Decizie nr. 159 din 30 martie 2004

Costică Bulai - preşedinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Constantin Doldur - judecător

Şerban Viorel Stănoiu - judecător

Lucian Stângu - judecător

Ioan Vida - judecător

Aurelia Popa - procuror

Gabriela Dragomirescu - magistrat-asistent şef

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 71/2003 pentru modificarea art. 40 din Legea nr. 41/1994 privind organizarea şi funcţionarea Societăţii Române de Radiodifuziune şi Societăţii Române de Televiziune, aprobată cu modificări prin Legea nr. 533/2003. Excepţia a fost ridicată de Societatea Comercială "TomConsult Intermed" - S.R.L. din Bucureşti în Dosarul nr. 3.372/2003 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia de contencios administrativ.

La apelul nominal răspunde Societatea Română de Televiziune, prin avocat Ioan Vlaic, lipsă fiind autorul excepţiei şi celelalte părţi, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Reprezentantul Societăţii Române de Televiziune solicită respingerea excepţiei, arătând că ordonanţa criticată nu încalcă prevederile constituţionale ale: art. 115 alin. (1) şi art. 31 alin. (5), deoarece prin ordonanţe de urgenţă Guvernul poate reglementa în domeniul legii organice; art. 134 alin. (1) şi (2) şi art. 135 alin. (1), întrucât pentru societăţile de radiodifuziune şi de televiziune se constituie alte resurse financiare extrabugetare din venituri proprii, iar nu o suprafinanţare; art. 44 alin. (2), prin aceea că nu instituie o discriminare între persoanele fizice şi persoanele juridice, acestea din urmă putând include taxele plătite către cele două societăţi în preţul produselor sau serviciilor oferite; art. 31 alin. (2) şi (4) din Constituţie şi nici cele ale art. 10 pct. 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, deoarece prin intermediul celor două societăţi autorităţile publice asigură informarea cu privire la aspectele vieţii publice, având posibilitatea să-şi manifeste opiniile şi să exercite dreptul la replică.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepţiei de neconstituţionalitate, arătând că prevederile de lege criticate nu contravin textelor din Constituţie şi din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, invocate ca fiind încălcate.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 9 decembrie 2003, pronunţată în Dosarul nr. 3.372/2003, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia de contencios administrativ a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 71/2003 pentru modificarea art. 40 din Legea nr. 41/1994 privind organizarea şi funcţionarea Societăţii Române de Radiodifuziune şi Societăţii Române de Televiziune, aprobată cu modificări prin Legea nr. 533/2003. Excepţia a fost ridicată de Societatea Comercială "Tom-Consult Intermed" - S.R.L. din Bucureşti într-o cauză având ca obiect anularea hotărârilor Guvernului nr. 977/2003 şi nr. 978/2003.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 71/2003: "legiferează într-un domeniu rezervat legii organice, încălcând astfel prevederile art. 114 alin. (1), coroborate cu cele ale art. 31 alin. (5) din Constituţie", invocând în acest sens Decizia Curţii Constituţionale nr. 300/2003; instituie taxe obligatorii pentru toate persoanele fizice şi juridice cu domiciliul sau sediul în România, ceea ce constituie, pe lângă veniturile asigurate Societăţii Române de Radiodifuziune şi Societăţii Române de Televiziune din bugetul statului, o nouă sursă de venituri pentru acestea, astfel că se încalcă art. 53 alin. (2) din Constituţie, referitor la aşezarea justă a sarcinilor fiscale; încalcă principiile constituţionale înscrise în art. 134 alin. (1) şi (2), precum şi în art. 135 alin. (1) privind libertatea comerţului şi protecţia concurenţei loiale, fiind "vorba atât de o favorizare excesivă a unui participant la circuitul economic", cât şi de "dirijarea insidioasă a clientelei" către cele două societăţi; încalcă art. 41 alin. (2) din Constituţie, care consacră principiul ocrotirii egale a proprietăţii private, deoarece plata taxei către cele două societăţi este obligatorie numai pentru persoanele juridice, persoanele fizice putând fi exonerate de această obligaţie în anumite condiţii; transferă Guvernului atribuţii rezervate puterii legislative, constând în stabilirea cuantumului taxelor speciale, stabilirea persoanelor scutite de la plata taxelor, precum şi a cuantumului penalităţilor de întârziere, ceea ce este contrar prevederilor constituţionale ale art. 53 alin. (3) şi ale art. 107 alin. (2).

Autorul excepţiei mai invocă şi încălcarea prevederilor "art. 10 alin. 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale (ratificată de România prin Legea nr. 30/1994), coroborate cu art. 20, respectiv cu art. 31 alin. (2) şi alin. (4) din Constituţie". În acest sens arată că, potrivit art. 31 alin. (2) şi (4) din Constituţie, "autorităţile publice au obligaţia de a asigura informarea corectă a cetăţenilor", obligaţie îndeplinită inclusiv prin organizarea serviciilor publice de radio şi televiziune, fără însă a limita şi a dirija opţiunea creditorilor respectivei obligaţii spre serviciile celor două societăţi. Or, în realitate, acest lucru se întâmplă datorită plăţilor obligatorii impuse tuturor persoanelor fizice şi juridice cu domiciliul ori sediul în România.

În sfârşit, autorul excepţiei solicită Curţii Constituţionale ca, în temeiul art. 20 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, prevederile ordonanţei criticate să fie raportate şi la alte texte constituţionale, neindicate în sesizare, dar având legătură cu aceasta.

Curtea de Apel Bucureşti - Secţia de contencios administrativ apreciază că excepţia de neconstituţionalitate ridicată este neîntemeiată. În acest sens se arată că "prevederile art. 31 alin. (5) şi 114 alin. (1) din Constituţie nu au fost încălcate pentru că actul normativ vizat este o ordonanţă de urgenţă supusă prevederilor art. 114 alin. (4) din Constituţie şi nu o ordonanţă lt; lt;simplă gt; gt;, supusă regimului prevăzut de art. 114 alin. (1)-(3)". Dispoziţiile criticate nu aduc atingere nici prevederilor cuprinse în art. 53 alin. (2) şi art. 138 alin. (1) din Constituţie, întrucât actul normativ criticat se referă la taxe pentru prestarea unor servicii publice şi nu la sarcini fiscale către bugetul de stat. Se apreciază că art. 31, 134 şi art. 135 alin. (1) din Constituţie nu sunt încălcate, deoarece serviciile publice, definite ca activităţi desfăşurate sau autorizate de administraţia publică, prin care se realizează nevoi sociale de interes public, au regim specific de drept public, derogatoriu de la dreptul comun. Se mai arată că, "în funcţie de contextul economico-social şi de strategia de dezvoltare a anumitor ramuri de activitate, statul poate interveni prin măsuri care să răspundă nevoilor de stimulare a anumitor activităţi, fără ca opţiunea legiuitorului, care stabileşte destinatarii acestor măsuri, să aibă caracter discriminatoriu".

Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Astfel, cât priveşte încălcarea prevederilor art. 114 alin. (1) din Constituţie, arată că interdicţia reglementării de către Guvern în domeniul legii organice priveşte numai ordonanţele adoptate în baza unei legi speciale de abilitare, iar Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 71/2003 a fost aprobată prin Legea nr. 533/2003, cu respectarea dispoziţiilor constituţionale privitoare la legile organice. Taxa stabilită în sarcina persoanelor fizice şi juridice cu domiciliul, respectiv sediul în România, în calitate de beneficiari ai serviciilor publice de radiodifuziune şi televiziune, este în acord cu principiile generale ale fiscalităţii, potrivit cărora orice taxă trebuie să fie urmată de un serviciu sau o lucrare efectuată în mod direct şi imediat de către organe sau instituţii publice, astfel că art. 56 alin. (2) din Constituţie, republicată, nu este încălcat. Consideră că dispoziţiile art. 31 alin. (2) şi (4) din Constituţie privind dreptul la informaţie, precum şi dispoziţiile art. 10 pct. 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale nu au incidenţă în cauză, iar prevederile art. 135 alin. (2) din Constituţie, republicată, "trebuie interpretate sistematic şi prin luarea în considerare a finalităţii lor, fără a se absolutiza una din obligaţiile ce revin statului conform alin. (2) din acest articol până la înlăturarea celorlalte obligaţii la fel de importante". În ceea ce priveşte principiul ocrotirii egale a proprietăţii private, arată că situaţiile speciale şi diferite în care se află persoanele fizice exonerate de plată taxei impun şi condiţii diferite.

Avocatul Poporului apreciază că prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 71/2003 sunt constituţionale. În acest sens, invocându-se Decizia Curţii Constituţionale nr. 413/2003, se arată că reglementarea prin ordonanţă de urgenţă, în cazuri excepţionale, în domeniul legii organice, nu este contrară dispoziţiilor art. 115 alin. (1) şi art. 31 alin. (5) din Constituţie, republicată. În consecinţă, organizarea serviciilor publice de radio şi televiziune, care este de domeniul legii organice, se poate face şi prin ordonanţă de urgenţă. Se arată că dispoziţiile criticate reglementează modul de constituire a resurselor financiare, din venituri proprii, ale serviciilor publice, astfel că nu se încalcă art. 56 alin. (2) şi art. 139 din Constituţie, republicată. Se apreciază, de asemenea, că prevederile de lege care fac obiectul excepţiei nu sunt contrare nici art. 44 alin. (2), art. 135 şi art. 136 alin. (1) din Constituţie, republicată. În sfârşit se consideră că "stabilirea unei taxe pentru serviciul public de radiodifuziune şi televiziune nu reprezintă un lt; lt;amestec gt; gt; al autorităţilor publice în exercitarea libertăţii de exprimare a oricărei persoane şi nici o limită a exercitării acestei libertăţi", fiind aşadar în concordanţă cu prevederile art. 30 din Constituţie raportate la dispoziţiile art. 10 pct. 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile părţii prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, republicată, precum şi celor ale art. 1 alin. (1), ale art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum a fost ridicată de autorul acesteia, îl constituie Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 71/2003 pentru modificarea art. 40 din Legea nr. 41/1994 privind organizarea şi funcţionarea Societăţii Române de Radiodifuziune şi Societăţii Române de Televiziune, în întregul său, precum şi, potrivit criticilor formulate, în special prevederile art. I din ordonanţă, care modifică art. 40 din legea menţionată. Ulterior sesizării Curţii Constituţionale prin Încheierea din 9 decembrie 2003, ordonanţa criticată a fost aprobată cu modificări prin Legea nr. 533/2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 895 din 15 decembrie 2003.

În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, aceste dispoziţii legale contravin, în ordinea invocării lor, următoarelor texte din Constituţie: art. 114 alin. (1), art. 31 alin. (2), (4) şi (5), art. 53 alin. (2) şi (3), art. 20, art. 134 alin. (1) şi (2), art. 135 alin. (1), art. 41 alin. (2), art. 107 alin. (2).

Potrivit Constituţiei, republicată, cu reactualizarea denumirilor şi o nouă numerotare a textelor, în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 767 din 31 octombrie 2003, art. 114 alin. (1) a devenit art. 115 alin. (1), art. 53 alin. (2) şi (3) a devenit art. 56 alin. (2) şi (3), art. 134 alin. (1) şi (2) a devenit art. 135 alin. (1) şi (2), art. 41 alin. (2) a devenit art. 44 alin. (2) şi art. 107 alin. (2) a devenit art. 108 alin. (2).

Textele din Constituţie invocate ca fiind încălcate dispun cu privire la: art. 115 alin. (1), posibilitatea Guvernului de a reglementa în domenii ce nu fac obiectul legilor organice; art. 31, "Dreptul la informaţie"; art. 56 alin. (2) şi (3), aşezarea justă, prin sistemul legal de impuneri, a sarcinilor fiscale şi interzicerea altor prestaţii decât cele stabilite prin lege; art. 20, "Tratatele internaţionale privind drepturile omului"; art. 135, "Economia"; art. 44 alin. (2), proprietatea privată este garantată şi ocrotită în mod egal de lege, indiferent de titular; art. 108 alin. (2), "Hotărârile se emit pentru organizarea executării legilor".

De asemenea, autorul excepţiei invocă şi încălcarea dispoziţiilor art. 10 pct. 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale care au următorul conţinut: "Orice persoană are dreptul la libertatea de exprimare. Acest drept cuprinde libertatea de opinie şi libertatea de a primi sau de a comunică informaţii ori idei fără amestecul autorităţilor publice şi fără a ţine seama de frontiere. Prezentul articol nu împiedică statele să supună societăţile de radiodifuziune, de cinematografie sau de televiziune unui regim de autorizare."

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine următoarele:

I. O primă critică de neconstituţionalitate priveşte Ordonanţa de urgenţă a Guvernului în ansamblul său, în legătură cu care se susţine că legiferează într-un domeniu rezervat legii organice, încălcând astfel prevederile art. 114 alin. (1) din Constituţie, întrucât, potrivit art. 31 alin. (5) din aceasta, organizarea şi controlul asupra serviciilor publice de radiodifuziune şi televiziune se reglementează prin lege organică. Sub acest aspect, controlul de constituţionalitate al Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 71/2003 urmează a fi raportat la prevederile constituţionale în vigoare la momentul adoptării ei, care este anterior revizuirii şi republicării Constituţiei. Aşa fiind, urmează a se constată că la data adoptării ordonanţei criticate art. 114 alin. (1) din Constituţie, invocat ca fiind încălcat, dispunea că "Parlamentul poate adopta o lege specială de abilitare a Guvernului pentru a emite ordonanţe în domenii care nu fac obiectul legilor organice". Or, ordonanţa ce face obiectul prezentei excepţii de neconstituţionalitate a fost emisă în temeiul alin. (4) al art. 114 din Constituţie, referitor la adoptarea de către Guvern a ordonanţelor de urgenţă în cazuri excepţionale. Aşa cum a statuat în mod constant în jurisprudenţa sa Curtea Constituţională, interdicţia reglementării de către Guvern în domeniul legii organice nu priveşte ordonanţele de urgenţă, ci numai ordonanţele adoptate conform art. 114 alin. (1) din Constituţie, în temeiul unei legi de abilitare, ca urmare a unei delegări legislative acordate de legiuitor. Rezultă că Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 71/2003 nu încalcă prevederile art. 114 alin. (1) din Constituţie.

II. Cea de-a doua critică de neconstituţionalitate are în vedere Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 71/2003, cât priveşte art. I din aceasta, prin care se modifică art. 40 din Legea nr. 41/1994 privind organizarea şi funcţionarea Societăţii Române de Radiodifuziune şi Societăţii Române de Televiziune, aprobată cu modificări prin Legea nr. 533/2003. Prin textul de lege criticat se stabileşte că veniturile proprii ale Societăţii Române de Radiodifuziune şi Societăţii Române de Televiziune provin, între altele, şi din taxe pentru serviciul public de radiodifuziune, respectiv pentru serviciul public de televiziune.

Se consideră că prin această reglementare sunt încălcate prevederile constituţionale ale art. 31, art. 56 alin. (2) şi (3), art. 20, art. 135, art. 44 alin. (2) şi art. 108 alin. (2), precum şi prevederile art. 10 pct. 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

În legătură cu susţinerile potrivit cărora textul de lege criticat instituie prin taxele obligatorii pe care le stabileşte o nouă sursă de venituri pentru Societatea Română de Radiodifuziune şi Societatea Română de Televiziune, ceea ce încalcă prevederile art. 56 alin. (2) din Constituţie, republicată, referitoare la aşezarea justă a sarcinilor fiscale, Curtea constată că acestea sunt neîntemeiate. Astfel, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 71/2003 reglementează, pentru serviciile publice menţionate, modul de constituire din venituri proprii a resurselor financiare care le asigură autonomia financiară, ca premisă a organizării lor autonome. Curtea constată, de asemenea, că această taxă este instituită prin lege, iar Guvernul stabileşte doar cuantumul ei, precum şi scutiri de plată, ceea ce nu reprezintă un transfer de atribuţii de la puterea legislativă la puterea executivă, ci o împuternicire acordată de către Parlament Guvernului, în vederea organizării executării legii. Aşa fiind, prevederile de lege criticate nu numai că nu încalcă art. 56 şi 108 din Constituţie, republicată, ci sunt chiar în sensul acestora.

Curtea nu poate reţine nici încălcarea dispoziţiilor art. 44 alin. (1) şi (2) din Constituţie, republicată, privitoare la ocrotirea în mod egal a proprietăţii, indiferent de titular, deoarece ordonanţa ce face obiectul excepţiei de neconstituţionalitate prevede că plata serviciului public prestat este obligatorie pentru toţi beneficiarii acestor servicii, persoane fizice sau persoane juridice.

Se mai susţine că reglementarea criticată încalcă obligaţia prevăzută de art. 31 alin. (1) şi (4) din Constituţie, republicată, precum şi, prin prisma prevederilor constituţionale ale art. 20, art. 10 pct. 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Cu privire la această susţinere, Curtea constată că taxele pentru serviciul public de radiodifuziune, respectiv pentru serviciul public de televiziune, instituite prin art. 40 alin. (1) lit. b) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 71/2003, nu aduc atingere dreptului la libertatea de exprimare, ci, dimpotrivă, garantează realizarea lui, datorită posibilităţii pe care serviciile menţionate o au de a se organiza şi de a funcţiona autonom. Autonomia acestor servicii determină informarea corectă a persoanelor asupra problemelor de interes public şi asigură un cadru organizat pentru exercitarea libertăţii de opinie, libertăţii de a primi şi comunică informaţii ori idei, fără amestecul autorităţilor publice.

În legătură cu invocarea încălcării dispoziţiilor art. 135 alin. (1) şi (2) din Constituţie, republicată, referitoare la economia de piaţă, libertatea comerţului şi protecţia concurenţei loiale, Curtea constată că acestea nu sunt incidente în cauză.

În ceea ce priveşte solicitarea autorului excepţiei ca, în temeiul art. 20 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, aceasta să analizeze prevederile ordonanţei criticate şi prin raportare la alte texte din Constituţie, neindicate în sesizare, dar având legătură cu aceasta, Curtea nu este competentă să efectueze un asemenea control, care ar avea semnificaţia sesizării sale din oficiu.

Faţă de cele de mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, republicată, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 alin. (1) şi al art. 25 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, republicată,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 71/2003 pentru modificarea art. 40 din Legea nr. 41/1994 privind organizarea şi funcţionarea Societăţii Române de Radiodifuziune şi Societăţii Române de Televiziune, aprobată cu modificări prin Legea nr. 533/2003, excepţie ridicată de Societatea Comercială "Tom-Consult Intermed" - S.R.L. din Bucureşti în Dosarul nr. 3.372/2003 al Curţii de Apel Bucureşti Secţia de contencios administrativ.

Definitivă şi obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 30 martie 2004.

PREŞEDINTE,

prof. univ. dr. COSTICĂ BULAI

Magistrat-asistent şef,

Gabriela Dragomirescu