Decizie nr. 224 din 3 iulie 2001

Nicolae Popa - preşedinte

Costica Bulai - judecător

Nicolae Cochinescu - judecător

Constantin Doldur - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Şerban Viorel Stanoiu - judecător

Lucian Stangu - judecător

Ioan Vida - judecător

Gabriela Ghita - procuror

Gabriela Dragomirescu - magistrat-asistent

Pe rol se afla soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 10 lit. d) şi ale art. 79 din Legea nr. 64/1995 privind procedura reorganizării judiciare şi a falimentului, republicată, excepţie ridicată de Societatea Comercială "Hegemons" - S.A. din Bucureşti în Dosarul nr. 7.615/1999 al Tribunalului Bucureşti - Secţia comercială.

La apelul nominal este prezent autorul excepţiei, reprezentat de consilier juridic Lucian Bagiu, lipsind celelalte părţi, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Reprezentantul autorului excepţiei de neconstituţionalitate solicita admiterea acesteia pentru considerentele expuse în notele scrise depuse în dosarul instanţei de judecată.

Reprezentantul Ministerului Public solicita respingerea excepţiei de neconstituţionalitate ca fiind neîntemeiată, întrucât apreciază ca dispoziţiile de lege criticate nu contravin textelor din Constituţie pretins a fi incalcate. Se considera însă ca judecătorul-sindic nu realizează activitate de judecată şi, în consecinţa, nu are competenţa de a sesiza Curtea Constituţională cu excepţii de neconstituţionalitate.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constata următoarele:

Prin Încheierea din 24 ianuarie 2001, pronunţată în Dosarul nr. 7.615/1999, Tribunalul Bucureşti - Secţia comercială a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 10 lit. d) şi ale art. 79 din Legea nr. 64/1995 privind procedura reorganizării judiciare şi a falimentului, republicată, excepţie ridicată de Societatea Comercială "Hegemons" - S.A. din Bucureşti.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine ca dispoziţiile art. 10 lit. d) şi ale art. 79 din Legea nr. 64/1995, republicată, "ating existenta drepturilor debitorului de a-şi conduce activitatea, fiind astfel în contradictie cu textele de principiu ale art. 49, art. 134 alin. (2) lit. a) şi art. 135 alin. (6) din Constituţie". Astfel se apreciază ca textele criticate contravin art. 49 din Constituţie, deoarece ridicarea drepturilor debitorului de a-şi conduce activitatea "nu se face în situaţiile limitative prevăzute de art. 49 alin. (1)". În ceea ce priveşte încălcarea dispoziţiilor constituţionale ale art. 134 alin. (2) lit. a) se susţine ca prin art. 10 lit. d) şi art. 79 din lege "nu se mai asigura libertatea comerţului, întrucât libertatea comerţului presupune tocmai posibilitatea ca debitorul să-şi conducă activitatea asa cum crede de cuviinţă, cu respectarea legilor în vigoare" şi în felul acesta se "creează cadrul favorabil de manifestare a posibilităţilor de violare a proprietăţii private", ceea ce este contrar prevederilor art. 135 alin. (6) din Constituţie.

Tribunalul Bucureşti - Secţia comercială, exprimandusi opinia, considera ca excepţia de neconstituţionalitate este nefondata, întrucât "susţinerile debitoarei nu-şi găsesc reflectarea în textele legii".

Potrivit prevederilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

Guvernul, în punctul sau de vedere, considera ca excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În esenta, se arata ca textele criticate din Legea nr. 64/1995, republicată, prevăd ridicarea dreptului debitorului de a-şi mai administra bunurile din avere şi de a dispune de ele numai dacă acesta "nu şi-a declarat intenţia de reorganizare" sau "în lipsa unui plan de reorganizare confirmat de judecătorul-sindic", situaţii care dovedesc imposibilitatea redresarii activităţii întreprinderii respective. Se mai arata ca atât desesizarea debitorului, cat şi celelalte măsuri instituite prin art. 80-99 din legea criticata nu aduc atingere dreptului de proprietate al debitorului, ci constituie doar mijloace pentru a se evita fraudarea creditorilor.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului şi ale părţii prezente la dezbateri, dispoziţiile legale atacate, raportate la prevederile Constituţiei şi ale Legii nr. 47/1992, retine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competenţa, potrivit dispoziţiilor art. 144 lit. c) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (1), ale art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.

I. În legătură cu legalitatea sesizării de către judecătorul-sindic, prin Decizia nr. 189 din 10 octombrie 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 92 din 22 februarie 2001, Curtea Constituţională a statuat ca, în temeiul atribuţiilor ce îi revin potrivit art. 5 alin. (1), art. 6 şi art. 10 din Legea nr. 64/1995 privind procedura reorganizării judiciare şi a falimentului, republicată, dispoziţii coroborate cu cele ale art. 17 din Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecătorească, republicată, judecătorul-sindic "spune dreptul" şi hotărârile sale sunt cu putere de executare silită, având atât "jurisdictio", cat şi "imperium". Ca atare, rezultă ca judecătorul-sindic realizează activitate de judecată ca judecător unic şi, în consecinţa, poate sesiza Curtea Constituţională cu excepţii de neconstituţionalitate.

II. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 10 lit. d) şi ale art. 79 din Legea nr. 64/1995 privind procedura reorganizării judiciare şi a falimentului, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 608 din 13 decembrie 1999, texte care au următorul cuprins:

–Art. 10 lit. d): "Principalele atribuţii ale judecătorului-sindic, în cadrul prezentei legi, sunt: [...] d) judecarea cererilor de a se ridica debitorului dreptul de a-şi mai conduce activitatea.";

–Art. 79: "(1) În lipsa unui plan de reorganizare, confirmat de judecătorul-sindic în condiţiile art. 68, debitorul, un creditor, comitetul creditorilor sau camera de comerţ şi industrie teritorială poate adresa judecătorului-sindic o cerere de a se ridica debitorului dreptul de a-şi conduce activitatea.

(2)Judecătorul-sindic va examina, în termen de 10 zile, o astfel de cerere, într-o şedinţa la care vor fi citaţi debitorul, creditorii, administratorul, comitetul creditorilor şi camera de comerţ şi industrie teritorială. Cererea va putea fi admisă numai motivat, printre motive figurand pierderile continue din averea debitorului sau lipsa probabilitatii de realizare a unui plan raţional de activitate.

(3)Dacă cererea este admisă, judecătorul-sindic va dispune şi aplicarea de îndată a dispoziţiilor prezentei secţiuni."

Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine ca aceste prevederi de lege contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 49, art. 134 alin. (2) lit. a) şi ale art. 135 alin. (6), texte care au următorul conţinut:

–Art. 49: "(1) Exerciţiul unor drepturi sau al unor libertăţi poate fi restrâns numai prin lege şi numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea siguranţei naţionale, a ordinii, a sănătăţii ori a moralei publice, a drepturilor şi a libertăţilor cetăţenilor; desfăşurarea instrucţiei penale; prevenirea consecinţelor unei calamitati naturale ori ale unui sinistru deosebit de grav.

(2)Restrangerea trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o şi nu poate atinge existenta dreptului sau a libertăţii.";

–Art. 134 alin. (2) lit. a): "Statul trebuie să asigure:

a)libertatea comerţului, protecţia concurentei loiale, crearea cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de producţie;";

–Art. 135 alin. (6): "Proprietatea privată este, în condiţiile legii, inviolabilă."

Analizând excepţia de neconstituţionalitate ridicată, Curtea Constituţională constata ca aceasta este neîntemeiată şi, în consecinţa, urmează să fie respinsă.

Prevederile de lege criticate nu numai că nu încalcă dispoziţiile constituţionale invocate, ci, dimpotriva, sunt conforme cu litera şi cu spiritul acestora, ele având ca finalitate ridicarea dreptului de a-şi conduce activitatea pentru debitorul faţă de care s-a declansat procedura de reorganizare şi faliment şi care suferă pierderi continue din averea sa ori se afla în situaţia în care nu exista probabilitatea de realizare a unui plan raţional de activitate. În contextul procedurii speciale de executare silită, instituită prin Legea nr. 64/1995, republicată, sunt reglementate tocmai acele condiţii în care creditorii să poată fi plătiţi, iar prin aceasta să fie asigurate buna funcţionare a creditului şi respectarea obligaţiilor contractuale, esenţiale desfăşurării comerţului şi concurentei loiale.

Referitor la invocarea încălcării art. 49 din Constituţie, Curtea constata ca textul nu are legătură cu cauza, întrucât dreptul comerciantului de a-şi conduce activitatea nu este unul dintre drepturile şi libertăţile fundamentale prevăzute în titlul II din Constituţie, la care se referă art. 49. De altfel, ridicarea dreptului debitorului de a-şi conduce activitatea poate interveni, cu respectarea condiţiilor prevăzute la art. 79 din lege, numai după declanşarea procedurii complexe prevăzute de Legea nr. 64/1995, republicată, în caz de încetare de plati timp de cel puţin 30 de zile, deci de insolventa comercială, situaţie în care debitorul şi-a încălcat obligaţia de a-şi plati datoriile pe care le are faţă de creditori, conform obligaţiilor contractuale asumate. În aceste condiţii ridicarea dreptului debitorului aflat în încetare de plati de a-şi conduce activitatea comercială pronunţată de către judecătorul-sindic în conformitate cu dispoziţiile art. 10 lit. d) şi ale art. 79 din lege este consecinţa deschiderii procedurii falimentului, reglementată de cap. III secţiunea a 6-a din Legea nr. 64/1995, republicată, aplicabilă când nu mai exista posibilitatea reorganizării activităţii debitorului. Aceasta procedura extrema presupune, de asemenea, indisponibilizarea bunurilor din averea debitorului, tocmai în vederea garantarii posibilităţii de plată a creanţelor creditorilor.

Dispoziţiile art. 79 din Legea nr. 64/1995, republicată, potrivit cărora debitorul aflat în încetare de plati pierde dreptul de a-şi conduce activitatea comercială, nu contravin prevederilor art. 134 alin. (2) lit. a) din Constituţie, care stabilesc obligaţia statului de a asigura libertatea comerţului, protecţia concurentei loiale şi crearea cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de producţie. Aceasta deoarece măsura ridicării dreptului debitorului de a-şi conduce activitatea, prin finalitatea ei, răspunde în realitate cerinței asigurării unui cadru favorabil valorificării tuturor factorilor de producţie, vizând deci pe toţi agenţii economici, inclusiv debitorul şi creditorii, precum şi funcţionarea creditului.

De asemenea, Curtea retine ca prevederile art. 10 lit. d) şi ale art. 79 din Legea nr. 64/1995, republicată, nu încalcă nici dispoziţiile art. 135 alin. (6) din Constituţie, care declara "în condiţiile legii" inviolabilitatea proprietăţii private.

De altfel, dispoziţiile art. 79 din Legea nr. 64/1995, republicată, au mai format obiectul controlului de constituţionalitate, Curtea stabilind ca acestea sunt constituţionale (spre exemplu prin Decizia nr. 45 din 7 februarie 2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 295 din 5 iunie 2001). Soluţia pronunţată îşi menţine valabilitatea şi în cauza de faţa, întrucât nu au intervenit elemente noi de natura sa determine modificarea jurisprudenţei Curţii.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 alin. (3) şi al art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 10 lit. d) şi ale art. 79 din Legea nr. 64/1995 privind procedura reorganizării judiciare şi a falimentului, republicată, excepţie ridicată de Societatea Comercială "Hegemons" - S.A. din Bucureşti în Dosarul nr. 7.615/1999 al Tribunalului Bucureşti - Secţia comercială.

Definitivă şi obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 3 iulie 2001.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

prof. univ. dr. NICOLAE POPA

Magistrat-asistent,

Gabriela Dragomirescu