Decizie nr. 542 din 18 octombrie 2005

Ioan Vida - preşedinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Constantin Doldur - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Ion Predescu - judecător

Şerban Viorel Stănoiu - judecător

Ion Tiucă - procuror

Cristina Cătălina Turcu - magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 53 alin. (2) şi ale art. 54 din Legea fondului funciar nr. 18/1991, excepţie ridicată de Cristian Silviu Mihnea Enescu şi Cătălin Petru Enescu în Dosarul nr. 1.162/2005 al Judecătoriei Craiova.

La apelul nominal răspunde Cristian Silviu Mihnea Enescu, lipsind celelalte părţi, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Preşedintele constată cauza în stare de judecată şi acordă cuvântul pe fond.

Autorul excepţiei solicită admiterea acesteia, arătând că, în urma revizuirii Constituţiei, controlul judecătoresc în materia contenciosului administrativ aparţine exclusiv tribunalelor, ca primă instanţă de judecată. Aşa fiind, textele de lege criticate sunt abrogate implicit.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, arătând că doar dispoziţiile art. 53 alin. (2) din Legea nr. 18/1991 au incidenţă în cauză. Cu privire la acestea, apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:

Prin Încheierea din 25 februarie 2005, pronunţată în Dosarul nr. 1.162/2005, Judecătoria Craiova a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 53 alin. (2) şi ale art. 54 din Legea fondului funciar nr. 18/1991, excepţie ridicată de Cristian Silviu Mihnea Enescu şi Cătălin Petru Enescu într-o cauză având ca obiect o plângere îndreptată împotriva hotărârii Comisiei Judeţene Dolj de aplicare a Legii nr. 1/2000.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia susţin că textele de lege criticate aduc atingere dispoziţiilor art. 126 alin. (6) din Constituţie, deoarece atribuie judecătoriilor competenţa de soluţionare, în primă instanţă, a plângerilor împotriva unor acte administrative, competenţă care aparţine exclusiv tribunalelor.

Judecătoria Craiova apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.

Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, arătând că textele de lege criticate instituie, în acord cu dispoziţiile art. 5 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, o procedură derogatorie de soluţionare a plângerilor împotriva actelor administrative.

Intenţia legiuitorului nu a fost aceea de a împiedica accesul la instanţele de contencios administrativ, ci de a oferi posibilitatea introducerii plângerii la judecătoria în a cărei rază teritorială este situat terenul.

Avocatul Poporului apreciază că textele de lege criticate sunt constituţionale, legiuitorul fiind în măsură să stabilească o procedură specială pentru anumite situaţii, derogatorie de la dreptul comun, întrucât, potrivit art. 126 alin. (2) din Constituţie, "Competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege."

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile autorului excepţiei, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2) şi ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 53 alin. (2) şi art. 54 din Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1 din 5 ianuarie 1998, dispoziţii care au următorul conţinut:

–Art. 53 alin. (2): "Împotriva hotărârii comisiei judeţene se poate face plângere la judecătoria în a cărei rază teritorială este situat terenul, în termen de 30 de zile de la comunicare.";

–Art. 54: "(1) Dispoziţiile art. 53 alin. (1) se aplică şi în cazul în care plângerea este îndreptată împotriva ordinului prefectului sau oricărui act administrativ al unui organ administrativ care a refuzat atribuirea terenului sau propunerile de atribuire a terenului, în condiţiile prevăzute în cap. III.

(2)Dispoziţiile art. 53 alin. (2) rămân aplicabile."

Art. 53 alin. (1), la care face trimitere art. 54 din lege, prevede că: "Hotărârile comisiei judeţene asupra contestaţiilor persoanelor care au cerut reconstituirea sau constituirea dreptului de proprietate privată asupra terenului, conform dispoziţiilor cuprinse în cap. II, şi cele asupra măsurilor stabilite de comisiile locale se comunică celor interesaţi prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire".

Autorii excepţiei susţin că dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile art. 126 alin. (6) din Constituţie, care au următorul conţinut: "Controlul judecătoresc al actelor administrative ale autorităţilor publice, pe calea contenciosului administrativ, este garantat, cu excepţia celor care privesc raporturile cu Parlamentul, precum şi a actelor de comandament cu caracter militar. Instanţele de contencios administrativ sunt competente să soluţioneze cererile persoanelor vătămate prin ordonanţe sau, după caz, prin dispoziţii din ordonanţe declarate neconstituţionale".

Examinând excepţia de neconstituţionalitate ridicată, Curtea reţine următoarele:

Art. 2 pct. 1 lit. d) din Codul de procedură civilă instituie competenţa tribunalelor de a judeca în primă instanţă procesele şi cererile în materie de contencios administrativ, cu excepţia celor date în competenţa curţilor de apel. De asemenea, potrivit dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. f) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, termenul "instanţă de contencios administrativ" se referă la Secţia de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel şi tribunalele administrativ-fiscale.

Aşadar, cu anumite excepţii, tribunalul are competenţa de a judeca în primă instanţă litigiile în materia contenciosului administrativ.

Curtea constată că, potrivit art. 126 alin. (2) din Constituţie, "Competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege". Din acest text constituţional rezultă că prin lege se pot institui anumite excepţii de la regulile dreptului comun în materia contenciosului administrativ. O astfel de excepţie este cuprinsă în textele de lege criticate care atribuie judecătoriei competenţa de soluţionare a plângerilor împotriva hotărârii comisiei judeţene de aplicare a Legii nr. 18/1991 în a cărei rază teritorială este situat terenul şi împotriva ordinului prefectului sau oricărui act administrativ al unui organ care a refuzat atribuirea terenului sau propunerile de atribuire a terenului, reprezentând o aplicare a principiului specialia generalibus derogant.

Pentru aceste motive nu se poate reţine încălcarea, prin art. 53 alin. (2) şi art. 54 din Legea fondului funciar nr. 18/1991, a dispoziţiilor art. 126 alin. (6) teza întâi din Constituţie, potrivit cărora "Controlul judecătoresc al actelor administrative ale autorităţilor publice, pe calea contenciosului administrativ, este garantat [...]".

Curtea observă că raţiunea pentru care soluţionarea plângerilor împotriva actelor administrative menţionate este lăsată în competenţa judecătoriei este aceea a asigurării celerităţii judecării proceselor în materia fondului funciar.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 53 alin. (2) şi ale art. 54 din Legea fondului funciar nr. 18/1991, excepţie ridicată de Cristian Silviu Mihnea Enescu şi Cătălin Petru Enescu în Dosarul nr. 1.162/2005 al Judecătoriei Craiova.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 18 octombrie 2005.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,

Cristina Cătălina Turcu