Decizie nr. 388 din 14 iunie 2016

Mona-Maria Pivniceru - preşedinte

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Simona-Maya Teodoroiu - judecător

Tudorel Toader - judecător

Augustin Zegrean - judecător

Simina Popescu - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ştefania Sofronea.

1.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4 raportat la art. 1 alin. (2) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România şi ale art. I din Legea nr. 368/2013 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, excepţie ridicată de Judita Stern în Dosarul nr. 4.615/59/2004* al Tribunalului Timiş - Secţia I civilă, care formează obiectul Dosarului nr. 1.357D/2015 al Curţii Constituţionale.

2.La apelul nominal lipsesc părţile faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

3.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, ca neîntemeiată, sens în care invocă Decizia Curţii Constituţionale nr. 744 din 16 decembrie 2014.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:

4.Prin Încheierea din 3 septembrie 2015, pronunţată în Dosarul nr. 4.615/59/2004*, Tribunalul Timiş - Secţia I civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor "art. 4 raportat la art. 1 alin. (2) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România şi ale art. I din Legea nr. 368/2013 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România." Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de Judita Stern într-o cauză civilă având ca obiect soluţionarea unei cereri formulate în baza Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989.

5.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autoarea acesteia susţine, în esenţă, că, deşi Legea nr. 165/2013 recunoaşte şi consacră în continuare, în mod formal, ca şi legislaţia reparatorie anterioară, principiul prevalenţei restituirii în natură, în realitate, dispoziţiile sale se îndepărtează în mod substanţial de acesta. Actuala reglementare pune persoana îndreptăţită la măsuri reparatorii într-o situaţie vădit mai grea şi mai nefavorabilă prin comparaţie cu modul în care se putea beneficia de instituţia compensării anterior intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013. Or, este neconstituţional ca unor persoane aflate în aceeaşi situaţie juridică, determinată de depunerea notificărilor în acelaşi interval de timp, fixat potrivit Legii nr. 10/2001, să li se creeze regimuri diferite de aplicare a regulilor şi mecanismelor compensării. Neconstituţionalitatea rezultă şi din faptul că actualul regim al compensării tinde să se aplice şi persoanelor îndreptăţite care sunt părţi în procese care au fost începute anterior intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013 şi a Legii nr. 368/2013 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 165/2013. Autoarea excepţiei precizează că, în opinia sa, este aplicabil raţionamentul Curţii Constituţionale cuprins în Decizia nr. 210 din 8 aprilie 2014, dar constatarea neconstituţionalităţii prin decizia menţionată numai în raport cu situaţia din acea speţă nu este îndestulătoare şi nu acoperă întreg spectrul situaţiilor de neconstituţionalitate generate de Legea nr. 165/2013. Mai susţine că se încalcă obligaţia de previzibilitate şi coerenţă legislativă, precum şi principiul securităţii raporturilor juridice. Arată că sistemul de acordare a măsurilor reparatorii prin compensarea prevăzută la art. 1 alin. (2) din Legea nr. 165/2013 este dezavantajos şi prejudiciabil pentru subiecţii Legii nr. 10/2001, persoane îndreptăţite care au introdus, au promovat şi au avut pe rolul instanţelor de judecată procese având ca obiect obţinerea de măsuri reparatorii în echivalent prin compensaţie, la data intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, precum şi la data modificării şi completării acesteia prin Legea nr. 368/2013, în raport de alţi subiecţi care au introdus procese tot anterior apariţiei acestor legi, dar care au fost soluţionate până la acele momente. Soluţionarea cu întârziere, care este o simplă împrejurare de fapt, nu poate justifica pe plan legislativ tratamentul discriminatoriu aplicabil persoanelor îndreptăţite la restituire în natură prin compensare, aflate în situaţii identice. Faţă de tergiversarea cu rea-credinţă a soluţionării notificărilor de către entităţile deţinătoare au fost defavorizate tocmai persoanele care, cu bună-credinţă, au respectat termenul legal şi ritmicitatea pentru emiterea deciziilor de restituire. Precizează că legea nouă operează o modificare sub aspectul măsurilor reparatorii, care anterior permiteau, în principal şi într-un mod mai favorabil ca în prezent, compensarea în natură a imobilului preluat abuziv cu un alt imobil, de aceeaşi valoare, alte despăgubiri fiind posibile, dar numai cu acordul persoanei îndreptăţite sau dacă aceasta refuza modalitatea compensării, nefiind prevăzute alte condiţii prohibitive, precum cele prezente acum în dispoziţiile Legii nr. 165/2013.

6.Tribunalul Timiş - Secţia I civilă apreciază că textele de lege criticate nu contravin principiilor enunţate de art. 15 şi 16 din Constituţie.

7.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

8.Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, sens în care invocă jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale, spre exemplu Decizia nr. 744 din 16 decembrie 2014.

9.Avocatul Poporului consideră că dispoziţiile de lege criticate sunt constituţionale. Astfel, arată că dispoziţiile de lege criticate nu aduc atingere principiului neretroactivităţii legii, prevăzut de art. 15 alin. (2) din Constituţie, întrucât acestea produc efecte juridice în domeniul lor temporal de acţiune, fără a opera modificări cu privire la raporturi juridice consumate sau intrate sub autoritatea de lucru judecat anterior intrării lor în vigoare. Cât priveşte posibila nesocotire a principiului egalităţii în faţa legii, prevăzut de art. 16 din Constituţie, Avocatul Poporului reaminteşte jurisprudenţa Curţii Constituţionale prin care s-a statuat că situaţia diferită în care se află cetăţenii în funcţie de reglementarea aplicabilă potrivit principiului tempus regit actum nu poate fi asociată cu încălcarea principiului amintit şi că reglementările juridice succesive pot prezenta în mod firesc diferenţe determinate de condiţiile obiective în care ele au fost adoptate (Decizia nr. 20 din 12 ianuarie 2010). În acelaşi timp, Avocatul Poporului apreciază că dispoziţiile criticate pot prezenta aspecte de neconstituţionalitate doar în măsura în care problema acordării despăgubirilor prin echivalent este analizată prin raportare la prevederile art. 1 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, având în vedere că la acel moment exista şi posibilitatea compensării inclusiv cu servicii oferite în echivalent de deţinătorul bunului imposibil de restituit în natură, iar această posibilitate de compensare prin echivalent nu a mai fost inclusă în noua lege.

10.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispoziţiile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

11.Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

12.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie, potrivit încheierii de sesizare, prevederile art. 4 raportate la cele ale art. 1 alin. (2) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 278 din 17 mai 2013, modificată prin Legea nr. 368/2013 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 819 din 21 decembrie 2013. De asemenea, potrivit aceleiaşi încheieri şi motivării autorului excepţiei, sunt indicate ca parte distinctă a obiectului excepţiei şi prevederile art. I din Legea nr. 368/2013. În ce priveşte dispoziţiile art. 4 din Legea nr. 165/2013, având în vedere că acţiunea a fost introdusă anterior intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, Curtea reţine că, în cauză, sunt incidente prevederile art. 4 teza a doua din Legea nr. 165/2013. De asemenea, Curtea mai reţine că, deşi autorul excepţiei critică prevederile art. I din Legea nr. 368/2013, în integralitatea lor, în realitate, sunt vizate doar dispoziţiile art. I pct. 1 din lege, prin care sunt modificate prevederile art. 1 alin. (2) din Legea nr. 165/2013. În aceste condiţii, având în vedere atât aspectele specifice dosarului în cauză, cât şi normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, Curtea reţine că obiectul excepţiei îl constituie prevederile art. 4 teza a doua raportate la cele ale art. 1 alin. (2) din Legea nr. 165/2013, astfel cum au fost modificate prin art. I pct. 1 din Legea nr. 368/2013, care au următorul conţinut:

–Art. 1 alin. (2): "În situaţia în care restituirea în natură a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist nu mai este posibilă, măsurile reparatorii în echivalent care se pot acorda sunt compensarea cu bunuri oferite în echivalent de entitatea învestită cu soluţionarea cererii formulate în baza Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, măsurile prevăzute de Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 şi ale Legii nr. 169/1997, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi măsura compensării prin puncte, prevăzută în cap. III.";

–Art. 4 teza a doua: "Dispoziţiile prezentei legi se aplică (...) cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanţelor (...) la data intrării în vigoare a prezentei legi".

13.În opinia autorului excepţiei, prevederile de lege criticate încalcă dispoziţiile constituţionale ale art. 15 alin. (2) care instituie principiul neretroactivităţii legii, cu excepţia celei penale şi contravenţionale mai favorabile şi art. 16 care consacră principiul egalităţii în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări.

14.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că, prevederile de lege criticate au mai format obiect al controlului de constituţionalitate, iar prin mai multe decizii, Curtea Constituţională a respins excepţiile de neconstituţionalitate. În acest sens, sunt, spre exemplu, Decizia nr. 744 din 16 decembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 108 din 11 februarie 2015, Decizia nr. 73 din 26 februarie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 261 din 20 aprilie 2015, Decizia nr. 428 din 9 iunie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 596 din 7 august 2015 şi Decizia nr. 268 din 10 mai 2016*), nepublicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, până la data pronunţării prezentei decizii. Curtea a reţinut că soluţia legislativă prevăzută iniţial de către art. 1 alin. (2) din Legea nr. 165/2013, potrivit căreia în situaţia în care restituirea în natură a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist nu mai este posibilă, singura măsură reparatorie în echivalent care se acordă este compensarea prin puncte, a fost modificată prin dispoziţiile Legii nr. 368/2013, dobândind un conţinut normativ diferit, în sensul că măsurile reparatorii în echivalent care se pot acorda într-o asemenea situaţie sunt compensarea prin puncte şi compensarea prin bunuri. Instanţa de contencios constituţional a mai reţinut că, prin Hotărârea pilot din 12 octombrie 2010, pronunţată în Cauza Maria Atanasiu şi alţii împotriva României, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a prevăzut obligaţia statului român de a implementa proceduri simplificate şi eficiente, întemeiate pe măsuri legislative şi pe o practică judiciară şi administrativă coerentă, precum şi de a adopta reguli de procedură clare şi simplificate, care să acorde sistemului de despăgubiri o previzibilitate sporită.

15.În aceste condiţii, Curtea Constituţională a constatat că prevederile de lege criticate reprezintă modalitatea prin care legiuitorul a înţeles să transpună în legislaţia naţională exigenţele impuse de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, concluzie desprinsă şi din expunerea de motive a Legii nr. 165/2013. Totodată, instanţa de contencios constituţional a reţinut că, prin Hotărârea din 29 aprilie 2014, pronunţată în Cauza Preda şi alţii împotriva României, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a considerat, având în vedere marja de apreciere a statului român şi garanţiile instituite prin Legea nr. 165/2013, şi anume regulile de procedură clare şi previzibile, însoţite de termene constrângătoare şi de un control judecătoresc efectiv, că legea menţionată oferă, în principiu, un cadru accesibil şi efectiv pentru redresarea criticilor referitoare la atingerile aduse dreptului la respectarea bunurilor în sensul art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, rezultate în urma aplicării legilor de restituire.

16.Tot astfel, în jurisprudenţa sa, Curtea Constituţională a reţinut, în legătură cu procedura specială de acordare a despăgubirilor pentru imobilele preluate în mod abuziv, că modul de reparare a injustiţiilor şi abuzurilor din legislaţia trecută ţine de opţiunea exclusivă a legiuitorului. În acest sens sunt, de exemplu, Decizia nr. 5 din 8 ianuarie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 203 din 31 martie 2009, Decizia nr. 1.241 din 6 octombrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 749 din 4 noiembrie 2009, sau Decizia nr. 202 din 18 aprilie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 365 din 19 iunie 2013.

17.În sublinierea aceleiaşi idei, prin Decizia nr. 269 din 7 mai 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 513 din 9 iulie 2014, Curtea a precizat că legiuitorul dispune de o largă marjă de apreciere în determinarea celor mai potrivite modalităţi prin care sunt acordate despăgubirile cuvenite în urma abuzurilor din regimul comunist, având obligaţia ca măsurile adoptate să respecte principiul proporţionalităţii, aşadar, să fie adecvate, rezonabile şi să asigure un just echilibru între interesul individual şi cel general, al societăţii.

18.De asemenea, Curtea a reţinut, în jurisprudenţa sa, că situaţia diferită în care se află cetăţenii în funcţie de reglementarea aplicabilă potrivit principiului tempus regit actum nu poate fi privită ca o încălcare a dispoziţiilor constituţionale care consacră egalitatea în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi discriminări. Curtea a constatat că respectarea egalităţii în drepturi presupune luarea în considerare a tratamentului pe care legea îl prevede faţă de cei cărora li se aplică în decursul perioadei în care reglementările sale sunt în vigoare, iar nu în raport cu efectele produse prin reglementările legale anterioare. În consecinţă, reglementările juridice succesive pot prezenta diferenţe determinate de condiţiile obiective în care ele au fost adoptate.

19.În ce priveşte referirea la Decizia nr. 210 din 8 aprilie 2014, Curtea reţine că textul de lege ce a format obiectul controlului exercitat cu acel prilej avea un alt conţinut normativ decât cel criticat în cauza de faţă. Astfel, prin decizia menţionată, Curea a constatat neconstituţionalitatea prevederilor art. 4 teza a doua raportate la cele ale art. 1 alin. (2) din Legea nr. 165/2013 în redactarea anterioară modificării acestor prevederi prin Legea nr. 368/2013, care stabilea că singura măsură reparatorie în echivalent care se acordă, în situaţia în care restituirea în natură a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist nu mai este posibilă, este compensarea prin puncte. În schimb, în cauza de faţă, nu are incidenţă textul în redactarea anterioară modificării survenite prin Legea nr. 368/2013, ci în redactarea actuală, care prevede, pe lângă compensarea prin puncte, şi posibilitatea compensării cu bunuri oferite în echivalent de entitatea învestită cu soluţionarea cererii formulate în baza Legii nr. 10/2001.

20.Faţă de criticile formulate în cauză, similare celor la care Curtea a răspuns prin jurisprudenţa citată, cele statuate în deciziile menţionate îşi menţin valabilitatea şi în prezenta cauză, deoarece nu au intervenit elemente noi, de natură a determina o reconsiderare a jurisprudenţei Curţii Constituţionale.

21.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Judita Stern în Dosarul nr. 4615/59/2004* al Tribunalului Timiş - Secţia I civilă şi constată că prevederile art. 4 teza a doua raportate la cele ale art. 1 alin. (2) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, astfel cum au fost modificate prin art. I pct. 1 din Legea nr. 368/2013 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Tribunalului Timiş - Secţia civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 14 iunie 2016.

PREŞEDINTE,

Prof. univ. dr. MONA-MARIA PIVNICERU

Magistrat-asistent,

Simina Popescu