Decizie nr. 568 din 7 iunie 2007

Ion Predescu - preşedinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Şerban Viorel Stănoiu - judecător

Tudorel Toader - judecător

Antonia Constantin - procuror

Claudia-Margareta Krupenschi - magistrat asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 19 alin. (1) raportat la art. 11 alin. (1) şi (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, excepţie ridicată de Societatea Comercială "GALMOPAN" - S.A. din Galaţi în Dosarul nr. 3.733/121/2006 al Tribunalului Galaţi Secţia comercială maritimă şi fluvială şi de contencios administrativ.

La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei ca neîntemeiată. Apreciază că dispoziţiile art. 11 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 554/2004 sunt constituţionale prin raportare la prevederile art. 21 din Legea fundamentală, referitoare la accesul liber la justiţie, şi indică, în acest sens, jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale, de exemplu Decizia nr. 382 din 17 aprilie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 340 din 18 mai 2007. De asemenea, contrar susţinerilor autorului excepţiei, dispoziţiile art. 19 din legea criticată nu determină, prin conţinutul lor, încălcarea principiului egalităţii în drepturi, astfel că nu se poate reţine nici critica de neconstituţionalitate faţă de art. 16 din Constituţie.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:

Prin Încheierea din 19 ianuarie 2007, pronunţată în Dosarul nr. 3.733/121/2006, Tribunalul Galaţi - Secţia comercială, maritimă şi fluvială şi de contencios administrativ a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 19 alin. (1) raportat la art. 11 alin. (1) şi (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004. Excepţia a fost ridicată de Societatea Comercială "GALMOPAN" S.A. din Galaţi într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei acţiuni în pretenţii formulate de aceasta împotriva Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Galaţi.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că dispoziţiile art. 19 alin. (1) raportat la art. 11 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 554/2004, deoarece reduc "substanţial termenul în care o persoană vătămată în drepturile sale poate să-şi repare prejudiciile cauzate printr-un act administrativ emis de o autoritate publică", contravin prevederilor constituţionale ale art. 16 privind egalitatea în drepturi şi ale art. 21 consacrat accesului liber la justiţie, precum şi celor ale art. 3 din Decretul nr. 167/1958 privind prescripţia extinctivă. În opinia sa, termenele de prescripţie pentru introducerea acţiunii în despăgubire de 6 luni sau, după caz, de un an, instituite prin textele de lege criticate, sunt derogatorii de la prevederile art. 3 din Decretul nr. 167/1958, potrivit cărora termenul în care poate fi introdusă o acţiune în repararea pagubelor este de 3 ani, şi sunt, în acelaşi timp, discriminatorii, prin raportare la dispoziţiile art. 128 din Codul de procedură fiscală, care prevăd că dreptul la acţiune al statului se prescrie în termen de 5 ani de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care a luat naştere acest drept. Ca atare, sunt diminuate şansele ca un litigiu privind despăgubirile pretinse statului de o persoană vătămată într-un drept al său printr-un act administrativ emis de o autoritate publică să poată fi continuat în conformitate cu "principiul egalităţii armelor". În consecinţă, apreciază că se impune ca termenul în care poate fi introdusă o acţiune în repararea pagubelor să fie cel prevăzut de art. 3 din Decretul nr. 167/1958 privind prescripţia extinctivă, adică de 3 ani, şi nu de 6 luni sau de un an, aşa cum prevede art. 11 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 554/2004.

În opinia Tribunalului Galaţi - Secţia comercială, maritimă şi fluvială şi de contencios administrativ excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Se arată, în acest sens, că procedura reglementată de Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 se caracterizează, datorită finalităţii sale, prin celeritate, astfel că termenele speciale instituite prin art. 11 şi art. 19 din aceasta nu sunt de natură a înfrânge liberul acces la justiţie, consacrat de art. 21 din Constituţie.

Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.

Avocatul Poporului apreciază că dispoziţiile art. 19 alin. (1) şi ale art. 11 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 554/2004 sunt constituţionale, invocând, în acest sens, considerentele reţinute de Curtea Constituţională în Decizia nr. 534 din 27 iunie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 666 din 2 august 2006.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate, iar Guvernul a transmis punctul său de vedere după data pronunţării deciziei.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului şi dispoziţiile de lege criticate raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 19 alin. (1) raportat la art. 11 alin. (1) şi (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.154 din 7 decembrie 2004. Textele criticate au următorul conţinut:

Art. 19. - Termenul de prescripţie pentru despăgubiri: "(1) Când persoana vătămată a cerut anularea actului administrativ, fără a cere în acelaşi timp şi despăgubiri, termenul de prescripţie pentru cererea de despăgubire curge de la data la care acesta a cunoscut sau trebuia să cunoască întinderea pagubei."

Art. 11. - Termenul de introducere a acţiunii: "(1) Cererile prin care se solicită anularea unui act administrativ individual sau recunoaşterea dreptului pretins şi repararea pagubei cauzate se pot introduce în termen de 6 luni de la:

a)data primirii răspunsului la plângerea prealabilă sau, după caz, data comunicării refuzului, considerat nejustificat, de soluţionare a cererii;

b)data expirării termenului legal de soluţionare a cererii, fără a depăşi termenul prevăzut la alin. (2);

c)data încheierii procesului-verbal de finalizare a procedurii concilierii, în cazul contractelor administrative.

(2)Pentru motive temeinice, în cazul actului administrativ unilateral, cererea poate fi introdusă şi peste termenul prevăzut la alin. (1), dar nu mai târziu de un an de la data emiterii actului."

În motivarea excepţiei, autorul acesteia susţine încălcarea prevederilor constituţionale ale art. 16 privind egalitatea în drepturi şi ale art. 21 referitoare la accesul liber la justiţie. De asemenea, acesta afirmă şi contradicţia textelor legale criticate faţă de dispoziţiile art. 3 din Decretul nr. 167/1958 privind prescripţia extinctivă şi ale art. 128 din Codul de procedură fiscală.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine următoarele:

În esenţă, critica de neconstituţionalitate vizează termenele de 6 luni sau, după, caz, de un an, instituite de art. 11 alin. (1) şi (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 pentru cererile prin care se solicită anularea unui act administrativ individual sau recunoaşterea dreptului pretins şi repararea pagubei cauzate, precum şi termenul de prescripţie de cel mult un an prevăzut de art. 19 alin. (2) din lege pentru solicitarea despăgubirilor, dacă acestea nu au fost solicitate odată cu acţiunea în anulare a actului administrativ. Se susţine că aceste termene ar trebui să fie cele prevăzute de art. 3 din Decretul nr. 167/1958 privind prescripţia extinctivă, respectiv de 3 ani, în caz contrar fiind încălcate principiile egalităţii în drepturi şi al procesului echitabil, dar şi liberul acces la justiţie.

Analizând textele de lege criticate, Curtea reţine că art. 11 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 constituie regula în ceea ce priveşte termenul de prescripţie pentru formularea acţiunii în anulare a unui act administrativ individual, acesta fiind de 6 luni. Ca excepţie, alin. (2) al aceluiaşi articol prevede şi termenul de decădere de un an de la data emiterii actului sau a cererii, termen invocat, însă, pentru motive temeinice şi asupra căruia hotărăşte instanţa de judecată. Termenul de prescripţie pentru acţiunea în daune introdusă ulterior acţiunii în anulare este, potrivit art. 19 alin. (2) din aceeaşi lege, de un an şi curge de la data la care persoana vătămată a cunoscut sau trebuia să cunoască întinderea pagubei.

Curtea constată, aşadar, că termenul prevăzut de art. 19 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 are în vedere tocmai acele situaţii în care, în momentul introducerii cererii în anulare a actului administrativ individual, persoana vătămată nu poate în mod obiectiv cunoaşte existenţa şi întinderea pagubei, astfel că nu poate formula concomitent o acţiune în despăgubire. După soluţionarea acţiunii în anulare, aceasta poate estima şi pretinde paguba cauzată prin actul administrativ anulat, având la dispoziţie un termen de un an pentru formularea unei astfel de acţiuni.

Autorul excepţiei este, însă, nemulţumit cu privire la întinderea acestor termene, pe care le consideră prea scurte faţă de cel de 3 ani reglementat în dreptul comun, şi anume în art. 3 din Decretul nr. 167/1958 privind prescripţia extinctivă, dar şi discriminatorii faţă de dispoziţiile art. 128 din Codul de procedură fiscală, referitoare la durata şi începerea termenului de prescripţie.

În jurisprudenţa sa, Curtea Constituţională s-a mai pronunţat cu privire la particularitatea şi întinderea termenelor prevăzute de Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, exemplu în acest sens fiind Deciziile nr. 171 din 27 februarie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 264 din 19 aprilie 2007, nr. 123 din 16 februarie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 257 din 22 martie 2006, şi nr. 534 din 27 iunie 2006. De principiu, Curtea a reţinut, cu acele prilejuri, că "stabilirea unor condiţionări pentru introducerea acţiunilor în justiţie nu constituie o încălcare a dreptului la liberul acces la justiţie şi la un proces echitabil". Aceasta, deoarece "legiuitorul poate institui, în considerarea unor situaţii deosebite, reguli speciale de procedură, ca şi modalităţi de exercitare a drepturilor procedurale, principiul liberului acces la justiţie presupunând posibilitatea neîngrădită a celor interesaţi de a utiliza aceste proceduri în formele şi în modalităţile instituite de lege".

Curtea constată că cele reţinute prin deciziile menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză. În consecinţă, nu se poate reţine pretinsa contradicţie a textelor legale criticate faţă de exigenţele accesului liber la justiţie şi ale dreptului la un proces echitabil, consacrate de art. 21 alin. (1)-(3) din Constituţie. Legea nr. 554/2004 este un act normativ special care conţine termene de procedură specifice domeniului reglementat - contenciosul administrativ - şi care, prin natura lor, nu aduc atingere drepturilor procedurale ale părţilor, aşa cum susţine autorul excepţiei.

Totodată, autorul excepţiei invocă şi neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 19 alin. (1) raportat la art. 11 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 554/2004 faţă de exigenţele principiului egalităţii în drepturi, consacrat de art. 16 din Constituţie. Or, textele legale criticate se aplică în mod unitar tuturor celor aflaţi în aceeaşi situaţie juridică reglementată de ipoteza normei; pe de altă parte, textul constituţional invocat vizează egalitatea cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări, şi nu egalitatea dintre aceştia şi autorităţile publice. Prin urmare, nici această critică de neconstituţionalitate nu este întemeiată.

În plus, autorul excepţiei pretinde ca, pentru îndepărtarea pretinsei contradicţii cu principiul egalităţii în drepturi, al liberului acces la justiţie şi al dreptului la un proces echitabil, termenele prevăzute de textele de lege criticate să fie de 3 ani, astfel cum se stabileşte prin art. 3 din Decretul nr. 167/1958 privind prescripţia extinctivă. De asemenea, discriminarea cauzată prin aplicarea acestora este apreciată prin raportare la dispoziţiile art. 128 din Codul de procedură fiscală. Or, Curtea constată că examinarea constituţionalităţii unui text de lege are în vedere compatibilitatea acestuia cu dispoziţiile constituţionale, iar nu compararea prevederilor mai multor legi între ele, astfel că problema ridicată de autorul excepţiei excedează competenţei Curţii Constituţionale, iar critica sa nu poate fi primită.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 19 alin. (1) raportat la art. 11 alin. (1) şi (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, excepţie ridicată de Societatea Comercială "GALMOPAN" - S.A. din Galaţi în Dosarul nr. 3.733/121/2006 al Tribunalului Galaţi - Secţia comercială, maritimă şi fluvială şi de contencios administrativ.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 7 iunie 2007.

PREŞEDINTE,

ION PREDESCU

Magistrat-asistent,

Claudia-Margareta Krupenschi