Decizie nr. 225 din 9 martie 2010

Ioan Vida - preşedinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Augustin Zegrean - judecător

Simona Ricu - procuror

Claudia-Margareta Krupenschi - magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 14 şi ale art. 15 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, excepţie ridicată de Consiliul Local al Oraşului Ungheni în Dosarul nr. 1.341./102/2009 (nr. în format vechi 3.526/2009) al Tribunalului Mureş - Secţia contencios administrativ şi fiscal.

La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei, deoarece, în jurisprudenţa sa, Curtea Constituţională s-a mai pronunţat în sensul respingerii aceleiaşi excepţii, faţă de aceleaşi critici de neconstituţionalitate.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:

Prin Încheierea din 13 iulie 2009, pronunţată în Dosarul nr. 1.341./102/2009 (nr. în format vechi 3.526/2009), Tribunalul Mureş - Secţia contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 14 şi ale art. 15 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.

Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de Consiliul Local al Oraşului Ungheni într-o cauză de contencios administrativ privind suspendarea executării unui act administrativ.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că textele de lege criticate, prin instituirea facultăţii instanţei de judecată de a dispune suspendarea executării unui act administrativ, înainte de judecată în fond, încalcă principiul prezumţiei de legalitate de care se bucură un act administrativ, precum şi regula executării din oficiu a unui astfel de act. Autoritatea emitentă a actului administrativ respectiv este pusă în situaţia de a dovedi legalitatea acestuia, fără a avea posibilitatea propunerii de probe în acest sens, care pot fi administrate doar cu ocazia judecării în fond. În plus, se arată că instanţa de judecată se subrogă astfel în dreptul autorităţilor locale de a hotărî autonom asupra treburilor interne pe care le au în competenţă.

Tribunalul Mureş - Secţia contencios administrativ şi fiscal apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, deoarece dispoziţiile de lege criticate se justifică prin urgenţa şi caracterul provizoriu al măsurii de suspendare a actului administrativ, iar în cadrul cererii de suspendare pot fi formulate apărări. Dacă sunt îndeplinite cerinţele legii, instanţa de judecată poate dispune suspendarea actului, fără ca prin aceasta să "hotărască autonom asupra treburilor interne" din competenţa autorităţilor administraţiei publice locale.

Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate ridicată.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate ridicată.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 14 şi ale art. 15 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.154 din 7 decembrie 2004, astfel cum au fost modificate prin art. I pct. 20, 21 şi 22 din Legea nr. 262/2007 pentru modificarea şi completarea Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 510 din 30 iulie 2007. Textele de lege criticate au următorul cuprins:

–Art. 14 - Suspendarea executării actului: "(1) În cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condiţiile art. 7, a autorităţii publice care a emis actul sau a autorităţii ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunţarea instanţei de fond. În cazul în care persoana vătămată nu introduce acţiunea în anularea actului în termen de 60 de zile, suspendarea încetează de drept şi fără nicio formalitate.

(2)Instanţa soluţionează cererea de suspendare, de urgenţă şi cu precădere, cu citarea părţilor.

(3)Când în cauză este un interes public major, de natură a perturba grav funcţionarea unui serviciu public administrativ, cererea de suspendare a actului administrativ normativ poate fi introdusă şi de Ministerul Public, din oficiu sau la sesizare, prevederile alin. (2) aplicându-se în mod corespunzător.

(4)Hotărârea prin care se pronunţă suspendarea este executorie de drept. Ea poate fi atacată cu recurs în termen de 5 zile de la comunicare. Recursul nu este suspensiv de executare.

(5)În ipoteza în care se emite un nou act administrativ cu acelaşi conţinut ca şi cel suspendat de către instanţă, acesta este suspendat de drept. În acest caz nu este obligatorie plângerea prealabilă.

(6)Nu pot fi formulate mai multe cereri de suspendare succesive pentru aceleaşi motive.

(7)Suspendarea executării actului administrativ are ca efect încetarea oricărei forme de executare, până la expirarea duratei suspendării.";

–Art. 15 - Solicitarea suspendării prin acţiunea principală: "(1) Suspendarea executării actului administrativ unilateral poate fi solicitată de reclamant, pentru motivele prevăzute la art. 14, şi prin cererea adresată instanţei competente pentru anularea, în tot sau în parte, a actului atacat. În acest caz, instanţa poate dispune suspendarea actului administrativ atacat, până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a cauzei. Cererea de suspendare se poate formula odată cu acţiunea principală sau printr-o acţiune separată, până la soluţionarea acţiunii în fond.

(2)Dispoziţiile art. 14 alin. (2)-(7) se aplică în mod corespunzător.

(3)Hotărârea dată cererii de suspendare este executorie de drept, iar introducerea recursului, potrivit art. 14 alin. (4), nu suspendă executarea.

(4)În ipoteza admiterii acţiunii de fond, măsura suspendării, dispusă în condiţiile art. 14, se prelungeşte de drept până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a cauzei, chiar dacă reclamantul nu a solicitat suspendarea executării actului administrativ în temeiul alin. (1)."

În opinia autorului excepţiei, textele de lege menţionate contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 16 alin. (2) potrivit căruia nimeni nu este mai presus de lege, ale art. 21 alin. (2) privind interdicţia îngrădirii prin lege a exerciţiului accesului liber la justiţie, ale art. 24 care garantează dreptul la apărare, ale art. 120 alin. (1) care statuează principiile descentralizării, autonomiei locale şi deconcentrării serviciilor publice ca principii de bază ale administraţiei publice locale şi ale art. 121 alin. (1), potrivit cărora autonomia locală se realizează, la nivelul administraţiei publice din comune şi oraşe, prin consiliile locale alese şi primarii aleşi, în condiţiile legii.

Analizând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea Constituţională observă că s-a mai pronunţat în numeroase rânduri asupra constituţionalităţii dispoziţiilor art. 14 şi ale art. 15 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, controlul de constituţionalitate fiind raportat la prevederile art. 16 alin. (2), art. 21 alin. (2) şi ale art. 24 din Constituţie, invocate şi în acest dosar. Astfel, prin Decizia nr. 1.211 din 11 noiembrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 832 din 10 decembrie 2008, sau Decizia nr. 804 din 27 septembrie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 715 din 23 octombrie 2007, Curtea, pentru argumentele acolo reţinute, a respins excepţia de neconstituţionalitate.

Cele statuate în jurisprudenţa constituţională în materie, la care s-a făcut referire, îşi menţin valabilitatea, întrucât în cauza de faţă nu au fost prezentate elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudenţe.

Cât priveşte critica de neconstituţionalitate privind încălcarea art. 120 alin. (1) şi a art. 121 alin. (1) din Legea fundamentală, Curtea Constituţională constată că sunt neîntemeiate. Atribuţia definitorie a puterii judecătoreşti este înfăptuirea justiţiei, iar, în materia actelor administrative emise de autorităţi publice, prevederile art. 126 alin. (6) din Constituţie garantează controlul judecătoresc asupra acestora, exercitat pe calea contenciosului administrativ. A afirma că un asemenea control are semnificaţia încălcării principiului autonomiei locale, prin amestecul unei instanţe de judecată în "treburile interne ale administraţiei publice", echivalează cu negarea principiului separaţiei puterilor în stat şi al garantării liberului acces la justiţie, principii ce condiţionează existenţa şi funcţionarea efectivă a statului de drept într-o societate democratică. În plus, instanţele de judecată sunt învestite cu efectuarea controlului de legalitate şi temeinicie asupra actelor administrative, acte ce, chiar dacă se bucură, până la proba contrarie, de prezumţia de legalitate, nu pot fi sustrase cenzurii judecătoreşti sub aceste aspecte, fără ca astfel să se realizeze, aşa cum susţine autorul excepţiei, încălcarea competenţei autorităţii publice, guvernate de principiul autonomiei locale.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 14 şi ale art. 15 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, excepţie ridicată de Consiliul Local al Oraşului Ungheni în Dosarul nr. 1.341./102/2009 (nr. în format vechi 3.526/2009) al Tribunalului Mureş - Secţia contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 9 martie 2010.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,

Claudia-Margareta Krupenschi