Decizie nr. 16 din 17 octombrie 2011

Dosar nr. 19/2011

Livia Doina Stanciu - preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, preşedintele Completului

Lavinia Curelea - preşedintele Secţiei I civilă

Corina Michaela Jîjîie - preşedintele delegat al Secţiei penale

Gabriela Victoria Bîrsan - preşedintele Secţiei de contencios administrativ şi fiscal

Adrian Bordea - preşedintele Secţiei a II-a civilă

Elena Cârcei - judecător la Secţia a II-a civilă

Mariana Cârstocea - judecător la Secţia a II-a civilă

Carmen Trănica Teau - judecător la Secţia a II-a civilă

Veronica Carmen Popescu - judecător la Secţia a II-a civilă

Minodora Condoiu - judecător la Secţia a II-a civilă

Maura Olaru - judecător la Secţia a II-a civilă - judecător raportor

Viorica Trestianu - judecător la Secţia a II-a civilă

Elena Daniela Marta - judecător la Secţia a II-a civilă

Roxana Popa - judecător la Secţia a II-a civilă

Nela Petrişor - judecător la Secţia a II-a civilă

Aurelia Motea - judecător la Secţia a II-a civilă

Adriana Chioseaua - judecător la Secţia a II-a civilă

Mărioara Isailă - judecător la Secţia a II-a civilă

Veronica Rădulescu - judecător la Secţia a II-a civilă

Alina Iuliana Ţuca - judecător la Secţia I civilă

Dragu Creţu - judecător la Secţia I civilă

Elena Canţăr - judecător la Secţia de contencios administrativ şi fiscal

Ionel Barbă - judecător la Secţia de contencios administrativ şi fiscal

Ştefan Pistol - judecător la Secţia penală

Niculina Alexandru - judecător la Secţia penală

Completul competent să judece recursul în interesul legii ce formează obiectul Dosarului nr. 19/2011 este legal constituit conform dispoziţiilor art. 330^6 alin. (1) din Codul de procedură civilă şi ale art. 27^2 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionare administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu modificările şi completările ulterioare.

Şedinţa completului este prezidată de doamna judecător Livia Doina Stanciu, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este reprezentat de doamna procuror-şef adjunct Antonia Eleonora Constantin.

La şedinţa de judecată participă prim-magistratul-asistent delegat al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, doamna Aneta Ionescu, desemnată în conformitate cu dispoziţiile art. 27^3 din Regulamentul privind organizarea şi funcţionare administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu modificările şi completările ulterioare.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - completul competent să judece recursul în interesul legii a luat în examinare recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie privind interpretarea dispoziţiilor art. 136 alin. 1) din Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, cu referire la momentul dezinvestirii instanţei de judecată şi la calea de atac exercitată împotriva hotărârilor pronunţate de prima instanţă în soluţionarea acestor cereri.

Reprezentanta procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a susţinut recursul în interesul legii, punând concluzii pentru admiterea acestuia şi pronunţarea unei decizii prin care să se asigure interpretarea şi aplicarea unitară a legii, conform memoriului promovat, în sensul că, în cazul cererilor întemeiate pe dispoziţiile art. 136 alin. (1) din Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, dezinvestirea instanţei se realizează numai după efectuarea expertizei şi comunicarea raportului, procedura de soluţionare are caracter contencios şi, pe cale de consecinţă, calea de atac ce poate fi exercitată împotriva hotărârilor pronunţate în primă instanţă asupra acestor cereri este apelul.

Preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, doamna judecător Livia Doina Stanciu, a declarat dezbaterile închise, iar completul de judecată a rămas în pronunţare asupra recursului în interesul legii.

ÎNALTA CURTE,

deliberând asupra recursului în interesul legii, constată următoarele:

1.Problema de drept care a generat practica neunitară

Prin sesizarea cu recurs în interesul legii, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a învederat existenţa unei divergenţe jurisprudenţiale determinată de modalitatea de soluţionare a cererilor întemeiate pe dispoziţiile art. 136 alin. (1) din Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, cu referire la momentul dezinvestirii instanţei de judecată şi la calea de atac exercitată împotriva hotărârilor pronunţate de prima instanţă în soluţionarea acestor cereri.

2.Examenul jurisprudenţial

În urma verificărilor jurisprudenţei la nivelul întregii ţări, s-a constatat că în soluţionarea cauzelor având ca obiect acţiuni întemeiate pe dispoziţiile art. 136 alin. (1) din Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, practica judiciară este neunitară.

3.Soluţiile pronunţate de instanţele judecătoreşti

3.1.În ceea ce priveşte momentul dezinvestirii instanţei:

a)Unele instanţe s-au dezinvestit după depunerea raportului de expertiză pe care l-au comunicat părţilor şi cenzorilor societăţii spre a fi analizat şi a se propune măsuri corespunzătoare, considerând că doar în această modalitate se asigură instanţei dreptul de control.

b)Alte instanţe, în considerarea limitelor sesizării şi procedurii speciale prevăzute de art. 136 alin. (1) din Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, s-au dezinvestit după numirea experţilor, stabilirea obiectivelor expertizei, onorariului experţilor şi după adoptarea unor măsuri premergătoare în vederea întocmirii expertizei, dispunând ca după efectuarea raportului acesta să fie comunicat persoanelor avute în vedere de textul legal invocat.

3.2.În ceea ce priveşte calea de atac ce poate fi exercitată împotriva hotărârilor pronunţate de prima instanţă investită cu judecarea cererilor formulate în temeiul art. 136 alin. (1) din Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare:

a)unele instanţe au considerat, reţinând caracterul contencios al procedurii, că hotărârile astfel pronunţate sunt supuse dublului grad de jurisdicţie, respectiv apelului şi recursului;

b)alte instanţe au reţinut că împotriva acestor hotărâri poate fi exercitată doar calea de atac a recursului, considerând că dispoziţiile art. 136 alin. (1) din Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, se completează cu normele de drept comun cuprinse în art. 331-339 din Codul de procedură civilă.

4.Opinia procurorului general

Exprimându-şi punctul de vedere, procurorul general a apreciat ca fiind corectă orientarea jurisprudenţială în conformitate cu care dezinvestirea instanţei trebuie să se realizeze numai după efectuarea expertizei şi comunicarea raportului persoanelor indicate de art. 136 alin. (1) din Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, pentru a se asigura finalitatea acestei proceduri speciale, pe care a asemănat-o cu procedura de drept comun a asigurării dovezilor care presupune însăşi administrarea dovezii.

Cu referire la calea de atac ce poate fi exercitată împotriva hotărârilor pronunţate de prima instanţă investită cu judecarea cererilor formulate în temeiul art. 136 alin. (1) din Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, procurorul general a apreciat ca fiind corectă soluţia în conformitate cu care aceste hotărâri "pot fi atacate cu apel la curţile de apel, iar deciziile curţilor de apel pot fi atacate cu recurs la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie", considerând că procedura expertizei de gestiune, reglementată de menţionatul text legal, are caracter contencios, dedus din faptul că această măsură de protecţie "îşi joacă rolul în viaţa societară în situaţii de criză, când organele sociale nu îşi mai realizează atribuţiile ce ţin de statutul lor legal", demersul judiciar al acţionarilor fiind generat de refuzul reprezentanţilor statutari ai societăţii de a le pune la dispoziţie informaţiile solicitate conform dreptului lor la informare.

5.Raportul asupra recursului în interesul legii

Raportul întocmit în cauză, conform art. 330^6 alin. 6 din Codul de procedură civilă, a concluzionat ca fiind corectă soluţia identificată de examenul jurisprudenţial, în conformitate cu care, în cazul cererilor întemeiate pe dispoziţiile art. 136 alin. (1) din Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, instanţa de judecată se dezinvesteşte după desemnarea experţilor, stabilirea obiectivelor expertizei, a onorariului experţilor şi a modalităţii de plată, pronunţând, în procedură necontencioasă, o încheiere împotriva căreia poate fi exercitată calea de atac a recursului, conform art. 336 din Codul de procedură civilă.

6.Înalta Curte

Având în vedere că jurisprudenţa neunitară a fost generată de modalitatea de apreciere diferită asupra cererilor întemeiate pe dispoziţiile art. 136 alin. (1) din Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, rezolvarea problemelor ridicate de recursul în interesul legii presupune tranşarea următoarelor aspecte: A) momentul dezinvestirii instanţei de judecată; B) calea de atac exercitată împotriva hotărârilor pronunţate de prima instanţă în soluţionarea acestor cereri.

A) Cu privire la momentul dezinvestirii instanţei de judecată:

Dreptul unei minorităţi reprezentative a acţionarilor ce deţin 10% din capitalul social de a se adresa justiţiei pentru a obţine informaţii corecte, complete şi profesionale asupra unor operaţiuni de gestiune a societăţii, prevăzut de art. 136 alin. (1) din Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, republicată, se încadrează în dreptul la informare al acţionarilor, destinat să controleze o gestiune defectuoasă sau cu privire la care aceştia au suspiciuni.

Acţionarii exercită acest drept, indirect, prin intermediul unor experţi independenţi, numiţi de către instanţa de judecată, ca urmare a unei cereri formulate în acest scop, ale cărei cerinţe de admisibilitate vizează întrunirea pragului de reprezentativitate (10% din capitalul social) şi indicarea, în mod concret, prin individualizare, a operaţiilor de gestiune solicitat a fi verificate.

Din examinarea art. 136 alin. (1) din Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, rezultă că, în procedura specială pe care acest text legal o instituie, intervenţia instanţei de judecată este limitată la desemnarea unuia sau mai multor experţi, stabilirea concretă a operaţiunilor din gestiunea societăţii care să fie analizate în raportul de expertiză ce urmează a fi efectuat şi comunicat de către experţii desemnaţi acţionarilor solicitanţi şi organelor de conducere executivă, precum şi cenzorilor sau auditorilor societăţii, în modalitatea prevăzută de lege, fixarea onorariului experţilor şi modalitatea de plată a acestuia.

Misiunea judiciară cu care expertul a fost însărcinat, în beneficiul interesului social, printr-o hotărâre judecătorească - numită în doctrină şi "hotărâre de desemnare a experţilor" - nu coincide cu expertiza judiciară clasică, reglementată de Codul de procedură civilă, iar procedura specială prevăzută de art. 136 alin. (1) din Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, impune aplicarea principiului "specialia generalibus derogant" în raport cu procedura de drept comun a asigurării dovezilor.

Rezultă, aşadar, ca fiind corectă soluţia jurisprudenţială majoritară - consemnată ca atare şi în minuta întâlnirii la Consiliul Superior al Magistraturii a membrilor Comisiei unificării practicii judiciare din data de 8 octombrie 2009 - în conformitate cu care instanţa se dezinvesteşte prin pronunţarea încheierii de desemnare a experţilor prin care a determinat întinderea misiunii şi atribuţiilor acestora şi a fixat onorariul de expertiză şi condiţiile de plată.

B) Cu privire la calea de atac exercitată împotriva hotărârilor pronunţate de prima instanţă în soluţionarea cererilor menţionate:

Procedura judiciară reglementată de art. 136 alin. (1) din Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, este necontencioasă, fiind supusă regulilor prevăzute de art. 331-339 din Codul de procedură civilă, întrucât acţionarii nu solicită stabilirea unui drept potrivnic în sensul art. 331 din Codul de procedură civilă faţă de societate prin cererea de expertiză de gestiune.

Citarea societăţii în cauză, în considerarea faptului că instanţa stabileşte, conform legii, în sarcina sa plata onorariului de expert, nu susţine caracterul contradictoriu, contencios al procedurii.

Ipoteza intereselor contrare ale acţionarilor petenţi cu societatea comercială şi organele sale nu poate fi reţinută, având în vedere că această procedură este menită să asigure un control eficient al gestiunii, fără a destabiliza activitatea organelor sociale şi fără a avea natura unei sancţiuni a gestiunii, fiind o metodă de informare preventivă, iar publicitatea raportului de expertiză, realizată prin supunerea lui dezbaterii adunării generale, relevă că scopul procedurii prevăzute de art. 136 alin. (1) din Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, nu este satisfacerea unor interese personale ale acţionarilor minoritari, ci informarea tuturor organelor sociale în vederea unei mai bune funcţionări a societăţii, protecţia prin informare realizându-se şi în această modalitate în lipsa unui contencios judiciar.

Cererea de expertiză de gestiune nu este subsidiară altor mijloace de informare a acţionarilor, textul legii speciale nepretinzând ca acţionarii petenţi să facă dovada că au solicitat administratorilor, cenzorilor sau auditorilor informaţii despre operaţiile de gestiune vizate şi nici că au epuizat toate celelalte mijloace legale de informare.

Argumentul a priori al relei-credinţe a acţionarilor solicitanţi, invocat în susţinerea caracterului contencios al procedurii de urmat în soluţionarea cererilor întemeiate pe art. 136 alin. (1) din Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, nu poate fi primit, întrucât reaua-credinţă nu rezultă decât în urma raportului de expertiză ordonat de instanţă, societatea având posibilitatea să promoveze, în contradictoriu cu aceştia, o acţiune în răspundere civilă delictuală pentru daunele create de verificările efectuate şi pentru plata nejustificată a onorariilor experţilor.

Cum procedura specială prevăzută de art. 136 alin. (1) din Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, are caracter necontencios, fiind supusă regulilor prevăzute de art. 331-339 din Codul de procedură civilă, calea de atac ce poate fi exercitată împotriva încheierii pronunţate de instanţa investită cu soluţionarea unei cereri întemeiate pe precitatul text legal din Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, este recursul, conform art. 336 din Codul de procedură civilă.

Este de subliniat că, prin Decizia nr. 162 din 8 februarie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 272 din 19 aprilie 2011, Curtea Constituţională a respins excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 136 din Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, constatând că textul criticat reprezintă o protecţie oferită acţionarilor minoritari în raport cu cei majoritari, fără a fi încălcat principiul constituţional al libertăţii economice, fiind expresia dreptului acţionarilor minoritari de control asupra gestiunii societăţii, precum şi a dreptului lor la informare, precizând că împotriva încheierii prin care instanţa desemnează unul sau mai mulţi experţi se poate formula recurs de orice persoană interesată, chiar dacă nu a fost citată la dezlegarea pricinii, potrivit art. 336 din Codul de procedură civilă.

Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 330^7 cu referire la art. 329 din Codul de procedură civilă, astfel cum a fost modificat şi completat prin Legea nr. 202/2010,

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

În numele legii

DECIDE:

Admite recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi, în consecinţă:

În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 136 alin. (1) din Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, stabileşte că, în cazul cererilor întemeiate pe dispoziţiile legale evocate, instanţa de judecată se dezinvesteşte după desemnarea experţilor, stabilirea obiectivelor expertizei, a onorariului experţilor şi a modalităţii de plată, pronunţând, în procedură necontencioasă, o încheiere împotriva căreia poate fi exercitată calea de atac a recursului, conform art. 336 din Codul de procedură civilă.

Obligatorie, potrivit art. 330^7 alin. 4 din Codul de procedură civilă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 17 octombrie 2011.

PREŞEDINTELE ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE,

LIVIA DOINA STANCIU

Prim-magistrat-asistent delegat,

Aneta Ionescu