Decizie nr. 246 din 19 februarie 2009

Ioan Vida - preşedinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Antonia Constantin - procuror

Benke Karoly - magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 82 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, excepţie ridicată de Nicu Nicolae în Dosarul nr. 6.470/311/2008 al Judecătoriei Slatina.

La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca inadmisibilă, arătând că autorul acesteia, pe de o parte, invocă chestiuni care ţin de interpretarea şi aplicarea legii, iar pe de altă parte, tinde la modificarea textului de lege.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 20 noiembrie 2008, pronunţată în Dosarul nr. 6.470/311/2008, Judecătoria Slatina a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 82 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, excepţie ridicată de Nicu Nicolae într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei contestaţii împotriva executării silite.

În motivarea excepţiei, autorul acesteia consideră că, pe lângă veniturile realizate din activităţi agricole sau arendă, ar trebui scutite de la plata anticipată a impozitului şi acele categorii de venituri care se realizează la perioade la fel de mari ca cele din agricultură. În caz contrar, contribuabilii în cauză trebuie să suporte o sarcină fiscală excesivă motivat de stabilirea incorectă a acestora de către organul fiscal. Se apreciază că prevederile art. 82 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 571/2003 sunt retroactive din moment ce dau posibilitatea organului fiscal de a emite decizii de impunere "pentru obligaţii de plată la bugetul consolidat al statului cu termene de plată retroactive raportat la data emiterii deciziilor de impunere".

Judecătoria Slatina apreciază excepţia de neconstituţionalitate ca fiind neîntemeiată. Totodată, mai arată că în realitate autorul excepţiei nu se referă la o problemă de constituţionalitate, ci, prin critica sa, vizează modificarea legii, chestiune care nu intră sub incidenţa controlului de constituţionalitate.

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

Guvernul apreciază că excepţia este inadmisibilă, întrucât vizează probleme de aplicare a legii, atribuţie ce ţine de competenţa instanţelor de judecată.

Avocatul Poporului apreciază că dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele scrise depuse, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum a fost precizat, îl constituie dispoziţiile art. 82 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 927 din 23 decembrie 2003. În realitate, autorul excepţiei critică numai primele 3 alineate ale art. 82 din lege, texte asupra cărora Curtea urmează să se pronunţe şi care au următorul cuprins:

(1)Contribuabilii care realizează venituri din activităţi independente, din cedarea folosinţei bunurilor, cu excepţia veniturilor din arendare, precum şi venituri din activităţi agricole sunt obligaţi să efectueze în cursul anului plăţi anticipate cu titlu de impozit, exceptându-se cazul veniturilor pentru care plăţile anticipate se stabilesc prin reţinere la sursă.

(2)Plăţile anticipate se stabilesc de organul fiscal competent pe fiecare sursă de venit, luându-se ca bază de calcul venitul anual estimat sau venitul net realizat în anul precedent, după caz, prin emiterea unei decizii care se comunică contribuabililor, potrivit legii. În cazul impunerilor efectuate după expirarea termenelor de plată prevăzute la alin. (3), contribuabilii au obligaţia efectuării plăţilor anticipate la nivelul sumei datorate pentru ultimul termen de plată al anului precedent. Diferenţa dintre impozitul anual calculat asupra venitului net realizat în anul precedent şi suma reprezentând plăţi anticipate datorate de contribuabil la nivelul trimestrului IV din anul anterior se repartizează pe termenele de plată următoare din cadrul anului fiscal. Pentru declaraţiile de venit estimativ depuse în luna decembrie nu se mai stabilesc plăţi anticipate, venitul net aferent perioadei până la sfârşitul anului urmând să fie supus impozitării, pe baza deciziei de impunere emise pe baza declaraţiei privind venitul realizat. Plăţile anticipate pentru veniturile din cedarea folosinţei bunurilor, cu excepţia veniturilor din arendă, se stabilesc de organul fiscal astfel:

a)pe baza contractului încheiat între părţi; sau b) pe baza veniturilor determinate potrivit datelor din contabilitatea în partidă simplă, potrivit opţiunii. În cazul în care, potrivit clauzelor contractuale, venitul din cedarea folosinţei bunurilor reprezintă echivalentul în lei al unei sume în valută, determinarea venitului anual estimat se efectuează pe baza cursului de schimb al pieţei valutare, comunicat de Banca Naţională a României, din ziua precedentă celei în care se efectuează impunerea.

(3)Plăţile anticipate se efectuează în 4 rate egale, până la data de 15 inclusiv a ultimei luni din fiecare trimestru, cu excepţia impozitului pe veniturile din arendare, pentru care plata impozitului se efectuează potrivit deciziei emise pe baza declaraţiei privind venitul realizat. Contribuabilii care determină venitul net din activităţi agricole, potrivit art. 72 şi 73, datorează plăţi anticipate către bugetul de stat pentru impozitul aferent acestui venit, în două rate egale, astfel: 50% din impozit, până la data de 1 septembrie inclusiv, şi 50% din impozit, până la data de 15 noiembrie inclusiv.

Autorul excepţiei susţine că dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile constituţionale ale art. 16 privind egalitatea în drepturi şi ale art. 78 privind intrarea în vigoare a legii.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate ridicată, Curtea reţine că plăţile anticipate se datorează pentru veniturile din activităţi independente, din cedarea folosinţei bunurilor, cu excepţia celor realizate din arendare. O asemenea exceptare este motivată de faptul că veniturile realizate din arendare nu pot fi anticipate, acestea fiind rezultatul unui concurs de factori naturali. Astfel, în anumiţi ani agricoli veniturile realizate sunt cu mult mai mici decât cele din anii anteriori, situaţie ce se datorează unor fenomene naturale ce nu pot fi prevăzute. Dacă s-ar accepta teza autorului excepţiei, s-ar putea ajunge ca în cazul arendei să fie datorate sarcini fiscale anticipate cu mult mai mari decât venitul efectiv realizat. Considerentele de mai sus justifică, în mod obiectiv şi raţional, tratamentul diferit pe care îl au veniturile realizate din arendare. În aceste condiţii, Curtea nu poate reţine existenţa niciunei discriminări între persoanele care realizează venituri din activităţi independente, respectiv arendare.

În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate a art. 82 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 571/2003, se observă că autorul excepţiei invocă aspecte ce ţin de aplicarea şi interpretarea legii. Prin urmare, Curtea reţine că revine instanţei de judecată să se pronunţe asupra legalităţii emiterii deciziilor de impunere, astfel încât excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 82 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 571/2003 urmează să fie respinsă ca inadmisibilă.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A. d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

1.Respinge ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 82 alin. (1) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, excepţie ridicată de Nicu Nicolae în Dosarul nr. 6.470/311/2008 al Judecătoriei Slatina.

2.Respinge ca inadmisibilă excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 82 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, excepţie ridicată de acelaşi autor în acelaşi dosar al aceleiaşi instanţe.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 19 februarie 2009.

PREŞEDINTELE

CURŢII CONSTITUŢIONALE,

prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,

Benke Karoly