Decizie nr. 215 din 14 aprilie 2005

Ioan Vida - preşedinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Constantin Doldur - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Ion Predescu - judecător

Şerban Viorel Stănoiu - judecător

Marinela Mincă - procuror

Afrodita Laura Tutunaru - magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 215 alin. 3 şi 4 din Codul penal, excepţie ridicată de Silviu Iulian Pamfile în Dosarul nr. 3.493/2004 al Curţii de Apel Ploieşti - Secţia penală.

La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, deoarece norma penală criticată pedepseşte fapta săvârşită cu vinovăţie, şi nu o eroare contractuală. Dispoziţiile fundamentale ale art. 45 şi ale art. 135 alin. (2) lit. a) statuează că libertatea economică şi libertatea contractuală trebuie să se exercite în condiţiile stabilite de lege, şi nu în afara acesteia.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 26 ianuarie 2005, pronunţată în Dosarul nr. 3.493/2004, Curtea de Apel Ploieşti - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 215 alin. 3 şi 4 din Codul penal.

Excepţia a fost ridicată de Silviu Iulian Pamfile în dosarul penal cu numărul de mai sus, având drept obiect soluţionarea unui recurs.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul acesteia susţine că dispoziţiile legale criticate sunt neconstituţionale, deoarece prin incriminarea unor fapte ce ţin de activitatea comercială se instituie o sancţiune penală ce nesocoteşte libertatea comerţului şi libertatea contractuală, în condiţiile în care, în opinia sa, o eventuală eroare contractuală sau neîndeplinirea unei obligaţii contractuale pot fi sancţionate doar în materie civilă. într-o atare situaţie, aplicarea unor sancţiuni penale contravine şi dispoziţiilor din art. 1 al Protocolului nr. 4 adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, referitoare la interdicţia privării de libertate a unei persoane pentru singurul motiv că nu este în măsură să execute o obligaţie contractuală.

Curtea de Apel Ploieşti - Secţia penală opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, deoarece incriminarea penală a înşelăciunii în contracte sau prin emiterea unui cec, ştiind că pentru valorificarea acestuia nu există provizia sau acoperirea necesară în scopul arătat în alin. 1, dacă s-a pricinuit o pagubă posesorului cecului, nu reprezintă o încălcare a libertăţii comerţului sau a libertăţii economiei.

În toate legislaţiile europene, înşelăciunea, frauda sau escrocheria au fost incriminate şi sancţionate ca fapte de natură penală în scopul protejării celor ce-şi exercită cu bună-credinţă drepturile şi libertăţile economice, comerciale ori contractuale.

Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

Guvernul României apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, deoarece textul legal criticat incriminează infracţiunea de înşelăciune care nu trebuie confundată cu neexecutarea unei obligaţii contractuale. Aşa cum rezultă din chiar cuprinsul art. 215 alin. 3 din Codul penal, pentru existenţa laturii obiective fapta trebuie să fi fost săvârşită în aşa fel încât, fără această eroare, cel înşelat nu ar fi încheiat contractul în condiţiile stipulate. Stabilirea existenţei tuturor elementelor constitutive ale infracţiunii este însă atributul exclusiv al instanţei de judecată.

Dispoziţiile constituţionale ale art. 135 referitoare la economie trebuie interpretate în legătură cu art. 45 consacrat libertăţii economice, în sensul că ideea garantării accesului neîngrădit la libera iniţiativă este privită prin prisma sarcinilor prevăzute la art. 135 alin. (2) şi, pe cale de consecinţă, nu se poate reţine încălcarea de către textul legal criticat a acestor prevederi fundamentale.

Avocatul Poporului consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, deoarece prevederile art. 215 alin. 3 şi 4 din Codul penal nu îngrădesc libertatea economică şi nici libertatea comerţului şi nu sancţionează neîndeplinirea unei obligaţii contractuale, ci înşelăciunea practicată la încheierea ori executarea unui contract, ca atentat la bunurile persoanei prin amăgire. Această infracţiune este prevăzută în toate legislaţiile penale.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională constată că a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 215 alin. 3 şi 4 din Codul penal, cu următorul conţinut: "Inducerea sau menţinerea în eroare a unei persoane cu prilejul încheierii sau executării unui contract, săvârşită în aşa fel încât, fără această eroare, cel înşelat nu ar fi încheiat sau executat contractul în condiţiile stipulate, se sancţionează cu pedeapsa prevăzută în alineatele precedente, după distincţiile acolo arătate.

Emiterea unui cec asupra unei instituţii de credit sau unei persoane, ştiind că pentru valorificarea lui nu există provizia sau acoperirea necesară, precum şi fapta de a retrage, după emitere, provizia, în totul sau în parte, ori de a interzice trasului de a plăti înainte de expirarea termenului de prezentare, în scopul arătat în alin. 1, dacă s-a pricinuit o pagubă posesorului cecului, se sancţionează cu pedeapsa prevăzută în alin. 2."

Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine că prin dispoziţiile legale criticate sunt încălcate prevederile constituţionale ale art. 11 şi ale art. 20, prin raportare la art. 1 din Protocolul nr. 4 adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, precum şi ale art. 45 referitoare la Libertatea economică şi ale art. 135 alin. (2) lit. a) din Constituţie referitoare la asigurarea de către statul român a libertăţii comerţului.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că, asupra constituţionalităţii dispoziţiilor art. 215 alin. 3 şi 4 din Codul penal, s-a mai pronunţat, prin raportare la art. 20 din Constituţie, prin Decizia nr. 173 din 4 noiembrie 1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 624 din 21 decembrie 1999, în sensul respingerii acesteia. Cu acel prilej, Curtea a reţinut că atât alin. 3, cât şi alin. 4 al art. 215 din Codul penal incriminează înşelăciunea ca o gravă faptă antisocială contra patrimoniului, constând în înşelarea încrederii participanţilor la raporturile juridice patrimoniale, fapt absolut intolerabil în cadrul acestora. De altfel, în toate sistemele de drept înşelăciunea ori escrocheria este o faptă incriminată şi sever sancţionată.

Cele statuate prin decizia menţionată îşi menţin valabilitatea, întrucât în prezenta cauză nu au intervenit elemente noi care să justifice schimbarea jurisprudenţei Curţii.

Cu privire la încălcarea dispoziţiilor constituţionale ale art. 45 referitoare la Libertatea economică şi ale art. 135 alin. (2) lit. a) referitoare la asigurarea de către statul român a libertăţii comerţului, Curtea reţine că, aşa cum rezultă din chiar conţinutul textului criticat, elementul material al infracţiunii de înşelăciune are drept premisă o acţiune şi, respectiv, o omisiune care induce cocontractantul într-o eroare determinantă la încheierea ori executarea actului. Dacă eroarea nu ar fi existat, contractul nu s-ar fi încheiat sau executat în condiţiile respective. Prin urmare, nu poate fi confundată infracţiunea de înşelăciune cu neexecutarea unei obligaţii contractuale. De aceea, invocarea dispoziţiilor constituţionale menţionate, precum şi a celor ale art. 11 din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice, privitoare la interzicerea sancţionării penale a neexecutării unei obligaţii contractuale, este total nepertinentă.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 215 alin. 3 şi 4 din Codul penal, excepţie ridicată de Silviu Iulian Pamfile în Dosarul nr. 3.493/2004 al Curţii de Apel Ploieşti - Secţia penală.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 14 aprilie 2005.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,

Afrodita Laura Tutunaru