Decizie nr. 17 din 1 septembrie 2014

Dosar nr. 21/1/2014/HP/P

Corina Michaela Jîjîie - preşedintele Secţiei penale a

Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie,

preşedintele completului

Mariana Ghena - judecător la Secţia penală

–judecător-raportor

Florentina Dragomir - judecător la Secţia penală

Rodica Aida Popa - judecător la Secţia penală

Ştefan Pistol - judecător la Secţia penală

Lucia Tatiana Rog - judecător la Secţia penală

Rodica Cosma - judecător la Secţia penală

Leontina Şerban - judecător la Secţia penală

Angela Dragne - judecător la Secţia penală

Alexandru Nicolae Cârstea - magistrat-asistent

S-a luat în examinare sesizarea formulată de Curtea de Apel Bucureşti, Secţia I penală, în Dosarul nr. 8.526/3/2014 (1.510/2014) prin care, în baza art. 475 din Codul de procedură penală, se solicită Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei probleme de drept:

Dacă în aplicarea dispoziţiilor art. 215 alin. (8) din Codul de procedură penală, în cursul urmăririi penale, competenţa de a dispune asupra unor noi obligaţii pentru inculpat ori înlocuirea sau încetarea celor dispuse iniţial revine judecătorului de drepturi şi libertăţi care a luat măsura sau, dimpotrivă, procurorului.

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a fost constituit conform prevederilor art. 476 alin. (6) din Codul de procedură penală şi art. 27^4 din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu modificările şi completările ulterioare.

Şedinţa este prezidată de către preşedintele Secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, doamna judecător Corina Michaela Jîjîie.

La şedinţa de judecată participă domnul Alexandru Nicolae Cârstea, magistrat-asistent în cadrul Secţiei penale, desemnat în conformitate cu dispoziţiile art. 27^6 din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu modificările şi completările ulterioare.

Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este reprezentat de doamna procuror-şef Iuliana Nedelcu.

Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că la data de 10 iulie 2014 a fost depus raportul întocmit în cauză de către judecătorul-raportor, doamna Mariana Ghena, care a fost comunicat părţii, în conformitate cu dispoziţiile art. 476 alin. (9) din Codul de procedură penală, însă la dosar nu s-a depus punctul de vedere din partea acesteia privind chestiunea de drept supusă judecăţii.

Reprezentantul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie răspunzând excepţiei de inadmisibilitate a sesizării, invocată din oficiu de preşedintele completului, a susţinut că sesizarea este admisibilă, întrucât sunt îndeplinite toate cerinţele prevăzute de art. 475 din Codul de procedură penală. Procurorul a arătat că soluţionarea contestaţiei cu care a fost învestită instanţa nu reprezintă o cerere incidentală, ci obiectul principal unic al cauzei deduse soluţionării de către aceasta.

Pe fondul sesizării a solicitat pronunţarea unei decizii prin care problema de drept supusă dezlegării în cauza de faţă să primească următoarea rezolvare:

În aplicarea dispoziţiilor art. 215 alin. (8) din Codul de procedură penală, în cursul urmăririi penale competenţa de a dispune asupra unor noi obligaţii pentru inculpat ori înlocuirea sau încetarea celor dispuse iniţial revine judecătorului de drepturi şi libertăţi care a luat măsura.

Preşedintele Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, doamna judecător Corina Michaela Jîjîie, a declarat dezbaterile închise, reţinându-se dosarul în pronunţare privind sesizarea formulată.

ÎNALTA CURTE,

Asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele:

I. Titularul şi obiectul sesizării

Prin Încheierea din 7 mai 2014, pronunţată în Dosarul nr. 8.526/3/2014 (1.510/2014), în baza art. 475 din Codul de procedură penală, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia I penală a dispus sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie privind pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea de principiu a problemei de drept vizând interpretarea dispoziţiilor art. 215 alin. (8) din Codul de procedură penală, în sensul de a lămuri dacă în cursul urmăririi penale competenţa de a dispune asupra unor noi obligaţii pentru inculpat ori înlocuirea sau încetarea celor dispuse iniţial revine judecătorului de drepturi şi libertăţi care a luat măsura sau, dimpotrivă, procurorului.

II. Expunerea succintă a cauzei

Prin Încheierea de şedinţă din Camera de consiliu din data de 10 aprilie 2014, judecătorul de drepturi şi libertăţi, în temeiul art. 215 alin. (8) şi (9) din Codul de procedură penală, a admis excepţia inadmisibilităţii cererii invocată de către reprezentantul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie privind cererea de modificare a măsurii controlului judiciar formulată de inculpatul P.J.O., astfel cum s-a dispus prin Decizia penală nr. 3C din 12 februarie 2014, pronunţată la data de 12 februarie 2014 de Curtea de Apel Bucureşti - Secţia I penală în Dosarul nr. 2.532/3/2014.

În baza dispoziţiilor art. 215 alin. (8) şi (9) din Codul de procedură penală, Tribunalul Bucureşti a respins, ca inadmisibilă, cererea de modificare a măsurii controlului judiciar formulată de inculpatul P.J.O., dispusă prin Decizia penală nr. 3C din 12 februarie 2014, pronunţată la data de 12 februarie 2014 de Curtea de Apel Bucureşti - Secţia I penală, în Dosarul nr. 2.532/3/2014.

Pentru a dispune astfel, judecătorul de drepturi şi libertăţi al instanţei de fond a constatat că cererea a fost formulată în cursul urmăririi penale, în cauză nefiind depăşită aceasta fază a procesului penal.

Pentru aceste considerente a invocat totodată dispoziţiile art. 215 alin. (8) din Codul de procedură penală, în sensul că orice cerere care vizează modificarea obligaţiilor impuse inculpatului în cursul urmăririi penale este de competenţa exclusivă a procurorului care poate dispune, prin ordonanţă, asupra cererii numai după audierea inculpatului.

Împotriva acestei încheieri, în termen legal, a formulat contestaţie inculpatul P.J.O., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie pe motiv că în mod greşit a fost respinsă cererea de modificare a controlului judiciar.

La termenul de judecată din 7 mai 2014, avocatul inculpatului P.J.O. a formulat cerere de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unei chestiuni de drept prin care să se stabilească care este organul judiciar competent să dispună impunerea unor noi obligaţii pentru inculpat, prin înlocuirea celor dispuse iniţial în conţinutul controlului judiciar, atunci când măsura a fost luată în timpul urmăririi penale de către judecătorul de drepturi şi libertăţi.

Instanţa care a sesizat Înalta Curte cu chestiunea de drept supusă dezlegării şi-a exprimat punctul de vedere, apreciind că "dispoziţiile art. 215 alin. (8) din Codul de procedură penală raportat la art. 203 alin. (2) din Codul de procedură penală cu referire la art. 202 alin. (4) lit. b) din Codul de procedură penală trebuie interpretate în sensul că, în cursul urmăririi penale, judecătorul de drepturi şi libertăţi care a luat măsura poate dispune, din oficiu sau la cererea motivată a procurorului sau a inculpatului, prin încheiere, impunerea unei/unor noi obligaţii pentru inculpat ori înlocuirea sau încetarea celor dispuse iniţial, dacă apar motive temeinice care justifică aceasta, după audierea inculpatului." S-a precizat că judecătorul naţional este singurul însărcinat de Curtea Europeană a Drepturilor Omului şi Curtea de Justiţie a Uniunii Europene de a pune în practică Convenţia Europeană şi Tratatul Comunităţii Europene în raport cu ordinea juridică naţională.

III. Opinia instanţelor judecătoreşti

Magistraţii din cadrul Curţilor de Apel Ploieşti şi Piteşti, în unanimitate, au opinat în sensul că judecătorul de drepturi şi libertăţi este competent să dispună, în cursul urmăririi penale, asupra unor noi obligaţii pentru inculpat sau poate dispune înlocuirea/încetarea obligaţiilor dispuse iniţial.

O opinie majoritară, în acelaşi sens, au formulat şi magistraţii din cadrul Curţii de Apel Constanţa.

De asemenea, opinia că judecătorul de drepturi şi libertăţi este singurul competent să dispună, în cursul urmăririi penale, asupra unor noi obligaţii pentru inculpat sau poate dispune înlocuirea/încetarea obligaţiilor dispuse iniţial este formulată şi de magistraţii din cadrul Judecătoriei Satu Mare, Tribunalului Ilfov, Tribunalului Dolj, Judecătoriei Segarcea, Judecătoriei Craiova, Tribunalului Olt, Curţii de Apel Braşov, Curţii de Apel Timişoara, Tribunalului Covasna, Tribunalului pentru minori şi familie Braşov, Judecătoriei Vaslui, Judecătoriei Huşi.

Totodată, Înalta Curte constată că magistraţii din cadrul următoarelor instanţe: Curtea de Apel Târgu Mureş, Curtea de Apel Alba Iulia, Tribunalul Satu Mare, Judecătoria Braşov, Judecătoria Târgu Secuiesc, Tribunalul Arad, Tribunalul Caraş-Severin, Judecătoria Buftea, Tribunalul Vaslui, au opinat în sensul că, în cursul urmăririi penale, procurorul este competent să dispună asupra unor noi obligaţii pentru inculpat sau poate dispune înlocuirea/încetarea obligaţiilor dispuse iniţial indiferent dacă măsura a fost luată de judecătorul de drepturi şi libertăţi.

Magistraţii din cadrul Curţii de Apel Iaşi, Curţii de Apel Galaţi, Curţii de Apel Oradea, Tribunalului Bucureşti, Tribunalului Ialomiţa, Judecătoriei Roşiori de Vede, Judecătoriei Turnu Măgurele, Judecătoriei Bârlad şi Tribunalului Teleorman au apreciat că, în cursul urmăririi penale, competenţa de a dispune asupra modificării măsurii preventive a controlului judiciar revine autorităţii judiciare care a dispus-o.

IV. Opinia specialiştilor consultaţi

În conformitate cu dispoziţiile art. 476 alin. (10) raportat la art. 473 alin. (5) din Codul de procedură penală, a fost solicitată opinia scrisă a unor specialişti recunoscuţi cu privire la chestiunea de drept ce formează obiectul sesizării, însă aceştia nu au dat curs solicitării, nefiind transmis niciun punct de vedere în acest sens.

V. Jurisprudenţă relevantă în cauză

V.1. Examenul jurisprudenţei naţionale în materie

La nivel naţional au fost identificate 4 hotărâri judecătoreşti rămase definitive prin care instanţele s-au pronunţat asupra problemei de drept în discuţie, respectiv Încheierea nr. 172/CDL din 7 mai 2014 a Tribunalului Bucureşti Secţia I penală, pronunţată în Dosarul nr. 18.391/299/2014, Încheierea nr. 42 din data de 3 iunie 2014 a Judecătoriei Alexandria, pronunţată în Dosarul nr. 2.199/740/2014, Încheierea din data de 4 iunie 2014 a Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti, pronunţată în Dosarul nr. 14.882/4/2014, Încheierea nr. 49/UP din data de 29 mai 2014 a Tribunalului Braşov, pronunţată în Dosarul nr. 2.988/62/2014.

V.2. Jurisprudenţa relevantă a Curţii Constituţionale

Nu există decizii în această materie.

V.3. Jurisprudenţa relevantă a Curţii Europene a Drepturilor Omului

Nu au fost identificate decizii relevante în problema de drept analizată.

V.4. Jurisprudenţa relevantă a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene

Nu au fost identificate decizii relevante în problema de drept analizată.

VI. Dispoziţii legale incidente

Articolul 215 alin. (8) din Codul de procedură penală:

În cursul urmăririi penale, procurorul care a luat măsura poate dispune, din oficiu sau la cererea motivată a inculpatului, prin ordonanţă, impunerea unor noi obligaţii pentru inculpat ori întocmirea sau încetarea celor dispuse iniţial, dacă apar motive temeinice care justifică aceasta, după audierea inculpatului.

Articolul 203 alin. (2) din Codul de procedură penală:

Măsurile preventive prevăzute la art. 202 alin. (4) lit. b) [controlul judiciar] şi c) [controlul judiciar pe cauţiune] pot fi luate faţă de inculpat, în cursul urmăririi penale, de către procuror şi de către judecătorul de drepturi şi libertăţi, în procedura de cameră preliminară, de către judecătorul de cameră preliminară, iar în cursul judecăţii, de către instanţa de judecată.

Articolul 203 alin. (3) din Codul de procedură penală:

Măsurile preventive prevăzute la art. 202 alin. (4) lit. d) [arestul la domiciliu] şi e) [arestarea preventivă] pot fi luate faţă de inculpat, în cursul urmăririi penale, de către judecătorul de drepturi şi libertăţi, în procedura de cameră preliminară, de către judecătorul de cameră preliminară, iar în cursul judecăţii, de către instanţa de judecată.

VII. Opinia Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

Prin Adresa nr. 1.586/C/2.174/III-5/2014 din data de 26 iunie 2014, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a comunicat că nu există în lucru nicio sesizare având ca obiect promovarea unui recurs în interesul legii vizând interpretarea dispoziţiilor art. 215 alin. (8) din Codul de procedură penală, în sensul de a lămuri dacă în cursul urmăririi penale competenţa de a dispune asupra unor noi obligaţii pentru inculpat ori înlocuirea sau încetarea celor dispuse iniţial revine judecătorului de drepturi şi libertăţi care a luat măsura sau, dimpotrivă, procurorului. De asemenea, în opinia formulată, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a apreciat că "în aplicarea dispoziţiilor art. 215 alin. (8) din Codul de procedură penală, în cursul urmăririi penale competenţa de a dispune asupra unor noi obligaţii pentru inculpat ori înlocuirea sau încetarea celor dispuse iniţial revine judecătorului de drepturi şi libertăţi care a luat măsura".

VIII. Raportul asupra chestiunii de drept supuse dezlegării

Opinia judecătorului-raportor este în sensul că "în aplicarea dispoziţiilor art. 215 alin. (8) din Codul de procedură penală, în cursul urmăririi penale, competenţa de a dispune asupra unor noi obligaţii pentru inculpat ori înlocuire sau încetarea celor dispuse iniţial revine procurorului, indiferent dacă măsura procesuală a controlului judiciar a fost luată de procuror sau de judecătorul de drepturi şi libertăţi".

IX. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

Examinând sesizarea formulată în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, se reţin următoarele:

Reglementând condiţiile de admisibilitate a sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unei chestiuni de drept, legiuitorul a stabilit în art. 475 din Codul de procedură penală posibilitatea anumitor instanţe, inclusiv a curţii de apel, învestite cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă, care constată, în cursul judecăţii, existenţa unei chestiuni de drept de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei şi asupra căreia instanţa supremă nu a statuat încă printr-o hotărâre prealabilă sau printr-un recurs în interesul legii şi nici nu face obiectul unui asemenea recurs, să sesizeze Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prin care să se dea rezolvare de principiu respectivei probleme de drept.

Legiuitorul a condiţionat admisibilitatea unei asemenea sesizări de îndeplinirea cumulativă a 3 condiţii, respectiv existenţa unei cauze aflate în curs de judecată în ultimul grad de jurisdicţie pe rolul uneia dintre instanţele prevăzute expres de articolul anterior menţionat, soluţionarea pe fond a acelei cauze să depindă de lămurirea chestiunii de drept ce formează obiectul sesizării, iar problema de drept să nu fi fost încă dezlegată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin mecanismele legale ce asigură interpretarea şi aplicarea unitară a legii de către instanţele judecătoreşti sau să nu facă în prezent obiectul unui recurs în interesul legii.

În speţă se constată că este îndeplinită condiţia privind existenţa unei cauze pendinte aflate în curs de judecată în ultimă instanţă, Curtea de Apel Bucureşti fiind învestită în Dosarul nr. 8.526/3/2014 cu soluţionarea contestaţiei formulate de inculpatul P.J.O. împotriva încheierii din Camera de Consiliu de la data 10 aprilie 2014 a Tribunalului Bucureşti prin care s-a respins, ca inadmisibilă, cererea de modificare a controlului judiciar.

De asemenea, chestiunea de drept cu care a fost sesizată instanţa supremă nu a primit încă o rezolvare printr-o hotărâre prealabilă sau printr-un recurs în interesul legii şi nici nu face obiectul unui asemenea recurs, aşa cum rezultă din Adresa nr. 1.586/C/2.174/III-5/2014 din data de 26 iunie 2014 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Se constată însă că cerinţa privind soluţionarea pe fond a cauzei să depindă de lămurirea chestiunii de drept ce formează obiectul sesizării nu este îndeplinită.

Prin Decizia nr. 11 din 2 iunie 2014, pronunţată de Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, în Dosarul nr. 11/1/2014/HP/P, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a statuat că admisibilitatea sesizării în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile este condiţionată, atât în cazul în care vizează o normă de drept material, cât şi atunci când priveşte o dispoziţie de drept procesual, de împrejurarea ca interpretarea dată de instanţa supremă să aibă consecinţe juridice asupra modului de rezolvare a fondului cauzei.

Totodată, între problema de drept a cărei lămurire se solicită şi soluţia dată asupra acţiunii penale şi/sau civile de către instanţa pe rolul căreia se află cauza în ultimul grad de jurisdicţie trebuie să existe o relaţie de dependenţă, în sensul ca decizia Înaltei Curţi pronunţată în procedura prevăzută de art. 476 şi 477 din Codul de procedură penală să fie de natură a produce un efect concret asupra conţinutului hotărârii din procesul principal, cerinţa pertinenţei fiind expresia utilităţii pe care rezolvarea de principiu a chestiunii de drept invocate o are în cadrul soluţionării pe fond a litigiului.

Obiectul prezentei sesizări a instanţei supreme în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile îl constituie stabilirea organului judiciar competent să dispună asupra modificării conţinutului măsurii preventive a controlului judiciar, luată faţă de un inculpat, în cursul urmăririi penale, respectiv procurorul sau judecătorul de drepturi şi libertăţi, obiect ce reprezintă însă numai o chestiune incidentală de care nu depinde lămurirea cauzei pe fond.

Excepţia de necompetenţă şi stabilirea organului judiciar exced fondului cauzei, constituind un incident procesual prin care se desemnează care din cele două organe judiciare va trebui să judece, potrivit dispoziţiilor legale.

În consecinţă, Înalta Curte constată că sesizarea formulată de Curtea de Apel Bucureşti nu îndeplineşte cumulativ condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 475 din Codul de procedură penală şi, ca urmare, chestiunea de drept invocată nu poate primi o rezolvare de principiu prin pronunţarea unei hotărâri prealabile de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 477 din Codul de procedură penală,

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Curtea de Apel Bucureşti, Secţia I penală în Dosarul nr. 8.526/3/2014 (1.510/2014) privind pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea chestiunii de drept referitoare la interpretarea dispoziţiilor art. 215 alin. (8) din Codul de procedură penală, în sensul de a lămuri dacă în cursul urmăririi penale competenţa de a dispune asupra unor noi obligaţii pentru inculpat ori înlocuirea sau încetarea celor dispuse iniţial revine judecătorului de drepturi şi libertăţi care a luat măsura sau, dimpotrivă, procurorului.

Obligatorie de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, potrivit art. 477 alin. (3) din Codul de procedură penală.

Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi, 1 septembrie 2014.

PREŞEDINTELE SECŢIEI PENALE A ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

judecător CORINA MICHAELA JÎJÎIE

Magistrat-asistent,

Alexandru Nicolae Cârstea