Decizie nr. 42 din 27 ianuarie 2005

Ioan Vida - preşedinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Constantin Doldur - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Ion Predescu - judecător

Şerban Viorel Stănoiu - judecător

Ion Tiucă - procuror

Cristina Toma - magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 18 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, astfel cum au fost modificate prin art. V pct. 2 din Legea nr. 195/2004 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 58/2003 privind modificarea şi completarea Codului de procedură civilă, excepţie ridicată de Liliana Poenaru în Dosarul nr. 14.053/2004 al Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti.

La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Magistratul-asistent referă asupra notelor scrise depuse de autorul excepţiei de neconstituţionalitate în susţinerea acesteia.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca fiind neîntemeiată. Arată că, în conformitate cu dispoziţiile art. 127 din Constituţie, "Şedinţele de judecată sunt publice, afară de cazurile prevăzute de lege", astfel încât legiuitorul are posibilitatea să deroge de la principiul publicităţii şedinţei de judecată. De asemenea, precizează că principiul contradictorialităţii nu este un principiu de ordin constituţional.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:

Prin Încheierea din 6 septembrie 2004, pronunţată în Dosarul nr. 14.053/2004, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor "art. V pct. 2 din Legea nr. 195/2004 de modificare şi completare a art. 18 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru", excepţie ridicată de Liliana Poenaru.

Autorul excepţiei de neconstituţionalitate consideră că dispoziţiile menţionate încalcă prevederile art. 1 alin. (3), (4) şi (5), art. 11 alin. (1), art. 20, art. 21 alin. (3), art. 24, 124, 127 şi 129 din Constituţie, pe cele ale art. 121 din Codul de procedură civilă, precum şi dispoziţiile art. 6 şi 13 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Arată că şedinţele de judecată trebuie să fie publice, iar părţile trebuie să fie citate, în vederea respectării principiilor oralităţii şi contradictorialităţii, precum şi pentru a li se oferi părţilor posibilitatea de a se apăra conform dispoziţiilor legale. Consideră că încheierea "trebuie atacată cu recurs, pentru a nu prejudicia partea de o cale de atac", cu atât mai mult cu cât primirea acţiunii de către judecătorul de serviciu, acordarea termenului de judecată şi fixarea taxei de timbru reprezintă etape ale procedurii necontencioase ce pot fi atacate cu recurs.

Arată că prin soluţionarea cererii de reexaminare de către aceeaşi instanţă, chiar de către un alt complet de judecată, petentul nu poate beneficia de o instanţă imparţială.

De asemenea, mai susţine că, în condiţiile în care taxele de timbru se stabilesc de către consiliile locale şi se fac venit la bugetul local, iar nu la Ministerul Finanţelor, "normal ar fi ca şi soluţionarea cererii de reexaminare să se facă de autoritatea locală competentă". Ca atare, de lege lata, soluţionarea cererii de reexaminare de către instanţa de judecată constituie o imixtiune a acesteia în actul administrativ (al autorităţii locale). Pentru ca instanţele de judecată să poată soluţiona cererile privind taxele judiciare de timbru ar trebui ca fondurile provenite din aceste taxe să fie vărsate la Ministerul Justiţiei, în caz contrar fiind încălcat art. 1 alin. (4) din Constituţie.

Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti apreciază că excepţia invocată nu are legătură cu soluţionarea în fond a cererii contestatoarei.

În acelaşi timp, apreciază că modul de reglementare a soluţionării cererii de reexaminare nu contravine dispoziţiilor constituţionale privind publicitatea şedinţelor de judecată, în Codul de procedură civilă fiind reglementate mai multe situaţii în care judecarea anumitor cereri nu se face în şedinţă publică.

Raţiunea textului pretins încălcat este de a asigura, prin publicitatea şedinţei de judecată, posibilitatea reală pentru părţi de a-şi face apărarea. În speţă însă, soluţionarea cererii de reexaminare în Camera de consiliu nu este de natură să încalce dreptul la apărare al părţilor, atât timp cât contestatorul are posibilitatea de a-şi susţine cererea atât în scris, cât şi verbal.

În concluzie, instanţa de judecată consideră că excepţia de neconstituţionalitate a "art. V pct. 2 din Legea nr. 195/2004 de modificare şi completare a art. 18 alin. (3) din Legea nr. 146/1997" este neîntemeiată.

Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate ridicată.

Guvernul constată că, deşi caracterul public al dezbaterilor este consacrat cu valoare de principiu în Constituţie, art. 126 din Legea fundamentală permite ca, prin lege, să se deroge de la caracterul public al dezbaterilor. O astfel de derogare este cuprinsă în art. 18 alin. (3) din Legea nr. 146/1997. De asemenea, arată că art. 129 din Constituţie consacră stabilirea prin lege a căilor de atac împotriva hotărârilor judecătoreşti.

Nici din perspectiva dreptului la un recurs efectiv, prevăzut de art. 13 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, nu există o încălcare, deoarece o asemenea cale de atac o reprezintă tocmai cererea de reexaminare reglementată de art. 18 din Legea nr. 146/1997.

În ceea ce priveşte destinaţia sumelor rezultate din perceperea taxei de timbru, opinează în sensul că stabilirea cuantumului acestora şi soluţionarea cererilor de reexaminare de către instanţele judecătoreşti nu impietează în nici un fel asupra principiului separaţiei puterilor în stat şi deci nu are nici o relevanţă din perspectiva art. 1 alin. (4) din Constituţie.

În concluzie, Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 18 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 urmează să fie respinsă ca neîntemeiată.

Avocatul Poporului apreciază că nu poate fi reţinută critica de neconstituţionalitate a prevederilor art. V pct. 2 din Legea nr. 195/2004 faţă de art. 127 din Constituţie. În acest sens, arată că Legea fundamentală lasă în sarcina legiuitorului să stabilească în ce cazuri şedinţele de judecată nu sunt publice, precum şi că, în conformitate cu dispoziţiile art. 126 alin. (2) din Constituţie, stabilirea procedurii de judecată este de competenţa legiuitorului.

În concluzie, Avocatul Poporului consideră că dispoziţiile art. V pct. 2 din Legea nr. 195/2004 sunt constituţionale.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate ridicată.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului şi dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 18 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, astfel cum au fost modificate prin art. V pct. 2 din Legea nr. 195/2004 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 58/2003 privind modificarea şi completarea Codului de procedură civilă, ordonanţă publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 470 din 26 mai 2004. Textul de lege criticat are următorul conţinut: "Cererea se soluţionează în camera de consiliu de un alt complet, fără citarea părţilor, prin încheiere irevocabilă."

Autorul excepţiei susţine că dispoziţiile de lege criticate încalcă prevederile constituţionale ale art. 1 alin. (3), (4) şi (5), art. 11 alin. (1), art. 20, art. 21 alin. (3), art. 24, 124, 127 şi 129, care au următorul conţinut:

–Art. 1 alin. (3), (4) şi (5): "(3) România este stat de drept, democratic şi social, în care demnitatea omului, drepturile şi libertăţile cetăţenilor, libera dezvoltare a personalităţii umane, dreptatea şi pluralismul politic reprezintă valori supreme, în spiritul tradiţiilor democratice ale poporului român şi idealurilor Revoluţiei din decembrie 1989, şi sunt garantate.

(4)Statul se organizează potrivit principiului separaţiei şi echilibrului puterilor - legislativă, executivă şi judecătorească - în cadrul democraţiei constituţionale.

(5)În România, respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie.";

–Art. 11 alin. (1): "Statul român se obligă să îndeplinească întocmai şi cu bună-credinţă obligaţiile ce-i revin din tratatele la care este parte.";

–Art. 20: "(1) Dispoziţiile constituţionale privind drepturile şi libertăţile cetăţenilor vor fi interpretate şi aplicate în concordanţă cu Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, cu pactele şi cu celelalte tratate la care România este parte.

(2)Dacă există neconcordanţe între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, şi legile interne, au prioritate reglementările internaţionale, cu excepţia cazului în care Constituţia sau legile interne conţin dispoziţii mai favorabile.";

–Art. 21 alin. (3): "Părţile au dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil.";

–Art. 24: "(1) Dreptul la apărare este garantat.

(2)În tot cursul procesului, părţile au dreptul să fie asistate de un avocat, ales sau numit din oficiu.";

–Art. 124: "(1) Justiţia se înfăptuieşte în numele legii.

(2)Justiţia este unică, imparţială şi egală pentru toţi.

(3)Judecătorii sunt independenţi şi se supun numai legii.";

–Art. 127: "Şedinţele de judecată sunt publice, afară de cazurile prevăzute de lege.";

–Art. 129: Împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii."

De asemenea, autorul excepţiei consideră că se încalcă şi dispoziţiile art. 6 § 1 şi art. 13 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, care au următorul cuprins:

–Art. 6 § 1: Orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public şi într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanţă independentă şi imparţială, instituită de lege, care va hotărî fie asupra încălcării drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricărei acuzaţii în materie penală îndreptate împotriva sa. Hotărârea trebuie să fie pronunţată în mod public, dar accesul în sala de şedinţă poate fi interzis presei şi publicului pe întreaga durată a procesului sau a unei părţi a acestuia, în interesul moralităţii, al ordinii publice ori al securităţii naţionale într-o societate democratică, atunci când interesele minorilor sau protecţia vieţii private a părţilor la proces o impun, sau în măsura considerată absolut necesară de către instanţă, atunci când, în împrejurări speciale, publicarea ar fi de natură să aducă atingere intereselor justiţiei.

–Art. 13: "Orice persoană, ale cărei drepturi şi libertăţi recunoscute de prezenta convenţie au fost încălcate, are dreptul să se adreseze efectiv unei instanţe naţionale, chiar şi atunci când încălcarea s-ar datora unor persoane care au acţionat în exercitarea atribuţiilor lor oficiale."

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea Constituţională constată că aceasta este neîntemeiată şi, în consecinţă, urmează a fi respinsă pentru următoarele considerente:

Deşi obiectul textului criticat îl constituie o normă procedurală care reglementează soluţionarea cererii de reexaminare împotriva încheierii de stabilire a taxei de timbru, aşadar un incident procedural prealabil antamării fondului de către instanţa de judecată, autorul excepţiei face total abstracţie de această particularitate esenţială, atât textele constituţionale de referinţă indicate, cât şi argumentele criticate lăsând impresia că în discuţie ar fi o normă având ca obiect reglementarea soluţionării în fond a litigiului. Din acest motiv raţionamentul este viciat, iar concluzia desprinsă, aceea a neconstituţionalităţii normei de lege criticate, este neîntemeiată.

În condiţiile în care în discuţie este o chestiune prealabilă, soluţionarea acesteia este guvernată de principiul celerităţii, care ar fi grav afectat prin aplicarea în materie a principiilor oralităţii şi contradictorialităţii, a obligativităţii citării părţilor, ca şi a posibilităţii exercitării unei căi de atac împotriva încheierii de soluţionare a cererii de reexaminare.

Această procedură derogatorie, stabilită de legiuitor în cadrul competenţei sale constituţionale, are în vedere asigurarea dreptului la un proces echitabil, în mod evident afectat, prin prelungirea sa artificială, în maniera preconizată de autorul excepţiei.

Nu se poate reţine, ca un fine de neconstituţionalitate, nici pretinsa încălcare a principiului oralităţii, în măsura în care Constituţia, consacrându-l prin art. 127, prevede în acelaşi articol posibilitatea legiuitorului de a deroga de la el.

În ceea ce priveşte principiul contradictorialităţii, acesta nu este consacrat ca atare de Legea fundamentală şi, mai mult decât atât, nici nu este de esenţa procedurii în materie, în cadrul căreia contrarietatea de interese, care impune şi justifică acest principiu, nu intervine între părţi, ci între reclamant, în calitate de debitor, şi stat, în calitate de creditor.

Nici critica având ca obiect inexistenţa unei căi de atac împotriva încheierii de soluţionare a cererii de reexaminare nu poate fi primită, în condiţiile în care, potrivit art. 129 din Constituţie, stabilirea căilor de atac este de competenţa legiuitorului.

În final, nu poate fi reţinută nici critica referitoare la încălcarea principiului separaţiei puterilor, argumentată pe baza unei pretinse imixtiuni a instanţelor de judecată, autorul excepţiei considerând că, de vreme ce "taxele de timbru se stabilesc de consiliile locale, normal ar fi ca şi soluţionarea cererii de reexaminare să se facă de autoritatea locală competentă". O atare susţinere apare cel puţin hazardată dacă se are în vedere că ceea ce se consideră a fi, în această materie, un viciu de constituţionalitate se subsumează competenţei generale a instanţelor judecătoreşti de aplicare a legii la situaţii concrete. Or, aşa fiind, dacă s-ar accepta susţinerea autorului excepţiei, s-ar putea conchide că activitatea puterii judecătoreşti constituie o imixtiune în actul de legiferare şi, pe cale de consecinţă, o încălcare a principiului separaţiei puterilor. În realitate, reglementarea în cauză, în concordanţă cu reglementarea de drept comun, consacrând competenţa instanţelor judecătoreşti în termenii în care o face, departe de a contraveni principiului separaţiei puterilor, îi dă expresie.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 18 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, excepţie ridicată de Liliana Poenaru în Dosarul nr. 14.053/2004 al Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 27 ianuarie 2005.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,

Cristina Toma