Decizie nr. 1.134 din 16 octombrie 2008

Ioan Vida - preşedinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Augustin Zegrean - judecător

Antonia Constantin - procuror

Mihaela Senia Costinescu - magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 138 alin. (1) lit. d) şi alin. (4) şi ale art. 139 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, excepţie ridicată de Corina Eugenia Tinca şi Eugenia Păcurar în Dosarul nr. 64/1.371/2006 al Tribunalului Comercial Mureş - Falimente şi de Vasile Blaga în Dosarul nr. 1.229/1.371/2007 al aceleiaşi instanţe.

La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Curtea, din oficiu, pune în dezbatere problema conexării celor două dosare înregistrate pe rolul său, având în vedere identitatea de obiect a excepţiilor de neconstituţionalitate.

Reprezentantul Ministerului Public apreciază ca fiind întrunite condiţiile conexării dosarelor.

Reţinând identitatea de obiect, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, Curtea dispune conexarea Dosarului nr. 1.530D/2008 la Dosarul nr. 1.488D/2008, care este primul înregistrat.

Cauza fiind în stare de judecată, reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarelor, reţine următoarele:

Prin Încheierea din 20 martie 2008, pronunţată în Dosarul nr. 64/1.371/2006, şi prin Încheierea din 14 mai 2008, pronunţată în Dosarul nr. 1.229/1.371/2007, Tribunalul Comercial Mureş - Falimente a sesizat Curtea Constituţională pentru soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 138 alin. (1) lit. d) şi alin. (4) şi a art. 139 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, excepţie ridicată de Corina Eugenia Tinca şi Eugenia Păcurar, respectiv de Vasile Blaga.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii susţin că dispoziţiile art. 138 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 85/2006 sunt neconstituţionale, întrucât faptele prevăzute (ţinerea unei contabilităţi fictive, facilitarea dispariţiei unor documente contabile sau evidenţierea unei contabilităţi neconforme cu legea) nu pot fi niciodată imputate unui membru al organelor de supraveghere sau de conducere din cadrul societăţii. Aceasta deoarece contabilitatea unei societăţi comerciale este evidenţiată şi coordonată de către un departament special compus din personal de specialitate.

În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 138 alin. (4) din Legea nr. 85/2006, caracterul neconstituţional al acestora rezidă în instituirea prezumţiei de solidaritate a răspunderii între membrii organelor de supraveghere sau de conducere din cadrul societăţii, răsturnarea acestei prezumţii şi, implicit, sarcina probei incumbându-le acestora. Textul de lege criticat încalcă prevederile constituţionale ale art. 53, întrucât restrângerea drepturilor procesuale ale pârâţilor nu îndeplineşte condiţiile constituţionale, limitarea aducând atingere însăşi existenţei dreptului de a contesta faptele care li se impută şi starea de solidaritate. Mai mult, în condiţiile în care angajarea răspunderii persoanelor are consecinţă directă executarea bunurilor aflate în patrimoniul acestora, dreptul de proprietate garantat constituţional este golit de conţinut.

În continuare, autorii susţin că dispoziţiile art. 139 din Legea nr. 85/2006, care prevăd termenul de prescripţie al acţiunii de stabilire a răspunderii patrimoniale a persoanelor membre ale organelor de supraveghere sau de conducere din cadrul societăţii, împiedică debitorul de a-şi formula apărarea într-un termen rezonabil şi în mod corespunzător. Termenul de 2 ani de la data deschiderii procedurii insolvenţei în care lichidatorul poate promova acţiunea amintită este apreciat ca fiind unul extrem de lung, în vreme ce persoanele pârâte nu beneficiază de un termen rezonabil în vederea valorificării dreptului de a-şi prezenta punctul de vedere în faţa instanţei de judecată în condiţii care să nu le dezavantajeze faţă de celelalte părţi ale procesului.

Tribunalul Comercial Mureş - Falimente consideră că dispoziţiile art. 138 din Legea nr. 85/2006 sunt constituţionale, invocând în acest sens jurisprudenţa Curţii Constituţionale.

În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 139 din aceeaşi lege, instanţa apreciază că textul este confuz şi echivoc, dând posibilităţi diferite de interpretare, astfel că nu este respectat principiul previzibilităţii legii, ceea ce contravine dreptului la un proces echitabil, prevăzut de art. 21 alin. (3) din Constituţia României.

În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.

Avocatul Poporului apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, textele de lege criticate fiind în deplină concordanţă cu prevederile constituţionale invocate.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierile de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 138 alin. (1) lit. d) şi alin. (4) şi ale art. 139 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 359 din 21 aprilie 2006, texte de lege care au următorul conţinut:

–Art. 138 alin. (1) lit. d) şi alin. (4): "(1) La cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului, judecătorul-sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvenţă, să fie suportată de membrii organelor de supraveghere din cadrul societăţii sau de conducere, precum şi de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvenţă a debitorului, prin una dintre următoarele fapte: [...]

d)au ţinut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ţinut contabilitatea în conformitate cu legea; [...] (4) În caz de pluralitate, răspunderea persoanelor prevăzute la alin. (1) este solidară, cu condiţia ca apariţia stării de insolvenţă să fie contemporană sau anterioară perioadei de timp în care şi-au exercitat mandatul ori în care au deţinut poziţia care ar fi putut cauza insolvenţă. Persoanele în cauză se pot apăra de solidaritate dacă, în organele colegiale de conducere ale persoanei juridice, s-au opus la actele ori faptele care au cauzat insolvenţă sau au lipsit de la luarea deciziilor care au cauzat insolvenţă şi au făcut să se consemneze, ulterior luării deciziei, opoziţia lor la aceste decizii.";

–Art. 139: "Acţiunea prevăzută la art. 138 se prescrie în termen de 3 ani de la data la care a fost cunoscută sau trebuia cunoscută persoana care a cauzat apariţia stării de insolvenţă, dar nu mai devreme de 2 ani de la data hotărârii de deschidere a procedurii."

În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 16 alin. (1) care consacră egalitatea în drepturi a cetăţenilor, art. 21 privind accesul liber la justiţie şi dreptul la un proces echitabil, art. 24 alin. (1) cu privire la dreptul la apărare, art. 44 referitor la dreptul de proprietate privată şi în art. 53 privitor la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă că dispoziţiile art. 138 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei au mai fost supuse controlului de constituţionalitate, prin Decizia nr. 82/2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 120 din 19 februarie 2007, Curtea respingând critica ca neîntemeiată. În cuprinsul acestei decizii, Curtea a reţinut că, în principiu, potrivit dispoziţiilor legale criticate, stabilirea răspunderii persoanelor din conducerea societăţii comerciale debitoare are loc la sesizarea administratorului ori a lichidatorului, a oricărui creditor, a asociaţilor sau acţionarilor la societatea comercială ajunsă în stare de insolvenţă, a camerei de comerţ şi industrie teritoriale sau a asociaţiei cooperatiste teritoriale ori naţionale, după caz. În cazul în care judecătorul-sindic se sesizează din oficiu, acesta o face pe baza datelor rezultate din documentele aflate la dosarul cauzei şi în cadrul îndeplinirii obligaţiei sale legale de a lămuri şi soluţiona cauza sub toate aspectele sale, asigurând realizarea deopotrivă a drepturilor şi intereselor legitime ale tuturor părţilor, fără să urmărească vreun interes personal.

Astfel, Curtea a constatat că dispoziţiile legale criticate nu instituie prezumţia de culpă a persoanei a cărei răspundere se solicită a fi stabilită, ci prevăd în concret natura faptelor păgubitoare pentru societatea comercială debitoare, fapte care au contribuit la ajungerea acesteia în stare de insolvenţă şi care pot antrena răspunderea unor persoane din organele sale de conducere. Stabilirea existenţei unor asemenea fapte şi a măsurii în care ele au contribuit la ajungerea în stare de insolvenţă a societăţii comerciale debitoare se face cu respectarea tuturor normelor procedurale aplicabile şi în dreptul comun, pe baza unui probatoriu complet şi pertinent. În cadrul acestui proces, persoana a cărei responsabilitate se cere a fi stabilită poate exercita fără nicio îngrădire dreptul la apărare, precum şi căile legale de atac.

Referitor la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 138 alin. (4) din Legea nr. 85/2006, Curtea reţine că acestea instituie răspunderea solidară a membrilor organelor de supraveghere din cadrul societăţii sau de conducere, precum şi a oricărei alte persoane care a cauzat starea de insolvenţă a debitorului. Această răspundere solidară este condiţionată de împrejurarea ca starea de insolvenţă să fie contemporană sau anterioară perioadei de timp în care persoanele respective şi-au exercitat mandatul ori în care au deţinut poziţia care ar fi putut cauza insolvenţa.

Curtea constată că, în măsura în care conducerea debitorului este constituită dintr-un organ colegial, în ale cărui atribuţii intră adoptarea deciziilor referitoare la activitatea financiară a societăţii comerciale, inclusiv a deciziilor ce ţin de operaţiunile contabile şi evidenţa în documente a acestora, instituirea prin lege a răspunderii solidare a membrilor acestui organ apare ca firească şi pe deplin justificată. Astfel, date fiind consecinţele grave ale faptelor ce se impută organului colegial, dacă prin dispoziţiile criticate nu s-ar fi instituit prezumţia de solidaritate şi nu s-ar fi consacrat răspunderea tuturor persoanelor ce au participat la adoptarea deciziilor care au cauzat starea de insolvenţă, legea ar fi fost susceptibilă de a crea situaţii arbitrare, contrare principiilor constituţionale. Nimic nu împiedică însă persoana împotriva căreia a fost promovată acţiunea în răspundere ca, în cadrul procesului în faţa instanţei, să utilizeze toate garanţiile procesuale prevăzute de lege pentru a-şi proba nevinovăţia. Sub acest aspect, art. 138 alin. (4) din Legea nr. 85/2006 nu conţine nicio dispoziţie care să constituie o restrângere a dreptului la apărare şi la un proces echitabil.

Pe de altă parte, Curtea constată că angajarea răspunderii membrilor organelor de supraveghere sau conducere nu are loc în orice condiţii. Prezumţia de solidaritate este inoperantă dacă persoanele în cauză, diligente fiind, în organele colegiale de conducere ale persoanei juridice, s-au opus la actele ori faptele care au cauzat insolvenţă sau au lipsit de la luarea deciziilor care au cauzat insolvenţă şi au făcut să se consemneze, ulterior luării deciziei, opoziţia lor la aceste decizii. Prin urmare, adoptarea unei poziţii contrare deciziei majoritare, formulată neechivoc, exonerează persoana în cauză de consecinţele grave prevăzute de lege, astfel încât aceasta nu va mai putea fi obligată la suportarea unei părţi din pasivul debitorului.

În ceea ce priveşte critica autorilor excepţiei referitoare la încălcarea dispoziţiilor constituţionale care consacră dreptul de proprietate privată şi inviolabilitatea acesteia, Curtea a constatat că, deşi membrii organelor de supraveghere din cadrul societăţii sau de conducere, precum şi persoanele care au cauzat starea de insolvenţă a societăţii debitoare suferă o îngrădire în exercitarea atributelor dreptului lor de proprietate, având în vedere că, pe această cale, se asigură acoperirea pasivului debitorului insolvabil şi valorificarea drepturilor creditorilor şi, întrucât, potrivit art. 44 alin. (1) teza întâi din Constituţie, stabilirea conţinutului şi a limitelor dreptului de proprietate constituie atributul exclusiv al legiuitorului, reglementarea legală în sine nu relevă nicio contradicţie cu textele constituţionale de referinţă.

În sfârşit, referitor la critica dispoziţiilor art. 139 din Legea nr. 85/2006, Curtea constată că instituţia prescripţiei, în general, şi termenele în raport cu care îşi produce efectele aceasta nu pot fi considerate de natură să îngrădească accesul liber la justiţie şi dreptul la un proces echitabil, finalitatea lor fiind, dimpotrivă, de a-l facilita, prin asigurarea unui climat de ordine, indispensabil exercitării în condiţii optime a acestor drepturi constituţionale, prevenindu-se eventualele abuzuri şi limitându-se efectele perturbatoare asupra stabilităţii şi securităţii raporturilor juridice civile.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 138 alin. (1) lit. d) şi alin. (4) şi art. 139 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, excepţie ridicată de Corina Eugenia Tinca şi Eugenia Păcurar în Dosarul nr. 64/1.371/2006 al Tribunalului Comercial Mureş - Falimente şi de Vasile Blaga în Dosarul nr. 1.229/1.371/2007 al aceleiaşi instanţe.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 16 octombrie 2008.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,

Mihaela Senia Costinescu