Decizie nr. 469 din 4 decembrie 2003

Nicolae Popa - preşedinte

Costică Bulai - judecător

Constantin Doldur - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Şerban Viorel Stănoiu - judecător

Lucian Stângu - judecător

Ioan Vida - judecător

Florentina Baltă - procuror

Mădălina Ştefania Diaconu - magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea sindicatelor nr. 54/2003, excepţie ridicată de Sindicatul Naţional al Pensionarilor din Educaţie în Dosarul nr. 2.936/2003 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a V-a civilă.

La apelul nominal răspunde autorul excepţiei, prin avocat. Procedura de citare este legal îndeplinită.

Reprezentantul autorului excepţiei precizează că, în urma revizuirii Legii fundamentale, dreptul de asociere pe care îl consideră încălcat prin art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 54/2003 este prevăzut la art. 40, în noua numerotare. Solicită admiterea excepţiei ridicate, arătând că, în mod nejustificat, textele criticate nu îngăduie pensionarilor să se asocieze în sindicate, ci numai în partide politice şi alte forme de asociere. Aceste texte contravin, în opinia sa, şi art. 8 alin. (1) din Constituţie, referitor la pluralismul în societatea românească, art. 16 referitor la egalitatea în drepturi a cetăţenilor, precum şi art. 22 din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca fiind neîntemeiată. Arată că art. 2 alin. (1) teza a doua din Legea nr. 54/2003 a fost deja supus controlului de constituţionalitate a priori, prin Decizia nr. 25/2003 Curtea constatând caracterul constituţional al acestor prevederi. În privinţa alin. (2) al aceluiaşi articol, arată că salariaţii şi pensionarii constituie, fără îndoială, două categorii diferite, fiind aşadar firesc ca acestea să se constituie în forme de asociere specifice, fără ca prin aceasta să fie încălcat principiul egalităţii în drepturi sau al libertăţii de asociere.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 13 august 2003, pronunţată în Dosarul nr. 2.936/2003, Tribunalul Bucureşti - Secţia a V-a civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea sindicatelor nr. 54/2003, excepţie ridicată, prin avocat, de Sindicatul Naţional al Pensionarilor din Educaţie într-o cauză având ca obiect o cerere de înregistrare a acestui sindicat.

În motivarea excepţiei, autorul acesteia susţine că dispoziţiile art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea sindicatelor nr. 54/2003, care restrâng sfera persoanelor care se pot organiza în sindicate numai la cele încadrate în muncă şi la funcţionarii publici, îngrădesc exerciţiul dreptului de asociere consacrat de art. 37 alin. (1) din Constituţie şi instituie un tratament juridic discriminatoriu între diferite categorii de cetăţeni, contrar principiului egalităţii în drepturi prevăzut de art. 16 alin. (1) din Legea fundamentală.

Tribunalul Bucureşti - Secţia a V-a civilă apreciază că dispoziţiile legale criticate nu contravin prevederilor art. 37 din Constituţie, deoarece "dreptul de asociere al pensionarilor din învăţământ nu este îngrădit, aceştia putându-se asocia într-o asociaţie nonprofit şi nu într-un sindicat, care reprezintă o formă de asociere numai pentru persoanele încadrate în muncă şi funcţionarii publici".

În conformitate cu dispoziţiile art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, precum şi Guvernului pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia ridicată. De asemenea, potrivit dispoziţiilor art. 18^1 din Legea nr. 35/1997, cu modificările ulterioare, s-a solicitat şi punctul de vedere al instituţiei Avocatul Poporului.

Preşedintele Camerei Deputaţilor consideră că excepţia ridicată este neîntemeiată, întrucât, potrivit Constituţiei, "sindicatele constituie asociaţii ale salariaţilor, adică ale persoanelor ce desfăşoară activitate profesională în cadrul unor raporturi de muncă". Convenţia nr. 87 din 1948 a Organizaţiei Internaţionale a Muncii, făcând distincţie între "lucrători" şi "cei care angajează", se referă în mod evident la persoane care îşi desfăşoară activitatea în cadrul unor raporturi de muncă.

Guvernul consideră că excepţia este neîntemeiată, deoarece, în legătură cu categoriile de cetăţeni care se pot asocia în sindicate, art. 9 din Constituţie se referă numai la salariaţi, la persoane care desfăşoară o activitate profesională în cadrul raporturilor juridice de muncă sau, după caz, de serviciu, iar nu şi la alte categorii de persoane, cum sunt pensionarii. Nerecunoaşterea dreptului pensionarilor de a se asocia în sindicate nu reprezintă o încălcare a prevederilor constituţionale întrucât nici acestea nu prevăd un asemenea drept. De altfel, în temeiul art. 37 alin. (1) din Constituţie, categoriile de persoane care nu se pot asocia în sindicate pot alege să se constituie în alte forme de asociere.

Avocatul Poporului apreciază că este neîntemeiată critica de neconstituţionalitate, deoarece, "potrivit prevederilor art. 9 teza a II-a din Constituţie, sindicatele contribuie la apărarea drepturilor şi la promovarea intereselor profesionale, economice şi sociale ale salariaţilor", iar "inexistenţa unor raporturi de muncă plasează persoanele pensionate într-o situaţie diferită faţă de cele încadrate în muncă", situaţie în care este justificat şi tratamentul juridic diferenţiat. Arată, de asemenea, că "împrejurarea că persoanele pensionate nu pot constitui sau adera la organizaţii sindicale nu reprezintă o încălcare a dispoziţiilor art. 37 din Legea fundamentală, de vreme ce art. 9 din Constituţie nu prevede o asemenea posibilitate".

Preşedintele Senatului nu a transmis punctul său de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate ridicată.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile părţilor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, republicată, precum şi ale art. 1 alin. (1), art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea sindicatelor nr. 54/2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 73 din 5 februarie 2003, dispoziţii care au următorul conţinut:

(1)Persoanele încadrate în muncă şi funcţionarii publici au dreptul să constituie organizaţii sindicale şi să adere la acestea. Persoanele care exercită potrivit legii o meserie sau o profesiune în mod independent, membrii cooperatori, agricultorii, precum şi persoanele în curs de calificare au dreptul, fără nici o îngrădire sau autorizare prealabilă, să adere la o organizaţie sindicală.

(2)Pentru constituirea unei organizaţii sindicale este necesar un număr de cel puţin 15 persoane din aceeaşi ramură sau profesiune, chiar dacă îşi desfăşoară activitatea la angajatori diferiţi.

Potrivit susţinerilor autorului excepţiei, dispoziţiile legale criticate sunt contrare următoarelor prevederi constituţionale:

–Art. 9: "Sindicatele, patronatele şi asociaţiile profesionale se constituie şi îşi desfăşoară activitatea potrivit statutelor lor, în condiţiile legii. Ele contribuie la apărarea drepturilor şi la promovarea intereselor profesionale, economice şi sociale ale membrilor lor".

–Art. 16 alin. (1): Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări;"

–Art. 40 alin. (1): "Cetăţenii se pot asocia liber în partide politice, în sindicate, în patronate şi în alte forme de asociere."

De asemenea, autorul excepţiei a susţinut şi contrarietatea textelor criticate cu art. 22 din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice, care a fost ratificat de România prin Decretul nr. 212 din 31 octombrie 1974, publicat în Buletinul Oficial, Partea I, nr. 146 din 20 noiembrie 1974. Art. 22 are următorul conţinut:

1.Orice persoană are dreptul de a se asocia în mod liber cu altele, inclusiv dreptul de a constitui sindicate şi de a adera la ele, pentru ocrotirea intereselor sale.

2.Exercitarea acestui drept nu poate fi supusă decât restricţiilor prevăzute de lege şi care sunt necesare într-o societate democratică, în interesul securităţii naţionale, al securităţii publice, al ordinii publice ori pentru a ocroti sănătatea sau moralitatea publică sau drepturile şi libertăţile altora. Prezentul articol nu se opune ca exercitarea acestui drept de către membrii forţelor armate şi ai poliţiei să fie supusă unor restricţii legale.

3.Nici o dispoziţie din prezentul articol nu permite statelor părţi la Convenţia din 1948 a Organizaţiei Internaţionale a Muncii privind libertatea sindicală şi ocrotirea dreptului sindical să ia măsuri legislative aducând atingere - sau să aplice legea într-un mod care să aducă atingere - garanţiilor prevăzute în acea convenţie.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate şi dispoziţiile legale criticate, cu raportare la prevederile constituţionale invocate, Curtea constată că, în cadrul controlului de constituţionalitate a priori, exercitat în conformitate cu prevederile art. 146 lit. a) din Constituţie asupra Legii sindicatelor, prin Decizia nr. 25 din 22 ianuarie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 73 din 5 februarie 2003, Curtea a constatat printre altele şi constituţionalitatea dispoziţiilor art. 2 alin. (1) teza a doua din această lege. În această privinţă Curtea a reţinut că, "în sistemul Constituţiei, sindicatele constituie asociaţii ale salariaţilor, adică ale persoanelor care îşi desfăşoară activitatea profesională în cadrul unor raporturi de muncă. Aceeaşi concepţie se desprinde şi din Convenţia nr. 87 din 1948 a Organizaţiei Internaţionale a Muncii, care la art. 2 şi următoarele face distincţia între lt; lt;lucrători gt; gt; şi lt; lt;cei care angajează gt; gt;, între lt; lt;organizaţiile lucrătorilor gt; gt; şi lt; lt;organizaţiile celor ce angajează gt; gt;, rezultând în mod evident că, în toate cazurile, deci şi în cazul lucrătorilor şi în cazul celor care angajează, convenţia se referă la persoane care îşi desfăşoară activitatea în cadrul unor raporturi de muncă". De asemenea, în decizia citată, Curtea a mai reţinut că "Faptul că, prin prevederile art. 2 alin. (1) teza a doua din Legea sindicatelor, nu se acordă şi altor persoane decât celor aflate într-un raport de muncă dreptul de a constitui organizaţii sindicale, nu reprezintă o încălcare a dispoziţiilor constituţionale şi a normelor internaţionale menţionate, de vreme ce nici acestea nu prevăd asemenea drepturi". Cele constatate prin această decizie, în legătură cu constituţionalitatea art. 2 alin. (1) teza a doua din Legea sindicatelor, sunt valabile pentru întregul text al alin. (1), cât şi pentru cel al alin. (2), sub aspectul diferenţierii persoanelor care pot constitui organizaţii sindicale ori pot adera la acestea.

Art. 40 alin. (1) din Constituţie, republicată, prevede dreptul cetăţenilor de a se asocia liber în partide politice, în sindicate, în patronate şi în alte forme de asociere. Acest drept se exercită prin participare la constituirea asociaţiilor sau prin aderare la asociaţii existente.

Prevăzând posibilitatea constituirii mai multor tipuri de asociaţii, care nu sunt enumerate în mod limitativ, reglementarea constituţională are în vedere şi posibilitatea limitării sferei persoanelor care pot constitui ori pot adera la diferite tipuri de asociaţii, în funcţie de obiectul de activitate şi de scopul asociaţiilor respective, limitare ce se concretizează prin lege, ţinându-se seama de situaţia obiectiv diferită a anumitor categorii de persoane, fără a se aduce atingere prin aceasta principiului egalităţii în drepturi, consacrat la art. 16 alin. (1) din Constituţie, republicată. Asemenea limitări ale dreptului de asociere sunt consacrate şi în art. 40 alin. (3) din Constituţie, republicată, şi în legi organice. Astfel, spre exemplu, unele categorii de persoane (judecătorii Curţii Constituţionale, avocaţii poporului, magistraţii, membrii activi ai armatei, poliţiştii şi alte categorii de funcţionari publici stabilite de lege) nu pot face parte din partide politice. În mod similar, numai persoanele care exercită aceeaşi profesie pot fi membri ai asociaţiilor profesionale. De asemenea, Ordonanţa Guvernului nr. 85/2001 privind organizarea şi funcţionarea asociaţiilor de proprietari, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 544 din 1 septembrie 2001 prevede că numai proprietarii de locuinţe se pot asocia în asociaţii de proprietari. Potrivit art. 231 din Codul muncii - Legea nr. 53/2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 72 din 5 februarie 2003, patronatele sunt organizaţii ale patronilor, excluzând posibilitatea asocierii în această formă a altor persoane.

În consecinţă, este evident că limitarea categoriilor de persoane care pot constitui ori pot adera la anumite forme de asociere, în speţă la sindicate, nu contravine principiului constituţional referitor la libertatea de asociere.

Articolul 9 din Constituţie, în redactarea în vigoare la data ridicării excepţiei de neconstituţionalitate, anterioară revizuirii Legii fundamentale, prevedea că "Sindicatele se constituie şi îşi desfăşoară activitatea potrivit cu statutele lor, în condiţiile legii. Ele contribuie la apărarea drepturilor şi la promovarea intereselor profesionale, economice şi sociale ale salariaţilor". Textul constituţional prevede în forma actuală că "Sindicatele, patronatele şi asociaţiile profesionale se constituie şi îşi desfăşoară activitatea potrivit statutelor lor, în condiţiile legii. Ele contribuie la apărarea drepturilor şi la promovarea intereselor profesionale, economice şi sociale ale membrilor lor". Şi din această modificare a reglementării constituţionale rezultă existenţa mai multor tipuri de forme asociative, cu obiect de activitate şi scopuri diferite. Membrii diferitelor asociaţii au drepturi şi interese profesionale, economice sau sociale diferite, ceea ce înseamnă că şi categoriile de persoane care pot face parte din anumite asociaţii sunt diferite. Atât vechiul, cât şi noul text constituţional prevăd constituirea şi desfăşurarea activităţii asociaţiilor potrivit cu statutele lor, în condiţiile legii. Prin urmare, legea poate prevedea anumite condiţii obligatorii privind constituirea şi desfăşurarea activităţii asociaţiilor, inclusiv categoriile de persoane care pot face parte din diferite asociaţii, de la care statutele lor nu pot deroga. Categoriile de persoane care nu pot constitui ori nu pot adera la anumite tipuri de asociaţii, pot face parte din altele, dreptul acestora la liberă asociere nefiind atins.

Faţă de cele de mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, republicată, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 alin. (1) şi (3) şi al art. 25 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 47/1992, republicată,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea sindicatelor nr. 54/2003, excepţie ridicată de Sindicatul Naţional al Pensionarilor din Educaţie în Dosarul nr. 2.936/2003 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a V-a civilă.

Definitivă şi obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 4 decembrie 2003.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

prof. univ. dr. NICOLAE POPA

Magistrat-asistent,

Mădălina Ştefania Diaconu