Decizia nr. 15 din 25 aprilie 2017

Dosar nr. 635/1/2017

S-a luat în examinare sesizarea formulată de către Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a II-a penală, prin Încheierea de şedinţă din data de 18 ianuarie 2017, pronunţată în Dosarul nr. 47.050/3/2015*/a10 (2.344/2016), prin care se solicită pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea de principiu a problemei de drept „dacă acţiunea unică continuă de transport a drogurilor de risc/mare risc, pe teritoriul altui stat şi ulterior pe teritoriul României, poate constitui elementul material al infracţiunilor prevăzute de art. 2 şi 3 din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, în concurs ideal, sau infracţiunea unică prevăzută de art. 3 din aceeaşi lege“.

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a fost constituit conform prevederilor art. 476 alin. (6) din Codul de procedură penală şi art. 27^4 din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu modificările şi completările ulterioare.

Şedinţa de judecată a fost prezidată de către preşedintele Secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, doamna judecător Mirela Sorina Popescu.

La şedinţa de judecată a participat doamna Monica Eugenia Ungureanu, magistrat-asistent în cadrul Secţiei penale, desemnat în conformitate cu dispoziţiile art. 27^6 din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu modificările şi completările ulterioare.

Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost reprezentat de doamna procuror Marinela Mincă, procuror şef al Biroului reprezentare din cadrul Secţiei judiciare - Serviciul judiciar penal al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Magistratul-asistent a prezentat referatul cauzei, învederând obiectul Dosarului nr. 635/1/2017 aflat pe rolul Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, precum şi faptul că au comunicat puncte de vedere asupra problemei de drept în discuţie Curtea de Apel Bacău, Curtea de Apel Braşov, Curtea de Apel Bucureşti, Curtea de Apel Cluj, Constanţa, Curtea de Apel Craiova, Curtea de Apel Galaţi, Curtea de Apel Iaşi, Curtea de Apel Oradea, Curtea de Apel Piteşti, Curtea de Apel Ploieşti, Curtea de Apel Suceava, Curtea de Apel Târgu Mureş, Curtea de Apel Timişoara, care, după caz, au făcut referire şi la punctele de vedere ale unora dintre instanţele arondate.

În acest context a arătat că opinia majoritară a instanţelor a fost în sensul că „acţiunea unică de transport a drogurilor de risc şi mare risc, pe teritoriul altui stat şi ulterior, pe teritoriul României, desfăşurată de acelaşi subiect activ, constituie elementul material al infracţiunilor prevăzute de art. 2 şi 3 din Legea nr. 143/2000, aflate în concurs ideal“.

De asemenea a precizat că, la data de 6 martie 2017, a fost depus punctul de vedere al Direcţiei legislaţie, studii, documentare şi informatică juridică din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, la data de 7 aprilie 2017, s-a înaintat punctul de vedere al Facultăţii de drept a Universităţii din Bucureşti, iar la data de 13 aprilie 2017 a fost depus punctul de vedere al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

În continuare a arătat că, la data de 3 aprilie 2017, la dosar, a fost depus raportul întocmit de judecătorul-raportor, care a fost comunicat, la aceeaşi dată, inculpaţilor S.F.S. şi L.A.L., în conformitate cu dispoziţiile art. 476 alin. (9) din Codul de procedură penală, însă la dosar nu s-au depus puncte de vedere din partea acestora privind chestiunea de drept supusă judecăţii.

Preşedintele Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, doamna judecător Mirela Sorina Popescu, constatând că nu sunt alte cereri sau excepţii de formulat, a solicitat doamnei procuror să susţină punctul de vedere al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu privire la problema de drept supusă dezbaterii în Dosarul nr. 635/1/2017.

Reprezentantul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a solicitat pronunţarea unei decizii prin care problema de drept supusă dezlegării în cauza de faţă să primească următoarea rezolvare: „Acţiunea unică continuă de transport a drogurilor de risc/mare risc, pe teritoriul altui stat şi ulterior pe teritoriul României, fără drept, constituie elementul material al infracţiunilor prevăzute de art. 2 şi art. 3 din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, în concurs ideal“.

Preşedintele Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, doamna judecător Mirela Sorina Popescu, a declarat dezbaterile închise, reţinându-se dosarul în pronunţare privind sesizarea formulată.

ÎNALTA CURTE,

asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele:

I. Titularul şi obiectul sesizării

Prin Încheierea de şedinţă din data de 18 ianuarie 2017, pronunţată în Dosarul nr. 47.050/3/2015*/a10 (2.344/2016), în baza art. 475 din Codul de procedură penală, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a II-a penală a hotărât sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie privind pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea de principiu a problemei de drept „dacă acţiunea unică continuă de transport a drogurilor de risc/mare risc, pe teritoriul altui stat şi ulterior pe teritoriul României, poate constitui elementul material al infracţiunilor prevăzute de art. 2 şi 3 din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, în concurs ideal, sau infracţiunea unică prevăzută de art. 3 din aceeaşi lege“.

II. Expunerea succintă a cauzei

La data de 18.01.2017, învestită cu soluţionarea apelurilor declarate de inculpaţi împotriva Sentinţei penale nr. 1.234 din data de 16.05.2016, pronunţată de Tribunalul Bucureşti - Secţia I penală, în Dosarul nr. 47.050/3/2015*, Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a II-a penală a pus în discuţie, conform art. 475-476 din Codul de procedură penală, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, în vederea rezolvării de principiu a chestiunii de drept: „dacă acţiunea unică de transport a drogurilor de risc şi mare risc pe teritoriul altui stat şi, ulterior, pe teritoriul României poate constitui element material al infracţiunilor prevăzute de art. 2 şi 3 din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, în concurs ideal, sau infracţiunea unică prevăzută de art. 3 din Legea nr. 143/2000.

Prin Sentinţa penală nr. 1.234 din 16.05.2016, pronunţată de Tribunalul Bucureşti - Secţia I penală, s-a reţinut în esenţă că, la data de 26.09.2015, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, inculpaţii au pătruns pe teritoriul României, din Ungaria, având ascunse în partea stângă a bordului şi în portbagajul autoturismului cantitatea de 19,57 grame cocaină, cantitatea de 3 şi 1/2 comprimate MDMA (tenamfetamine), cantitatea totală de 1.841 comprimate, 3,4 methylenedioxymetamfetamine, amfetamină şi metamfetamină, procurate în prealabil din Olanda, iar după câteva ore, la data de 27.09.2015, în jurul orelor 3,40, au fost opriţi la intrarea în Bucureşti, dinspre Autostrada A2, de ofiţerii de poliţie, care au realizat procedura flagrantului, descoperind drogurile în autoturism.

Tribunalul a apreciat că faptele inculpaţilor întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor prevăzute de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 şi art. 3 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, infracţiuni aflate în concurs real.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel cei doi inculpaţi, iar în cursul procedurii desfăşurate în faza apelului, Curtea de apel, din oficiu a invocat necesitatea rezolvării chestiunii de drept sus-menţionate.

Procedând la examenul de admisibilitate a sesizării, Curtea de apel a apreciat că o atare sesizare este admisibilă, deoarece cauza se află spre soluţionare în ultimă instanţă, chestiunea a cărei lămurire se cere este una de drept, iar de soluţionarea ei depinde rezolvarea fondului cauzei. Totodată, problema în discuţie nu a mai fost dezlegată printr-o hotărâre prealabilă sau printr-un recurs în interesul legii.

Opiniile apărătorilor inculpaţilor, aşa cum rezultă din partea introductivă a încheierii, au fost în sensul că, în cazul acţiunii unice continuate, de transport a drogurilor pe teritoriul statului străin şi ulterior, după introducerea în ţară pe teritoriul României, elementele materiale ale infracţiunilor prevăzute de art. 2 şi art. 3 din Legea nr. 143/2000 se suprapun, infracţiunea prevăzută de art. 3 din Legea nr. 143/2000 absorbind pe cea prevăzută de art. 2 din aceeaşi lege, cu motivarea că prima infracţiune este una complexă, unică.

Opinia Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, aşa cum rezultă din partea introductivă a încheierii, a fost aceea că şi în situaţia în care acţiunea de transport al drogurilor pe teritoriul statului străin şi ulterior pe teritoriul naţional este unică, sunt întrunite elementele constitutive ale ambelor infracţiuni, art. 2 şi art. 3 din Legea nr. 143/2000, aflate în concurs, deoarece chiar şi în situaţia unicităţii transportului, traficul naţional se comite prin simpla deţinere a drogurilor.

Constatând că în cauză există puncte de vedere diferite, în baza art. 475 şi următoarele din Codul de procedură penală, instanţa menţionată a sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru a pronunţa o hotărâre prealabilă în vederea dezlegării de principiu a chestiunii de drept invocate.

III. Punctul de vedere al completului din cadrul Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a II-a penală care a dispus sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu privire la chestiunea de drept a cărei dezlegare se solicită

Curtea a reţinut că, în speţă, infracţiunea prevăzută de art. 2 din Legea nr. 143/2000 are mai multe variante alternative ale elementului material, existând infracţiunea ori de câte ori suntem în prezenţa cel puţin a unei astfel se variante alternative. Între aceste variante se regăseşte şi transportul drogurilor, care constă în deplasarea drogurilor dintr-un loc în altul.

Infracţiunea prevăzută de art. 3 din lege are, de asemenea, mai multe variante alternative de comitere, acestea fiind introducerea sau scoaterea din ţară, importul/exportul de droguri fără drept.

Introducerea în ţară reprezintă acţiunea de procurare, de luare a drogurilor dintr-un alt stat şi aducerea lor pe teritoriul naţional al României. De regulă, această introducere se realizează prin transport rutier, naval, aerian, feroviar şi presupune deplasarea drogurilor dintr-un stat străin peste frontiera de stat, în spaţiul teritorial al României.

Prin urmare, în situaţia în care introducerea în ţară se face prin transport (greu de imaginat alte modalităţi de introducere), iar traficul naţional se realizează, de asemenea, tot în varianta alternativă a transportului (nu şi în celelalte variante: vânzare, transformare, oferire spre vânzare etc.), care se situează în continuarea primului transport, elementul material al celor două infracţiuni este acelaşi, fiind unic şi continuu.

Argumentul potrivit căruia transportul implică în mod automat „deţinere“ şi astfel ar exista elemente materiale diferite (în acest sens fiind argumentate unele soluţii în practica judiciară) nu poate fi acceptat, deoarece nu se poate concepe transportul unor bunuri fără a le poseda, însăşi deplasarea acestora implicând posesia şi nefiind posibilă în lipsa posesiei bunurilor.

Faţă de unicitatea elementului material s-ar putea pune problema concursului ideal de infracţiuni numai dacă, aşa cum arată dispoziţiile art. 38 alin. (2) din Codul penal, acţiunea sau inacţiunea săvârşită de o persoană, din cauza împrejurărilor în care a avut loc sau a urmărilor pe care le-a produs, realizează conţinutul mai multor infracţiuni. Or, o acţiune unică de transport reprezintă una şi aceeaşi împrejurare faptică, neexistând niciun temei pentru ruperea transportului, în mod artificial, în două părţi componente. În ceea ce priveşte urmările produse, atât infracţiunea prevăzută de art. 2, cât şi cea prevăzută de art. 3 din Legea nr. 143/2000 sunt infracţiuni de pericol, ambele având ca rezultat socialmente periculos o stare de pericol pentru sănătatea populaţiei, pentru integritatea fizică şi mentală a consumatorilor.

Nu în ultimul rând, în situaţia concursului ideal de infracţiuni, acţiunea ce constituie elementul material trebuie să conducă la o pluralitate materială şi juridică de rezultat, ceea ce în situaţia prezentată nu se realizează.

Prin urmare, Curtea de apel a apreciat că unităţii elementului material al celor două infracţiuni (verbum regens) îi corespunde, în plan juridic, o unitate naturală de infracţiune, cu atât mai mult cu cât există şi unitate de rezoluţie infracţională, dar şi unitate de rezultat socialmente periculos.

Elementul material al celor două infracţiuni - transportul drogurilor până la frontiera de stat şi transportul aceloraşi droguri după depăşirea frontierei de stat - este o acţiune, prin natura ei, de durată, susceptibilă de prelungire în timp, în mod natural şi după producerea rezultatului socialmente periculos, adică după ce infracţiunea a atins momentul consumării.

Faţă de aceste argumente, opinia Curţii de Apel Bucureşti a fost în sensul că, ori de câte ori sunt întrunite condiţiile pentru reţinerea vreuneia dintre modalităţile elementului material al infracţiunii prevăzute de art. 3 din Legea nr. 143/2000, nu se va putea reţine în concurs şi infracţiunea prevăzută de art. 2 din aceeaşi lege, dacă variante ale elementului material al acestei din urmă infracţiuni sunt înglobate în modalităţile reglementate de art. 3; în aceste situaţii se va reţine numai infracţiunea prevăzută de art. 3, care reprezintă astfel o variantă agravată a infracţiunii prevăzute de art. 2, în raport cu existenţa elementului de extraneitate.

În concluzie, opinia exprimată a fost aceea că acţiunea unică de transport al drogurilor de risc şi mare risc pe teritoriul altui stat şi ulterior pe teritoriul României, desfăşurată de acelaşi subiect activ, constituie elementul material al infracţiunii prevăzute de art. 3 din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri şi nu al infracţiunilor prevăzute de art. 2 şi 3 din Legea nr. 143/2000, aflate în concurs ideal.

IV. Punctul de vedere al părţii cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

În urma comunicării raportului întocmit în temeiul art. 476 alin. (7) din Codul de procedură penală, inculpaţii S.F.S. şi L.A.L. nu au formulat un punct de vedere scris privind chestiunea de drept supusă judecăţii, astfel cum aveau posibilitatea potrivit dispoziţiilor art. 476 alin. (9) din Codul de procedură penală.

V. Punctele de vedere exprimate de către curţile de apel şi instanţele de judecată arondate

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că au comunicat puncte de vedere asupra problemei de drept în discuţie curţile de Apel Bacău, Braşov, Bucureşti, Cluj, Constanţa, Craiova, Galaţi, Iaşi, Oradea, Piteşti, Ploieşti şi Timişoara.

În majoritate, punctele de vedere exprimate de curţile de apel au fost în dezacord cu opinia cuprinsă în încheierea de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, şi anume că, în cazul transportului de droguri de risc/mare risc pe teritoriul unui stat şi, ulterior, pe teritoriul României, se pot reţine două infracţiuni, prevăzute de art. 2 şi de art. 3 din Legea nr. 143/2000, în concurs ideal.

Astfel, magistraţii Secţiei penale a Curţii de Apel Bacău au considerat că trebuie reţinut concursul ideal de infracţiuni, întrucât fapta prevăzută de art. 3 din Legea nr. 143/2000 nu absoarbe infracţiunea prevăzută de art. 2 din aceeaşi lege.

Curtea de Apel Braşov a comunicat faptul că, în urma consultării judecătorilor din cadrul Secţiei penale, au fost exprimate două puncte de vedere:

Într-o opinie majoritară s-a apreciat în sensul existenţei unui concurs ideal de infracţiuni, prevăzut de art. 2 alin. (1) şi/sau alin. (2), respectiv art. 3 alin. (1) şi/sau alin. (2) din Legea nr. 143/2000, prin raportare la obiectul juridic diferit al celor două infracţiuni. Astfel, în cazul infracţiunii prevăzute de art. 3 din Legea nr. 143/2000, obiectul juridic este unul complex, întrucât, pe lângă relaţiile sociale privitoare la sănătatea publică şi, implicit, a persoanelor care ar putea deveni consumatoare de droguri de risc/de mare risc - obiect comun pentru ambele incriminări, sunt apărate şi relaţiile sociale ce vizează regimul juridic vamal care este reglementat prin norme proprii şi care, prin astfel de fapte, este lezat prin introducerea şi/sau scoaterea din ţară, precum şi prin importul şi/sau exportul unor droguri de risc/de mare risc.

O altă opinie, minoritară, a fost în sensul celei exprimate de completul de trimitere, în sensul că se va reţine o singură infracţiune, respectiv cea prevăzută de art. 3 din Legea nr. 143/2000, acţiunea unică de transport reprezentând aceeaşi împrejurare faptică care se regăseşte în ambele norme de incriminare.

S-au anexat xerocopii de pe deciziile penale nr. 364/Ap din 9.07.2014 şi nr. 91/Ap din 19.03.2014 pronunţate de Curtea de Apel Braşov, în care problema de drept a cărei rezolvare este pusă în discuţie a fost soluţionată în sensul opiniei majoritare expuse anterior.

La nivelul secţiilor penale ale Curţii de Apel Bucureşti şi Tribunalului Ilfov a fost exprimată opinia majoritară în sensul că acţiunea unică continuată de transport al drogurilor de risc/mare risc pe teritoriul altui stat şi ulterior pe teritoriul României poate constitui elementul material al infracţiunilor prevăzute de art. 2 şi 3 din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, în concurs ideal.

Opinia contrară, potrivit căreia acţiunea unică de transport de droguri de risc şi de mare risc pe teritoriul altui stat şi, ulterior, pe teritoriul României, desfăşurată de acelaşi subiect activ, constituie elementul material al infracţiunii prevăzute de art. 3 din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, şi nu al infracţiunii prevăzute de art. 2 şi 3 din Legea nr. 143/2000, aflate în concurs ideal, a fost conturată, în majoritate, la nivelul tribunalelor Bucureşti, Giurgiu şi Ialomiţa.

În acest sens, cu titlu exemplificativ, au fost ataşate hotărâri judecătoreşti.

Opiniile judecătorilor Secţiei penale a Curţii de Apel Cluj au fost împărţite referitor la încadrarea juridică corectă a faptei din speţa Curţii de Apel Bucureşti, prin urmare nu s-a înaintat un punct de vedere unitar.

Tribunalul Cluj a transmis că, în urma examinării practicii judiciare relevante a instanţei, s-a constatat că, în situaţia avută în vedere prin adresa înaintată, practica şi jurisprudenţa din cadrul Tribunalului sunt în sensul reţinerii doar a infracţiunii prevăzute de art. 3 din Legea nr. 143/2000 - trafic internaţional de droguri (în ipoteza în care se pune problema unui autor care efectuează doar acte de transport pe teritoriul altui stat, iar apoi pe teritoriul României, ca urmare a introducerii ilegale în ţară a drogurilor de risc/mare risc).

Tribunalul Bistriţa-Năsăud a arătat că, în jurisprudenţa Secţiei penale, s-a statuat că acţiunea unică de transport al drogurilor de risc şi de mare risc pe teritoriul altui stat şi ulterior pe teritoriul naţional, desfăşurată de acelaşi subiect activ, constituie elementul material doar al infracţiunii prevăzute de art. 3 din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, şi nu al infracţiunilor prevăzute de art. 2 şi 3 din actul normativ sus-menţionat, aflate în concurs.

Tribunalul Maramureş a transmis că, în opinia judecătorilor din cadrul Secţiei penale, transportul drogurilor de risc/mare risc pe teritoriul altui stat şi, ulterior, pe teritoriul României constituie infracţiunile prevăzute de art. 2 şi 3 din Legea nr. 143/2000, aflate în concurs real.

În acest sens, cu titlu exemplificativ, au fost ataşate hotărâri judecătoreşti.

Tribunalul Sălaj a arătat că nu au fost identificate hotărâri relevante pronunţate în această materie. Opinia judecătorilor din cadrul Secţiei penale asupra chestiunii de drept puse în discuţie este în sensul că în cauză s-ar impune a fi reţinut concursul ideal de infracţiuni, având în vedere că dispoziţiile art. 3 din Legea nr. 143/2000 sancţionează traficul internaţional de droguri, respectiv introducerea drogurilor în ţară, iar art. 2 din Legea nr. 143/2000, ca modalitate alternativă, transportul acestora la destinaţie.

Curtea de Apel Constanţa nu a expus o părere relativ la problema de drept în discuţie, precizând că, la nivelul Secţiei penale şi pentru cauze penale cu minori şi de familie din cadrul acestei instanţe, există jurisprudenţă cu privire la problema de drept supusă dezbaterii, sens în care s-au anexat xerocopii de pe sentinţele penale nr. 143 din 28 august 2015 şi nr. 107 din 27 august 2013 pronunţate de Tribunalul Tulcea şi rămase definitive prin deciziile penale nr. 1.249/P din 18 decembrie 2015 şi nr. 471/P din 11 iulie 2014 pronunţate de Curtea de Apel Constanţa.

Din cuprinsul acestor hotărâri rezultă faptul că, la încadrarea juridică a faptelor săvârşite de către inculpaţii din cauză, s-au reţinut, deopotrivă, în concurs, infracţiunile prevăzute de art. 2 şi de art. 3 din Legea nr. 143/2000.

Curtea de Apel Craiova a comunicat că opinia majoritară a instanţelor din raza de competenţă a acestei curţi (tribunalele Dolj, Olt şi Gorj) este în sensul că acţiunea unică continuă de transport al drogurilor de risc/mare risc pe teritoriul altui stat şi ulterior pe teritoriul României poate realiza elementele constitutive ale infracţiunilor prevăzute de art. 2 şi 3 din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, în concurs ideal.

În opinie minoritară, Tribunalul Mehedinţi a apreciat că există o singură infracţiune, prevăzută de art. 3 din Legea nr. 143/2000.

A fost ataşată Decizia penală nr. 988 din 1 iulie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Craiova.

Curtea de Apel Galaţi a comunicat faptul că opinia majoritară a judecătorilor din cadrul acestei instanţe este în sensul că, în cazul transportului de droguri de risc/mare risc pe teritoriul unui stat şi, ulterior, pe teritoriul României, se pot reţine două infracţiuni, prevăzute de art. 2 şi de art. 3 din Legea nr. 143/2000, în concurs ideal. Infracţiunea prevăzută de art. 3 din Legea nr. 143/2000 este comisă în momentul tranzitării frontierei de stat cu drogurile de risc/mare risc, iar transportul ulterior al aceloraşi droguri pe teritoriul ţării constituie infracţiunea prevăzută de art. 2 din Legea nr. 143/2000.

Nu s-au identificat hotărâri judecătoreşti relevante care să se refere strict la modalitatea transportului de droguri de risc/mare risc.

Magistraţii Secţiei penale a Tribunalului Galaţi au opinat, deopotrivă, în sensul reţinerii infracţiunilor prevăzute de art. 2 şi de art. 3 din Legea nr. 143/2000.

Privitor la jurisprudenţa în materie a fost ataşată xerocopie a Sentinţei penale nr. 82 din 10 februarie 2017 pronunţate de Tribunalul Galaţi, hotărâre ce nu este definitivă.

În sens contrar, în acord cu opinia cuprinsă în încheierea de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, magistraţii Judecătoriei Lieşti au apreciat că acţiunea unică de transport al drogurilor de risc şi mare risc pe teritoriul altui stat şi, ulterior, pe teritoriul României, desfăşurată de acelaşi subiect activ, constituie elementul material al infracţiunii prevăzute de art. 3 din Legea nr. 143/2000, şi nu al infracţiunilor prevăzute de art. 2 şi 3 din Legea nr. 143/2000, aflate în concurs ideal.

Magistraţii Tribunalului Vrancea au opinat în sensul că acţiunea unică continuă de transport al drogurilor de risc/mare risc pe teritoriul altui stat şi, ulterior, pe teritoriul României constituie concursul între traficul internaţional de droguri şi traficul de droguri de risc/mare risc, deoarece sunt întrunite elementele constitutive ale celor două infracţiuni, cu referire la modalitatea normativă a traficului internaţional de droguri. Această din urmă infracţiune se poate reţine, având în vedere că, după ce inculpaţii au tranzitat ţările menţionate, prin simpla deţinere a drogurilor traficate, săvârşesc, în concurs, şi cea dea doua infracţiune, respectiv trafic de droguri. Elementul material al infracţiunii prevăzute la art. 3 din Legea nr. 143/2000 constă în introducerea sau scoaterea, precum şi importul/exportul de droguri, fără drept. Pentru cea de-a doua infracţiune, respectiv cea de trafic de droguri de risc/mare risc, se realizează distinct un alt element material, şi anume cel al deţinerii.

Curtea de Apel Iaşi a comunicat jurisprudenţa relevantă cu privire la problema de drept în discuţie, dar şi punctele de vedere ale judecătorilor din cadrul tribunalelor Iaşi şi Vaslui, care au fost în sensul aplicării concursului ideal de infracţiuni prevăzute de art. 2 şi 3 din Legea nr. 143/2000.

La nivelul Secţiei penale şi pentru cauze cu minori a Curţii de Apel Oradea s-a exprimat un punct de vedere în sensul că acţiunea unică continuă de transport a drogurilor de risc/mare risc pe teritoriul altui stat şi, ulterior, pe teritoriul României este absorbită în mod natural în elementul material al infracţiunii prevăzute de art. 3 din Legea nr. 143/2000, astfel încât se va reţine infracţiunea unică prevăzută de art. 3 din Legea nr. 143/2000 ori de câte ori nu există şi alte variante alternative ale laturii obiective a infracţiunii prevăzute de art. 2 din Legea nr. 143/2000 care nu pot fi înglobate în acţiunile de „introducere în ţară“ sau de „import“ prevăzute de art. 3 din Legea nr. 143/2000.

Tribunalul Satu Mare a comunicat că jurisprudenţa este orientată în sensul reţinerii concursului de infracţiuni.

S-a anexat xerocopie de pe Sentinţa penală nr. 44 din 11 martie 2016, pronunţată de Tribunalul Satu Mare, cu menţiunea că la nivelul Curţii de Apel Oradea şi al Tribunalului Bihor nu s-au identificat hotărâri judecătoreşti privind problema de drept vizată.

Curtea de Apel Piteşti a comunicat faptul că, la nivelul acestei instanţe, nu a fost identificată practică judiciară referitoare la problema de drept supusă discuţiei.

Punctul de vedere al judecătorilor din cadrul Secţiei penale şi pentru cauze cu minori şi de familie a Curţii de Apel Piteşti este în sensul că acţiunea unică continuă de transport al drogurilor de risc/mare risc pe teritoriul altui stat şi, ulterior, pe teritoriul României poate constitui elementul material al infracţiunilor prevăzute de art. 2 şi de art. 3 din Legea nr. 143/2000, în concurs ideal, şi nu infracţiunea unică prevăzută de art. 3 din aceeaşi lege.

S-a apreciat că elementele constitutive ale celor două infracţiuni, atât obiectul juridic şi urmarea socialmente periculoasă, cât şi elementul material, modalitatea de săvârşire a infracţiunilor fiind diferită, infracţiunea de trafic intern de droguri (de risc sau de mare risc) nu este absorbită de cea de trafic internaţional de droguri.

În consecinţă, s-a arătat că trebuie reţinute două infracţiuni în concurs ideal, întrucât persoanele cercetate nu numai că transportă drogurile, dar le şi deţin în vederea traficării, ce constituie o altă modalitate de comitere a infracţiunii de trafic intern de droguri, ceea ce semnifică faptul că simpla deţinere ilicită a drogurilor, în vederea traficării, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii respective, atât sub aspectul laturii obiective, cât şi subiective.

Curtea de Apel Ploieşti a transmis, în xerocopie, Sentinţa penală nr. 486 din 1 noiembrie 2013 pronunţată de Tribunalul Prahova.

Magistraţii Secţiei penale din cadrul Tribunalului Prahova împărtăşesc opinia potrivit căreia acţiunea unică continuă de transport al drogurilor de risc/mare risc, pe teritoriul altui stat şi ulterior pe teritoriul României, poate constitui elementul material al infracţiunilor prevăzute de art. 2 şi 3 din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, în concurs ideal.

Magistraţii Judecătoriei Câmpina au exprimat următoarea opinie:

Acţiunea unică continuă de transport de droguri de risc/mare risc pe teritoriul altui stat şi ulterior pe teritoriul României constituie elementul material al infracţiunilor prevăzute de art. 2 şi 3 din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, în concurs ideal. Fapta întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute în art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, în varianta transportului, dar şi pe cele ale art. 3 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, în varianta introducerii în ţară. Nu se poate concluziona în sensul că infracţiunea reglementată de art. 3 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 este o variantă agravată a infracţiunii prevăzute în art. 2 alin. (1) şi (2), întrucât cele mai multe din variantele acesteia din urmă (cultivarea, producerea, fabricarea, extragerea, prepararea) nu se pot regăsi în elementul material al infracţiunii reglementate în art. 3 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000. În acest sens este şi Decizia nr. 1.137 din 12 aprilie 2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală.

Opinia magistraţilor Judecătoriei Mizil a fost în sensul că acţiunea unică continuă de transport al drogurilor de risc/mare risc pe teritoriul altui stat şi ulterior pe teritoriul României constituie elementul material al infracţiunii prevăzute de art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, în concurs ideal, respectiv trafic internaţional de droguri.

Opinia majoritară a judecătorilor din cadrul Secţiei penale a Tribunalului Buzău a fost în sensul că există un concurs ideal de infracţiuni între faptele prevăzute de art. 2 şi art. 3 din Legea nr. 143/2000.

Curtea de Apel Timişoara a comunicat faptul că, în urma consultării judecătorilor de la Secţia penală, s-a apreciat că transportul drogurilor pe teritoriul altui stat şi ulterior pe teritoriul României constituie elementul material al infracţiunilor prevăzute de art. 2 şi 3 din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, în concurs ideal. Aceeaşi opinie au exprimat-o, în unanimitate, şi Tribunalul Arad, cu menţiunea că, în ipoteza în care s-ar aprecia altfel, dispoziţiile art. 38 alin. (2) din Codul penal ar rămâne fără niciun efect, precum şi Judecătoria Caransebeş.

În acest sens, cu titlu exemplificativ, au fost ataşate hotărâri judecătoreşti.

Opinia unanimă din cadrul Secţiei penale a Tribunalului Timiş a fost în sensul că acţiunea unică de transport al drogurilor de risc/mare risc pe teritoriul altui stat şi ulterior pe teritoriul României poate constitui o singură infracţiune prevăzută de art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri doar în ipoteza în care elementul material al laturii obiective nu presupune şi alte activităţi care intră în conţinutul normativ al art. 2 din lege, spre exemplu, transportul nu este urmat de vânzarea pe teritoriul României.

Dimpotrivă, Tribunalul Caraş-Severin şi Judecătoria Moldova Nouă au achiesat la punctul de vedere al completului de judecată care a formulat întrebarea.

Curţile de Apel Suceava şi Târgu Mureş nu au exprimat un punct de vedere vizând chestiunea supusă dezlegării şi nu au identificat jurisprudenţă relevantă cu privire la problema de drept în discuţie.

Judecătoriile Odorheiu Secuiesc şi Reghin s-au raliat opiniei completului de judecată care a formulat întrebarea. În plus, Judecătoria Reghin a apreciat că infracţiunea de trafic internaţional de droguri, prevăzută de art. 3 din Legea nr. 143/2000, fiind o variantă agravantă a infracţiunii prevăzute de art. 2 din aceeaşi lege, în condiţiile în care există o acţiune unică de transport, doar existenţa unui raport de extraneitate nu ar putea conduce la reţinerea unui concurs de infracţiuni.

VI. Opinia Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

Prin Adresa nr. 661/C/634/111-5/2017 din data de 13 aprilie 2017, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a comunicat că sesizarea este admisibilă, în conformitate cu prevederile art. 475 din Codul de procedură penală, întrucât instanţa care a sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a II-a penală, învestită cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă, cauza se află în cursul judecăţii, problema de drept a cărei dezlegare se solicită nu a mai fost supusă examenului instanţei supreme, nestatuându-se asupra ei printr-o hotărâre prealabilă sau printr-un recurs în interesul legii şi nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, iar de lămurirea respectivei chestiuni de drept depinde soluţionarea pe fond a cauzei în care a fost invocată.

Referitor la chestiunea de drept supusă dezlegării, Ministerul Public a susţinut în dezvoltarea concluziilor depuse la dosarul cauzei că dezlegarea problemei de drept trebuie să fie în sensul că acţiunea unică continuă de transport al drogurilor de risc/mare risc pe teritoriul altui stal şi, ulterior, pe teritoriul României întruneşte elementele constitutive ale infracţiunilor de trafic internaţional de droguri şi trafic de droguri de risc/mare risc, în concurs ideal, cu referire la modalitatea normativă a traficului internaţional de droguri.

Infracţiunea descrisă în art. 2 din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri are ca element material activităţile enumerate de textul incriminator, desfăşurate fără drept, şi anume: cultivarea, producerea, transformarea, oferirea, punerea în vânzare, vânzarea, distribuirea, livrarea cu orice titlu, trimiterea, transportul, procurarea, cumpărarea, deţinerea şi orice alte operaţii privind circulaţia drogurilor de risc/mare risc.

Introducerea sau scoaterea din ţară, importul sau exportul de droguri de risc/mare risc, fără drept, alcătuiesc elementul material al infracţiunii prevăzute în art. 3 din Legea nr. 143/2000.

Transportul de droguri, ca variantă alternativă de realizare a elementului material al infracţiunii prevăzute în art. 2 din legea menţionată, este operaţiunea prin care drogurile sunt deplasate dintr-un loc în altul pe teritoriul unui stat sau dintr-o ţară în alta, prin orice mijloace de transport: autoturisme, camioane, autobuze, nave, aeronave, animale de tracţiune etc.

Introducerea sau scoaterea din ţară a drogurilor de risc sau de mare risc - acţiune ce caracterizează latura obiectivă a infracţiunii prevăzute în art. 3 din Legea nr. 143/2000 - presupune trecerea frontierei de stat a României.

Introducerea constă în acea acţiune prin care drogurile de risc sau de mare risc pătrund în ţară, acţiune realizată prin transport (pe uscat, apă sau aerian), şi presupune deplasarea drogurilor dintr-un stat străin peste frontiera de stat în spaţiul teritorial al României.

A susţinut că, aparent, elementul material al infracţiunii prevăzute de art. 3 presupune realizarea elementului material, în forma transportului, a art. 2 din Legea nr. 143/2000, în realitate, acest element material este distinct. Transportul în cazul art. 3 din Legea nr. 143/2000 presupune trecerea frontierei de stat, element care nu caracterizează şi transportul - element material al infracţiunii prevăzute de art. 2 din aceeaşi lege; de altfel, infracţiunea prevăzută de art. 3 din Legea nr. 143/2000 se şi consumă în momentul trecerii frontierei de stat.

A considerat că, în ipoteză, a reţine doar infracţiunea prevăzută de art. 3 din Legea nr. 143/2000 echivalează cu considerarea acestei infracţiuni ca fiind o forma agravată a infracţiunii prevăzute de art. 2 din aceeaşi lege. Or, o asemenea concluzie nu poate fi acceptată în condiţiile în care Legea nr. 143/2000 a prevăzut în mod distinct atât forme agravate pentru aceste infracţiuni, cât şi circumstanţe agravante speciale ale acestora.

Procurorul a mai menţionat că trebuie avută în vedere şi voinţa legiuitorului, care a reglementat operaţiuni distincte privind circulaţia drogurilor, cele privind tranzitarea teritoriului naţional fiind considerate cu un grad de pericol social mai ridicat, reflectat de limitele speciale de pedeapsă, atât minime, cât şi maxime.

Un alt element de diferenţă se regăseşte la nivelul obiectului juridic al celor două infracţiuni. În cazul art. 2 din Legea nr. 143/2000, obiectul vizează relaţiile sociale privind sănătatea publică. În cazul art. 3 din aceeaşi lege, obiectul juridic priveşte, pe lângă sănătatea publică, ca valoare socială ocrotită, şi ocrotirea regimului juridic vamal; aşadar, legiuitorul dă o relevanţă juridică distinctă situaţiei în care este adusă atingere şi dreptului suveran al autorităţii statale de a controla regimul de circulaţie şi taxare a oricăror bunuri care intră/ies pe/de pe teritoriul naţional.

Această distincţie se reflectă şi la nivelul urmării imediate pentru fiecare dintre cele două infracţiuni, aceasta constând în cazul ambelor într-o stare de pericol pentru sănătatea publică şi a consumatorilor, generată de săvârşirea activităţilor incriminate, căreia îi poate fi subsumată în primul caz (art. 2 din Legea nr. 143/2000) producerea unor consecinţe de natură fizică, precum vătămarea integrităţii corporale, iar în cazul celei prevăzute de art. 3 din Legea nr. 143/2000 o stare de pericol pentru regimul vamal.

Pe de altă parte, potrivit art. 38 alin. (2) din Codul penal există concurs formal de infracţiuni atunci când o acţiune sau o inacţiune săvârşită de o persoană, din cauza împrejurărilor în care a avut loc sau urmărilor pe care le-a produs, realizează conţinutul mai multor infracţiuni.

Or, acţiunea continuă de transport al drogurilor de risc sau de mare risc pe teritoriul unui stat străin, peste frontiera de stat a României şi pe teritoriul naţional, fără drept, datorită împrejurărilor în care are loc, realizează atât conţinutul infracţiunii prevăzute de art. 2 din Legea nr. 143/2000, cât şi pe cel al infracţiunii prevăzute de art. 3 din acelaşi act normativ, în această unică acţiune fiind comprimate elementele constitutive ale celor două infracţiuni, pe parcursul transportului fiind realizată introducerea în ţară a drogurilor.

Concluzionând, Ministerul Public a precizat că solicită Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să dea următoarea dezlegare chestiunii de drept cu judecata căreia a fost învestită: „Acţiunea unică continuă de transport a drogurilor de risc/mare risc, pe teritoriul altui stat şi ulterior pe teritoriul României, fără drept, constituie elementul material al infracţiunilor prevăzute de art. 2 şi art. 3 din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, în concurs ideal“.

VII. Opinia specialiştilor consultaţi

În conformitate cu dispoziţiile art. 476 alin. (10) raportat la art. 473 alin. (5) din Codul de procedură penală a fost solicitată opinia scrisă a unor specialişti recunoscuţi cu privire la chestiunea de drept ce formează obiectul sesizării.

Universitatea Bucureşti a dat curs solicitării, fiind transmis punctul de vedere în acest sens, respectiv că acţiunea unică de transport al drogurilor de risc/mare risc, pe teritoriul altui stat şi ulterior pe teritoriul României, nu poate constitui elementul material al infracţiunilor prevăzute de art. 2 şi 3 din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, în concurs ideal, ci infracţiunea unică prevăzută de art. 3 din aceeaşi lege.

VIII. Jurisprudenţa relevantă a Curţii Constituţionale

Până în prezent nu a fost pronunţată nicio decizie cu privire la neconstituţionalitatea dispoziţiilor legale ce fac obiectul dezlegării chestiunii de drept.

IX. Jurisprudenţa naţională anterioară asupra chestiunii de drept analizate

În jurisprudenţa Secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a reţinut o singură soluţie, şi anume: existenţa concursului de infracţiuni între infracţiunea prevăzută în art. 2 din Legea nr. 143/2000 şi infracţiunea prevăzută în art. 3 din Legea nr. 143/2000, pornindu-se de la ideea că infracţiunea prevăzută în art. 3 din Legea nr. 143/2000 nu absoarbe infracţiunea prevăzută în art. 2 din Legea nr. 143/2000 şi nu constituie o variantă agravată a acesteia din urmă, ci comiterea infracţiunii prevăzute în art. 3 din Legea nr. 143/2000 şi a infracţiunii prevăzute în art. 2 din Legea nr. 143/2000 realizează un concurs de infracţiuni, după caz, real sau formal (ideal).

În sensul acestei opinii s-a reţinut că fapta inculpatului de a solicita cumpărarea drogurilor de risc din străinătate de către o altă persoană, de a trimite bani pentru achiziţionarea acestora şi de a le primi prin serviciul poştal întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de introducere în ţară de droguri de risc, fără drept, prevăzută în art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, întrucât legea privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri nu sancţionează în art. 3 alin. (1) numai persoana care introduce, în mod nemijlocit, drogurile de risc în ţară, ci şi persoana care le expediază, precum şi cea căreia îi sunt destinate (Decizia nr. 3.547 din 4 noiembrie 2008).

Prin altă decizie (nr. 4.150 din 11 decembrie 2009) s-a reţinut că fapta de introducere în ţară şi aceea de deţinere şi transport de droguri constituie infracţiuni distincte, prevăzute în art. 3 şi art. 2 din Legea nr. 143/2000, aflate în concurs, cea dintâi neabsorbind-o pe cea din urmă. Din analiza comparată a celor două norme incriminatoare se constată că cele două infracţiuni diferă în ceea ce priveşte obiectul juridic şi elementul material al laturii obiective. Nu este obligatoriu ca introducerea drogurilor în ţară şi apoi transportul acestora către altă graniţă, cu scopul de a fi scoase din ţară, să se realizeze de aceeaşi persoană, dar în speţă, chiar dacă inculpatul este cel care a trecut drogurile prin vama de la graniţa cu Bulgaria şi ulterior le-a transportat spre Ungaria, reţinerea celor două infracţiuni în concurs este corectă, una nefiind absorbită de cealaltă.

Totodată, nu se poate susţine că infracţiunea reglementată în art. 3 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 este o variantă agravată a infracţiunii prevăzute în art. 2 alin. (1) şi (2), întrucât cele mai multe din variantele acesteia din urmă nu se pot regăsi în elementul material al infracţiunii reglementate în art. 3 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000. În cazul în care inculpatul a trecut peste frontiera de stat a României o cantitate de 0,5 kg de droguri de mare risc, într-un tren internaţional, care a circulat ulterior acestui moment pe teritoriul României până în gara unde inculpatul a fost depistat, sunt întrunite atât elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de droguri de mare risc prevăzută în art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, în varianta transportului, cât şi elementele constitutive ale infracţiunii de trafic internaţional de droguri de mare risc, prevăzută în art. 3 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, în varianta introducerii în ţară, în concurs (Decizia nr. 1.137 din 12 aprilie 2012).

S-a stabilit că fapta de a introduce în ţară şi aceea de deţinere şi transport de droguri săvârşite de aceeaşi persoană şi constatate cu acelaşi prilej, la punctul de frontieră, constituie infracţiuni distincte prevăzute în art. 2 şi în art. 3 din Legea nr. 143/2000, aflate în concurs (Decizia nr. 5.596 din 2 decembrie 2003).

Secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a decis că cumpărarea de droguri de mare risc pe teritoriul unui stat străin, deţinerea şi transportul prin intermediul unor curieri al drogurilor de mare risc pe teritoriul mai multor state străine pentru a fi introduse în ţară, inculpaţii fiind depistaţi pe traseul de deplasare spre România, în cadrul unei acţiuni de cooperare judiciară internaţională între autorităţile române şi autorităţile statului pe teritoriul căruia au fost depistaţi, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de droguri de mare risc, prevăzută în art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, şi elementele constitutive ale tentativei la infracţiunea de trafic internaţional de droguri de mare risc, prevăzută în art. 20 din Codul penal anterior raportat la art. 3 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, în concurs (Decizia nr. 3.559 din 2 noiembrie 2012).

Concursul ideal de infracţiuni a fost reţinut şi în situaţia introducerii în ţară de arme şi muniţii, fără drept, precum şi deţinerea şi transportul acestora, fără drept, pe teritoriul României, după momentul introducerii armelor şi muniţiilor în ţară, care întrunesc atât elementele constitutive ale infracţiunii de contrabandă calificată, prevăzută în art. 271 din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României, cu modificările şi completările ulterioare, cât şi elementele constitutive ale infracţiunii de nerespectare a regimului armelor şi muniţiilor, prevăzută în art. 279 alin. 1 din Codul penal anterior, aflate în concurs ideal (Decizia nr. 952 din 17 martie 2009).

X. Jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului

În jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului nu au fost identificate decizii în problema de drept analizată.

XI. Punctul de vedere exprimat de Direcţia legislaţie, studii, documentare şi informatică juridică din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie este în sensul că:

Acţiunea continuă de transport al drogurilor pe teritoriul unui stat străin, peste frontiera de stat a României şi pe teritoriul României realizează elementul material al infracţiunii prevăzute în art. 2 din Legea nr. 143/2000 în modalitatea transportului de droguri şi elementul material al infracţiunii prevăzute în art. 3 din Legea nr. 143/2000 în modalitatea introducerii în ţară de droguri.

Acţiunea continuă de transport al drogurilor pe teritoriul unui stat străin, peste frontiera de stat a României şi pe teritoriul României, fără drept, întruneşte atât elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute în art. 2 din Legea nr. 143/2000, cât şi elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute în art. 3 din Legea nr. 143/2000, în concurs formal (ideal).

XII. Opinia judecătorului-raportor

Opinia judecătorului-raportor a fost în sensul admiterii sesizării Curţii de Apel Bucureşti, Secţia a II-a penală, prin Încheierea din data de 18 ianuarie 2017, în Dosarul nr. 47.050/3/2015*/a10 (2.344/2016) şi statuării că, în interpretarea dispoziţiilor art. 2 şi art. 3 din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, acţiunea unică continuă de transport al drogurilor pe teritoriul unui stat străin, peste frontiera de stat a României şi pe teritoriul României, fără drept, întruneşte atât elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute în art. 2 din Legea nr. 143/2000, cât şi elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute în art. 3 din acelaşi act normativ, în concurs formal (ideal).

XIII. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

Examinând sesizarea formulată în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, raportul întocmit de judecătorul-raportor şi chestiunea de drept ce se solicită a fi dezlegată, reţine următoarele: A. Cu privire la condiţiile de admisibilitate a sesizării

Din analiza actelor şi lucrărilor dosarului se constată că, în mod legal, a fost sesizată Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin Încheierea de şedinţă din data de 18.01.2017, pronunţată în Dosarul nr. 47.050/3/2015*/a10 (2.344/2016) de către Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a II-a penală, fiind îndeplinite cerinţele impuse de dispoziţiile art. 475 din Codul de procedură penală.

Din examinarea dispoziţiilor art. 475 din Codul de procedură penală rezultă că pentru sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept este necesar să fie îndeplinite cumulativ mai multe condiţii, şi anume:

a)să existe o cauză în curs de judecată în ultimul grad de jurisdicţie pe rolul uneia dintre instanţele enumerate expres de dispoziţiile art. 475 din Codul de procedură penală, respectiv Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, curte de apel sau tribunal;

b)chestiunea de drept supusă dezlegării să conducă la soluţionarea în fond a cauzei respective;

c)problema de drept nu a fost dezlegată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie printr-o hotărâre prealabilă sau printr-un recurs în interesul legii şi nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare.

În speţă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că sunt îndeplinite condiţiile menţionate anterior, respectiv există o cauză aflată în curs de judecată în ultimă instanţă, Curtea de Apel Bucureşti fiind învestită cu soluţionarea apelurilor declarate împotriva unei sentinţe, hotărârea ce urmează a se pronunţa fiind definitivă.

Din verificările efectuate a rezultat şi faptul că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat printr-o altă hotărâre prealabilă sau printr-un recurs în interesul legii asupra chestiunii a cărei dezlegare se solicită şi, de asemenea, această chestiune nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare.

Constatând îndeplinite condiţiile de admisibilitate menţionate de art. 475 din Codul de procedură penală, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va proceda la analizarea pe fond a chestiunii de drept ce face obiectul prezentei cauze.

B. Cu privire la chestiunea de drept a cărei dezlegare este solicitată

Pentru a răspunde problemei de drept ridicate de Curtea de Apel Bucureşti se impune o analiză comparativă a dispoziţiilor legale ce definesc infracţiunile de trafic intern de droguri şi de trafic internaţional de droguri, incriminate distinct prin dispoziţiile art. 2 şi art. 3 din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri.

Astfel, în prevederile art. 2 din Legea nr. 143/2000 este incriminată cultivarea, producerea, fabricarea, experimentarea, extragerea, prepararea, transformarea, oferirea, punerea în vânzare, vânzarea, distribuirea, livrarea cu orice titlu, trimiterea, transportul, procurarea, cumpărarea, deţinerea ori alte operaţiuni privind circulaţia drogurilor, fără drept.

În art. 3 din Legea nr. 143/2000 sunt incriminate introducerea sau scoaterea din ţară, precum şi importul ori exportul de droguri, fără drept.

Nu se poate reţine că traficul intern de droguri este absorbit de infracţiunea de trafic internaţional de droguri de risc/mare risc, întrucât este vorba despre texte normative diferite, de modalităţi diferite de săvârşire, respectiv o acţiune complexă de introducere în ţară de droguri, în ipoteza traficului internaţional, iar, în cazul traficului intern de droguri, o acţiune distinctă de transport al drogurilor de risc/mare risc pe teritoriul României.

În ceea ce priveşte elementul material al laturii obiective a fiecăreia dintre aceste două infracţiuni se constată existenţa lor de sine stătătoare. Fapta de a introduce droguri în ţară şi aceea de a transporta astfel de substanţe pe teritoriul altui stat şi ulterior pe teritoriul României, chiar săvârşite de aceeaşi persoană şi constatate cu acelaşi prilej, constituie infracţiuni distincte, prevăzute de art. 2 şi de art. 3 din Legea nr. 143/2000, aflate în concurs.

Având în vedere modalitatea prin care legiuitorul a incriminat traficul de droguri, reiese că, în articolele sus-menţionate s-au avut în vedere operaţiuni distincte privind circulaţia drogurilor, cele privind tranzitarea limitelor teritoriale ale ţării fiind considerate cu un grad de pericol social mai ridicat, rezultat din limitele speciale de pedeapsă, atât minime, cât şi maxime.

În sensul acestei opinii, în jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală, soluţia absorbţiei infracţiunii prevăzute în art. 2 din Legea nr. 143/2000 (în modalitatea transportului) în infracţiunea prevăzută în art. 3 din acelaşi act normativ a fost respinsă prin Decizia nr. 4.150 din 11 decembrie 2009, în considerentele căreia s-a reţinut că fapta de introducere în ţară şi aceea de deţinere şi transport de droguri constituie infracţiuni distincte, prevăzute în art. 3 şi art. 2 din Legea nr. 143/2000, aflate în concurs, cea dintâi neabsorbind-o pe cea din urmă. Din analiza comparată a celor două norme incriminatoare se constată că cele două infracţiuni diferă în ceea ce priveşte obiectul juridic şi elementul material al laturii obiective. Nu este obligatoriu ca introducerea drogurilor în ţară şi apoi transportul acestora către altă graniţă, cu scopul de a fi scoase din ţară, să se realizeze de aceeaşi persoană, dar în speţă, chiar dacă inculpatul este cel care a trecut drogurile prin vama de la graniţa cu Bulgaria şi ulterior le-a transportat spre Ungaria, reţinerea celor două infracţiuni în concurs este corectă, una nefiind absorbită de cealaltă.

Pe de altă parte, există concurs formal (ideal) de infracţiuni, potrivit dispoziţiilor art. 38 alin. (2) din Codul penal, atunci când o acţiune sau o inacţiune săvârşită de o persoană, din cauza împrejurărilor în care a avut loc sau a urmărilor pe care le-a produs, realizează conţinutul mai multor infracţiuni.

Or, acţiunea continuă de transport al drogurilor de risc/mare risc pe teritoriul unui stat străin, peste frontiera de stat a României şi pe teritoriul României, fără drept, se încadrează în ipoteza concursului formal de infracţiuni, prevăzută de art. 38 alin. (2) din Codul penal. Astfel, acţiunea continuă de transport al drogurilor, datorită împrejurărilor în care a avut loc - pe parcursul transportului drogurile au fost introduse pe teritoriul României, fără drept -, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 2 din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, în modalitatea normativă a transportului de droguri, şi ale infracţiunii prevăzute de art. 3 din acelaşi act normativ, în modalitatea introducerii în ţară de droguri.

În ipoteza concursului formal (ideal) de infracţiuni, într-o singură acţiune sau inacţiune sunt comprimate elementele constitutive a două sau mai multe infracţiuni. În acţiunea continuă de transport al drogurilor de risc/mare risc pe teritoriul unui stat străin, peste frontiera de stat a României şi pe teritoriul României sunt comprimate, la momentul trecerii drogurilor peste frontiera de stat a României, elementele constitutive ale infracţiunilor prevăzute în art. 2 şi în art. 3 din Legea nr. 143/2000, întrucât, pe parcursul transportului, este realizată introducerea în ţară de droguri.

În sensul reţinerii celor două infracţiuni sus-menţionate, în concurs ideal, este şi jurisprudenţa constantă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală (deciziile penale nr. 5.596 din 2 decembrie 2003, nr. 3.547 din 4 noiembrie 2008, nr. 952 din 17 martie 2009, nr. 4.150 din 11 decembrie 2009, nr. 1.137 din 12 aprilie 2012 şi nr. 3.559 din 2 noiembrie 2012), dar şi practica judiciară consfinţită la nivelul curţilor de apel (deciziile penale nr. 1.249/P din 18 decembrie 2015 şi nr. 471/P din 11 iulie 2014 pronunţate de Curtea de Apel Constanţa, deciziile penale nr. 364/Ap din 9.07.2014 şi nr. 91/Ap din din 19.03.2014 pronunţate de Curtea de Apel Braşov, Decizia penală nr. 988 din 1 iulie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, Sentinţa penală nr. 44 din 11 martie 2016 pronunţată de Tribunalul Satu Mare, Sentinţa penală nr. 486 din 1 noiembrie 2013 pronunţată de Tribunalul Prahova etc.).

Acţiunea continuă de transport al drogurilor de risc/mare risc pe teritoriul unui stat străin şi pe teritoriul României, fără drept, datorită împrejurărilor în care a avut loc, realizează atât conţinutul infracţiunii prevăzute în art. 2 din Legea nr. 143/2000, cât şi conţinutul infracţiunii prevăzute în art. 3 din acelaşi act normativ.

Un argument în plus îl reprezintă şi faptul că transportul de droguri, fără drept, nu presupune introducerea drogurilor în ţară, ci se poate realiza în interiorul frontierelor României, iar introducerea în ţară de droguri, fără drept, nu necesită, în mod obligatoriu, transportul de droguri, ci se poate efectua prin expedierea unui colet sau prin intermediul unei alte persoane.

În sensul acestei opinii, în jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală s-a reţinut că fapta inculpatului de a solicita cumpărarea drogurilor de risc din străinătate de către o altă persoană, de a trimite bani pentru achiziţionarea acestora şi de a le primi prin serviciul poştal întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de introducere în ţară de droguri de risc, fără drept, prevăzută în art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, întrucât legea privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri nu sancţionează în art. 3 alin. (1) numai persoana care introduce, în mod nemijlocit, drogurile de risc în ţară, ci şi persoana care le expediază, precum şi cea căreia îi sunt destinate (Decizia nr. 3.547 din 4 noiembrie 2008).

În altă ordine de idei, se constată că infracţiunea prevăzută în art. 3 din Legea nr. 143/2000 nu constituie o variantă agravantă a infracţiunii prevăzute în art. 2 din Legea nr. 143/2000, ci o infracţiune distinctă. În acest sens, prin Decizia nr. 1.137 din 12 aprilie 2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală, s-au reţinut următoarele: nu se poate susţine că infracţiunea reglementată în art. 3 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 este o variantă agravată a infracţiunii prevăzute în art. 2 alin. (1) şi (2), întrucât cele mai multe din variantele acesteia din urmă nu se pot regăsi în elementul material al infracţiunii reglementate în art. 3 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000.

În cazul în care inculpatul a trecut peste frontiera de stat a României o cantitate de 0,5 kg de droguri de mare risc, într-un tren internaţional, care a circulat ulterior acestui moment pe teritoriul României până în gara unde inculpatul a fost depistat, sunt întrunite atât elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de droguri de mare risc, prevăzută în art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, în varianta transportului, cât şi elementele constitutive ale infracţiunii de trafic internaţional de droguri de mare risc, prevăzută în art. 3 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, în varianta introducerii în ţară, în concurs.

Soluţia concursului de infracţiuni între fapta penală prevăzută de art. 2 din Legea nr. 143/2000 şi cea prevăzută de art. 3 din acelaşi act normativ se reflectă şi în alte decizii de speţă pronunţate de instanţa supremă. Astfel, prin Decizia nr. 5.596 din 2 decembrie 2003 s-a stabilit că fapta de a introduce în ţară şi aceea de deţinere şi transport de droguri săvârşite de aceeaşi persoană şi constatate cu acelaşi prilej, la punctul de frontieră, constituie infracţiuni distincte, prevăzute în art. 2 şi în art. 3 din Legea nr. 143/2000, aflate în concurs.

Prin Decizia nr. 3.559 din 2 noiembrie 2012, Secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a reţinut următoarele: cumpărarea de droguri de mare risc pe teritoriul unui stat străin, deţinerea şi transportul prin intermediul unor curieri al drogurilor de mare risc pe teritoriul mai multor state străine pentru a fi introduse în ţară, inculpaţii fiind depistaţi pe traseul de deplasare spre România, în cadrul unei acţiuni de cooperare judiciară internaţională între autorităţile române şi autorităţile statului pe teritoriul căruia au fost depistaţi, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de droguri de mare risc, prevăzută în art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, şi elementele constitutive ale tentativei la infracţiunea de trafic internaţional de droguri de mare risc, prevăzută în art. 20 din Codul penal anterior raportat la art. 3 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, în concurs.

Soluţia concursului ideal de infracţiuni în situaţii similare se reflectă, de asemenea, în jurisprudenţa Secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Astfel, prin Decizia nr. 952 din 17 martie 2009 s-a stabilit că introducerea în ţară de arme şi muniţii, fără drept, precum şi deţinerea şi transportul acestora, fără drept, pe teritoriul României, după momentul introducerii armelor şi muniţiilor în ţară, întrunesc atât elementele constitutive ale infracţiunii de contrabandă calificată, prevăzută în art. 271 din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României, cu modificările şi completările ulterioare, cât şi elementele constitutive ale infracţiunii de nerespectare a regimului armelor şi muniţiilor, prevăzută în art. 279 alin. 1 din Codul penal anterior, aflate în concurs ideal.

Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 477 din Codul de procedură penală,

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

În numele legii

DECIDE:

Admite sesizarea formulată de Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a II-a penală, în Dosarul nr. 47.050/3/2015*/a10 (2.344/2016), prin care se solicită pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea chestiunii de drept: „Dacă acţiunea unică continuă de transport a drogurilor de risc/mare risc, pe teritoriul altui stat şi ulterior pe teritoriul României, poate constitui elementul material al infracţiunilor prevăzute de art. 2 şi 3 din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, în concurs ideal, sau infracţiunea unică prevăzută de art. 3 din aceeaşi lege“, şi stabileşte:

În interpretarea dispoziţiilor art. 2 şi art. 3 din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, acţiunea unică continuă de transport al drogurilor pe teritoriul unui stat străin şi pe teritoriul României, fără drept, întruneşte atât elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute în art. 2 din Legea nr. 143/2000, cât şi elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute în art. 3 din acelaşi act normativ, în concurs formal (ideal).

Obligatorie de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, potrivit art. 477 alin. (3) din Codul de procedură penală.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 25 aprilie 2017.

PREŞEDINTELE SECŢIEI PENALE A ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

judecător MIRELA SORINA POPESCU

Magistrat-asistent,

Monica Eugenia Ungureanu