Ordin nr. 1.350 din 28 august 2012
privind completarea anexei nr. 1 la Ordinul ministrului transporturilor, construcţiilor şi turismului nr. 562/2006 pentru desemnarea şi identificarea inspectorilor AVSEC
- Emitent
- Ministerul Transporturilor și Infrastructurii
- Publicat în
- Monitorul Oficial nr. 629 din 1 septembrie 2012
Textul actului · 3 articole
Cuprins
Având în vedere prevederile anexei II la Regulamentul (CE) nr. 300/2008 al Parlamentului European şi al Consiliului din 11 martie 2008 privind norme comune în domeniul securităţii aviaţiei civile şi de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 2.320/2002 , astfel cum a fost modificat prin Regulamentul (UE) nr. 18/2010 al Comisiei din 8 ianuarie 2010 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 300/2008 al Parlamentului European şi al Consiliului în ceea ce priveşte specificaţiile pentru programele naţionale de control al calităţii în domeniul securităţii aviaţiei civile,
în temeiul prevederilor art. 13 din Programul naţional de asigurare a calităţii în domeniul securităţii aeronautice - PNAC-SECA, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1.869/2005, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art. 5 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 76/2009 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii, cu modificările şi completările ulterioare,
ministrul transporturilor şi infrastructurii emite următorul ordin:
Articolul I
Anexa nr. 1 la Ordinul ministrului transporturilor, construcţiilor şi turismului nr. 562/2006 pentru desemnarea şi identificarea inspectorilor AVSEC, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 343 din 17 aprilie 2006, cu modificările şi completările ulterioare, se completează cu două noi poziţii, poziţiile 20 şi 21, având cuprinsul prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.
Articolul II
Direcţia securitate aeronautică din cadrul Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii va duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.
Articolul III
Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
p. Ministrul transporturilor
şi infrastructurii,
Răducu Valentin Preda,
secretar de stat
Bucureşti, 28 august 2012.
Nr. 1.350.
Anexa
Completare la Lista inspectorilor AVSEC
| Nr. crt | Numele şi prenumele | Codul numeric personal | Structura din care face parte |
|---|---|---|---|
| 20. | Pavel Alexandru Dan | 1760101384183 | Direcţia securitate aeronautică |
| 21. | Miclăuş Cătălin Nicolae | 1800523010390 | Regia Autonomă "Aeroportul Internaţional Cluj-Napoca" |
