Lege nr. 166 din 5 august 2026
pentru modificarea art. 652 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, precum și pentru exceptarea de la prevederile alin. (1) al art. XXII din Legea nr. 141/2025 privind unele măsuri fiscal-bugetare
- Emitent
- Parlamentul
- Publicat în
- Monitorul Oficial nr. 647 din 5 august 2026
Textul actului · 2 articole
Parlamentul României adoptă prezenta lege.
Articolul I
Articolul 652 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 652 din 28 august 2015, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și va avea următorul cuprins:
Articolul 652
(1)Amenințarea săvârșită nemijlocit ori prin mijloace de comunicare directă contra personalului medical, auxiliar sanitar, respectiv personalului nemedical care își desfășoară activitatea în unități publice ori private de asistență medicală, indiferent de forma de exercitare a profesiei, aflat în exercițiul funcțiunii ori pentru fapte îndeplinite în exercițiul funcțiunii, se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 2 ani sau cu amendă.
(2)Lovirea sau alte violențe săvârșite împotriva persoanelor prevăzute la alin. (1), aflate în exercițiul funcțiunii ori pentru fapte îndeplinite în exercițiul funcțiunii, se pedepsesc cu închisoare de la 1 an la 5 ani.
(3)Vătămarea corporală săvârșită împotriva persoanelor prevăzute la alin. (1), aflate în exercițiul funcțiunii ori pentru fapte îndeplinite în exercițiul funcțiunii, se pedepsește cu închisoare de la 2 la 7 ani.
(4)Lovirile sau vătămările cauzatoare de moarte săvârșite împotriva persoanelor prevăzute la alin. (1), aflate în exercițiul funcțiunii ori pentru fapte îndeplinite în exercițiul funcțiunii, se pedepsesc cu închisoare de la 5 la 15 ani.
(5)Omorul săvârșit împotriva persoanelor prevăzute la alin. (1), aflate în exercițiul funcțiunii ori pentru fapte îndeplinite în exercițiul funcțiunii, se pedepsește cu închisoare de la 15 la 25 de ani.
(6)Cu aceeași pedeapsă se sancționează faptele comise în condițiile alin. (1)-(5), dacă privesc un membru de familie al persoanelor prevăzute la alin. (1).
Articolul II
Începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi, fac excepție de la prevederile alin. (1) al art. XXII din Legea nr. 141/2025 privind unele măsuri fiscal-bugetare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 699 din 25 iulie 2025, cu modificările și completările ulterioare, unitățile și instituțiile din subordinea Ministerului Sănătății, unitățile sanitare din subordinea ministerelor și instituțiilor cu rețea sanitară proprie, precum și unitățile sanitare din subordinea autorităților locale, posturile putând fi ocupate cu încadrarea în bugetul aprobat.
Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 și ale art. 76 alin. (1) din Constituția României, republicată.
p. PREȘEDINTELE CAMEREI DEPUTAȚILOR,
NATALIA-ELENA INTOTERO
PREȘEDINTELE SENATULUI
MIRCEA ABRUDEAN
București, 5 august 2026.
Nr. 166.
