Decizie nr. 225 din 3 iulie 2001

Nicolae Popa - preşedinte

Costica Bulai - judecător

Nicolae Cochinescu - judecător

Constantin Doldur - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Şerban Viorel Stanoiu - judecător

Lucian Stangu - judecător

Ioan Vida - judecător

Gabriela Ghita - procuror

Gabriela Dragomirescu - magistrat-asistent

Pe rol se afla soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 31 alin. 1 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Adrian Gheorghita în Dosarul nr. 4.496/2000 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a III-a civilă.

La apelul nominal se constata lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Reprezentantul Ministerului Public apreciază ca textul criticat, fiind preconstitutional, trebuie raportat la prevederile art. 150 alin. (1) din Constituţie, referitoare la conflictul temporal de legi. Pe fond solicita respingerea excepţiei de neconstituţionalitate, întrucât apreciază ca art. 31 alin. 1 din Codul de procedură civilă nu contravine prevederilor art. 21 şi 24 din Constituţie, privind accesul liber la justiţie şi dreptul la apărare.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constata următoarele:

Prin Încheierea din 24 august 2000, pronunţată în Dosarul nr. 4.496/2000, Tribunalul Bucureşti - Secţia a III-a civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 31 alin. 1 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Adrian Gheorghita într-o cauza având ca obiect stabilirea dreptului acestuia de a avea legături personale cu fiica sa.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine ca textul criticat, care "împiedica părţile sa participe la dezbaterile asupra recuzării, încalcă vadit dreptul la apărare garantat de art. 24 alin. (1) din Constituţia României şi ingradeste accesul liber la justiţie, contrar art. 21 alin. (2) din Constituţie."

Tribunalul Bucureşti - Secţia a III-a civilă, exprimandu-şi opinia, apreciază ca "dispoziţiile art. 31 alin. 1 din Codul de procedură civilă este în vigoare, nefiind abrogată implicit sau explicit de nici un act normativ" şi, în consecinţa, produce efecte şi după intrarea în vigoare a Constituţiei. Se mai arata ca "referitor la excepţia invocată, Tribunalul apreciază ca aceasta este fondată, motivat de dispoziţiile art. 24 alin. (1) şi (2) din Constituţia României care prevăd accesul liber la justiţie al cetăţenilor, cu respectarea tuturor drepturilor şi garanţiilor procesuale, nefiind afectate de judecarea în camera de consiliu, a cererii de recuzare a judecătorului, fără citarea părţilor."

Potrivit prevederilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

Guvernul, în punctul sau de vedere, apreciază ca excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, arătând, în esenta, ca "dispoziţiile criticate nu afectează drepturile constituţionale menţionate în motivarea excepţiei".

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor şi concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, retine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competenţa, potrivit dispoziţiilor art. 144 lit. c) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (1), ale art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, asa cum rezultă din încheierea de sesizare şi din motivarea formulată de autorul acesteia, îl constituie dispoziţiile art. 31 alin. 1 din Codul de procedură civilă, potrivit cărora "Instanţa decide asupra recuzării, în camera de consiliu, fără prezenta părţilor şi ascultând pe judecătorul recuzat numai dacă găseşte de cuviinţă".

Se susţine ca aceste dispoziţii de lege încalcă prevederile constituţionale ale art. 21 alin. (1) şi ale art. 24 alin. (2), care prevăd:

–Art. 21 alin. (1): "Orice persoană se poate adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor sale legitime.";

–Art. 24 alin. (2): "În tot cursul procesului, părţile au dreptul să fie asistate de un avocat, ales sau numit din oficiu."

Totodată, în esenta, prin notele scrise depuse la dosar autorul excepţiei de neconstituţionalitate solicita Curţii Constituţionale sa dispună "completarea actului de sesizare, a raportului şi a obiectului Dosarului nr. 93C/2001, astfel încât să se refere explicit la obiecţia de neconstituţionalitate materială; calificarea neconstitutionalitatii formale ca lipsită de interes în condiţii de neconstituţionalitate materială; cercetarea prealabilă a competentei Curţii în raport cu cauza de neconstituţionalitate materială, care consta în aceea ca statul român nu este fondat în fapt pe Constituţia României, ci pe doctrina stalinista de lichidare a opozantilor prin inscenari judiciare (de drept comun); declinarea competentei Curţii în raport cu obiecţia de neconstituţionalitate materială în favoarea autorităţilor cu competenţa politica şi executivă: Parlamentul, Preşedintele şi Guvernul României".

Examinând excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 31 alin. 1 din Codul de procedură civilă, Curtea Constituţională constata ca aceasta este neîntemeiată şi, în consecinţa, urmează să fie respinsă.

I. În legătură cu incidenţa dispoziţiilor constituţionale ale art. 150 alin. (1), potrivit cărora "Legile şi toate celelalte acte normative rămân în vigoare, în măsura în care ele nu contravin prezentei Constituţii", Curtea Constituţională constata ca ulterior intrării în vigoare a Constituţiei Codul de procedură civilă a fost modificat expres prin mai multe acte normative, de exemplu, prin legile nr. 104/1992, nr. 65/1993, nr. 7/1996 şi nr. 99/1999, precum şi prin Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 59/2001. Rezultă ca în caz de contradictie cu o dispoziţie constituţională nu se pune problema aplicării art. 150 alin. (1) din Constituţie, ci a controlului legitimitatii constituţionale a prevederilor acestui act normativ.

În acest sens Curtea Constituţională s-a pronunţat prin mai multe decizii, de exemplu, prin Decizia nr. 90 din 4 octombrie 1995, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 272 din 23 noiembrie 1995, şi nu au intervenit elemente noi de natura sa determine modificarea acestei jurisprudente.

II. Analizând criticile formulate de autorul excepţiei, Curtea constata ca art. 31 alin. 1 din Codul de procedură civilă, care stabileşte ca instanţa decide asupra recuzării, în camera de consiliu, fără prezenta părţilor, nu încalcă dreptul la apărare garantat de art. 24 alin. (1) din Constituţie. Aceasta deoarece judecarea cererii de recuzare nu vizează fondul cauzei şi nu presupune în mod necesar dezbateri contradictorii, ci instanţa pronunţa în şedinţa publică o încheiere asupra recuzării. Prin aceasta reglementare legiuitorul a avut în vedere instituirea unei proceduri simple şi operative de soluţionare a acestei cereri.

Curtea nu poate retine nici susţinerea referitoare la încălcarea art. 21 alin. (2) din Constituţie, care interzice îngrădirea prin lege a exercitării accesului la justiţie, întrucât, potrivit art. 34 alin. (2) din Codul de procedură civilă, "Încheierea prin care s-a respins recuzarea se poate ataca numai o dată cu fondul", cu refacerea tuturor actelor şi dovezilor administrate la prima instanţa, atunci când, asa cum prevede alin. 3 al aceluiaşi articol din acelaşi cod, "instanţa superioară de fond constata ca recuzarea a fost pe nedrept respinsă".

Asa fiind, Curtea urmează sa respingă excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 31 alin. 1 din Codul de procedură civilă, prin raportare la art. 21 alin. (2) şi la art. 24 alin. (1) din Constituţie.

III. Prin notele scrise depuse la dosar autorul excepţiei, pe de o parte, formulează unele consideratii personale de natura politica, iar pe de altă parte, solicita Curţii Constituţionale să îşi "decline competenţa în raport cu obiecţia de neconstituţionalitate materială, în favoarea autorităţilor cu competenţa politica şi executivă: Parlamentul, Preşedintele şi Guvernul României".

Examinând aceste sustineri, Curtea constata ca potrivit art. 144 din Constituţie, prin care se stabilesc atribuţiile Curţii Constituţionale, precum şi potrivit art. 1 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, aceasta [...] este unica autoritate de jurisdicţie constituţională în România" şi, în temeiul alin. (2) al art. 3 din aceeaşi lege, "este singura în drept sa hotărască asupra competentei sale". Rezultă ca solicitarea privind declinarea competentei Curţii în favoarea autorităţilor menţionate de autorul excepţiei urmează să fie înlăturată.

Celelalte sustineri ale autorului excepţiei urmează, de asemenea, să fie inlaturate, întrucât acestea reprezintă de fapt consideratii personale de natura politica, care, prin natura lor, exced competentei de soluţionare a Curţii.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 alin. (3) şi al art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 31 alin. 1 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Adrian Gheorghita în Dosarul nr. 4.496/2000 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a III-a civilă.

Definitivă şi obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 3 iulie 2001.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

prof. univ. dr. NICOLAE POPA

Magistrat-asistent,

Gabriela Dragomirescu

──────────────