Decizia nr. 355 din 23 mai 2019

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Luminița Nicolescu.

1.Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 503 alin. (1) și alin. (2) pct. 2 din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Hristu Cristian Dică în Dosarul nr. 1.937/1/2017 al Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 2.738D/2017.2. La apelul nominal se prezintă, pentru partea Hristu Cristian Dică, doamna avocat Florența Violeta Jugănaru, cu împuternicire avocațială depusă la dosar. Lipsesc celelalte părți. Procedura de citare este legal îndeplinită.

3.Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului părții prezente, care solicită admiterea excepției de neconstituționalitate astfel cum a fost formulată. Acesta arată că prevederile legale criticate sunt lipsite de precizie și previzibilitate, fiind de natură să conducă la soluții contradictorii ale instanțelor judecătorești. Chiar dacă în practica instanțelor se pot întâlni definiții la care s-a ajuns pe cale jurisprudențială, acestea nu pot suplini o definiție legală a noțiunii de eroare materială ori de termen de judecată.

4.În continuare, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate, invocând Decizia Curții Constituționale nr. 672 din 31 octombrie 2017.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

5.Prin Încheierea din 16 octombrie 2017, pronunțată în Dosarul nr. 1.937/1/2017, Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 503 alin. (1) și alin. (2) pct. 2 din Codul de procedură civilă, invocată de Hristu Cristian Dică într-o cauză având ca obiect soluționarea unei contestații în anulare formulate împotriva unei hotărâri judecătorești.

6.În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorul acesteia susține, în esență, că sintagma „termenul de judecată“ nu este definită din punctul de vedere al interesului juridic, iar sintagma folosită în cuprinsul art. 244 alin. (1) teza finală din Codul de procedură civilă este diferită, referindu-se la termenul pentru dezbaterea fondului în ședința publică, și nu la termenul când a avut loc judecata.

7.Potrivit art. 126 alin. (2) din Constituție, normele procesuale și căile de atac se stabilesc numai prin lege, contestatorul apreciind că, într-o astfel de situație, norma juridică este lipsită de previzibilitate și accesibilitate. Se mai arată că vechea reglementare, respectiv Codul de procedură civilă din 1865, prevedea un termen pentru lipsa de apărare, termen care, în prezent, nu mai este prevăzut, fapt ce generează încălcarea dreptului la apărare al unui recurent care nu a beneficiat de apărare, din motive mai presus de voința sa.

8.Se mai arată că sintagma „eroare materială“ nu este definită din punct de vedere juridic pentru a fi avută în vedere cu ocazia formulării și susținerii unei contestații în anulare, nefiind stabilite prin lege, în mod precis și previzibil, limitele și conținutul acestei sintagme care, în atare condiții, determină interpretări de cele mai multe ori în defavoarea celui care o invocă.

9.Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal apreciază că excepția de neconstituționalitate invocată este neîntemeiată. Astfel, se arată că prevederile legale criticate sunt constituționale, întrucât legiuitorul a prevăzut limitativ cazurile în care poate fi atacată o hotărâre pe calea contestației în anulare, pentru a garanta echitatea actului de justiție și respectarea principiului securității juridice, aspect fundamental al statului de drept. De asemenea, aceste dispoziții prezintă claritate și sunt lipsite de echivoc.

10.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

11.Avocatul Poporului apreciază că dispozițiile legale criticate sunt constituționale. Contestația în anulare specială este o cale extraordinară de atac, de retractare și nesuspensivă de executare, prin care se cere înseși instanței care a pronunțat hotărârea atacată, în cazurile și în condițiile prevăzute de lege, să își anuleze propria hotărâre și să procedeze la o nouă judecată. Legiuitorul a prevăzut cazurile în care poate fi atacată o hotărâre irevocabilă pe calea contestației în anulare, tocmai pentru a garanta echitatea actului de justiție și pentru a-l pune pe justițiabilul care nu a putut invoca, din motive, desigur, neimputabile lui, nelegalitatea citării și/sau încălcării dispozițiilor de ordine publică privitoare la competență într-o situație egală cu cel care a invocat aceste motive în apel sau în recurs, cu intenția de a crea un tratament juridic egal între aceștia (Decizia nr. 1.452 din 5 noiembrie 2009). Plecând de la opinia autorului, care afirmă că lipsa lămuririi semnificației a două sintagme, și anume „termenul de judecată“ și „eroare materială“, ar genera arbitrariu și subiectivitate, se arată că prevederile supuse controlului de constituționalitate nu sunt în contradicție cu dispozițiile constituționale. Datorită caracterului de generalitate al legilor, redactarea acestora nu poate avea o precizie absolută, iar faptul că o anumită prevedere legală de procedură nu normează toate situațiile posibile care se ivesc în practică sau anumite sintagme nu sunt în detaliu definite nu conduce la nesocotirea principiului instituit de art. 1 alin. (5) din Constituție. În plus, înțelesul sintagmelor „termenul de judecată“ și „eroare materială“, în lipsa unor definiții din partea legiuitorului și chiar dacă pot avea o semnificație amplă, poate fi dedus pe cale de interpretare a legii, sensul acestora fiind determinat prin raportare la înțelesul comun al cuvintelor ce le compun. De asemenea, față de faptul că partea a optat pentru promovarea contestației în anulare, aceasta are obligația să se supună regulilor de procedură stabilite de legiuitor, care, în conformitate cu prevederile constituționale ale art. 126 și art. 129, poate stabili competența instanțelor judecătorești, procedura de judecată, precum și condițiile de exercitare a căilor de atac împotriva hotărârilor judecătorești. În plus, nu este înlăturată posibilitatea părților de a se prevala, neîngrădit, de toate garanțiile pe care le presupune un proces echitabil și nici nu este îngrădit exercițiul dreptului la apărare.

12.Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

13.Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

14.Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie prevederile art. 503 alin. (1) și alin. (2) pct. 2 din Codul de procedură civilă, care au următorul conținut:

(1)Hotărârile definitive pot fi atacate cu contestație în anulare atunci când contestatorul nu a fost legal citat și nici nu a fost prezent la termenul când a avut loc judecata.

(2)Hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație în anulare atunci când: [...]2. dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale;

15.În opinia autorului excepției, prevederile criticate contravin dispozițiilor constituționale ale art. 1 alin. (5) în componenta sa privind calitatea legii, art. 24 privind dreptul la apărare, art. 126 privind instanțele judecătorești și ale art. 129 privind folosirea căilor de atac. De asemenea, acesta a invocat încălcarea prevederilor art. 6 privind dreptul la un proces echitabil din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

16.Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că prin Decizia nr. 672 din 31 octombrie 2017, paragrafele 24-28, a statuat, referitor la dispozițiile art. 503 alin. (2) pct. 2 din Codul de procedură civilă, că acestea reglementează motivul de contestație în anulare specială pentru situația în care dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale. Acest motiv de contestație în anulare se regăsea și în dispozițiile art. 318 din Codul de procedură civilă din 1865, care, spre deosebire de actuala reglementare, folosea noțiunea de „greșeli materiale“, iar în jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție conturată cu privire la acest text s-a reținut că se referă la aspecte formale ale judecării recursului și care au drept consecință pronunțarea unei soluții greșite. Greșeala pe care o comite instanța trebuie să se realizeze prin confundarea unor elemente importante sau a unor date materiale care sunt determinante în pronunțarea soluției (a se vedea, spre exemplu, Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția I civilă nr. 96 din 16 ianuarie 2014 sau Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția contencios administrativ și fiscal nr. 4.743 din 28 martie 2013).

17.Totodată, instanța de contencios constituțional a reținut că, potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, numai erorile de fapt ce nu devin vizibile decât la finalul unei proceduri judiciare pot justifica o derogare de la principiul securității raporturilor juridice pe motivul că ele nu au putut fi corectate prin intermediul căilor ordinare de atac (a se vedea, în acest sens, Hotărârea din 14 februarie 2008, pronunțată în Cauza Pshenichnyy împotriva Rusiei, paragraful 26). Curtea Europeană a Drepturilor Omului a mai reținut că unul dintre elementele fundamentale ale supremației dreptului este principiul securității raporturilor juridice, care prevede, printre altele, ca soluția dată de către instanțe în mod definitiv oricărui litigiu să nu mai fie rejudecată, deoarece securitatea raporturilor juridice presupune respectarea autorității de lucru judecat, adică a caracterului definitiv al hotărârilor judecătorești (a se vedea, în acest sens, Hotărârea din 7 iulie 2009, pronunțată în Cauza Stanca Popescu împotriva României, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 179 din 14 martie 2011, paragraful 99).

18.În jurisprudența sa, Curtea Constituțională a reținut că principiul potrivit căruia, după pronunțarea hotărârii, judecătorii nu mai pot reveni asupra deciziei luate reprezintă o componentă esențială a ideii de justiție, a asigurării autorității de lucru judecat și a ocrotirii drepturilor procesuale ale părților, ca element fundamental al statului de drept. Principiul autorității lucrului judecat (res judicata) se coroborează cu regula că, odată pronunțată hotărârea definitivă, misiunea judecătorului care a participat la judecată se încheie (lata sententia, judex desinit esse judex). Ca efect juridic al acestei reguli, care ține de ordinea publică, pronunțarea hotărârii are și efect de desistare a instanței, iar judecătorul care s-a pronunțat nu poate reveni asupra părerii sale în respectiva cauză, cu mențiunea că părților le rămâne posibilitatea de a cere doar îndreptarea greșelilor materiale care s-ar strecura în hotărâre. După pronunțarea unei hotărâri definitive, instanțele nu mai pot reveni asupra acesteia, singura posibilitate de schimbare sau corectare a soluției rămânând exercitarea căilor de atac recunoscute de lege (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 478 din 8 iunie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 630 din 21 iulie 2006).

19.Așadar, dispoziția legală criticată are în vedere erorile materiale de natură procedurală, în legătură cu aspecte formale ale judecății, și nu acele greșeli de judecată, de apreciere a probelor, de interpretare a faptelor ori a unor dispoziții legale sau de rezolvare a unui incident procedural.

20.În ceea ce privește critica de neconstituționalitate referitoare la lipsa unei definiții a noțiunii de „eroare materială“ din cuprinsul art. 503 alin. (2) pct. 2 din Codul de procedură civilă, Curtea a reținut că această noțiune nu ar fi putut fi conturată de legiuitor, având în vedere situațiile ce pot fi caracterizate ca fiind erori materiale. Astfel, diversitatea situațiilor nu justifică o listă exhaustivă a acestora. Prin urmare, instanța de judecată este cea care, prin raportare la situația existentă în dosar la data pronunțării hotărârii ce se atacă, poate aprecia dacă soluția reprezintă sau nu rezultatul unei erori materiale.

21.Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură a schimba jurisprudența sa, Curtea apreciază că respectivele considerente și dispozitivul deciziilor menționate își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză.

22.În ceea ce privește prevederile art. 503 alin. (1) din Codul de procedură civilă, Curtea reține că trebuie avute în vedere prevederile art. 244 alin. (1) din Codul de procedură civilă, în forma anterioară modificării operate de Legea nr. 310/2018. Astfel, acestea aveau următorul conținut: „(1) Când judecătorul se socotește lămurit, prin încheiere, declară cercetarea procesului încheiată și fixează termen pentru dezbaterea fondului în ședință publică.“23. De asemenea, potrivit art. 392-394 din Codul de procedură civilă, dacă părțile declară că nu mai au cereri de formulat și nu mai sunt alte incidente de soluționat, președintele deschide dezbaterile asupra fondului cauzei, dând cuvântul părților, în ordinea și condițiile prevăzute la art. 216, pentru ca fiecare să își susțină cererile și apărările formulate în proces. Dezbaterile începute vor fi continuate la același termen până la închiderea lor, cu excepția cazului în care, pentru motive temeinice, sunt lăsate în continuare pentru o altă zi, chiar în afara orelor fixate pentru judecarea pricinilor.

24.Când consideră că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei, președintele închide dezbaterile. Dacă va considera necesar, instanța poate cere părților, la închiderea dezbaterilor, să depună completări la notele întocmite potrivit art. 244. Părțile pot depune aceste completări și în cazul în care acestea nu au fost cerute de instanță. După închiderea dezbaterilor, părțile nu mai pot depune niciun înscris la dosarul cauzei, sub sancțiunea de a nu fi luat în seamă.

25.Având în vedere cele expuse mai sus, Curtea reține că, în principiu, termenul la care are loc judecata este ultimul termen de judecată la care se încheie dezbaterea fondului, potrivit art. 394 alin. (1) din Codul de procedură civilă.

26.În aceste condiții, criticile autorului excepției de neconstituționalitate, prin raportare la art. 1 alin. (5) în componenta sa privind calitatea legii, nu pot fi reținute.

27.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Hristu Cristian Dică în Dosarul nr. 1.937/1/2017 al Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal și constată că prevederile art. 503 alin. (1) și alin. (2) pct. 2 din Codul de procedură civilă sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 23 mai 2019.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE

prof. univ. dr. VALER DORNEANU

Magistrat-asistent,

Fabian Niculae