Decizie nr. 132 din 26 aprilie 2001

Lucian Mihai - preşedinte

Costica Bulai - judecător

Constantin Doldur - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Ioan Muraru - judecător

Nicolae Popa - judecător

Lucian Stangu - judecător

Romul Petru Vonica - judecător

Iuliana Nedelcu - procuror

Cristina Radu - magistrat-asistent

Pe rol se afla soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 264 alin. 4 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Ioan Vlad în Dosarul nr. 10.259/2000 al Judecătoriei Oradea.

La apelul nominal se constata lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca fiind neîntemeiată. Se arata ca dispoziţiile art. 264 alin. 4 din Codul de procedură penală, care prevăd în mod expres dreptul inculpaţilor aflaţi în stare de deţinere de a li se comunică rechizitoriul, nu exclud comunicarea acestuia inculpaţilor aflaţi în stare de libertate. În acest sens se arata ca toţi inculpatii beneficiază de aceleaşi drepturi încă din faza urmăririi penale, deoarece, potrivit art. 250 din Codul de procedură penală, după punerea în mişcare a acţiunii penale organul de cercetare penală procedează la prezentarea materialului de urmărire penală faţă de toţi inculpatii, fără a distinge după cum se afla sau nu în stare de detenţie.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, retine următoarele:

Prin Încheierea din 12 ianuarie 2001, pronunţată în Dosarul nr. 10.259/2000, Judecătoria Oradea a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 264 alin. 4 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Ioan Vlad.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia arata ca netrimiterea de copii de pe rechizitoriu tuturor inculpaţilor din cauza, iar nu numai celor aflaţi în stare de deţinere, contravine prevederilor art. 24 din Constituţie referitoare la dreptul la apărare, sustinandu-se ca "este obligaţia statului, cel care organizează procesul penal, de a garanta dreptul la apărare şi deci de a face un efort (admis numai în parte, discriminatoriu, faţă de o categorie de inculpaţi, aflaţi în detenţie) pentru comunicarea rechizitoriului". Se susţine, de asemenea, ca textul invocat contravine art. 23 alin. (5) din Constituţie, care prevede aducerea la cunoştinţa a invinuirii, a motivelor reţinerii sau arestării, precum şi art. 6 pct. 3 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

Judecătoria Oradea, exprimandu-şi opinia, considera ca excepţia de neconstituţionalitate este intemeiata, deoarece, "având în vedere importanţa actului de trimitere în judecata a inculpaţilor, este imperios necesar ca acesta să fie adus la cunoştinţa fiecărui inculpat, indiferent dacă se afla în stare de arest sau în stare de libertate. De asemenea, comunicarea rechizitoriului ar duce la o mai buna desfăşurare a procesului penal, inculpatul având posibilitatea să îşi formuleze apărarea având deplina cunoştinţa de acuzatiile care i se aduc prin actul de trimitere în judecata".

Potrivit art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a Curţii Constituţionale a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

Preşedintele Camerei Deputaţilor, în punctul sau de vedere, arata ca excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.

Guvernul, în punctul sau de vedere, arata ca dispoziţiile art. 264 alin. 4 din Codul de procedură penală nu sunt contrare prevederilor art. 23 alin. (5) din Constituţie, care consacra dreptul celui reţinut sau arestat de a i se aduce la cunoştinţa motivele reţinerii sau arestării, precum şi învinuirea, deoarece textul criticat priveşte înaintarea cauzei de către procuror la instanţa competenţa după darea sau confirmarea rechizitoriului. Cele doua reglementări au obiecte diferite şi nu intră în coliziune. Dispoziţiile art. 264 alin. 4 din Codul de procedură penală reglementează o procedură de trimitere a dosarului la instanţa competenţa împreună cu un număr necesar de copii de pe rechizitoriu, pentru a fi comunicat inculpaţilor aflaţi în stare de deţinere. Textul nu prevede comunicarea de copii de pe rechizitoriu numai inculpaţilor aflaţi în stare de deţinere. Obiectul de reglementare fiind diferit, nu se poate susţine ca dispoziţiile criticate ar aduce atingere prevederilor constituţionale referitoare la dreptul la apărare. Din aceleaşi considerente aceste dispoziţii nu contravin nici prevederilor art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

Preşedintele Senatului nu a comunicat punctul sau de vedere.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale preşedintelui Camerei Deputaţilor şi Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, retine următoarele:

Curtea Constituţională constata ca este competenţa, potrivit dispoziţiilor art. 144 lit. c) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (1), ale art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate cu care a fost sesizată.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 264 alin. 4 din Codul de procedură penală, care au următorul conţinut: "În termen de 24 de ore de la darea sau, după caz, confirmarea rechizitoriului, procurorul înaintează instanţei competente dosarul împreună cu numărul necesar de copii de pe rechizitoriu, pentru a fi comunicat inculpaţilor aflaţi în stare de deţinere."

Textele constituţionale invocate de autorul excepţiei ca fiind incalcate sunt următoarele:

–Art. 20: "(1) Dispoziţiile constituţionale privind drepturile şi libertăţile cetăţenilor vor fi interpretate şi aplicate în concordanta cu Declaraţia Universala a Drepturilor Omului, cu pactele şi cu celelalte tratate la care România este parte.

(2)Dacă exista neconcordante între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, şi legile interne, au prioritate reglementările internaţionale.";

–Art. 23 alin. (5): "Celui reţinut sau arestat i se aduc de îndată la cunoştinţa, în limba pe care o înţelege, motivele reţinerii sau ale arestării, iar învinuirea, în cel mai scurt termen; învinuirea se aduce la cunoştinţa numai în prezenta unui avocat, ales sau numit din oficiu.";

–Art. 24 alin. (1): "Dreptul la apărare este garantat."

Totodată se arata ca sunt incalcate şi dispoziţiile art. 6 pct. 3 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, potrivit cărora: "Orice acuzat are, în special, dreptul:

a)să fie informat, în termenul cel mai scurt, într-o limbă pe care o înţelege şi în mod amănunţit, asupra naturii şi cauzei acuzatiei aduse împotriva sa;

b)sa dispună de timpul şi înlesnirile necesare pregătirii apărării sale;

c)să se apere el însuşi sau să fie asistat de un apărător ales de el şi, dacă nu dispune de mijloacele necesare pentru a plati un apărător, să poată fi asistat în mod gratuit de un avocat din oficiu, atunci când interesele justiţiei o cer;

d)sa intrebe sau să solicite audierea martorilor acuzarii şi să obţină citarea şi audierea martorilor apărării în aceleaşi condiţii ca şi martorii acuzarii;

e)să fie asistat în mod gratuit de un interpret, dacă nu înţelege sau nu vorbeşte limba folosită la audiere."

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constata ca autorul excepţiei formulează o interpretare per a contrario a prevederilor art. 264 alin. 4 din Codul de procedură penală, potrivit căreia comunicarea actului de inculpare ar avea loc exclusiv către inculpatii aflaţi în stare de deţinere, iar nu şi către cei aflaţi în stare de libertate. În realitate, prin textul invocat se prevede înaintarea dosarului către instanţa de judecată împreună cu un număr necesar de copii de pe rechizitoriu, iar nu comunicarea de copii de pe rechizitoriu numai inculpaţilor aflaţi în stare de deţinere. Situaţia inculpatului aflat în stare de deţinere, căruia i se comunică rechizitoriul, nu poate fi apreciată ca fiind mai favorabilă faţă de cea a inculpatului aflat în stare de libertate, deoarece acesta din urma, fiind chemat prin citaţie procedurala, are posibilitatea sa ia cunoştinţa de rechizitoriu de la arhiva instanţei la care se găseşte dosarul.

Referitor la critica de neconstituţionalitate privind încălcarea art. 23 alin. (5) din Constituţie, care consacra dreptul celui reţinut sau arestat de a i se aduce la cunoştinţa motivele reţinerii sau arestării, precum şi învinuirea, Curtea constata ca aceste dispoziţii constituţionale nu au relevanta în cauza, întrucât dispoziţiile art. 264 alin. 4 din Codul de procedură penală reglementează o procedură administrativă de inaintare a dosarului la instanţa competenţa după darea sau confirmarea rechizitoriului.

De asemenea, Curtea Constituţională constata ca este neîntemeiată şi cea de-a doua critica de neconstituţionalitate referitoare la încălcarea prevederilor art. 6 pct. 3 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, prevederi aplicabile potrivit dispoziţiilor art. 20 din Constituţie, excepţia de neconstituţionalitate urmând să fie respinsă şi sub acest aspect.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 şi al art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 264 alin. 4 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Ioan Vlad în Dosarul nr. 10.259/2000 al Judecătoriei Oradea.

Definitivă şi obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 26 aprilie 2001.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

LUCIAN MIHAI

Magistrat-asistent,

Cristina Radu