Decizie nr. 463 din 13 noiembrie 1997

Ioan Muraru - preşedinte

Costica Bulai - judecător

Viorel Mihai Ciobanu - judecător

Mihai Constantinescu - judecător

Nicolae Popa - judecător

Lucian Stangu - judecător

Florin Bucur Vasilescu - judecător

Romul Petru Vonica - judecător

Victor Dan Zlatescu - judecător

Ioan Griga - procuror

Claudia Miu - magistrat-asistent

Pe rol, pronunţarea asupra excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 81 alin. 4 din Codul penală, ridicată de Stoian Nicolae în Dosarul nr. 1.049/1997 al Tribunalului Municipiului Bucureşti _ Secţia I penală.

Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din data de 28 octombrie 1997, în prezenta părţii civile Radu Paul, şi a reprezentantului Ministerului Public, fiind consemnate în încheierea de la acea data, când Curtea Constituţională, având nevoie de timp pentru deliberare, a amânat pronunţarea pentru data de 6 noiembrie 1997 şi apoi pentru data de 13 noiembrie 1997.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, retine constata următoarele:

Tribunalul Municipiului Bucureşti - Secţia I penală, prin Încheierea din 7 aprilie 1997, pronunţată în Dosarul nr. 1.049/1997, a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 81 alin. 3 din Codul penal, invocată de Stoian Nicolae.

Din actele anexate la încheierea de sesizare rezultă ca Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti a dispus trimiterea în judecata a inculpatului Stoian Nicolae pentru fapta de a fi produs, din culpa, un accident de circulaţie, în urma căruia au suferit leziuni corporale doua persoane, fapt ce constituie infracţiune de vătămare corporală din culpa, prevăzută şi pedepsita de art. 184 alin. 2 şi 4 din Codul penal.

La Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti, de care era pendinte cauza penală, s-a constituit parte civilă Radu Paul.

Prin Sentinta penală nr. 2.812 din 11 noiembrie 1996 a aceleiaşi judecătorii, inculpatul Stoian Nicolae a fost condamnat la 6 luni închisoare şi la plata unor despăgubiri către partea civilă.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel inculpatul, partea civilă şi Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti.

În faţa Tribunalului Municipiului Bucureşti, Secţia I penală, Stoian Nicolae a ridicat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 81 alin. 3 din Codul penal, astfel cum a fost modificat prin art. I pact. 30 din Legea nr. 140/1996 privind modificarea şi completarea Codului penal.

Deşi autorul excepţiei de neconstituţionalitate se referă la art. 81 alin. 3 din Codul penal, astfel cum a fost modificat prin art. I pct. 30 din Legea nr. 140/1996 pentru modificarea şi completarea Codului penal, în realitate are în vedere prevederile art. 81 alin. 4 din Codul penal, republicat în baza Legii nr. 140/1996.

Textul legal atacat are următorul cuprins: "În cazul condamnării pentru o infracţiune prin care s-a produs o paguba, instanţa poate dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei numai dacă, până la pronunţarea hotărârii, paguba a fost integral reparată sau plata despăgubirii este garantată de o societate de asigurare".

Aceste prevederi legale sunt considerate de autorul excepţiei ca neconstituţionale, deoarece condiţioneaza accesul la măsura suspendării condiţionate a executării pedepsei de plată integrală a despăgubirilor care urmează să fie stabilite tocmai prin hotărârea de suspendare, despăgubiri pe care inculpatul le contesta atât în ceea ce priveşte temeiul lor, cat şi în ceea ce priveşte întinderea cuantumului pretins. Condiţionarea acordării suspendării executării pedepsei de plată integrală a despăgubirilor până la pronunţarea hotărârii înseamnă obligarea inculpatului la recunoaşterea culpei penale care constituie temeiul răspunderii civile, iar nerecunoasterea culpei, prin plata despăgubirilor civile, îl inlatura automat de la beneficiul acestei măsuri. Consecinţa consta, totodată, în obstructionarea oricăror apărări pe latura civilă a cauzei, inculpatul fiind obligat la acceptarea necondiţionată a pretenţiilor părţii vătămate, care pot fi neintemeiate fie sub aspectul fundamentului juridic, fie sub acela al cuantumului lor.

Autorul excepţiei de neconstituţionalitate conchide ca textul art. 81 alin. 4 din Codul penal vine în contradictie cu Declaraţia Universala a Drepturilor Omului din anul 1948 şi cu prevederile art. 24 din Constituţia României privitoare la garantarea dreptului la apărare.

Instanţa de judecată în faţa căreia s-a ridicat excepţia de neconstituţionalitate, iniţial, a omis să-şi exprime opinia, însă şi-a exprimat-o la instanţele Curţii Constituţionale, în sensul că excepţia este nefondata, deoarece, atât timp cat se aplică inculpatului o pedeapsă, chiar cu suspendarea condiţionată a executării, înseamnă ca instanţa a ajuns la concluzia, pe baza probelor administrate în cauza, ca inculpatul se face vinovat de săvârşirea infracţiunii ce i se retine în sarcina.

În scopul soluţionării cauzei, conform prevederilor art. 24 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, în forma sa iniţială, încheierea prin care a fost sesizată Curtea Constituţională a fost comunicată fiecărei Camere a Parlamentului şi Guvernului pentru a comunică punctele lor de vedere.

În punctul de vedere al Guvernului se arata ca, deşi excepţia de neconstituţionalitate vizează dispoziţiile art. 81 alin. 4 din Codul penal, referitoare la "suspendarea condiţionată a executării pedepsei", la acestea trebuie adăugate şi dispoziţiile art. 86^1 alin. 4 din Codul penal, care reglementează, în condiţii identice, problemele referitoare la "suspendarea executării pedepsei sub supraveghere".

Se susţine în continuare ca excepţia de neconstituţionalitate nu este intemeiata, deoarece prevederile art. 81 alin. 4 din Codul penal nu contravin nici unui text din Constituţie. Se arata ca nici apărătorul inculpatului nu a invocat un text care s-ar opune, cu certitudine, dispoziţiilor legii penale, iar art. 24 din Constituţie, menţionat de apărător, nu răspunde problemei puse în discuţie. Acest text se referă la garantarea dreptului la apărare, chestiune care nu are legătură cu dispoziţiile art. 81 alin. 4 din Codul penal.

Deşi dispoziţiile art. 81 alin. 4 din Codul penal nu sunt neconstituţionale, ele nu lamuresc însă ce paguba trebuie să repare inculpatul până la pronunţarea hotărârii, deşi acest lucru este absolut necesar, atâta vreme cat cuantumul pagubei se va stabili ulterior, prin sentinta sau decizia ce urmează a se pronunţa. Aceasta lacuna a legii prezintă pentru inculpat cel puţin două inconveniente: pe de o parte, el nu ştie ce obligaţii civile îi incumba pentru a putea beneficia de măsura suspendării condiţionate a executării pedepsei sau de măsura suspendării executării pedepsei sub supraveghere, iar pe de altă parte, persoana pagubita, profitând de imperfectiunea celor două texte, va fi inclinata să solicite - pentru a declara ca i s-a reparat prejudiciul - o sumă mult mai mare decât valoarea reală a pagubei.

Pentru remedierea acestei deficiente, în punctul de vedere al Guvernului se arata ca se impune ca dispoziţiile art. 81 alin. 4 şi ale art. 86^1 alin. 4 din Codul penal să fie abrogate. Prin aceasta s-ar inlatura contradictia dintre dispoziţiile alineatelor 4 ale art. 81 şi art. 86^1 şi dispoziţiile art. 84 din Codul penal, iar interesele părţii civile nu ar fi cu nimic afectate, deoarece, potrivit acestui din urma text, "Dacă până la expirarea termenului de încercare condamnatul nu a îndeplinit obligaţiile civile stabilite prin hotărârea de condamnare, instanţa poate dispune revocarea suspendării executării pedepsei, afară de cazul când cel condamnat dovedeşte că nu a avut putinta de a îndeplini acele obligaţii".

În concluzie, punctul de vedere al Guvernului este acela ca excepţia de neconstituţionalitate invocată este nefondata, însă dispoziţiile art. 81 alin. 4 şi ale art. 86^1 alin. 4 din Codul penal trebuie analizate şi sub aspectul oportunităţii lor, dacă este cazul sa mai rămână în fiinta.

În punctul de vedere al Comisiei juridice, de numiri disciplina, imunităţi şi validari a Senatului României, se arata ca prevederile art. 81 alin. 4 din Codul penal sunt constituţionale şi, ca atare, excepţia ridicată în faţa instanţei este nefondata. Se mai precizează ca aplicarea corecta a legilor tine de situaţia de fapt şi numai instanţa judecătorească poate hotărî în funcţie de probatoriile administrate.

Camera Deputaţilor nu a comunicat punctul sau de vedere.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, actele şi lucrările dosarului, raportorul judecătorului-raportor, punctul de vedere al Guvernului şi al Comisiei juridice, de numiri, disciplina, imunităţi şi validari a Senatului, precum şi susţinerile părţilor şi dispoziţia legală atacată, raportate la prevederile Constituţiei şi ale Legii nr. 47/1992, republicată, constata uratoarele:

În temeiul art. 144 lit. c) din Constituţie şi al art. 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, Curtea Constituţională este competenţa să se pronunţe asupra excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 81 alin. 4 din Codul penal, cu care a fost legal sesizată.

Curtea constata ca dispoziţiile art. 81 alin. 4 din Codul penal, condiţionand luarea unei măsuri de politica penală cu grave consecinţe, cum este suspendarea condiţionată a executării pedepsei de soluţionarea unei probleme de drept extrapenal, creează un regim de discriminare între cetăţeni şi vine în contradictie cu prevederile art. 4 alin. (2) şi ale art. 16 din Constituţie. Accesul inculpatului la unele măsuri de politica penală neprivative de libertate, la care el este îndreptăţit din punctul de vedere al politicii penale şi al dreptului penal, nu-i poate fi interzis pe criterii străine justiţiei penale, cum ar fi acoperirea integrală a prejudiciului. Inculpatul care nu are posibilitatea obiectivă de acoperire a prejudiciului înaintea pronunţării hotărârii de condamnare nu poate avea acces la condamnarea cu suspendarea executării pedepsei. Aceasta reglementare legală determina o discriminare pe criteriul averii.

Repararea prejudiciului cauzat persoanei vătămate prin infracţiune şi care constituie obiectul acţiunii civile, alăturate acţiunii penale în cadrul procesului penal, se înfăptuieşte pe baza regulilor de drept civil şi nu poate influenţa răspunderea penală a autorului prejudiciului. Nerespectarea prejudiciului nu condiţioneaza răspunderea penală decât dacă se dovedeşte reaua-credinţa a făptuitorului. Astfel, neîndeplinirea obligaţiilor civile stabilite prin hotărârea judecătorească de condamnare nu poate duce la revocarea suspendării executării pedepsei, dacă cel condamnat dovedeşte că nu a avut putinta de a îndeplini acele obligaţii (art. 84 din Codul penal). De asemenea, neachitarea, în aceleaşi condiţii, a cheltuielilor de judecată şi a despăgubirilor civile nu constituie un impediment în obţinerea reabilitării judecătoreşti [art. 137 lit. d) din Codul penal].

Pe lângă discriminarea pe criteriul averii, pe care o creează dispoziţia legală atacată, constrângerea inculpatului de a repara un prejudiciu pe care nu l-a creat ori nu l-a produs în măsura pretinsa de persoana vătămată, ca preţ al accesului la o măsura de politica penală, la care este îndreptăţit, este contrară şi principiului consacrat în Constituţie şi în convenţii internaţionale, şi anume dreptul la un proces echitabil care să-i asigure posibilitatea de a dovedi în mod exact întinderea drepturilor şi obligaţiilor în cazul conflictului adus în justiţie.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c) şi al art. 23 din Legea nr. 47/1992, republicată,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Admite excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Stoian Nicolae în Dosarul penal nr. 1.049/1997 al Tribunalului Municipiului Bucureşti - Secţia I penală şi constata ca dispoziţiile art. 81 alin. 4 din Codul penal sunt neconstituţionale.

Definitivă şi obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din 13 noiembrie 1997.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

prof. univ. dr. IOAN MURARU

Magistrat-asistent

Claudia Miu