Decizie nr. 91 din 4 martie 2003

Nicolae Popa - preşedinte

Costica Bulai - judecător

Nicolae Cochinescu - judecător

Constantin Doldur - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Şerban Viorel Stanoiu - judecător

Lucian Stangu - judecător

Ioan Vida - judecător

Aurelia Popa - procuror

Mihaela Senia Costinescu - magistrat-asistent

Pe rol se afla soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 494 alin. 3 teza finala din Codul civil, excepţie ridicată de Vasile Sterpu în Dosarul nr. 1.581/2002 al Judecătoriei Ramnicu Sarat, judeţul Buzau.

La apelul nominal se prezintă partea Mitica Hinta, personal şi asistat de avocat, lipsind autorul excepţiei, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, avocatul părţii prezente pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, arătând că nu sunt incalcate dispoziţiile art. 41 din Constituţie referitoare la ocrotirea proprietăţii private, întrucât textele de lege criticate consacra protecţia constructorului de buna-credinţa în raporturile cu proprietarul terenului pe care s-a ridicat o construcţie.

Reprezentantul Ministerului Public considera textul de lege criticat ca fiind constituţional, art. 494 din Codul civil reglementand drepturile şi obligaţiile corelative născute în considerarea bunei-credinţe a constructorului. Prin recunoaşterea dreptului acestuia la despăgubiri nu se aduce atingere dreptului de proprietate, astfel încât excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, retine următoarele:

Prin Încheierea din 11 iulie 2002, pronunţată în Dosarul nr. 1.581/2002, Judecătoria Ramnicu Sarat, judeţul Buzau, a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 494 alin. 3 teza finala din Codul civil, excepţie ridicată de Vasile Sterpu.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine ca textul de lege criticat contravine art. 41 alin. (3) din Constituţie, întrucât prin menţinerea plantaţiilor, clădirilor sau lucrărilor făcute de către o persoană de buna-credinţa se aduce atingere prerogativelor esenţiale ale dreptului de proprietate asupra fondului, ceea ce ar echivala cu o expropriere pentru cauza de utilitate privată.

Judecătoria Ramnicu Sarat, exprimandu-şi punctul de vedere, considera excepţia de neconstituţionalitate ca fiind neîntemeiată. Se apreciază ca în speta nu este vorba despre o situaţie ce ar echivala cu o expropriere în interes privat, ci numai despre posibilitatea proprietarului terenului de a-l despăgubi într-o anumită forma pe cel care, cu buna-credinţa, a construit pe terenul sau.

Potrivit dispoziţiilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, precum şi Guvernului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate ridicată. De asemenea, în conformitate cu dispoziţiile art. 18^1 din Legea nr. 35/1997, cu modificările ulterioare, s-a solicitat punctul de vedere al instituţiei Avocatul Poporului.

Guvernul arata ca art. 494 alin. 3 teza finala din Codul civil promovează, prin lege, efectele bunei-credinţe în raporturile juridice, prin recunoaşterea dreptului constructorului de buna-credinţa la despăgubiri reprezentând valoarea materialelor şi a muncii folosite la ridicarea construcţiei sau sporirea valorii fondului. Se mai arata ca, potrivit art. 15 alin. (1) din Constituţie, cetăţenii au drepturile, libertăţile şi obligaţiile prevăzute de lege, conţinutul şi limitele dreptului de proprietate fiind, de asemenea, stabilite de lege, conform art. 41 alin. (1) din Legea fundamentală, iar exercitarea drepturilor şi libertăţilor trebuie să se facă cu buna-credinţa, fără să se încalce drepturile şi libertăţile celorlalţi.

În concluzie, excepţia de neconstituţionalitate este considerată ca fiind neîntemeiată.

Avocatul Poporului apreciază ca dispoziţiile legale criticate nu contravin prevederilor constituţionale cuprinse în art. 41 alin. (3), întrucât nu poate fi pusă în discuţie exproprierea pentru cauza de utilitate privată, cu lezarea atributelor proprietăţii, art. 494 alin. 3 teza finala din Codul civil reglementand situaţia specială a constructorului de bunacredinta care are dreptul la despăgubiri din partea proprietarului fondului.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului şi al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, retine următoarele:

Curtea Constituţională este competenţa, potrivit dispoziţiilor art. 144 lit. c) din Constituţie şi ale art. 1 alin. (1), ale art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate cu care a fost sesizată.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie art. 494 alin. 3 teza finala din Codul civil, text de lege care are următorul conţinut:

–Art. 494 alin. 3 teza finala: "Cu toate acestea, dacă plantaţiile, clădirile şi operele au fost făcute de către o a treia persoana de buna-credinţa, proprietarul pământului nu va putea cere ridicarea sus-ziselor plantaţii, clădiri şi lucrări, dar va avea dreptul sau de a înapoia valoarea materialelor şi preţul muncii, sau de a plati o sumă de bani egala cu aceea a creşterii valorii fondului."

Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine ca dispoziţiile legale criticate contravin prevederilor constituţionale ale art. 41 alin. (3) şi art. 150 alin. (1), conform cărora:

–Art. 41 alin. (3): "Nimeni nu poate fi expropriat decât pentru o cauza de utilitate publică, stabilită potrivit legii, cu dreapta şi prealabilă despăgubire.";

–Art. 150 alin. (1): "Legile şi toate celelalte acte normative rămân în vigoare, în măsura în care ele nu contravin prezentei Constituţii."

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constata ca textul de lege criticat este cuprins în capitolul din Codul civil referitor la "dreptul de accesiune asupra celor unite şi încorporate cu lucrul". Astfel, conform dispoziţiilor Codului civil, accesiunea reprezintă un mod de dobândire a proprietăţii şi consta în încorporarea materială a unui lucru mai puţin important într-un lucru mai important, proprietarul celui din urma devenind proprietarul bunului incorporat, în ipoteza în care bunurile au aparţinut unor persoane diferite. Accesiunea se fundamentează pe principiul de drept "accessorium sequitur principale", în considerarea căruia proprietatea unui lucru principal o atrage pe aceea a unui lucru accesoriu.

Articolul 494 alin. 3 teza finala din Codul civil este aplicabil în cazul accesiunii imobiliare artificiale, atunci când o terta persoana realizează pe terenul altcuiva plantaţii, construcţii sau alte lucrări, folosind propriile materiale. În aceasta situaţie proprietarul fondului pe care se afla construcţiile sau plantaţiile făcute de altul datorează despăgubiri celui care a construit sau a plantat. Atunci când constructorul este de buna-credinţa, având convingerea eronată ca acel teren este proprietatea sa, în mod obligatoriu, proprietarul terenului devine şi proprietarul construcţiei, cu obligaţia de a-l despăgubi pe constructor, fără a putea cere însă daramarea sau ridicarea lucrărilor efectuate. Textul de lege criticat stabileşte întinderea obligaţiei de despăgubire, oferind posibilitatea proprietarului terenului de a opta între plata contravalorii materialelor şi a preţului muncii, pe de o parte, sau plata unei sume egale cu sporul de valoare dobândit de teren, pe de altă parte.

Departe de a constitui o încălcare a dreptului de proprietate, asa cum considera autorul excepţiei, textul de lege dedus controlului este în concordanta cu definitia data proprietăţii de art. 480 din Codul civil, care prevede că "proprietatea este dreptul ce are cineva de a se bucura şi dispune de un lucru în mod exclusiv şi absolut, însă în limitele determinate de lege", şi oferă o soluţie rezonabila conflictului de interese legitime dintre proprietarul fondului şi constructorul de buna-credinţa pe terenul acestuia. Este adevărat ca, având a alege între cele doua posibilităţi de despăgubire, fără a putea pretinde constructorului de bunacredinta ridicarea lucrării, proprietarul terenului suferă o restrangere a prerogativei de dispoziţie asupra bunului sau, însă aceasta restrangere operează în condiţiile legii, în considerarea poziţiei subiective a constructorului - bunacredinta -, cu respectarea prevederilor constituţionale ale art. 41 alin. (1) teza finala, conform cărora conţinutul şi limitele dreptului de proprietate sunt stabilite de lege.

Prin urmare, întrucât titularul dreptului de proprietate asupra terenului îşi păstrează în continuare titlul şi, prin accesiune, devine proprietar al plantaţiilor, construcţiilor sau al altor lucrări efectuate de un constructor de buna-credinţa, nu poate fi pusă în discuţie exproprierea, astfel încât prevederile constituţionale invocate de autorul excepţiei nu au legătură cu cauza.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 şi al art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 494 alin. 3 teza finala din Codul civil, excepţie ridicată de Vasile Sterpu în Dosarul nr. 1.581/2002 al Judecătoriei Ramnicu Sarat, judeţul Buzau.

Definitivă şi obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 4 martie 2003.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

prof. univ. dr. NICOLAE POPA

Magistrat-asistent,

Mihaela Senia Costinescu

────────────────────