Decizie nr. 492 din 23 iunie 2015

Augustin Zegrean - preşedinte

Valer Dorneanu - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Simona-Maya Teodoroiu - judecător

Tudorel Toader - judecător

Marieta Safta - prim-magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.

1.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 29 alin. (5) paragraful penultim din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, excepţie ridicată de instanţa de judecată, din oficiu, în Dosarul nr. 319/271/2014/a1* al Curţii de Apel Oradea - Secţia penală şi pentru cauze cu minori, şi care constituie obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 157 D/2015.

2.La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

3.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca inadmisibilă, întrucât criticile formulate vizează probleme de interpretare şi aplicare a legii.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

4.Prin Încheierea din 20 ianuarie 2015, pronunţată în Dosarul nr. nr. 319/271/2014/a1*, Curtea de Apel Oradea - Secţia penală şi pentru cauze cu minori a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 29 alin. (5) paragraful penultim din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, excepţie ridicată de instanţa de judecată, din oficiu.

5.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că Legea nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală prevede un nou sistem de căi de atac faţă de Codul de procedură penală din 1968, care este structurat pe trei linii ierarhice în funcţie de calea de atac existentă, respectiv una ordinară sau comună, alta extraordinară şi ultima una specială nou introdusă. În continuare, procedând la analiza normelor care reglementează căile de atac în noua reglementare, instanţa de judecată arată că disocierea existentă între calea de atac exercitată şi instanţa de judecată competentă să o soluţioneze raportat la noile prevederi procedurale penale nu a fost avută în vedere de legiuitor şi creează controverse şi probleme jurisprudenţiale diverse, ca de exemplu cea din cauza pendinte, unde "calea de atac exercitată împotriva încheierii de respingere a sesizării Curţii Constituţionale a fost calificată ca fiind contestaţie şi a fost soluţionată de Tribunalul Bihor într-o compunere formată dintr-un singur judecător, iar contestaţia în anulare a continuat să fie soluţionată în aceeaşi compunere." Se mai arată că Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă şi Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a acestuia au păstrat sistemul de căi de atac consacrat de Codul de procedură civilă din 1865 cu unele inovaţii şi modificări, fără să existe probleme de interpretare sau de aplicare a legii atunci când se respinge ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale. În schimb, Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii procesual penale nu face trimitere la dispoziţiile Legii nr. 47/1992, însă "lasă să se înţeleagă că în materie procesual penală toate recursurile urmează să fie considerate apeluri." Legea nr. 47/1992 nu cuprinde dispoziţii procesual penale pentru ca în temeiul Legii nr. 255/2013 recursul să fie considerat apel, cu atât mai mult cu cât în materie civilă s-a păstrat calea de atac a recursului care este de competenţa instanţei ierarhic superioare, "fiind discriminatoriu acceptarea ideii că în materie penală calea de atac calificată ca fiind apel exercitată împotriva încheierii de respingere a sesizării Curţii Constituţionale să fie judecat de 2 magistraţi iar în materie civilă de către 3 judecători." Totodată, se arată că "aparent problema supusă dezbaterii este una teoretică şi de interpretare a dispoziţiilor legale, dar în realitate aceasta necesită o intervenţie a Curţii Constituţionale pentru a nu aduce atingere predictibilităţii, clarităţii legii şi implicit dreptului la judecarea echitabilă a cauzelor penale în care se ridică excepţii de neconstituţionalitate de către instanţele de judecată constituite legal, în sensul că ar fi injust ca unele căi de atac să fie calificate ca fiind contestaţii soluţionate de un singur judecător, altele ca fiind apeluri de competenţa curţilor de apel şi mai puţin ca recursuri (în casaţie) de competenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie care judecă în compunere de 3 judecători, deşi litera şi spiritul Legii nr. 47/1992 nu lasă să se întrevadă această deosebire indiferent de materia (penală sau civilă) în care se pune problema constituţionalităţii legilor". Se propune interpretarea normelor criticate ca fiind constituţionale "doar în măsura în care se are în vedere unitar calea de atac a apelului".

6.În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

7.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

8.Curtea Constituţională este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

9.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 29 alin. (5) teza a doua din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 807 din 3 decembrie 2010, având următorul cuprins: "Încheierea poate fi atacată numai cu recurs la instanţa imediat superioară, în termen de 48 de ore de la pronunţare."

10.În opinia instanţei de judecată, dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile constituţionale ale art. 1 alin. (5) referitor la respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor, ale art. 16 alin. (1) referitor la egalitatea cetăţenilor în faţa legii şi ale art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil.

11.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că, în motivarea acesteia, instanţa de judecată prezintă probleme pe care le ridică în practica judiciară modul în care noul Cod de procedură penală configurează sistemul căilor de atac, de natură să determine, în opinia acesteia, neclarităţi şi practici diferite în privinţa corelării cu legislaţia adoptată anterior, în speţă Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale.

12.Astfel, pornindu-se de la faptul că, în cauză, cererea petentei formulată împotriva încheierii Judecătoriei Oradea de respingere a sesizării Curţii Constituţionale cu o excepţie de neconstituţionalitate a fost calificată administrativ ca şi contestaţie şi a fost soluţionată ca atare de Tribunalul Bihor - Secţia penală, se solicită Curţii Constituţionale o decizie interpretativă prin care să se constate că normele criticate, potrivit cărora "Încheierea poate fi atacată numai cu recurs la instanţa imediat superioară, în termen de 48 de ore de la pronunţare", sunt constituţionale "doar în măsura în care se are în vedere unitar calea de atac a apelului". Solicitarea instanţei de judecată vizează doar cauzele penale, întrucât, cu privire la materia civilă, aceasta apreciază că nu subzistă aceleaşi probleme de interpretare sau de aplicare a legii atunci când se respinge ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale.

13.Rezultă că, în cadrul unei excepţii de neconstituţionalitate având ca obiect norme ale Legii nr. 47/1992, se invocă de fapt o modificare a concepţiei legiuitorului referitoare la sistemul căilor de atac în materia procedurii penale, de natură a crea, în opinia instanţei, o lipsă de predictibilitate şi o îngrădire din această perspectivă a liberului acces la justiţie prin dificultatea corelării cu legislaţia adoptată anterior. Pornind de la această lipsă de claritate afirmată, se prezintă posibile interpretări şi calificarea ce a fost dată în practică cu privire la calea de atac exercitată împotriva încheierii de respingere ca inadmisibilă a excepţiei de neconstituţionalitate. Cu o serie de argumente expuse pe larg, se prezintă concepţia instanţei care a sesizat Curtea Constituţională cu privire la calea de atac împotriva încheierii de respingere ca inadmisibilă a excepţiilor de neconstituţionalitate ridicate în cauze penale şi se propune pronunţarea de către Curtea Constituţională a unei decizii de interpretare în acest sens.

14.Curtea constată că întreaga motivare a instanţei de judecată se cantonează în sfera unei problematici care excedează controlului de constituţionalitate a textului care formează obiectul excepţiei. Astfel, lipsa de predictibilitate invocată nu vizează în sine acest text, ci pe cele cuprinse în Codul de procedură penală referitoare la căile de atac, necesar a fi interpretate şi corelate în procesul aplicării art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992. Or, o astfel de interpretare şi aplicare a normelor incidente în cauzele deduse judecăţii intră în competenţa instanţelor de judecată, fiind activităţi specifice şi inerente înfăptuirii justiţiei, iar nu realizării controlului de constituţionalitate ce vizează verificarea conformităţii legii cu Constituţia. Că nu este vorba în sine de o lipsă de predictibilitate a acestei din urmă norme legale o dovedeşte însăşi comparaţia pe care instanţa de judecată o realizează atunci când conchide că în materie civilă nu subzistă aceste probleme, ci doar în materie penală, ca urmare a modului în care Codul de procedură penală configurează căile de atac. Or, în măsura în care aceste din urmă norme ar fi caracterizate printr-o lipsă de precizie ce ar putea fi de natură să aducă atingere dispoziţiilor constituţionale, cu privire la acestea se pot formula excepţii de neconstituţionalitate în condiţiile legii. De asemenea, în măsura în care aceste norme ar fi de natură să creeze divergenţe de interpretare şi aplicare la nivelul instanţelor judecătoreşti, inclusiv prin coroborarea cu sistemul legislativ în vigoare, se poate face aplicarea dispoziţiilor privind asigurarea unei practici judiciare unitare, cuprinse în art. 471-477^1 din Codul de procedură penală.

15.Întrucât motivarea excepţiei nu priveşte neconstituţionalitatea textului de lege criticat, ci interpretarea şi aplicarea acestuia în coroborare cu normele din Codul de procedură penală referitoare la căile de atac, aspecte care excedează controlului de constituţionalitate, excepţia de neconstituţionalitate urmează să fie respinsă ca inadmisibilă.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de instanţa de judecată, din oficiu, în Dosarul nr. 319/271/2014/a1* al Curţii de Apel Oradea - Secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Curţii de Apel Oradea - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 23 iunie 2015.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

AUGUSTIN ZEGREAN

Prim-magistrat-asistent,

Marieta Safta