Decizie nr. 449 din 12 aprilie 2011

Augustin Zegrean - preşedinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Iulia Antoanella Motoc - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Ioniţa Cochinţu - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 138 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, excepţie ridicată de Nicolae Minea în Dosarul nr. 815/90/2009 al Tribunalului Vâlcea - Secţia comercială şi contencios administrativ fiscal.

La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, cu referire la jurisprudenţa Curţii Constituţionale.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 25 martie 2010, pronunţată în Dosarul nr. 815/90/2009, Tribunalul Vâlcea - Secţia comercială şi contencios administrativ fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 138 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, excepţie ridicată de Nicolae Minea într-o cauză având ca obiect angajarea răspunderii membrilor organelor de conducere.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul susţine că dispoziţiile art. 138 din Legea nr. 85/2006 contravin prevederilor constituţionale care garantează dreptul de proprietate privată şi libertatea economică, drepturi fundamentale consacrate de Constituţie. Textul criticat dă posibilitatea lichidatorului judiciar să solicite judecătorului-sindic angajarea răspunderii patrimoniale a membrilor organelor de conducere care au contribuit la crearea stării de insolvenţă a debitorului, stipulând totodată împrejurările în care o asemenea măsură urmează a fi dispusă prin admiterea cererii. Legea instituie prezumţia dobândirii ilicite a bunurilor proprietate privată pentru aceste categorii de persoane şi creează totodată premisele abuzului de drept, manifestat sub forma introducerii discreţionare a unor astfel de cereri în instanţă. De asemenea, arată că prin efectul dispoziţiilor criticate "se instituie anumite discriminări în sensul că se instituie prezumţia de culpă a persoanei care a avut calitatea de administrator în cadrul societăţii".

Tribunalul Vâlcea - Secţia comercială şi contencios administrativ fiscal apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.

Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze prezenta excepţie.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 138 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 359 din 21 aprilie 2006. Ulterior sesizării, aceste prevederi au fost modificate şi completate prin Legea nr. 169 din 14 iulie 2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 505 din 21 iulie 2010, astfel că în prezent acestea au următorul cuprins:

–Art.138: "(1) În cazul în care în raportul întocmit în conformitate cu dispoziţiile art. 59 alin. (1) sunt identificate persoane cărora le-ar fi imputabilă apariţia stării de insolvenţă a debitorului, la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului, judecătorul sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvenţă, să fie suportată de membrii organelor de conducere şi/sau supraveghere din cadrul societăţii, precum şi de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvenţă a debitorului, prin una dintre următoarele fapte:

a)au folosit bunurile sau creditele persoanei juridice în folosul propriu sau în cel al unei alte persoane;

b)au făcut acte de comerţ în interes personal, sub acoperirea persoanei juridice;

c)au dispus, în interes personal, continuarea unei activităţi care ducea, în mod vădit, persoana juridică la încetarea de plăţi;

d)au ţinut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ţinut contabilitatea în conformitate cu legea;

e)au deturnat sau au ascuns o parte din activul persoanei juridice ori au mărit în mod fictiv pasivul acesteia;

f)au folosit mijloace ruinătoare pentru a procura persoanei juridice fonduri, în scopul întârzierii încetării de plăţi;

g)în luna precedentă încetării plăţilor, au plătit sau au dispus să se plătească cu preferinţă unui creditor, în dauna celorlalţi creditori.

(1^1)În cazul plăţilor prevăzute la alin. (1) lit. g), răspunderea reprezentantului legal al persoanei juridice nu va putea fi angajată dacă acestea au fost efectuate, cu bună-credinţă, în executarea unui acord cu creditorii, încheiat ca urmare a unor negocieri extrajudiciare pentru restructurarea datoriilor sale, sub rezerva ca acordul să fi fost de natură a conduce, în mod rezonabil, la redresarea financiară a debitorului şi să nu fi avut ca scop prejudicierea şi/sau discriminarea unor creditori. În raportul întocmit în conformitate cu dispoziţiile art. 59 alin. (1), administratorul judiciar/lichidatorul va preciza dacă plăţile prevăzute la alin. (1) lit. g) au fost efectuate în executarea unui astfel de acord. Prevederile mai sus menţionate se vor aplica şi în cazul în care acordul se realizează în cadrul procedurii prevăzute de Legea nr. 381/2009.

(2)Aplicarea dispoziţiilor alin. (1) nu înlătură aplicarea legii penale pentru faptele care constituie infracţiuni.

(3)Dacă administratorul judiciar ori, după caz, lichidatorul nu a indicat persoanele culpabile de starea de insolvenţă a debitorului şi/sau a hotărât că nu este cazul să introducă acţiunea prevăzută la alin. (1), aceasta poate fi introdusă de preşedintele comitetului creditorilor în urma hotărârii adunării creditorilor ori, dacă nu s-a constituit comitetul creditorilor, de un creditor desemnat de adunarea creditorilor. De asemenea, poate introduce această acţiune, în aceleaşi condiţii, creditorul care deţine mai mult de 50% din valoarea creanţelor înscrise la masa credală.

(4)În caz de pluralitate, răspunderea persoanelor prevăzute la alin. (1) este solidară, cu condiţia ca apariţia stării de insolvenţă să fie contemporană sau anterioară perioadei de timp în care şi-au exercitat mandatul ori în care au deţinut poziţia care ar fi putut cauza insolvenţă. Persoanele în cauză se pot apăra de solidaritate dacă, în organele colegiale de conducere ale persoanei juridice, s-au opus la actele ori faptele care au cauzat insolvenţă sau au lipsit de la luarea deciziilor care au cauzat insolvenţă şi au făcut să se consemneze, ulterior luării deciziei, opoziţia lor la aceste decizii.

(5)Cererea introdusă în temeiul alin. (1) sau, după caz, alin. (3) se va judeca separat, formându-se un dosar care va purta acelaşi număr cu dosarul de fond şi căruia i se va adăuga cuvântul lt; lt;bis gt; gt;.

(6)În cazul în care s-a pronunţat o hotărâre de respingere a acţiunii introduse în temeiul alin. (1) sau, după caz, alin. (3), administratorul judiciar/lichidatorul care nu intenţionează să formuleze recurs împotriva acesteia va notifica creditorii asupra intenţiei sale. În cazul în care adunarea generală sau creditorul care deţine mai mult de jumătate din valoarea tuturor creanţelor decide că se impune introducerea recursului, administratorul judiciar trebuie să formuleze calea de atac, potrivit legii."

În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 16 alin. (1) privind egalitatea cetăţenilor în faţa legii, art. 21 privind accesul liber la justiţie, art. 40 referitor la dreptul de asociere, art. 44 privind dreptul de proprietate privată şi ale art. 45 privind libertatea economică.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că prevederile art. 138 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei au mai fost supuse controlului de constituţionalitate pentru critici de neconstituţionalitate similare. De exemplu, prin Decizia nr. 358 din 25 martie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 330 din 19 mai 2010, Curtea Constituţională a constatat că aceste prevederi de lege sunt constituţionale.

În considerentele acestei decizii s-a reţinut că prevederile art. 138 din Legea nr. 85/2006 nu instituie prezumţia de culpă a persoanei a cărei răspundere se solicită a fi stabilită, ci prevăd în concret natura faptelor păgubitoare pentru societatea comercială debitoare, fapte care au contribuit la ajungerea acesteia în stare de insolvenţă şi care pot antrena răspunderea unor persoane din organele sale de conducere. Stabilirea existenţei unor asemenea fapte şi a măsurii în care ele au contribuit la ajungerea în stare de insolvenţă a societăţii comerciale debitoare se face cu respectarea tuturor normelor procedurale aplicabile şi în dreptul comun, pe baza unui probatoriu complet şi pertinent. În cadrul acestui proces, persoana a cărei responsabilitate se cere a fi stabilită poate exercita fără nicio îngrădire dreptul la apărare, precum şi căile legale de atac.

De asemenea, s-a mai reţinut că, deşi membrii organelor de supraveghere sau de conducere din cadrul societăţii, precum şi persoanele care au cauzat starea de insolvenţă a societăţii debitoare suferă o îngrădire în exercitarea atributelor dreptului lor de proprietate, având în vedere că pe această cale se asigură acoperirea pasivului debitorului insolvent şi valorificarea drepturilor creditorilor şi întrucât, potrivit art. 44 alin. (1) teza întâi din Constituţie, stabilirea conţinutului şi a limitelor dreptului de proprietate constituie atributul exclusiv al legiuitorului, reglementarea legală, în sine, nu relevă nicio contradicţie cu textele constituţionale de referinţă.

Soluţia pronunţată de Curtea Constituţională prin decizia menţionată, precum şi considerentele care au stat la baza ei îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă, întrucât nu se invocă elemente noi, de natură a schimba această jurisprudenţă.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 138 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, excepţie ridicată de Nicolae Minea în Dosarul nr. 815/90/2009 al Tribunalului Vâlcea - Secţia comercială şi contencios administrativ fiscal.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 12 aprilie 2011.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Ioniţa Cochinţu