Decizia nr. 404 din 4 iulie 2023

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Nicoleta-Ecaterina Eucarie.

1.Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 192 alin. (2) din Codul penal, excepție ridicată de Marius Alexandru Iloaie în Dosarul nr. 52/265/2016 al Curții de Apel Cluj - Secția penală și de minori și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 340D/2019.2. La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de înștiințare este legal îndeplinită.

3.Președintele Curții dispune să se facă apelul și în Dosarul nr. 912D/2019, având ca obiect excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 192 alin. (2) din Codul penal, excepție ridicată de Leontina Ioana Domnița în Dosarul nr. 2.108/211/2016 al Curții de Apel Cluj - Secția penală și de minori.

4.La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de înștiințare este legal îndeplinită.

5.Președintele Curții dispune să se facă apelul și în Dosarul nr. 2.381D/2019, care are ca obiect excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 192 alin. (2) din Codul penal, excepție ridicată de Levente Varga în Dosarul nr. 2.108/211/2016 al Curții de Apel Cluj - Secția penală și de minori.

6.La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de înștiințare este legal îndeplinită.

7.Curtea, având în vedere că excepțiile de neconstituționalitate ridicate în dosarele nr. 340D/2019, nr. 912D/2019 și nr. 2.381D/2019 au obiect identic, pune în discuție, din oficiu, problema conexării cauzelor.

8.Reprezentantul Ministerului Public apreciază că sunt întrunite condițiile pentru conexarea dosarelor.

9.Curtea, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, dispune conexarea dosarelor nr. 912D/2019 și nr. 2.381D/2019 la Dosarul nr. 340D/2019, care a fost primul înregistrat.

10.Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate, invocând, în acest sens, jurisprudența în materie a Curții Constituționale, și anume Decizia nr. 499 din 17 iulie 2018.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarelor, reține următoarele:

11.Prin încheierile din 6 februarie 2019, din 3 aprilie 2019 și din 17 aprilie 2019, pronunțate - prima - în Dosarul nr. 52/265/2016 și celelalte două - în Dosarul nr. 2.108/211/2016, Curtea de Apel Cluj - Secția penală și de minori a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 192 alin. (2) din Codul penal. Excepția a fost ridicată de Marius Alexandru Iloaie, de Leontina Ioana Domnița și de Levente Varga în cauze având ca obiect trimiterea în judecată a inculpaților pentru săvârșirea unor infracțiuni de ucidere din culpă, prevăzute de dispozițiile art. 178 alin. 2 din Codul penal din 1969, cu aplicarea prevederilor art. 5 din noul Cod penal.

12.În motivarea excepției de neconstituționalitate autorii acesteia susțin, în esență, că dispozițiile de lege criticate încalcă principiul statului de drept în componenta sa referitoare la garantarea drepturilor cetățenilor, principiul separației și echilibrului puterilor, principiul legalității, dreptul la un proces echitabil și principiul legalității incriminării și a pedepsei, întrucât nu răspund exigențelor privind claritatea și previzibilitatea legii penale. Arată că textele de lege criticate sunt extrem de generale, făcând trimitere in abstracto la „dispoziții legale“ și „măsuri de prevedere“. Autorii excepției susțin că nu se poate deduce, pe de o parte, dacă sunt vizate dispozițiile cuprinse numai în acte normative primare (legi și ordonanțe) sau cele cuprinse în orice act normativ, iar, pe de altă parte, în ce acte normative ar trebui să se regăsească măsurile de prevedere pentru a se putea constata o eventuală nerespectare a lor. Invocă, în acest sens, considerentele deciziilor Curții Constituționale nr. 405 din 15 iunie 2016 și nr. 392 din 6 iunie 2017. Autorul excepției Marius Alexandru Iloaie arată că, în calitate de inculpat, i se impută că a desfășurat activitatea de a conduce un vehicul pe drumurile publice fără a respecta prevederile art. 49 alin. (1) și ale art. 100 alin. (1) pct. 10 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice și nici pe cele ale art. 123 lit. a) din regulamentul de aplicare a acestei ordonanțe de urgență, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1.391/2006. Astfel, inculpatului i se impută, în concret, că a desfășurat activitatea de a conduce un vehicul pe drumurile publice fără a respecta dispozițiile unui regulament adoptat prin hotărâre a Guvernului, act normativ cu forță juridică inferioară legii. De asemenea, autorii excepției Leontina Ioana Domnița și Levente Varga menționează că, în calitate de inculpați, li se impută nerespectarea unor prevederi cuprinse în hotărâri ale Guvernului, în ordine, în instrucțiuni și planuri proprii de securitate a muncii, întrucât nu au dotat muncitorii cu echipamente individuale de protecție și nu s-au asigurat că victima are aviz de lucru la înălțime.

13.Curtea de Apel Cluj - Secția penală și de minori apreciază că excepția de neconstituționalitate este întemeiată.

14.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

15.Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierile de sesizare, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

16.Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

17.Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie, potrivit încheierilor de sesizare, dispozițiile art. 192 alin. (2) din Codul penal. Din notele scrise ale autorilor excepției, depuse în motivarea criticii, reiese că aceasta privește, în realitate, dispozițiile art. 178 alin. 2 din Codul penal din 1969 și ale art. 192 alin. (2) fraza întâi din Codul penal. Deși Codul penal din 1969 a fost abrogat prin prevederile art. 250 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 757 din 12 noiembrie 2012, dispozițiile art. 178 alin. 2 din Codul penal anterior produc efecte juridice în cauza în care a fost ridicată prezenta excepție de neconstituționalitate, sub aspectul alegerii legii penale mai favorabile. Ca atare, în acord cu jurisprudența sa, potrivit căreia sunt supuse controlului de constituționalitate și legile sau ordonanțele ori dispozițiile din legi sau din ordonanțe ale căror efecte juridice continuă să se producă și după ieșirea lor din vigoare (Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011), Curtea se va pronunța și asupra prevederilor art. 178 alin. 2 din Codul penal din 1969. Prin urmare, Curtea se va pronunța asupra dispozițiilor art. 178 alin. 2 din Codul penal din 1969 și ale art. 192 alin. (2) fraza întâi din Codul penal, care au următorul cuprins:

–Art. 178 alin. 2 din Codul penal din 1969: „Uciderea din culpă ca urmare a nerespectării dispozițiilor legale ori a măsurilor de prevedere pentru exercițiul unei profesii sau meserii, ori pentru efectuarea unei anume activități, se pedepsește cu închisoare de la 2 la 7 ani.“;

–Art. 192 alin. (2) fraza întâi din Codul penal: „(2) Uciderea din culpă ca urmare a nerespectării dispozițiilor legale ori a măsurilor de prevedere pentru exercițiul unei profesii sau meserii ori pentru efectuarea unei anumite activități se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani.“18. În susținerea neconstituționalității dispozițiilor de lege criticate, autorii excepției invocă încălcarea prevederilor constituționale ale art. 1 alin. (3) referitor la statul de drept în componenta sa privind garantarea drepturilor cetățenilor, ale art. 1 alin. (4) referitor la principiul separației și echilibrului puterilor, ale art. 1 alin. (5) care consacră principiul legalității, ale art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil, precum și a prevederilor art. 6 referitor la dreptul la un proces echitabil și ale art. 7 privind legalitatea incriminării și a pedepsei din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

19.Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că dispozițiile art. 178 alin. 2 din Codul penal din 1969 și ale art. 192 alin. (2) fraza întâi din Codul penal au mai fost supuse controlului de constituționalitate prin raportare la aceleași prevederi din Constituție și din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale - invocate și în prezenta cauză - și față de critici similare.

20.Astfel, prin Decizia nr. 499 din 17 iulie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 966 din 15 noiembrie 2018, și Decizia nr. 204 din 7 aprilie 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 821 din 19 august 2022, Curtea a respins, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 178 alin. 2 din Codul penal din 1969 și, respectiv, ale art. 192 alin. (2) fraza întâi din Codul penal.

21.Prin Decizia nr. 499 din 17 iulie 2018, mai sus menționată, paragrafele 15-21, Curtea a reținut că uciderea din culpă prevăzută de art. 192 din Codul penal are corespondent în incriminarea cu aceeași denumire marginală din art. 178 din Codul penal din 1969. Uciderea din culpă este o formă a omorului, cu deosebirea că diferă poziția psihică a autorului faptei, în sensul că, în loc de intenție, fapta este comisă din culpă - fie culpă simplă, fie culpă cu prevedere. Pericolul social al unei fapte săvârșite din culpă este întotdeauna mai redus decât acela al unei fapte similare săvârșite cu intenție, această evaluare diferențiată fiind valabilă și în cazul omuciderii. Deși uciderea din culpă prezintă, în mod evident, un grad de pericol social mai redus decât omuciderea săvârșită cu intenție, posibilitatea săvârșirii respectivei fapte din culpă constituie o gravă amenințare pentru viața oamenilor și pentru securitatea relațiilor sociale. Astfel, legiuitorul, incriminând uciderea din culpă, a urmărit crearea unei acțiuni inhibitoare pentru conștiința oamenilor, de natură să îi oblige la cântărire, la chibzuire atunci când efectuează acte ce ar putea provoca moartea unui om. Legea penală asigură, în acest mod, ocrotirea membrilor societății, ocrotire care, în prezent, capătă o importanță din ce în ce mai mare, având în vedere că activitățile în cadrul cărora se pot săvârși, din culpă, fapte cauzatoare de moarte sporesc numeric în același ritm cu progresul tehnic. Asemenea fapte sunt destul de frecvente și prezintă un pericol social evident - chiar dacă acesta este mai redus decât în cazul omorului intenționat -, punând în pericol viața oamenilor ca urmare a neatenției sau ușurinței în folosirea mijloacelor susceptibile să producă moartea. Întrucât legea penală nu distinge între diferitele grade de culpă, cea mai ușoară dintre ele atrage răspunderea penală a autorului faptei, urmând ca la individualizarea pedepsei să se țină cont de gravitatea culpei.

22.De asemenea, prin Decizia nr. 499 din 17 iulie 2018, citată anterior, Curtea a reținut că modalitatea agravată a acestei infracțiuni reglementate de dispozițiile art. 192 alin. (2) fraza întâi din Codul penal este formulată în sensul că uciderea din culpă ca urmare a nerespectării dispozițiilor legale ori a măsurilor de prevedere pentru exercițiul unei profesii sau meserii ori pentru efectuarea unei anumite activități se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani. Alineatul 2 al art. 178 din Codul penal din 1969 prevedea aceeași pedeapsă pentru uciderea din culpă ca urmare a nerespectării dispozițiilor legale ori a măsurilor de prevedere pentru exercițiul unei profesii sau meserii ori pentru efectuarea unei anume activități, conținutul normelor de incriminare din cele două legi penale succesive fiind, practic, identic. Potrivit textului art. 192 alin. (2) fraza a doua din Codul penal, atunci când încălcarea dispozițiilor legale ori a măsurilor de prevedere constituie prin ea însăși o infracțiune, se aplică regulile privind concursul de infracțiuni. Această soluție a fost adoptată de practica judiciară și în condițiile reglementării anterioare, chiar dacă nu era prevăzută în mod expres de dispozițiile art. 178 din Codul penal din 1969.

23.În continuare, Curtea a constatat că, în modalitatea normativă agravată prevăzută de dispozițiile art. 178 alin. 2 din Codul penal din 1969 și, respectiv, de cele ale art. 192 alin. (2) fraza întâi din Codul penal, uciderea din culpă este caracterizată prin cauza care a condus la atitudinea vinovată a autorului faptei, și anume nerespectarea dispozițiilor legale ori a măsurilor de prevedere pentru exercițiul unei profesii sau meserii ori pentru efectuarea unei anumite activități. Această agravantă privește deci caracterul profesional al conduitei periculoase a făptuitorului. Existența acestei forme agravate a infracțiunii de ucidere din culpă necesită îndeplinirea următoarelor cerințe cumulative: autorul faptei să fie un profesionist (inginer, medic, farmacist, chimist, arhitect etc.) sau un meseriaș (mecanic, instalator, zidar, tâmplar etc.) ori să efectueze o anumită activitate (conducător de vehicul, vânător etc.); pentru exercițiul respectivei profesii sau meserii ori pentru efectuarea respectivei activități să existe dispoziții legale sau măsuri de prevedere; fapta să fie urmarea nerespectării acelor dispoziții legale sau măsuri de prevedere.

24.Totodată, Curtea a observat că textele de lege criticate se referă la caracterul activității în legătură cu care este săvârșită fapta, iar nu la îndeletnicirea ca atare a făptuitorului. Astfel, profesionistul sau meseriașul care nu săvârșește fapta în exercițiul profesiei sau al meseriei proprii ori în exercițiul altei profesii sau meserii răspunde pentru varianta simplă a infracțiunii, în schimb cel care nu are nicio profesie sau meserie, dar se manifestă într-un sector de activitate specific și, din ușurință sau neprevedere, ucide o persoană, răspunde pentru varianta agravată analizată.

25.Tot prin decizia precitată, Curtea a constatat că sfera culpei profesionale cuprinde orice domeniu de activitate în care se implică o persoană și care este caracterizat prin anumite cunoștințe. Dispozițiile legale și măsurile de prevedere care guvernează un domeniu de activitate sau altul permit identificarea situațiilor în care exercițiul unor profesii sau al unor meserii ori efectuarea unor anumite activități poate cauza moartea unor persoane, atrăgând astfel atenția celor care le efectuează să lucreze cu toată prudența.

26.Astfel, Curtea a reținut că, prin instituirea acestei agravante, legiuitorul a urmărit să îi determine să fie prudenți pe cei care exercită profesii sau meserii ori desfășoară anumite activități pentru care există dispoziții legale sau măsuri de prevedere tocmai în considerarea faptului că orice neatenție în exercitarea, respectiv efectuarea acestora poate avea consecințe grave, constând chiar în pierderea vieții uneia sau mai multor persoane. În considerarea unor asemenea atitudini de lipsă de atenție față de viața celor din jur, legiuitorul - preocupat să ocrotească viața persoanei - îi obligă pe destinatarii textului de lege criticat să manifeste atenție, chibzuință în relațiile sociale, ori de câte ori exercită profesii sau meserii ori desfășoară anumite activități care ar putea provoca moartea unei persoane.

27.Prin Decizia nr. 499 din 17 iulie 2018, Curtea a observat că, în practică, uciderea din culpă în această modalitate agravată este mai frecventă în domeniul medical, în cel al circulației pe drumurile publice și în cel al construcțiilor, iar persoanele care exercită profesii sau meserii ori efectuează anumite activități în aceste domenii au calitatea de profesioniști, fiind persoane avizate și diligente, care au reprezentarea efectelor și a riscurilor pe care le implică respectiva profesie.

28.Cu referire specială la activitatea de conducere pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere, prin Decizia nr. 204 din 7 aprilie 2022, mai sus menționată, paragrafele 17 și 18, Curtea a subliniat că domeniul circulației pe drumurile publice beneficiază de un amplu cadru legal, guvernat, pe de o parte, de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 și, pe de altă parte, de capitolul II „Infracțiuni contra siguranței circulației pe drumurile publice“ din titlul VII „Infracțiuni contra siguranței publice“ al părții speciale a Codului penal. Astfel, Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 reglementează circulația pe drumurile publice a vehiculelor, a pietonilor și a celorlalte categorii de participanți la trafic, drepturile, obligațiile și răspunderile care revin persoanelor fizice și juridice, precum și atribuțiile unor autorități ale administrației publice, instituții și organizații. Potrivit art. 1 alin. (2) din ordonanța de urgență menționată, dispozițiile acesteia „au ca scop asigurarea desfășurării fluente și în siguranță a circulației pe drumurile publice, precum și ocrotirea vieții, integrității corporale și a sănătății persoanelor participante la trafic sau aflate în zona drumului public, protecția drepturilor și intereselor legitime ale persoanelor respective, a proprietății publice și private, cât și a mediului“. Referitor la persoanele care conduc pe drumurile publice un vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere, Curtea a reținut, în jurisprudența sa, că acestea desfășoară o activitate cu risc permis, scop în care sunt supuse unor forme de școlarizare, așa încât este vorba de persoane avizate și diligente, care, pe durata deținerii permisului de conducere, au obligația de a rămâne la curent cu normele legale în materie (Decizia nr. 154 din 24 martie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 450 din 16 iunie 2016, paragraful 18, Decizia nr. 140 din 14 martie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 553 din 13 iulie 2017, paragraful 17, Decizia nr. 340 din 11 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 696 din 29 august 2017, paragraful 19, și Decizia nr. 86 din 16 februarie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 501 din 13 mai 2021, paragraful 17).

29.Având în vedere cele arătate mai sus, prin Decizia nr. 499 din 17 iulie 2018, paragrafele 23 și 24, și Decizia nr. 204 din 7 aprilie 2022, paragraful 20, Curtea a constatat că, prin natura ei, varianta agravată a infracțiunii de ucidere din culpă, prevăzută de dispozițiile art. 178 alin. 2 din Codul penal din 1969 și, respectiv, de cele ale art. 192 alin. (2) fraza întâi din noul Cod penal, nu permite o enumerare exhaustivă a măsurilor de prevedere - pentru exercițiul unei profesii sau meserii ori pentru efectuarea unei anumite activități - a căror nerespectare este susceptibilă să provoace moartea unei persoane, interpretarea fiind realizată de organele judiciare. Principiul legalității, consacrat de prevederile art. 1 alin. (5) din Constituție, impune legiuitorului să legifereze prin texte suficient de clare și precise pentru a fi aplicate, în scopul asigurării posibilității persoanelor interesate de a se conforma prescripției legale, fără a pretinde însă recurgerea la liste exhaustive, întrucât tehnica de reglementare vizează, în principal, categorii și formule generale. Apreciind că dispozițiile art. 178 alin. 2 din Codul penal din 1969 și ale art. 192 alin. (2) fraza întâi din noul Cod penal au o formulare clară și previzibilă, inclusiv pentru persoanele care nu dispun de pregătire juridică, Curtea a constatat că dispozițiile de lege criticate nu încalcă cerințele de claritate și previzibilitate a legii impuse de prevederile constituționale ale art. 1 alin. (5) privind principiul respectării legilor și, respectiv, de prevederile art. 7 referitor la legalitatea incriminării și a pedepsei din Convenție.

30.Totodată, prin Decizia nr. 499 din 17 iulie 2018, paragrafele 25-27, și Decizia nr. 204 din 7 aprilie 2022, paragrafele 21 și 22, Curtea a amintit și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului referitoare la prevederile art. 7 paragraful 1 din Convenție, potrivit căreia principiul legalității incriminării și pedepsei (nullum crimen, nulla poena sine lege) - pe lângă interzicerea, în mod special, a extinderii conținutului infracțiunilor existente asupra unor fapte care, anterior, nu constituiau infracțiuni - instituie și cerința ca legea penală să nu fie interpretată și aplicată extensiv în defavoarea acuzatului, de exemplu, prin analogie. Așadar, legea penală trebuie să definească în mod clar infracțiunile și pedepsele aplicabile, această cerință fiind îndeplinită atunci când un justițiabil are posibilitatea de a cunoaște, din însuși textul normei juridice pertinente, la nevoie cu ajutorul interpretării acesteia de către instanțe și în urma obținerii unei asistențe judiciare adecvate, care sunt actele și omisiunile ce pot angaja răspunderea sa penală și care este pedeapsa pe care o riscă în temeiul acestora. Astfel, printr-o bogată jurisprudență, Curtea de la Strasbourg a statuat că noțiunea de „drept“ folosită la art. 7 corespunde celei de „lege“ care apare în alte articole din Convenție și înglobează atât prevederile legale, cât și practica judiciară, presupunând cerințe calitative, îndeosebi cele ale accesibilității și previzibilității [Hotărârea din 15 noiembrie 1996, pronunțată în Cauza Cantoni împotriva Franței, paragraful 29, Hotărârea din 22 iunie 2000, pronunțată în Cauza Coëme și alții împotriva Belgiei, paragraful 145, Hotărârea din 7 februarie 2002, pronunțată în Cauza E.K. împotriva Turciei, paragraful 51, Hotărârea din 29 martie 2006, pronunțată în Cauza Achour împotriva Franței, paragrafele 41 și 42, Hotărârea din 24 mai 2007, pronunțată în Cauza Dragotoniu și Militaru-Pidhorni împotriva României, paragrafele 33 și 34, Hotărârea din 12 februarie 2008, pronunțată în Cauza Kafkaris împotriva Ciprului, paragraful 140, Hotărârea din 20 ianuarie 2009, pronunțată în Cauza Sud Fondi srl și alții împotriva Italiei, paragrafele 107 și 108, Hotărârea din 17 septembrie 2009, pronunțată în Cauza Scoppola împotriva Italiei (nr. 2), paragrafele 93, 94 și 99, Hotărârea din 21 octombrie 2013, pronunțată în Cauza Del Rio Prada împotriva Spaniei, paragrafele 78, 79 și 91].

31.De asemenea, Curtea de la Strasbourg a reținut că semnificația noțiunii de previzibilitate depinde într-o mare măsură de conținutul textului despre care este vorba și de domeniul pe care îl acoperă, precum și de numărul și de calitatea destinatarilor săi. Principiul previzibilității legii nu se opune ideii ca persoana în cauză să fie determinată să recurgă la îndrumări clarificatoare pentru a putea evalua, într-o măsură rezonabilă în circumstanțele cauzei, consecințele ce ar putea rezulta dintr-o anumită faptă. Este, în special, cazul profesioniștilor, care sunt obligați să dea dovadă de o mare prudență în exercitarea profesiei lor, motiv pentru care se așteaptă din partea lor să acorde o atenție specială evaluării riscurilor pe care aceasta le prezintă (cauzele Cantoni, paragraful 35, Dragotoniu și Militaru-Pidhorni împotriva României, paragraful 35, Sud Fondi srl și alții împotriva Italiei, paragraful 109). Având în vedere principiul aplicabilității generale a legilor, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat că formularea acestora nu poate prezenta o precizie absolută. Una dintre tehnicile standard de reglementare constă în recurgerea mai degrabă la categorii generale decât la liste exhaustive. Astfel, numeroase legi folosesc, prin forța lucrurilor, formule mai mult sau mai puțin vagi, a căror interpretare și aplicare depind de practică. Oricât de clar ar fi redactată o normă juridică, în orice sistem de drept, există un element inevitabil de interpretare judiciară, inclusiv într-o normă de drept penal. Nevoia de elucidare a punctelor neclare și de adaptare la circumstanțele schimbătoare va exista întotdeauna. Deși certitudinea este extrem de dezirabilă, aceasta ar putea antrena o rigiditate excesivă, or, legea trebuie să fie capabilă să se adapteze schimbărilor de situație. Rolul decizional conferit instanțelor urmărește tocmai înlăturarea dubiilor ce persistă cu ocazia interpretării normelor, dezvoltarea progresivă a dreptului penal prin intermediul jurisprudenței ca izvor de drept fiind o componentă necesară și bine înrădăcinată în tradiția legală a statelor membre. Prin urmare, Curtea de la Strasbourg a reținut că art. 7 paragraful 1 din Convenție nu poate fi interpretat ca interzicând clarificarea graduală a regulilor răspunderii penale pe calea interpretării judiciare de la un caz la altul, cu condiția ca rezultatul să fie coerent cu substanța infracțiunii și să fie în mod rezonabil previzibil (Hotărârea din 22 noiembrie 1995, pronunțată în Cauza S.W. împotriva Regatului Unit, paragraful 36, Dragotoniu și Militaru-Pidhorni împotriva României, paragrafele 36 și 37, Kafkaris împotriva Ciprului, paragraful 141, Del Rio Prada împotriva Spaniei, paragrafele 92 și 93).

32.În ceea ce privește critica raportată la prevederile art. 21 alin. (3) din Constituție și ale art. 6 din Convenție, care consacră dreptul la un proces echitabil, prin Decizia nr. 499 din 17 iulie 2018, paragraful 29, Curtea a constatat că prevederile invocate nu sunt aplicabile în cauza de față, obiectul excepției de neconstituționalitate fiind o normă de drept penal substanțial, și anume o normă de incriminare, iar nu o reglementare de drept procesual penal, de natură a avea incidență în materia garanțiilor procesului echitabil.

33.Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudențe, soluția de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate pronunțată de Curte prin deciziile mai sus menționate, precum și considerentele care au fundamentat această soluție își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză.

34.Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Marius Alexandru Iloaie în Dosarul nr. 52/265/2016 și de Leontina Ioana Domnița și de Levente Varga în Dosarul nr. 2.108/211/2016, ambele dosare ale Curții de Apel Cluj - Secția penală și de minori, și constată că dispozițiile art. 178 alin. 2 din Codul penal din 1969 și ale art. 192 alin. (2) fraza întâi din Codul penal sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Curții de Apel Cluj - Secția penală și de minori și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 4 iulie 2023.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE

MARIAN ENACHE

Magistrat-asistent,

Oana-Cristina Puică