Decizie nr. 105 din 1 februarie 2011

Augustin Zegrean - preşedinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Iulia Antoanella Motoc - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Mihaela Senia Costinescu - magistrat-asistent-şef

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 28 alin. 2, art. 31 alin. 1 şi 2 şi art. 34 alin. 2 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Societatea Comercială "Steilmann Bukarest" - S.R.L. din Bucureşti în Dosarul nr. 20.841/3/2009 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VI-a comercială.

La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, invocând jurisprudenţa Curţii în această materie.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:

Prin Decizia comercială nr. 402R din 9 martie 2010, pronunţată în Dosarul nr. 20.841/3/2009, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VI-a comercială a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 28 alin. 2, art. 31 alin. 1 şi 2 şi art. 34 alin. 2 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Societatea Comercială "Steilmann Bukarest" - S.R.L. din Bucureşti.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că dispoziţiile Codului de procedură civilă referitoare la recuzare instituie un regim discriminatoriu în defavoarea părţilor litigante, întrucât prevăd formarea completului de judecată, învestit cu soluţionarea cererii de recuzare, numai din rândul judecătorilor colegi de instanţă cu persoana recuzată. Mai mult, procedura judecării cererii de recuzare nu cuprinde etapa orală şi contradictorie, ce ar fi permis părţilor să-şi expună motivele pentru care au invocat o astfel de cerere, fapt ce este de natură a elimina caracterul echitabil, imparţial şi transparent al judecăţii. Astfel, justiţiabilul este împiedicat să participe la judecarea cererii de recuzare, împrejurare ce este de natură să creeze un dezechilibru evident în ceea ce priveşte drepturile procesuale şi o inegalitate în faţa legii între acesta şi judecătorul recuzat.

Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VI-a comercială apreciază excepţia de neconstituţionalitate ca fiind neîntemeiată. Recuzarea nu poate conduce la împiedicarea tuturor judecătorilor unei instanţe de a soluţiona cauzele cu care au fost învestiţi. În plus, judecarea cererii de recuzare nu vizează fondul cauzei şi nu presupune în mod necesar dezbateri contradictorii, prin această reglementare legiuitorul instituind o procedură simplă de soluţionare a cererii. Încheierea prin care s-a respins recuzarea se poate ataca odată cu fondul, instanţa superioară urmând a reface toate actele şi dovezile administrate la prima instanţă, atunci când constată că cererea de recuzare a fost pe nedrept respinsă.

În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei îl reprezintă prevederile art. 28 alin. 2, art. 31 alin. 1 şi 2 şi art. 34 alin. 2 din Codul de procedură civilă, potrivit cărora:

–Art. 28 alin. 2: "Nu se pot recuza toţi judecătorii unei instanţe sau ai unei secţii a acesteia.";

–Art. 31 alin. 1 şi 2: "Instanţa decide asupra recuzării, în camera de consiliu, fără prezenţa părţilor şi ascultând pe judecătorul recuzat.

Nu se admite interogatoriul sau jurământul ca mijloc de dovadă a motivelor de recuzare.";

–Art. 34 alin. 2: "Încheierea prin care s-a respins recuzarea se poate ataca numai odată cu fondul."

În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 16 care consacră principiul egalităţii în drepturi, art. 21 privind accesul liber la justiţie, art. 24 alin. (1) referitor la dreptul la apărare şi în art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, precum şi art. 6 paragraful 1, art. 13, art. 17 şi art. 18 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

Referitor la dispoziţiile art. 28 din Codul de procedură civilă, Curtea s-a pronunţat în numeroase cazuri asupra unor excepţii de neconstituţionalitate similare cu cea din cauza de faţă, respingându-le ca fiind neîntemeiate. De exemplu, prin Decizia nr. 197 din 13 martie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 271 din 24 aprilie 2007, s-a reţinut că instituţia recuzării în procesele judiciare se justifică prin imperativul asigurării unei judecăţi imparţiale, în care părţile să fie protejate de eventuala părtinire a judecătorului, cauzată de legătura de rudenie sau afinitate cu una dintre părţi, interesul personal pe care îl are în soluţionarea cauzei deduse judecăţii sau alte asemenea împrejurări, expres prevăzute de lege. Recuzarea nu poate fi, în consecinţă, decât individuală, iar nu colectivă, şi nici nu poate conduce, în sistemul nostru juridic, la împiedicarea tuturor judecătorilor unei instanţe de a judeca procesele cu care au fost învestiţi în condiţiile legii. Totodată, Curtea a statuat că, prin reglementarea criticată, legiuitorul nu a înţeles să restrângă accesul liber la justiţie sau dreptul la apărare, ci să asigure un climat de ordine, indispensabil exercitării, în condiţii optime, a acestor drepturi constituţionale.

În ceea ce priveşte prevederile art. 31 alin. 1 şi ale art. 34 alin. 2 din Codul de procedură civilă, Curtea s-a pronunţat prin Decizia nr. 244 din 17 septembrie 2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 753 din 15 octombrie 2002, statuând că acestea sunt constituţionale. Cu acel prilej, Curtea a reţinut că încheierea prin care s-a respins recuzarea se poate ataca odată cu fondul, instanţa superioară de fond urmând a reface toate actele şi dovezile administrate la prima instanţă, atunci când constată că cererea de recuzare a fost pe nedrept respinsă.

Totodată, în jurisprudenţa sa, Curtea Constituţională a statuat că reglementarea procedurii de judecată, care include şi sistemul probator, este de competenţa exclusivă a legiuitorului.

Referitor la neconstituţionalitatea dispoziţiilor alin. 2 al art. 34 din Codul de procedură civilă, Curtea a reţinut că, în realitate, nemulţumirea autorului excepţiei constă în faptul că nu dispune de o cale de atac împotriva încheierii prin care s-a respins recuzarea, distinctă de cea îndreptată împotriva soluţiei pe fond. În condiţiile în care reglementarea competenţei şi procedurii de judecată se află în aria de reglementare a legiuitorului, instituirea unui regim juridic derogatoriu de la dreptul comun, stabilit tot de către acesta într-un domeniu care, prin specificul său, face necesară o asemenea reglementare, nu conţine niciun aspect de neconstituţionalitate.

De altfel, reglementarea actuală din Codul de procedură civilă nu lipseşte partea interesată de dreptul de a ataca încheierea prin care s-a respins recuzarea, iar faptul că exerciţiul acestui drept este corelat cu contestarea fondului cauzei nu reprezintă un impediment real, sub raport constituţional, al exerciţiului unei căi de atac. Prin instituirea acestei proceduri, legiuitorul a urmărit - şi este o raţiune suficientă - să restrângă posibilitatea de tergiversare prin exercitarea abuzivă a unei atare căi de atac şi să realizeze un spor de celeritate în soluţionarea cauzelor.

Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură a reconsidera jurisprudenţa Curţii Constituţionale, soluţiile şi considerentele acestor decizii îşi menţin valabilitatea şi în prezenta cauză.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 28 alin. 2, art. 31 alin. 1 şi 2 şi art. 34 alin. 2 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Societatea Comercială "Steilmann Bukarest" - S.R.L. din Bucureşti în Dosarul nr. 20.841/3/2009 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VI-a comercială.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 1 februarie 2011.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent-şef,

Mihaela Senia Costinescu