Decizie nr. 926 din 18 octombrie 2007

Ioan Vida - preşedinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Ninosu - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Augustin Zegrean - judecător

Antonia Constantin - procuror

Mihai Paul Cotta - magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 52 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, excepţie ridicată de Laura Barbu în Dosarul nr. 12.630/3LM/2007 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de muncă, asigurări sociale, contencios administrativ şi fiscal.

La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, ca neîntemeiată, fiind invocată în acest sens jurisprudenţa Curţii Constituţionale.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:

Prin Încheierea din 14 mai 2007, pronunţată în Dosarul nr. 12.630/3LM/2007, Tribunalul Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de muncă, asigurări sociale, contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 52 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, excepţie ridicată de Laura Barbu în cauza ce are ca obiect contestaţia la decizia de suspendare a contractului individual de muncă.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul acesteia susţine că textul de lege criticat încalcă dispoziţiile art. 16 alin. (1) din Constituţie, întrucât nu asigură egalitatea în drepturi şi egalitatea de tratament legislativ, raportat la faptul că pentru suspendarea contractului individual de muncă se prevăd alte criterii decât cele prevăzute pentru suspendarea judecăţii reglementate la art. 244 alin. 1 pct. 2 din Codul de procedură civilă.

Se apreciază totodată că sunt încălcate şi dispoziţiile art. 41 alin. (1) din Constituţie, deoarece orice angajator poate lua, în mod abuziv, o decizie de suspendare a unui contract individual de muncă, prin simpla formulare a unei plângeri penale împotriva unui angajat.

O altă critică de neconstituţionalitate constă în aceea că dispoziţiile art. 24 alin. (1) din Constituţie sunt încălcate deoarece, la luarea deciziei de suspendare a contractului individual de muncă, angajatorul nu este obligat să asculte şi părerea angajatului acuzat şi nici nu este obligat să-i asigure acestuia dreptul de a se apăra faţă de acuzaţiile ce i se aduc.

În sfârşit, dispoziţiile legale criticate încalcă, în opinia autorului excepţiei, şi prevederile art. 6 paragraful 2 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, întrucât "prezumţia de nevinovăţie nu-şi găseşte aplicabilitatea în coroborare cu dispoziţiile art. 52 alin. (1) lit. c) din Codul muncii".

Tribunalul Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de muncă, asigurări sociale, contencios administrative şi fiscal apreciază că excepţia ridicată este neîntemeiată întrucât legiuitorul are dreptul de a institui anumite măsuri în vederea unei desfăşurări a raporturilor de muncă.

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, fiind respectate prevederile constituţionale invocate în susţinerea acesteia.

Avocatul Poporului consideră că textul de lege criticat este constituţional, fiind invocată în acest sens şi jurisprudenţa Curţii Constituţionale.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei îl constituie dispoziţiile art. 52 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 72 din 5 februarie 2003, care au următorul cuprins: "(1) Contractul individual de muncă poate fi suspendat din iniţiativa angajatorului în următoarele situaţii: [...]

c)în cazul în care angajatorul a formulat plângere penală împotriva salariatului sau acesta a fost trimis în judecată pentru fapte penale incompatibile cu funcţia deţinută, până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti."

Autorul excepţiei susţine că dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile constituţionale ale art. 16 alin. (1) referitoare la egalitatea în drepturi, ale art. 24 alin. (1) privind dreptul la apărare, ale art. 41 alin. (1) privind dreptul la muncă, precum şi ale art. 6 paragraful 2 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale referitor la prezumţia de nevinovăţie.

Examinând excepţia de neconstituţionalitatea, Curtea constată următoarele:

Art. 52 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, criticat pentru neconstituţionalitate, prevede unul dintre cazurile de suspendare a contractului individual de muncă din iniţiativa angajatorului, şi anume când angajatorul a formulat plângere penală împotriva salariatului sau acesta a fost trimis în judecată pentru fapte penale incompatibile cu funcţia deţinută. Măsura suspendării poate fi luată până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti. Spre deosebire de aceasta, prevederea art. 244 alin. 1 pct. 2 din Codul de procedură civilă reglementează suspendarea judecăţii, care este o măsură procedurală contencioasă total diferită de cea prevăzută de Codul muncii. Or, în acest caz dispoziţiile art. 16 alin. (1) din Constituţie nu sunt încălcate întrucât, pentru reglementarea unor situaţii diferite, tratamentul juridic nu poate fi acelaşi.

Curtea reţine că este neîntemeiată şi susţinerea referitoare la încălcarea, prin dispoziţiile legale criticate, a prevederilor art. 24 alin. (1) şi art. 41 alin. (1) din Constituţie. Salariatul nemulţumit de măsura suspendării contractului individual de muncă dispusă de angajator în temeiul art. 52 alin. (1) lit. c) din Codul muncii poate să se adreseze instanţei de judecată în temeiul art. 284 din Codul muncii, unde îşi poate exercita dreptul de apărare pe tot parcursul procesului, inclusiv dreptul de a-şi angaja un apărător. De asemenea, dreptul la muncă al angajatului nu este încălcat deoarece alin. (2) al art. 52 prevede că, în cazul în care se constată nevinovăţia celui în cauză, salariatul îşi reia activitatea anterioară, plătindu-i-se o despăgubire egală cu salariul şi celelalte drepturi de care a fost lipsit pe perioada suspendării contractului de muncă.

În ceea ce priveşte invocarea, în susţinerea excepţiei, a dispoziţiilor art. 6 paragraful 2 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale referitor la prezumţia de nevinovăţie, Curtea constată că aceste reglementări nu sunt incidente în cauză, în condiţiile în care acest principiu se aplică numai în cadrul răspunderii penale. Plângerea penală se întemeiază pe date şi pe indicii cu privire la săvârşirea de către salariat a unei infracţiuni incompatibile cu funcţia deţinută, iar existenţa ori inexistenţa vinovăţiei se stabileşte numai prin hotărâre judecătorească definitivă.

Constituţionalitatea dispoziţiilor art. 52 alin. (1) lit. c) a mai fost examinată de Curtea Constituţională. Cu acel prilej Curtea a constatat, prin Decizia nr. 24 din 22 ianuarie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 72 din 5 februarie 2003, că dispoziţiile legale criticate nu încalcă prevederile Constituţiei referitoare la prezumţia de nevinovăţie şi nu restricţionează în niciun fel dreptul la muncă al angajatului.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 52 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, excepţie ridicată de Laura Barbu în Dosarul nr. 12.630/3LM/2007 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de muncă, asigurări sociale, contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 18 octombrie 2007.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

prof.univ.dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,

Mihai Paul Cotta