorizate de Ministerul Sănătăţii Publice. Programele de formare prevăd condiţiile de certificare a personalului medical, necesităţile de formare continuă şi recertificarea acestuia.";

–Art. 95: "(1) Asistenţa medicală privată de urgenţă în faza spitalicească este asigurată de spitalele private, pe baza unui contract direct cu beneficiarul, cu asigurătorul privat al acestuia sau la solicitarea directă a beneficiarului ori a aparţinătorilor acestuia. În cazul pacienţilor cu funcţiile vitale în pericol, spitalele private au obligaţia de a acorda gratuit primul ajutor, până la transferul acestora în condiţii de siguranţă la un spital public.

(2)Asistenţa medicală privată de urgenţă este acordată de instituţii private, cu respectarea standardelor minime de calitate şi de operare impuse serviciilor publice de Ministerul Sănătăţii Publice.

(3)Asistenţa medicală privată de urgenţă include şi misiuni de ambulanţă aeriană asigurate în baza unor contracte cu beneficiarii sau cu asigurătorii privaţi ai acestora."

Autorul excepţiei consideră că aceste texte de lege sunt contrare dispoziţiilor art. 16 alin. (1) şi art. 45 din Constituţie referitoare la egalitatea în drepturi a cetăţenilor şi libertatea economică. De asemenea, consideră că sunt încălcate şi prevederile art. 148 din Constituţie prin raportare la prevederile art. 87 alin. (1) din Tratatul de instituire a Comunităţii Europene, prin care se arată: "Cu excepţia situaţiilor când se prevede altfel în prezentul tratat, ajutoarele acordate de stat, sau cele acordate sub orice formă prin intermediul resurselor statului care distorsionează sau ameninţă cu distorsionarea concurenţei, prin favorizarea anumitor întreprinderi sau furnizori într-atât încât afectează comerţul dintre statele membre, sunt incompatibile cu piaţa comună."

Examinând excepţia de neconstituţionalitate sub aspectul criticilor referitoare la încălcarea prevederilor art. 16 alin. (1) din Constituţie, Curtea reţine că acest text constituţional are în vedere egalitatea în drepturi între cetăţeni. Dobândind un sens mai larg, mai ales datorită semnificaţiilor stabilite prin jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului în aplicarea prevederilor Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, principiul egalităţii în drepturi a fost extins şi în ceea ce priveşte persoanele juridice, având în vedere că acestea sunt constituite şi reprezintă voinţa unor persoane fizice. Chiar şi în această interpretare extinsă, Curtea apreciază, totuşi, că acest principiu nu îşi găseşte aplicarea atunci când este vorba de a compara regimul juridic al unor persoane fizice sau juridice de drept privat, cu sau fără scop comercial, cu cel căruia îi sunt supuse instituţiile publice, ca persoane juridice înfiinţate prin acte de putere sau de dispoziţie ale autorităţilor publice centrale sau locale în scopul realizării unor acţiuni fără caracter comercial sau pentru îndeplinirea unui serviciu public nepatrimonial.

În legătură cu acest aspect, trebuie arătat şi faptul că prevederile internaţionale şi jurisprudenţa invocate de autorul excepţiei se referă la acordarea de ajutoare unor întreprinderi sau furnizori antrenaţi în procesul economic concurenţial, iar nu la finanţarea unor unităţi publice care furnizează anumite servicii populaţiei, fără scop comercial, în vederea îndeplinirii obligaţiilor sociale ale statului.

În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate raportată la prevederile art. 45 din Constituţie, Curtea constată că, potrivit acestui text de lege, libertatea economică, exercitată în condiţiile legii, este garantată. Astfel, această libertate nu este absolută, legiuitorul fiind liber să stabilească limitele şi condiţiile desfăşurării acesteia, atât pentru a asigura o anumită disciplină economică, dar şi în funcţie de situaţiile specifice avute în vedere. În situaţia textelor de lege criticate, Curtea constată că acestea nu împiedică persoanele interesate să iniţieze şi să desfăşoare o activitate comercială prin asigurarea unor servicii medicale private de urgenţă şi nici nu creează discriminări între persoane aflate în situaţii identice. Singura limitare care poate fi pusă în discuţie este doar aceea a imposibilităţii serviciilor private de urgenţă de a încheia un contract cu casele de asigurări de sănătate în vederea decontării asistenţei medicale acordate. Curtea apreciază însă că, în acest caz, nu se poate vorbi de o veritabilă restrângere a dreptului de a desfăşura o activitate economică, de vreme ce această libertate nu impune statului susţinerea ori decontarea serviciilor asigurate de comercianţii privaţi din bani publici, aşa cum este Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A. d) şi art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 91, art. 94 şi art. 95 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, excepţie ridicată de Societatea Comercială "Uman Serv" - S.R.L. din Râmnicu Vâlcea în Dosarul nr. 473/46/2008 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 13 octombrie 2009.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,

Patricia Marilena Ionea