Decizie nr. 1.247 din 7 octombrie 2010

Augustin Zegrean - preşedinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Patricia Marilena Ionea - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 264-268 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, excepţie ridicată de Societatea Comercială "Selena România" - S.R.L. din comuna Glina, judeţul Ilfov, în Dosarul nr. 3.030/99/2009 al Curţii de Apel Iaşi - Secţia litigii de muncă şi asigurări sociale.

La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 23 februarie 2010, pronunţată în Dosarul nr. 3.030/99/2009, Curtea de Apel Iaşi - Secţia litigii de muncă şi asigurări sociale a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 264-268 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii. Excepţia a fost ridicată de Societatea Comercială "Selena România" - S.R.L. din comuna Glina, judeţul Ilfov, cu prilejul soluţionării unui litigiu de muncă.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine, în esenţă, că regimul extrem de restrictiv prevăzut pentru încetarea raporturilor de muncă, ca şi procedura de luare a măsurilor disciplinare, însoţite de răsturnarea sarcinii probei, lezează libertatea economică a angajatorului şi provoacă un dezechilibru în ceea ce priveşte poziţia şi drepturile părţilor din litigiu, în favoarea salariatului. De asemenea, arată că textele de lege criticate stabilesc obligaţia judecătorului de a analiza respectarea condiţiilor prevăzute de lege cu privire la aplicarea sancţiunilor. Însă, acestea fiind prestabilite de textele de lege, nici angajatorul, nici instanţa nu pot aplica sancţiunea pe care o consideră necesară. Prin urmare, "este înlăturată obligaţia instanţei de judecată de a fi imparţială faţă de părţile din litigiu şi de a soluţiona cauza doar în temeiul prevederilor legale şi al intimei convingeri formate ca urmare a dezbaterii cauzei."

Curtea de Apel Iaşi - Secţia litigii de muncă şi asigurări sociale consideră că textele de lege criticate nu contravin dispoziţiilor constituţionale invocate de autorul excepţiei.

În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele de vedere solicitate cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 264-268 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 72 din 5 februarie 2003, cu modificările şi completările ulterioare, dispoziţii potrivit cărora:

–Art. 264: "(1) Sancţiunile disciplinare pe care le poate aplica angajatorul în cazul în care salariatul săvârşeşte o abatere disciplinară sunt:

a)avertismentul scris;

b)suspendarea contractului individual de muncă pentru o perioadă ce nu poate depăşi 10 zile lucrătoare;

c)retrogradarea din funcţie, cu acordarea salariului corespunzător funcţiei în care s-a dispus retrogradarea, pentru o durată ce nu poate depăşi 60 de zile;

d)reducerea salariului de bază pe o durată de 1-3 luni cu 5-10 %;

e)reducerea salariului de bază şi/sau, după caz, şi a indemnizaţiei de conducere pe o perioadă de 1-3 luni cu 5-10 %;

f)desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă.

(2)În cazul în care, prin statute profesionale aprobate prin lege specială, se stabileşte un alt regim sancţionator, va fi aplicat acesta.";

–Art. 265: "(1) Amenzile disciplinare sunt interzise.

(2)Pentru aceeaşi abatere disciplinară se poate aplica numai o singură sancţiune.";

–Art. 266: "Angajatorul stabileşte sancţiunea disciplinară aplicabilă în raport cu gravitatea abaterii disciplinare săvârşite de salariat, avându-se în vedere următoarele:

a)împrejurările în care fapta a fost săvârşită;

b)gradul de vinovăţie a salariatului;

c)consecinţele abaterii disciplinare;

d)comportarea generală în serviciu a salariatului;

e)eventualele sancţiuni disciplinare suferite anterior de către acesta.";

–Art. 267: "(1) Sub sancţiunea nulităţii absolute, nici o măsură, cu excepţia celei prevăzute la art. 264 alin. (1) lit. a), nu poate fi dispusă mai înainte de efectuarea unei cercetări disciplinare prealabile.

(2)În vederea desfăşurării cercetării disciplinare prealabile, salariatul va fi convocat în scris de persoana împuternicită de către angajator să realizeze cercetarea, precizându-se obiectul, data, ora şi locul întrevederii.

(3)Neprezentarea salariatului la convocarea făcută în condiţiile prevăzute la alin. (2) fără un motiv obiectiv dă dreptul angajatorului să dispună sancţionarea, fără efectuarea cercetării disciplinare prealabile.

(4)În cursul cercetării disciplinare prealabile salariatul are dreptul să formuleze şi să susţină toate apărările în favoarea sa şi să ofere persoanei împuternicite să realizeze cercetarea toate probele şi motivaţiile pe care le consideră necesare, precum şi dreptul să fie asistat, la cererea sa, de către un reprezentant al sindicatului al cărui membru este.";

–Art. 268: "(1) Angajatorul dispune aplicarea sancţiunii disciplinare printr-o decizie emisă în formă scrisă, în termen de 30 de zile calendaristice de la data luării la cunoştinţă despre săvârşirea abaterii disciplinare, dar nu mai târziu de 6 luni de la data săvârşirii faptei.

(2)Sub sancţiunea nulităţii absolute, în decizie se cuprind în mod obligatoriu:

a)descrierea faptei care constituie abatere disciplinară;

b)precizarea prevederilor din statutul de personal, regulamentul intern sau contractul colectiv de muncă aplicabil, care au fost încălcate de salariat;

c)motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de salariat în timpul cercetării disciplinare prealabile sau motivele pentru care, în condiţiile prevăzute la art. 267 alin. (3), nu a fost efectuată cercetarea;

d)temeiul de drept în baza căruia sancţiunea disciplinară se aplică;

e)termenul în care sancţiunea poate fi contestată;

f)instanţa competentă la care sancţiunea poate fi contestată.

(3)Decizia de sancţionare se comunică salariatului în cel mult 5 zile calendaristice de la data emiterii şi produce efecte de la data comunicării.

(4)Comunicarea se predă personal salariatului, cu semnătură de primire, ori, în caz de refuz al primirii, prin scrisoare recomandată, la domiciliul sau reşedinţa comunicată de acesta.

(5)Decizia de sancţionare poate fi contestată de salariat la instanţele judecătoreşti competente în termen de 30 de zile calendaristice de la data comunicării."

Autorul excepţiei consideră că textele de lege criticate sunt contrare următoarelor dispoziţii din Constituţie: art. 16 referitor la egalitatea în drepturi, art. 21 privitor la accesul liber la justiţie şi dreptul la un proces echitabil, art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi şi art. 124 privitor la înfăptuirea justiţiei. De asemenea, consideră că sunt încălcate şi prevederile art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că aspectele puse în discuţie de autorul excepţiei au mai constituit obiect al controlului de constituţionalitate. Astfel, prin Decizia nr. 58 din 16 ianuarie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 117 din 16 februarie 2007, Curtea arăta că "raportul juridic de muncă se naşte pe baza contractului individual de muncă negociat între angajator şi salariat, liber consimţit de ambele părţi. Dispoziţiile legale supuse controlului de constituţionalitate reglementează condiţiile şi procedura în care angajatorul poate dispune unilateral sancţionarea eventualelor abateri disciplinare săvârşite de salariaţi. Aceste dispoziţii au menirea şi sunt necesare atât pentru asigurarea stabilităţii raporturilor de muncă, cu respectarea deopotrivă a drepturilor şi a intereselor legitime ale părţilor raportului juridic de muncă, cât şi pentru protecţia salariaţilor faţă de eventualele măsuri abuzive ori nejustificate ce ar putea fi dispuse de angajator.

Astfel, [...] niciuna dintre normele juridice criticate nu este de natură să îngrădească dreptul oricărei părţi la un proces echitabil, în situaţia în care se iveşte un litigiu supus soluţionării instanţei judecătoreşti. Din contră, aceste texte de lege servesc la rezolvarea cu celeritate, într-un termen rezonabil, a unor asemenea litigii. Sarcina probei impusă angajatorului este determinată de poziţia mai puternică a acestuia faţă de cea a salariatului, de situaţia obiectivă rezultată din deţinerea de angajator a documentelor şi a datelor necesare elucidării cauzei.

De asemenea, [...] accesul liber la o activitate economică şi libera iniţiativă, consacrate de art. 45 din Constituţie, nu conferă drepturi şi puteri discreţionare angajatorului în raporturile sale cu salariaţii. Aceste drepturi pot fi exercitate numai în condiţiile legii."

Curtea constată că aceste considerente răspund criticilor formulate în prezenta cauză.

În ceea ce priveşte susţinerea potrivit căreia textele de lege ar împiedica instanţa de judecată să judece cauza în mod imparţial, Curtea reţine că stabilirea unor condiţii de formă, precum şi a unor reglementări detaliate în ceea ce priveşte sancţionarea salariaţilor nu împiedică părţile să administreze în faţa instanţei de judecată probele necesare pentru a dovedi elementele de fapt care fac temeinică sau nu decizia de sancţionare şi nici nu constituie un obstacol pentru instanţă în a cerceta aceste probe şi a se pronunţa în funcţie de ele.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 264-268 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, excepţie ridicată de Societatea Comercială "Selena România" - S.R.L. din comuna Glina, judeţul Ilfov, în Dosarul nr. 3.030/99/2009 al Curţii de Apel Iaşi - Secţia litigii de muncă şi asigurări sociale.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 7 octombrie 2010.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Patricia Marilena Ionea