Hotărâre din 9 iulie 2013

Strasbourg

(Cererea nr. 29.752/05)

Hotărârea devine definitivă în condiţiile prevăzute la art. 44 § 2 din Convenţie. Aceasta poate suferi modificări de formă.

În Cauza Bobeş împotriva României,

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secţia a treia), reunită într-o cameră compusă din Josep Casadevall, preşedinte, Alvina Gyulumyan, Corneliu Bîrsan, Jan Sikuta, Luis Lopez Guerra, Kristina Pardalos, Johannes Silvis, judecători, şi Santiago Quesada, grefier de secţie,

după ce a deliberat în camera de consiliu, la 18 iunie 2013,

pronunţă prezenta hotărâre, adoptată la aceeaşi dată:

PROCEDURA

1.La originea cauzei se află Cererea nr. 29.752/05 îndreptată împotriva României, prin care un resortisant al acestui stat, doamna Florentina Bobeş (reclamanta), a sesizat Curtea la 10 august 2005 în temeiul art. 34 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale (Convenţia).

2.Reclamanta a fost reprezentată de M. Livescu, avocat în Bucureşti. Guvernul român (Guvernul) este reprezentat de agentul guvernamental, domnul Răzvan-Horaţiu Radu, din cadrul Ministerului Afacerilor Externe.

3.Reclamanta invocă o încălcare a principiului egalităţii armelor în procesul penal, prin faptul că nu a putut să adreseze întrebări persoanei care a depus plângerea penală aflată la originea condamnării sale.

4.La 7 ianuarie 2009, cererea a fost comunicată Guvernului. În conformitate cu art. 29 § 1 din Convenţie s-a hotărât, de asemenea, că admisibilitatea şi fondul cauzei vor fi examinate împreună de către Cameră.

ÎN FAPT

I. Circumstanţele cauzei

5.Reclamanta s-a născut în anul 1953 şi locuieşte la Orleşti.

6.Între 1995 şi 2001 reclamanta a fost contabila unei societăţi comerciale al cărei administrator şi acţionar principal a fost numită G.V. Începând cu luna noiembrie 2000, timp de un an, reclamanta a fost mandatată să administreze societatea din cauza stării de sănătate a lui G.V., care a necesitat spitalizări repetate.

7.În ianuarie 2002, G.V. a depus plângere penală în faţa parchetului împotriva reclamantei pentru înşelăciune, fals în înscrisuri şi gestiune frauduloasă. Ea o acuza că a sustras mai multe sume de bani din contabilitatea societăţii şi, astfel, a provocat un prejudiciu societăţii de aproximativ 33 milioane lei (ROL), echivalentul a aproximativ 1.000 euro (EUR). Ulterior, G.V. a dat două noi declaraţii în faţa parchetului indicând faptul că reclamanta a falsificat mai multe ordine de plată şi a sustras banii astfel obţinuţi. Ea a solicitat o expertiză contabilă pentru a determina întinderea prejudiciului.

8.Reclamanta a negat în faţa parchetului toate acuzaţiile. A afirmat că i-a remis banii proveniţi din ordinele de plată lui G.V., la domiciliul acesteia din urmă. Reclamanta a precizat că, date fiind încrederea şi prietenia care o legau de G.V. şi luând în considerare starea acesteia de sănătate, nu i-a cerut să semneze ordinele respective. A mai adăugat că o parte din bani i-a dat lui G.I., soţul lui G.V. În final, reclamanta a solicitat o nouă audiere a lui G.V., o confruntare cu aceasta şi ascultarea părinţilor lui G.V. care, potrivit reclamantei, au asistat de mai multe ori la momentul în care a predat sumele în litigiu.

9.Expertul contabil a concluzionat că, întocmind şi semnând în locul lui G.V. ordine de plată, reclamanta ar fi cauzat societăţii un prejudiciu de aproximativ 78 milioane de ROL, echivalentul a aproximativ 2.000 EUR.

10.Prin rechizitoriul din 24 aprilie 2002, parchetul a trimis-o în judecată pe reclamantă în faţa Judecătoriei Vâlcea pentru înşelăciune, fals în înscrisuri şi gestiune frauduloasă. Parchetul a respins solicitările de probatorii ale reclamantei, argumentând că, având în vedere probele deja existente în dosar şi declaraţiile părţilor, confruntarea cu G.V., ascultarea sa şi a părinţilor acesteia erau inutile. Parchetul a propus ascultarea unui singur martor, G.I., soţul lui G.V.

11.În şedinţa din 25 iunie 2003, G.I. a fost audiat în prezenţa reclamantei şi a avocatului acesteia. El a confirmat existenţa unor relaţii de prietenie cu reclamanta şi faptul că, în perioada în care soţia sa a fost bolnavă, reclamanta a remis în mod repetat sume de bani care proveneau de la societate. G.I. a precizat că pentru sumele respective a semnat ordinele de plată întocmite de reclamantă, care, totodată, le-a făcut mai multe vizite la domiciliu pentru a-i da soţiei sale sume de bani. G.V. a fost prezentă la audieri în calitate de reprezentant al societăţii.

12.La solicitarea reclamantei, s-a dispus o nouă expertiză. Expertul a concluzionat că gestiunea societăţii, în lipsa lui G.V., nu a provocat niciun prejudiciu nici pentru societate, nici pentru asociaţi.

13.O a treia expertiză dispusă de instanţă a ajuns la concluzia că prejudiciul se ridică la aproximativ 73 milioane lei, adică aproximativ 1.900 EUR. Unul dintre experţi a opinat că prejudiciul era mai mic, de aproximativ 30 milioane ROL, adică aproximativ 750 EUR.

14.La 9 iunie 2004, reclamanta a solicitat instanţei ascultarea lui G.V. Reclamanta susţinea că rezultatele celor 3 expertize erau contradictorii şi considera că era necesară ascultarea lui G.V. pentru a se clarifica o serie de elemente factuale privind gestiunea societăţii, inclusiv circumstanţele în care ar fi adus la domiciliul acesteia banii care lipseau din conturile societăţii. De asemenea, a adus o serie de critici în privinţa concluziilor celei de-a treia expertize şi a solicitat explicaţii cu privire la metoda de calculare a prejudiciului.

15.Instanţa a respins cererea privind ascultarea lui G.V. fără a oferi vreun motiv. De asemenea, a respins cererea referitoare la a treia expertiză.

16.Prin hotărârea din 23 iunie 2004, reclamanta a fost condamnată la o pedeapsă de 8 luni închisoare cu suspendare pe un termen de încercare de 2 ani şi 8 luni pentru înşelăciune, fals în înscrisuri şi gestiune frauduloasă. Instanţa a confirmat acuzaţiile aduse de G.V. împotriva reclamantei şi a concluzionat că aceasta din urmă a întocmit 19 ordine de plată în sumă totală de 78 milioane de ROL, sumă care nu a fost niciodată remisă asociaţilor societăţii şi pe care şi-a însuşit-o. Reclamanta a fost condamnată să plătească această sumă drept compensaţie pentru prejudiciul material.

17.Reclamanta a introdus apel împotriva hotărârii, susţinând în special că nu a avut posibilitatea de a-i adresa întrebări lui G.V. pentru a demonstra că ea îi predase sumele în litigiu. Reclamanta a reamintit că G.V. nu a fost audiată decât de parchet şi acest fapt s-a produs în absenţa sa, fără ca principiul contradictorialităţii să fie respectat. Reclamanta a invocat art. 6 § 3 lit. d) din Convenţia europeană a drepturilor omului în sprijinul acestei solicitări.

18.Tribunalul Vâlcea, competent să se pronunţe asupra apelului, a admis cererea de audiere a lui G.V. Deşi a fost citată după procedura obişnuită, aceasta nu s-a prezentat la şedinţa din 10 noiembrie 2004. Ea a depus la dosar un certificat medical şi o scrisoare în atenţia instanţei. Certificatul indica faptul că urmează un tratament hormonal în urma unui cancer la sân şi că i s-a recomandat repausul. În scrisoare, G.V. afirma că nu a putut să se prezinte din cauza sănătăţii sale şi o acuza pe reclamantă că a solicitat ascultarea cu singurul scop de a-i afecta sănătatea şi de a o şicană. Reclamanta a insistat în faţa instanţei ca G.V. să fie audiată, furnizând o declaraţie extrajudiciară a unei terţe persoane din care reieşea că G.V. a fost văzută în mod regulat deplasându-se în afara domiciliului. Instanţa a renunţat să o mai audieze pe G.V., pe motiv că aceasta era în imposibilitatea de a se prezenta în şedinţă.

19.Prin decizia din 24 noiembrie 2004, tribunalul a menţinut condamnarea, dar a diminuat durata pedepsei aplicate reclamantei. Instanţa a reamintit că ascultarea lui G.V. nu a fost posibilă din cauza stării acesteia de sănătate, dar a constatat că afirmaţiile ei în faţa procurorului erau coroborate cu alte probe din dosar şi, în special, cu prima expertiză contabilă.

20.Reclamanta a formulat recurs împotriva acestei decizii, invocând din nou încălcarea principiului egalităţii armelor, garantat de articolul menţionat anterior din Convenţie, ca urmare a imposibilităţii de a obţine convocarea lui G.V.

21.Prin decizia definitivă din 15 februarie 2005, Curtea de Apel Piteşti a respins recursul. Instanţa a constatat că, având în vedere probele din dosar, "nu există nicio îndoială că reclamanta a comis faptele pentru care a fost condamnată". În motivarea hotărârii nu era inclusă nicio menţiune referitoare la argumentul invocat de reclamantă, cu privire la pretinsa încălcare a art. 6 § 3 lit. d) din Convenţie.

II. Dreptul intern relevant

22.Potrivit art. 63 din Codul de procedură penală (C. proc. pen.) probele depuse la dosarul unei anchete nu au o valoare dinainte stabilită. Instanţele apreciază liber valoarea fiecăruia dintre elementele de probă în funcţie de convingerea lor intimă şi de conştiinţa lor, în lumina tuturor probelor de la dosar.

23.Art. 86 C. proc. pen. şi art. 327 C. proc. pen. prevăd că instanţa procedează la ascultarea martorilor după ce îl ascultă pe inculpat şi pe celelalte părţi la procedură. Fiecare martor este invitat să spună tot ce ştie despre faptele care fac obiectul cauzei, apoi preşedintele şi ceilalţi membrii ai completului de judecată, urmaţi de procuror, pot să îi adreseze întrebări. Atunci când nu mai au întrebări să îi adreseze, partea care a propus să fie audiat şi toţi ceilalţi participanţi la procedură pot să îi adreseze întrebări. Dacă ascultarea unui martor nu este posibilă, instanţa dispune ca declaraţia acestuia luată în cursul urmăririi penale să fie citită în şedinţă publică; instanţa poate să ţină cont de aceasta în determinarea rezultatului cauzei.

24.Art. 74 C. proc. pen. prevede că, în cazul în care martorul nu se poate prezenta în persoană la şedinţă, instanţa poate decide să îi adreseze întrebări la locul în care se află. Părţile la procedură sau reprezentanţii acestora au dreptul de a participa şi de a adresa întrebări.

ÎN DREPT

I. Cu privire la pretinsa încălcare a art. 6 § 1 şi art. 3 lit. d) din Convenţie

25.Reclamanta denunţă o încălcare a dreptului său la un proces echitabil, invocând imposibilitatea de a obţine interogarea martorului G.V., deşi plângerea şi declaraţia acesteia din urmă au stat la baza condamnării sale. Aceasta invocă art. 6 § 1 şi art. 3 lit. d) din Convenţie, care prevede următoarele în partea sa relevantă:

1.Orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil (...) a cauzei sale, de către o instanţă (...) care va hotărî (...) asupra temeiniciei oricărei acuzaţii în materie penală îndreptate împotriva sa (...)

3.Orice acuzat are, în special, dreptul: [...]

d)să întrebe sau să solicite ascultarea martorilor acuzării şi să obţină citarea şi ascultarea martorilor apărării în aceleaşi condiţii ca şi martorii acuzării; [...]

26.Guvernul contestă acest argument.

A. Cu privire la admisibilitate

27.Guvernul îşi exprimă îndoielile cu privire la voinţa reclamantei de a sesiza Curtea. El susţine că formularul cererii a fost semnat doar de reprezentanta sa.

28.Reclamanta răspunde că i-a acordat împuternicire doamnei M. Livescu pentru a-i introduce cererea în faţa Curţii.

29.Curtea ia act de faptul că reclamanta a sesizat-o la 10 august 2005 prin intermediul reprezentantei sale, pe care a mandatat-o prin două împuterniciri, datate 7 şi 10 august 2005.

30.În aceste condiţii, Curtea consideră că voinţa reclamantei de a acţiona în faţa sa este lipsită de îndoială. De asemenea, constată că respectiva cerere nu este în mod vădit nefondată în sensul art. 35 § 3 din Convenţie. Curtea subliniază, în plus, că această cerere nu prezintă niciun alt motiv de inadmisibilitate. Este necesar, aşadar, să fie declarată admisibilă.

B. Cu privire la fond

1.Argumentele părţilor

31.Reclamanta susţine că plângerea lui G.V. şi declaraţiile acesteia făcute în timpul urmăririi penale - potrivit cărora reclamanta nu i-a predat anumite sume pe care le încasase - au fost luate în considerare de instanţele naţionale şi că au fost esenţiale pentru a sta la baza condamnării sale. Aceasta subliniază că nu a avut niciodată posibilitatea de a interoga acest martor pentru a clarifica circumstanţele în care societatea a fost administrată în absenţa lui G.V.

32.Reclamanta menţionează că, la începutul procesului, G.V. a fost prezentă la o audiere în calitate de reprezentant al societăţii, dar, mai târziu, a refuzat să mai participe la audieri. Or, ascultarea lui G.V. era cu atât mai necesară cu cât concluziile expertizelor financiar-contabile păreau a fi contradictorii în ceea ce priveşte existenţa unui prejudiciu şi modul în care acesta a fost cauzat. Afirmând, pe de o parte, că nu s-a dovedit că G.V. se afla în imposibilitatea absolută de a depune mărturie, reclamanta critică în continuare faptul că Tribunalul nu a luat în considerare soluţii alternative, ca de exemplu amânarea şedinţei pentru o dată care ar fi permis ca G.V. să fie ascultată.

33.Guvernul subliniază că Tribunalul a admis cererea reclamantei privind convocarea lui G.V. şi că a decis, numai după ce a constatat imposibilitatea acesteia de a se prezenta în faţa instanţei din cauza stării sale de sănătate, să nu o mai interogheze. În plus, Guvernul subliniază că reclamanta nu a solicitat ascultarea lui G.V. în şedinţa la care aceasta a fost prezentă.

34.În orice caz, Guvernul susţine că declaraţiile lui G.V. nu au fost esenţiale pentru condamnarea reclamantei. Guvernul consideră că instanţele interne au procedat la o analiză detaliată a tuturor probelor, inclusiv declaraţiile părţilor, expertizele şi înscrisurile depuse la dosar. Acestea şi-au motivat în mod corespunzător deciziile, pe bază probelor care susţineau teza vinovăţiei reclamantei.

2.Motivarea Curţii

a)Principii aplicabile

35.În hotărârea pronunţată de Marea Cameră în Cauza Al-Khawaja şi Tahery împotriva Regatului Unit (nr. 26.766/05 şi 22.228/06, pct. 118, CEDO 2011), Curtea a precizat criteriile de apreciere a capetelor de cerere formulate în temeiul art. 6 § 3 lit. d) din Convenţie în ceea ce priveşte absenţa martorilor la şedinţă. Astfel, Curtea a reamintit că acele cerinţe de la art. 6 § 3 constituie aspecte specifice ale dreptului la un proces echitabil garantat la paragraful 1 al acestei dispoziţii, de care este necesar să se ţină seama la aprecierea caracterului echitabil al procedurii. De asemenea, atunci când examinează un capăt de cerere întemeiat pe art. 6 § 1, Curtea trebuie în esenţă să stabilească dacă procedura penală a avut, în ansamblu, un caracter echitabil [a se vedea, dintre hotărârile recente, Taxquet împotriva Belgiei (MC), nr. 926/05, pct. 84, 16 noiembrie 2010, cu referinţele citate acolo]. În acest scop, are în vedere procedura în ansamblu şi verifică respectarea nu numai a dreptului la apărare, ci şi a interesului public şi al victimelor ca autorii încălcării să fie cercetaţi potrivit legii [Gafgen împotriva Germaniei (MC), nr. 22.978/05, pct. 175, CEDO 2010] şi, după caz, a drepturilor martorilor (a se vedea, printre multe altele, Doorson împotriva Ţărilor de Jos, 26 martie 1996, pct. 70, Culegere de hotărâri şi decizii 1996-II). Curtea reaminteşte, tot în acest context, că admisibilitatea probelor este subordonată normelor de drept intern şi instanţelor naţionale şi că singura ei sarcină este de a stabili dacă procedura a fost echitabilă (Gafgen, citată anterior, pct. 162, cu referinţele citate acolo).

36.Art. 6 § 3 lit. d) consacră principiul conform căruia înainte ca un acuzat să poată fi declarat vinovat toate probele acuzării trebuie prezentate în principiu în faţa acestuia în şedinţă publică, în vederea unei dezbateri contradictorii. Principiul în cauză nu se aplică fără excepţii, acestea putând fi acceptate doar sub rezerva dreptului la apărare; ca regulă generală, acestea impun să i se ofere acuzatului o posibilitate adecvată şi suficientă de a contesta mărturiile acuzării şi de a-i interoga pe autorii acestora, la momentul depoziţiei acestora sau ulterior (a se vedea hotărârile Luca împotriva Italiei, nr. 33.354/96, pct. 39, CEDO 2001-II, şi Solakov împotriva "Fostei Republici Iugoslave a Macedoniei", nr. 47.023/99, pct. 57, CEDO 2001-X).

37.Din acest principiu general decurg, conform jurisprudenţei Curţii, două cerinţe: prima - absenţa unui martor trebuie justificată de un motiv serios; a doua - atunci când o condamnare se bazează în întregime sau într-o proporţie considerabilă pe depoziţiile unei persoane în cazul căreia acuzatul nu i-a putut adresa întrebări sau nu a putut solicita ascultarea acesteia nici în stadiul de instrumentare, nici în cursul dezbaterilor, dreptul la apărare poate fi restrâns în mod incompatibil cu garanţiile prevăzute la art. 6 (dispoziţia privind proba "unică sau decisivă") [Al-Khawaja şi Tahery (MC), citată anterior, pct. 119].

38.În fiecare cauză în care problema caracterului echitabil al procedurii se pune în raport cu o depoziţie a unui martor absent, este necesar să se stabilească dacă există elemente care să compenseze suficient inconvenientele legate de admiterea unei asemenea probe pentru a permite o apreciere corectă şi echitabilă a credibilităţii acesteia. Examinarea acestei chestiuni permite pronunţarea unei condamnări numai în cazul în care depoziţia martorului absent este suficient de credibilă ţinând seama de importanţa ei în cauză [Al-Khawaja şi Tahery (MC), citată anterior, pct. 147].

b)Aplicarea în speţă

39.Curtea constată că în prezenta cauză G.V. a depus plângere împotriva reclamantei şi a fost interogată de parchet în absenţa reclamantei sau a avocatului acesteia. Deşi reclamanta a solicitat un nou interogatoriu, parchetul şi instanţele interne au respins cererea sa prin argumente lapidare, deşi reclamanta a detaliat motivele şi utilitatea acestei măsuri de administrare a probei. Curtea consideră că nu i se poate imputa reclamantei că nu a solicitat ascultarea lui G.V. în cursul şedinţei din 25 iunie 2003, deoarece, în cursul respectivei şedinţe, G.V. a fost prezentă în calitate de reprezentant al societăţii, şi nu de martor. Tribunalul, singura instanţă care putea solicita ca G.V. să fie audiată, a revenit asupra deciziei sale din cauza stării de sănătate a martorului. Având în vedere certificatul medical furnizat de persoana în cauză, Curtea admite că starea de sănătate a martorului constituia o justificare suficientă pentru absenţa în faţa instanţei şi pentru încuviinţarea declaraţiilor sale.

40.Curtea ia act de faptul că totuşi instanţele naţionale nu au luat niciodată în considerare posibilitatea de a-i adresa întrebări lui G.V. în altă parte decât la sediul instanţei. Or, Codul de procedură penală îi autoriza pe magistraţi să îi adreseze întrebări lui G.V. la domiciliu, dacă aceasta se afla în imposibilitatea de a compărea în faţa instanţei.

41.Curtea subliniază în continuare că instanţele naţionale, pentru a stabili temeiul constatării vinovăţiei reclamantei, s-au bazat în mod hotărâtor pe declaraţiile lui G.V. în faţa organelor de anchetă, acuzând-o pe reclamantă că a falsificat mai multe ordine de plată şi a sustras banii astfel obţinuţi (a se vedea supra, pct. 16 şi 19).

42.Prin urmare, este necesar să se examineze dacă aceste depoziţii au fost contrabalansate de garanţii procedurale solide pentru a asigura caracterul echitabil al procedurii.

43.Curtea observă că, prin faptul că i-a respins cererile, o parte esenţială a apărării reclamantei - care se baza în principal pe întrebările în contradictoriu adresate lui G.V., pentru a dovedi că i-a predat personal sumele de bani în litigiu şi că a omis să îi solicite semnarea acestor ordine ca urmare a legăturilor lor de prietenie şi a stării de sănătate a lui G.V. - sa dovedit a fi compromisă (a se vedea, mutatis mutandis, Vaturi împotriva Franţei, nr. 75.699/01, pct. 58, 13 aprilie 2006). Faptul că reclamanta a reiterat pe parcursul întregii proceduri cererea de ascultare a lui G.V. demonstrează importanţa pe care o acorda acestui element al apărării.

44.Deşi este adevărat că reclamanta a putut să adreseze întrebări lui G.I., soţul lui G.V., acest martor, care de altfel a confirmat faptul că reclamanta le-a predat în mod regulat sume de bani provenite de la societate, nu s-a pronunţat cu privire la împrejurările în care o parte din aceste sume au fost predate soţiei sale.

45.În plus, realizarea a 3 expertize contabile nu poate compensa faptul că G.V. nu a fost ascultată, în măsura în care singurul obiectiv al acestora consta în a preciza numeric eventualul prejudiciu adus societăţii, şi nu de a se pronunţa cu privire la răspunderea penală a reclamantei. În plus, concluziile acestor expertize sunt contradictorii, iar reclamanta a solicitat ca G.V. să fie ascultată, explicând că mărturia acesteia din urmă este necesară pentru a clarifica mai multe aspecte privind administrarea societăţii şi originea pretinsului prejudiciu.

46.În fine, Curtea constată că instanţele interne au acordat depoziţiilor făcute de G.V. aceeaşi greutate ca şi unei declaraţii făcute în faţa instanţei, fără a face referire la riscul de a se baza pe o mărturie făcută de o persoană care nu a fost interogată în condiţii de contradictorialitate (a se vedea, a contrario, Mariana Marinescu împotriva României, nr. 36.110/03, pct. 79, 2 februarie 2010, şi, mutatis mutandis, Al-Khawaja şi Tahery, citată anterior, pct. 157 şi 164).

47.În consecinţă, având în vedere caracterul esenţial al depoziţiilor făcute de G.V. şi în lipsa unor probe cu care să poată fi coroborate, Curtea consideră că autorităţile interne nu au furnizat reclamantei elemente de natură să compenseze dezavantajele asociate admiterii ca atare a declaraţiilor date de G.V. Prin urmare, având în vedere caracterul echitabil al procesului în ansamblu, Curtea concluzionează că a fost încălcat art. 6 § 1 din Convenţie, coroborat cu art. 6 § 3 lit. d).

II. Cu privire la aplicarea art. 41 din Convenţie

48.Potrivit art. 41 din Convenţie,

Dacă Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenţiei sau a protocoalelor sale şi dacă dreptul intern al Înaltei Părţi contractante nu permite decât o înlăturare incompletă a consecinţelor acestei încălcări, Curtea acordă părţii lezate, dacă este cazul, o reparaţie echitabilă.

A. Prejudiciu

49.Reclamanta susţine că a suferit un prejudiciu material pe care îl evaluează la 4.577,36 euro (EUR), reprezentând sumele pe care a fost condamnată să le plătească societăţii, precum şi costurile de recuperare. De asemenea, susţine că a suferit un prejudiciu moral considerabil, cu consecinţe negative pentru sănătatea şi viaţa sa profesională, pentru reparaţia căruia pretinde 15.000 EUR.

50.În ceea ce priveşte pretinsul prejudiciu material, Guvernul susţine că acesta nu are nicio legătură de cauzalitate cu încălcarea în cauză. În ceea ce priveşte prejudiciul moral invocat, Guvernul susţine că nu există nicio legătură de cauzalitate clară cu încălcarea pretinsă şi că suma solicitată este excesivă. Cu titlu subsidiar, Guvernul apreciază că o constatare a unei încălcări ar reprezenta în sine o reparaţie echitabilă. În fine, Guvernul consideră că redeschiderea procesului penal în temeiul art. 408^1 din Codul de procedură penală reprezintă un mod adecvat de redresare a unei eventuale încălcări constatate.

51.Curtea subliniază că singurul temei de reţinut pentru acordarea unei reparaţii echitabile constă, în speţă, în faptul că reclamanta nu a beneficiat de un proces echitabil. Desigur, Curtea nu poate specula cu privire la posibilul rezultat al procesului în caz contrar, dar apreciază rezonabil să considere că persoana în cauză a suferit o pierdere a unei şanse reale în procesul menţionat [Pelissier şi Sassi împotriva Franţei (MC), nr. 25.444/94, pct. 80, CEDO 1999-II].

52.Prin urmare, pronunţându-se în echitate, în temeiul art. 41, Curtea acordă reclamantei suma de 2.500 EUR cu titlu de prejudiciu moral.

B. Cheltuieli de judecată

53.Reclamanta solicită, de asemenea, 500 EUR pentru cheltuielile suportate în faţa instanţelor interne şi 260 EUR pentru cele suportate în faţa Curţii. Aceasta furnizează documente justificative pentru cheltuielile efectuate în vederea traducerii observaţiilor sale în faţa Curţii. Reclamanta nu solicită rambursarea cheltuielilor efectuate pentru reprezentarea sa în faţa Curţii şi precizează că asistenţa juridică a fost asigurată pro bono.

54.Guvernul nu se opune rambursării cheltuielilor efectuate, cu condiţia să fie reale, necesare şi rezonabile.

55.Potrivit jurisprudenţei Curţii, un reclamant nu poate obţine rambursarea cheltuielilor de judecată decât în măsura în care se stabileşte caracterul real, necesar şi rezonabil al acestora. În speţă, ţinând seama de documentele de care dispune şi de jurisprudenţa sa, Curtea consideră că este rezonabil să acorde reclamantei suma de 500 EUR cu titlu de cheltuieli de judecată.

C. Dobânzi moratorii

56.Curtea consideră necesar ca rata dobânzilor moratorii să se întemeieze pe rata dobânzii facilităţii de împrumut marginal practicată de Banca Centrală Europeană, majorată cu 3 puncte procentuale.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

În unanimitate,

CURTEA:

1.declară cererea admisibilă;

2.hotărăşte că a fost încălcat art. 6 § 1 şi 3 lit. d) din Convenţie;

3.hotărăşte:

a)că statul pârât trebuie să plătească reclamantei, în termen de 3 luni de la data rămânerii definitive a hotărârii, în conformitate cu art. 44 § 2 din Convenţie, următoarele sume, care trebuie convertite în moneda statului pârât la rata de schimb aplicabilă la data plăţii:

(i)2.500 EUR (două mii cinci sute de euro), plus orice sumă ce poate fi datorată cu titlu de impozit, pentru prejudiciul moral;

(îi) 500 EUR (cinci sute de euro), plus orice sumă ce poate fi datorată cu titlu de impozit, pentru cheltuielile de judecată;

b)că, de la expirarea termenului menţionat şi până la efectuarea plăţii, aceste sume trebuie majorate cu o dobândă simplă, la o rată egală cu rata dobânzii facilităţii de împrumut marginal practicată de Banca Centrală Europeană, aplicabilă pe parcursul acestei perioade şi majorată cu 3 puncte procentuale;

4.respinge cererea de acordare a unei reparaţii echitabile pentru celelalte capete de cerere.

Redactată în limba franceză, apoi comunicată în scris la 9 iulie 2013, în conformitate cu art. 77 § 2 şi 3 din Regulament.

PREŞEDINTE

Josep Casadevall

Grefier,

Santiago Quesada