Decizie nr. 529 din 27 iunie 2006

Ioan Vida - preşedinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Ion Predescu - judecător

Şerban Viorel Stănoiu - judecător

Iuliana Nedelcu - procuror

Marieta Safta - magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, excepţie ridicată de Laura Monica Dunca în Dosarul nr. 195/112/2006 (număr în format vechi 196/P/2006) al Tribunalului Bistriţa-Năsăud - Secţia penală.

La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, invocând jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:

Prin Încheierea din 7 martie 2006, pronunţată în Dosarul nr. 195/112/2006 (număr în format vechi 196/P/2006), Tribunalul Bistriţa-Năsăud - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, excepţie ridicată de Laura Monica Dunca în dosarul menţionat.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţă, că textul de lege criticat este neconstituţional sub aspectul condiţionării accesului la cauzele de nepedepsire sau de reducere a pedepselor de plată integrală, până la primul termen de judecată, a prejudiciului cauzat. Astfel, sancţionarea diferenţiată a unor inculpaţi doar motivat de momentul achitării prejudiciului este, în opinia autoarei excepţiei, de natură să încalce dispoziţiile art. 16 din Legea fundamentală. Totodată, se susţine că prin condiţionarea aplicării cauzei de nepedepsire sau de reducere a pedepsei de plată unui pretins prejudiciu, contestat în marea majoritate a cazurilor de inculpaţi, se încalcă prezumţia de nevinovăţie. Inculpatul este obligat astfel la recunoaşterea culpei penale, care constituie temei al răspunderii civile, precum şi la acceptarea necondiţionată a pretenţiilor părţii civile, care pot fi neîntemeiate fie sub aspectul fundamentului juridic, fie sub acela al cuantumului lor. Se apreciază că din textul de lege criticat ar trebui eliminată sintagma "până la primul termen de judecată."

Tribunalul Bistriţa-Năsăud - Secţia penală consideră că excepţia de neconstituţionalitate este întemeiată, întrucât "achitarea prejudiciului pretins de partea civilă înlătură dreptul inculpatului de a formula apărări pe latura civilă a cauzei din moment ce acceptă necondiţionat pretenţiile civile care uneori pot fi neîntemeiate sub aspectul cuantumului." Se mai arată că "sancţionarea diferenţiată a inculpaţilor în raport de momentul achitării prejudiciului aduce atingere dispoziţiilor art. 16 alin. (1) din Constituţie", privind egalitatea în faţa legii. Se apreciază că textul de lege criticat este în contradicţie, de asemenea, cu dreptul la un proces echitabil, deoarece creează o discriminare pe criteriul averii în condiţiile în care accesul la o sancţiune administrativă sau la pedeapsa alternativă a amenzii depinde de achitarea prejudiciului.

În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.

Avocatul Poporului consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, întrucât textul legal criticat nu încalcă prevederile constituţionale invocate de autoarea excepţiei. Totodată, arată că, în realitate, se solicită adoptarea unei noi soluţii legislative, ceea ce nu intră în competenţa de soluţionare a Curţii Constituţionale.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate ridicată.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie art. 10 alin. (1) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 672 din 27 iulie 2005, potrivit căruia "În cazul săvârşirii unei infracţiuni de evaziune fiscală prevăzute de prezenta lege, dacă în cursul urmăririi penale sau al judecăţii, până la primul termen de judecată, învinuitul ori inculpatul acoperă integral prejudiciul cauzat, limitele pedepsei prevăzute de lege pentru fapta săvârşită se reduc la jumătate. Dacă prejudiciul cauzat şi recuperat în aceleaşi condiţii este de până la 100.000 euro, în echivalentul monedei naţionale, se poate aplica pedeapsa cu amendă. Dacă prejudiciul cauzat şi recuperat în aceleaşi condiţii este de până la 50.000 euro, în echivalentul monedei naţionale, se aplică o sancţiune administrativă, care se înregistrează în cazierul judiciar."

Autoarea excepţiei susţine că acest text de lege încalcă dispoziţiile constituţionale cuprinse în art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi şi în art. 23 alin. (11) privind prezumţia de nevinovăţie. Instanţa de judecată, în opinia căreia excepţia de neconstituţionalitate este întemeiată, apreciază că prevederile legale criticate încalcă şi dispoziţiile art. 21 alin. (3) din Legea fundamentală, privind dreptul la un proces echitabil.

Examinând excepţia astfel cum a fost ridicată, Curtea constată că s-a mai pronunţat în jurisprudenţa sa asupra constituţionalităţii art. 10 alin. (1) din Legea nr. 241/2005 în raport cu aceleaşi texte constituţionale şi cu motivări similare, în acest sens fiind Decizia nr. 697 din 20 decembrie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 90 din 31 ianuarie 2006, şi Decizia nr. 103 din 9 februarie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 166 din 21 februarie 2006 [prin care s-a constatat constituţionalitatea tezei finale a art. 10 alin. (1) din Legea nr. 241/2005], respectiv Decizia nr. 285 din 28 martie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 337 din 14 aprilie 2006, şi Decizia nr. 318 din 18 aprilie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 400 din 9 mai 2006 [prin care s-a constatat constituţionalitatea tezei întâi a art. 10 alin. (1) din Legea nr. 241/2005].

În jurisprudenţa menţionată, Curtea a statuat că reglementarea unui regim sancţionator în funcţie de acoperirea prejudiciului cauzat prin infracţiunea săvârşită s-a realizat de către legiuitor în baza dispoziţiilor cuprinse în art. 73 alin. (3) lit. h) din Legea fundamentală, potrivit cărora "Prin lege organică se reglementează: [...] infracţiunile, pedepsele şi regimul executării acestora", prevederi constituţionale ce oferă legiuitorului libertatea să aprecieze atât pericolul social în funcţie de care urmează să stabilească natura juridică a faptei incriminate, cât şi condiţiile răspunderii juridice pentru această faptă. Stabilirea regimului sancţionator prevăzut de textul de lege criticat, determinat de specificul infracţiunilor de evaziune fiscală, respectiv de necesitatea recuperării, cu celeritate, a sumelor datorate bugetului general consolidat, nu este de natură să aducă atingere principiului egalităţii în drepturi, care nu implică tratarea juridică uniformă a tuturor infracţiunilor, ci impune ca la aceleaşi situaţii juridice să se aplice acelaşi regim, iar la situaţii juridice diferite tratamentul juridic să fie diferenţiat. Câtă vreme cauzele de nepedepsire, respectiv de reducere a pedepselor prevăzute de dispoziţiile legale ce fac obiectul excepţiei se aplică în mod egal tuturor persoanelor aflate în situaţia reglementată de art. 10 alin. (1) din Legea nr. 241/2005, nu se poate primi critica privind încălcarea principiului constituţional al egalităţii în drepturi.

Totodată, s-a reţinut că textul de lege criticat nu încalcă art. 23 alin. (11) din Legea fundamentală, care consacră prezumţia de nevinovăţie, deoarece cazul de reducere a limitelor pedepsei instituit de legiuitor se aplică în funcţie de circumstanţele fiecărei cauze şi are drept scop recuperarea cât mai rapidă a prejudiciului adus bugetului de stat, neinstituindu-se astfel nicio prezumţie de vinovăţie a inculpatului trimis în judecată pentru săvârşirea unei infracţiuni de evaziune fiscală.

Faptul că de reducerea limitelor pedepsei, respectiv de cauza de impunitate reglementate de lege beneficiază numai învinuitul ori inculpatul care acoperă integral prejudiciul cauzat, în cursul urmăririi penale sau al judecăţii, până la primul termen de judecată, nu are semnificaţia îngrădirii liberului acces la justiţie. Cel în cauză are posibilitatea de a se adresa instanţelor judecătoreşti în cazul în care consideră că drepturile, libertăţile sau interesele sale legitime au fost încălcate şi de a beneficia de toate garanţiile procesuale prevăzute de lege, inclusiv în ceea ce priveşte latura civilă a cauzei, în deplină concordanţă cu imperativele dreptului la un proces echitabil. În faţa instanţei de judecată, partea interesată are deplina libertate să demonstreze existenţa sau inexistenţa, respectiv întinderea prejudiciului, după caz, instanţa urmând ca, în temeiul competenţei sale constituţionale, astfel cum este consfinţită aceasta de prevederile art. 126 din Legea fundamentală, să decidă în cauză, pe baza probelor administrate, şi asupra laturii civile.

Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea jurisprudenţei Curţii, cele statuate în deciziile menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.

În ceea ce priveşte solicitarea autoarei excepţiei în sensul eliminării, din textul de lege criticat, a sintagmei "până la primul termen de judecată", aceasta nu intră în competenţa de soluţionare a Curţii Constituţionale care, potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, "se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată", şi, prin urmare, nu poate modifica textele de lege criticate ca neconstituţionale.

Pentru considerentele mai sus arătate, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 alin. (1) şi (6) din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, excepţie ridicată de Laura Monica Dunca în Dosarul nr. 195/112/2006 (număr în format vechi 196/P/2006) al Tribunalului Bistriţa-Năsăud - Secţia penală.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 27 iunie 2006.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,

Marieta Safta