Convenţie din 15 mai 2003

Notă *) Traducere din limba engleză.

Strasbourg, 15 mai 2003

PREAMBUL

Statele membre ale Consiliului Europei şi ceilalţi semnatari ai Convenţiei asupra relaţiilor personale care privesc copiii, denumită în continuare Convenţie,

având în vedere dispoziţiile Convenţiei europene asupra recunoaşterii şi executării hotărârilor în materie de încredinţare a copiilor şi de restabilire a încredinţării copiilor, adoptată la 20 mai 1980 (STE nr. 105),

având în vedere dispoziţiile Convenţiei de la Haga din 25 octombrie 1980 asupra aspectelor civile ale răpirii internaţionale de copii şi ale Convenţiei de la Haga din 19 octombrie 1996 asupra competenţei, legii aplicabile, recunoaşterii, executării şi cooperării cu privire la răspunderea părintească şi măsurile de protecţie a copiilor,

având în vedere dispoziţiile Regulamentului Consiliului (CE) nr. 1347/2000 din 29 mai 2000 privind competenţa, recunoaşterea şi executarea hotărârilor în materie matrimonială şi în materia răspunderii părinteşti asupra copiilor ambilor soţi,

recunoscând că, aşa cum a fost prevăzut în diferite instrumente juridice internaţionale ale Consiliului Europei, precum şi în art. 3 al Convenţiei Naţiunilor Unite privind drepturile copilului, adoptată la 20 noiembrie 1989, interesul superior al copilului este un considerent primordial,

fiind conştiente de necesitatea de a adopta noi reglementări pentru ocrotirea relaţiilor personale dintre copii şi părinţii lor, precum şi cu alte persoane care au legături de familie cu copiii, conform protecţiei asigurate de art. 8 al Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, adoptată la 4 noiembrie 1950 (STE nr. 5),

având în vedere art. 9 al Convenţiei Naţiunilor Unite privind drepturile copilului, care prevede dreptul copilului separat de unul sau de ambii săi părinţi de a întreţine relaţii personale şi contacte directe regulate cu ambii părinţi, exceptând situaţiile când acestea sunt contrare interesului superior al copilului,

având în vedere dispoziţiile alin. 2 al art. 10 din Convenţia Naţiunilor Unite privind drepturile copilului, care prevede dreptul copilului ai cărui părinţi locuiesc în state diferite de a întreţine în mod regulat relaţii personale şi contacte directe cu cei 2 părinţi ai săi, cu excepţia unor circumstanţe excepţionale,

conştiente de oportunitatea de a recunoaşte nu numai părinţii, ci şi copiii drept titulari de drepturi,

convenind, în consecinţă, să înlocuiască noţiunea de "drept de vizită privind copiii" cu aceea de "relaţii personale privind copiii",

având în vedere dispoziţiile Convenţiei europene privind exercitarea drepturilor copiilor (STE nr. 160) şi dorinţa de promovare a măsurilor care să-i poată ajuta pe copii în cadrul problemelor privind relaţiile personale cu părinţii şi cu alte persoane care au legături de familie cu copiii,

fiind de acord să recunoască nevoia copiilor de a întreţine relaţii personale nu numai cu cei 2 părinţi ai lor, ci şi cu anumite alte persoane care au legături de familie cu copiii şi importanţa pentru părinţi şi pentru aceste alte persoane de a rămâne în contact cu copiii, sub rezerva protejării interesului superior al copiilor,

constatând necesitatea promovării adoptării de către state a unor principii comune în ceea ce priveşte relaţiile personale privind copiii, în special pentru a facilita aplicarea instrumentelor internaţionale în acest domeniu,

realizând că mecanismele instituite pentru punerea în executare a hotărârilor judecătoreşti străine în ceea ce priveşte relaţiile personale privind copiii au mai multe şanse de a da rezultate satisfăcătoare atunci când principiile pe care se întemeiază aceste hotărâri străine sunt similare principiilor în vigoare în statul care le pune în executare,

recunoscând necesitatea, atunci când copiii şi părinţii sau celelalte persoane având legături de familie cu copiii trăiesc în state diferite, de a încuraja autorităţile judiciare să permită mai des vizitele transfrontaliere şi de a creşte astfel încrederea tuturor celor interesaţi în faptul că acei copii vor fi înapoiaţi la terminarea acestor vizite,

constatând că măsurile de ocrotire eficiente şi garanţiile suplimentare sunt mai potrivite pentru a asigura înapoierea copiilor, în special la terminarea vizitelor transfrontaliere,

constatând că este necesar un instrument internaţional suplimentar pentru a furniza soluţii, mai ales în materie de relaţii personale transfrontaliere privind copiii,

în dorinţa de a stabili o cooperare între toate autorităţile centrale şi toate celelalte organe competente, pentru a promova şi a ameliora relaţiile personale dintre copii şi părinţii lor, precum şi cu celelalte persoane care au legături de familie cu aceşti copii şi, în special, pentru a promova cooperarea judiciară în cauzele privind relaţiile personale transfrontaliere,

au convenit următoarele:

Capitolul IScopul Convenţiei şi definiţii

Articolul 1Scopul Convenţiei

Prezenta convenţie are ca scop:

a)să stabilească principiile generale care trebuie să se aplice hotărârilor privind relaţiile personale;

b)să stabilească măsurile asigurătorii şi garanţiile adecvate pentru a asigura exercitarea normală a relaţiilor personale şi înapoierea imediată a copiilor la terminarea perioadei de vizită;

c)să instaureze o cooperare între autorităţile centrale, autorităţile judiciare şi alte organisme în scopul de a promova şi a ameliora relaţiile personale dintre copii şi părinţii lor, precum şi cu celelalte persoane care au legături de familie cu ei.

Articolul 2Definiţii

În sensul prezentei convenţii, termenii şi expresiile de mai jos au următoarele semnificaţii:

a)relaţii personale:

(i)şederea copilului, limitată în timp, la o persoană menţionată la art. 4 sau 5, cu care copilul nu locuieşte de obicei, sau întâlnirea dintre copil şi acea persoană;

(îi) orice forme de comunicare între copil şi acea persoană;

(iii)furnizarea oricăror informaţii cu privire la copil către acea persoană sau invers;

b)hotărâre privind relaţiile personale - o hotărâre a unei autorităţi judiciare privind relaţiile personale, inclusiv o învoială privind relaţiile personale, care a fost confirmată de o autoritate judiciară competentă sau care îmbracă forma unui act autentic înregistrat şi executoriu;

c)copil - o persoană care are vârsta mai mică de 18 ani, cu privire la care o hotărâre referitoare la relaţiile personale poate fi pronunţată sau executată într-un stat parte;

d)legături de familie - relaţii strânse, precum cele existente între un copil şi bunicii săi sau fraţii şi surorile sale, care decurg de drept sau dintr-o relaţie de familie de fapt;

e)autoritate judiciară - o instanţă judecătorească sau o autoritate administrativă care are competenţe echivalente.

Capitolul IIPrincipii generale aplicabile hotărârilor privind relaţiile personale

Articolul 3Aplicarea principiilor

Statele părţi adoptă măsuri legislative şi alte măsuri care se vădesc necesare pentru a se asigura că principiile conţinute în acest capitol sunt aplicate de către autorităţile judiciare, atunci când pronunţă, modifică, suspendă sau revocă hotărâri privind relaţiile personale.

Articolul 4Relaţii personale între un copil şi părinţii săi

1.Copilul şi părinţii săi au dreptul de a obţine şi de a întreţine relaţii personale constante.

2.Aceste relaţii personale nu pot fi restrânse sau excluse decât atunci când acest lucru este necesar în interesul superior al copilului.

3.Atunci când nu este în interesul superior al copilului să întreţină relaţii personale nesupravegheate cu unul dintre cei 2 părinţi ai săi, se ia în considerare posibilitatea de întreţinere a unor relaţii personale sub supraveghere sau a altor forme de relaţii personale cu acest părinte.

Articolul 5Relaţii personale între un copil şi alte persoane decât părinţii

1.Sub rezerva interesului superior al copilului, pot fi instituite relaţii personale între copil şi alte persoane decât părinţii săi, care au cu acesta legături de familie.

2.Statele părţi sunt libere să extindă această dispoziţie şi la alte persoane decât cele menţionate la alin. 1, iar acolo unde s-a făcut acest lucru statele părţi pot decide în mod liber ce tip de relaţie personală se aplică, aşa cum este definită la art. 2 lit. a).

Articolul 6Dreptul copilului de a fi informat, consultat şi de a-şi exprima opinia

1.Un copil considerat conform dreptului intern că are suficient discernământ are dreptul, exceptând cazul în care ar fi în mod evident contrar interesului său superior:

–să primească orice informaţie relevantă;

–să fie consultat;

–să îşi exprime opinia.

2.Opiniilor şi dorinţelor, precum şi sentimentelor constatate trebuie să li se acorde atenţia cuvenită.

Articolul 7Soluţionarea litigiilor în materia relaţiilor personale

Atunci când sunt soluţionate litigii în materie de relaţii personale, autorităţile judiciare iau toate măsurile adecvate:

a)pentru a se asigura că cei 2 părinţi sunt informaţi despre importanţa pe care o au pentru copil şi pentru fiecare dintre ei stabilirea şi întreţinerea de relaţii personale regulate cu copilul lor;

b)pentru a-i încuraja pe părinţi şi pe celelalte persoane care au legături de familie cu copilul să ajungă la învoieli pe cale amiabilă în ceea ce priveşte relaţiile personale cu acesta, în special prin recurgerea la medierea familială şi la alte metode de soluţionare a conflictelor;

c)înainte de a lua o hotărâre, să se asigure că dispun de informaţii suficiente, în special din partea titularilor răspunderii părinteşti, pentru a decide în interesul superior al copilului şi, atunci când este cazul, să obţină informaţii suplimentare de la alte organisme sau persoane relevante.

Articolul 8Învoieli cu privire la relaţiile personale

1.Statele părţi încurajează părinţii şi celelalte persoane care au legături de familie cu copilul, prin mijloacele pe care le consideră potrivite, să respecte principiile enunţate în art. 4-7, atunci când încheie sau modifică o învoială cu privire la relaţiile personale cu un copil. Aceste învoieli ar trebui să fie încheiate, de preferinţă, în scris.

2.La cerere, autorităţile judiciare, cu excepţia existenţei unei dispoziţii contrare în dreptul intern, încuviinţează o învoială cu privire la relaţiile personale cu un copil, cu condiţia ca această învoială să nu contravină interesului superior al copilului.

Articolul 9

Punerea în executare a hotărârilor privind relaţiile personale Statele părţi iau toate măsurile necesare pentru a se asigura că hotărârile privind relaţiile personale sunt puse în executare.

Articolul 10Măsuri asigurătorii şi garanţii ce trebuie luate cu privire la relaţiile personale

1.Fiecare stat parte prevede şi promovează folosirea de măsuri asigurătorii şi de garanţii. El comunică secretarului general al Consiliului Europei, prin intermediul autorităţilor sale centrale, în termen de 3 luni de la data intrării în vigoare a Convenţiei pentru acest stat parte, cel puţin 3 categorii de măsuri asigurătorii şi garanţii existente în dreptul său intern, în plus faţă de măsurile asigurătorii şi de garanţiile prevăzute la art. 4 alin. 3 şi la art. 14 alin. 1 lit. b) din Convenţie. Schimbările privind măsurile asigurătorii şi garanţiile existente se comunică cât mai curând posibil.

2.Atunci când circumstanţele cazului o cer, autorităţile judiciare pot oricând să subordoneze o hotărâre privind relaţiile personale unor măsuri asigurătorii şi unor garanţii, în scopul de a asigura atât punerea în executare a hotărârii, cât şi înapoierea copilului la locul în care el locuieşte în mod obişnuit, la terminarea perioadei de vizită, ori împiedicarea unei deplasări ilicite a acestuia.

a)Măsurile asigurătorii şi garanţiile pentru asigurarea punerii în executare a hotărârii pot include în special:

–supravegherea relaţiilor personale;

–obligaţia pentru o persoană de a suporta cheltuielile de transport şi de cazare pentru copil şi, dacă se impune, pentru oricare altă persoană care îl însoţeşte;

–depunerea unei garanţii de către persoana la care copilul locuieşte în mod obişnuit, în scopul de a se asigura faptul că persoana care solicită relaţiile personale nu este împiedicată să aibă astfel de relaţii;

–o amendă impusă persoanei cu care copilul locuieşte de obicei, în cazul în care această persoană ar refuza să se conformeze hotărârii privind relaţiile personale.

b)Măsurile asigurătorii şi garanţiile care au drept scop să asigure înapoierea copilului sau să prevină o deplasare ilicită a acestuia pot cuprinde în special:

–depunerea paşaportului sau a unui alt act de identitate şi, dacă este necesar, prezentarea unui document din care să rezulte că persoana care solicită relaţii personale a notificat această depunere, pe durata vizitei, autorităţii consulare competente;

–garanţii financiare;

–garanţii reale asupra bunurilor;

–angajamente sau obligaţii acceptate faţă de instanţe;

–obligaţia, pentru persoana care întreţine relaţii personale cu copilul, să se prezinte periodic cu copilul în faţa unui organ competent, de exemplu, serviciul pentru protecţia tinerilor sau un post de poliţie din raza locului unde relaţiile personale se exercită;

–obligaţia, pentru persoana care solicită relaţii personale, de a prezenta un document care este emis de statul în care relaţiile trebuie să se exercite, care să ateste recunoaşterea şi caracterul executoriu al unei hotărâri privind încredinţarea sau relaţiile personale ori ambele, înainte de pronunţarea hotărârii solicitate sau înainte de exercitarea relaţiilor;

–impunerea unor condiţii în raport cu locul în care relaţiile personale urmează să se exercite şi, dacă este necesar, înregistrarea, într-un sistem de informaţii naţional sau transfrontalier, a unei interdicţii care împiedică copilul să părăsească statul în care relaţiile personale trebuie să aibă loc.

3.Orice astfel de măsuri asigurătorii şi garanţii sunt exprimate în formă scrisă sau sunt probate printr-un înscris şi fac parte din hotărârea privind relaţiile personale ori din învoiala încuviinţată.

4.Dacă măsurile asigurătorii sau garanţiile urmează să fie puse în aplicare într-un alt stat parte, autoritatea judiciară dispune de preferinţă acele măsuri asigurătorii şi acele garanţii susceptibile să fie executate în acel stat parte.

Capitolul IIIMăsuri pentru promovarea şi îmbunătăţirea relaţiilor personale transfrontaliere

Articolul 11Autorităţile centrale

1.Fiecare stat parte desemnează o autoritate centrală care să exercite funcţiile prevăzute de prezenta convenţie, în cazul relaţiilor personale transfrontaliere.

2.Statele federale, un stat în care sunt în vigoare mai multe sisteme de drept sau statele care au unităţi teritoriale autonome sunt libere să desemneze mai mult de o autoritate centrală şi să precizeze competenţa teritorială sau personală a acestora. Acolo unde un stat a desemnat mai mult de o autoritate centrală, acesta specifică autoritatea centrală căreia îi poate fi adresată orice comunicare în vederea transmiterii către autoritatea centrală competentă din cadrul acestui stat.

3.Orice desemnare efectuată conform prezentului articol se notifică secretarului general al Consiliului Europei.

Articolul 12Obligaţiile autorităţilor centrale

Autorităţile centrale din statele părţi:

a)cooperează între ele şi promovează cooperarea între autorităţile lor competente, inclusiv autorităţile judiciare, pentru îndeplinirea obiectivelor Convenţiei. Ele acţionează cu toată diligenţa necesară;

b)în vederea facilitării punerii în aplicare a prezentei Convenţii, comunică reciproc, la cerere, informaţii în legătură cu legislaţia lor internă privind răspunderea părintească, inclusiv privind relaţiile personale, precum şi orice altă informaţie mai detaliată în legătură cu măsurile asigurătorii şi cu garanţiile, altele decât cele prevăzute deja, conform art. 10 alin. 1, şi serviciile lor disponibile (inclusiv servicii juridice, finanţate de sectorul public sau într-un alt mod), precum şi eventualele schimbări intervenite în legislaţia şi în serviciile în materie;

c)iau toate măsurile adecvate pentru a descoperi locul în care se află copilul;

d)asigură transmiterea de cereri de informaţii emanând de la autorităţile competente şi privind aspecte de drept sau de fapt în legătură cu procedurile aflate în curs;

e)se informează reciproc în legătură cu dificultăţile care pot să apară cu ocazia aplicării Convenţiei şi fac tot posibilul în vederea înlăturării obstacolelor în aplicarea acesteia.

Articolul 13Cooperarea internaţională

1.Acţionând în cadrul competenţelor lor respective, autorităţile judiciare, autorităţile centrale, serviciile sociale şi alte organe ale statelor părţi interesate cooperează în procedurile privind relaţiile personale transfrontaliere.

2.În special autorităţile centrale trebuie să sprijine autorităţile judiciare din statele părţi să comunice reciproc şi să obţină informaţiile şi sprijinul necesar pentru a le permite să ducă la îndeplinire scopurile prezentei convenţii.

3.În prezenţa unui caz transfrontalier, autorităţile centrale asistă copiii, părinţii şi alte persoane care întreţin legături de familie cu copilul, în special, în vederea iniţierii unor proceduri privind relaţiile personale transfrontaliere.

Articolul 14Recunoaşterea şi executarea hotărârilor privind relaţiile personale transfrontaliere

1.Statele părţi trebuie să prevadă, dacă este cazul, în conformitate cu tratatele internaţionale relevante:

a)un sistem de recunoaştere şi de executare a hotărârilor pronunţate în alte state părţi privind relaţiile personale şi dreptul de încredinţare;

b)o procedură prin care hotărârile referitoare la relaţiile personale şi la dreptul de încredinţare pronunţate într-un alt stat parte pot fi recunoscute şi declarate executorii înainte de exercitarea relaţiilor personale în statul solicitat.

2.Dacă un stat parte subordonează recunoaşterea şi/sau executarea unei hotărâri străine de existenţa unui tratat sau a reciprocităţii, se va putea considera prezenta convenţie ca temei juridic pentru recunoaşterea şi/sau executarea unei hotărâri străine privind relaţiile personale.

Articolul 15

Modalităţile de punere în executare a hotărârilor privind relaţiile personale transfrontaliere Autoritatea judiciară a statului parte în care trebuie să fie pusă în executare o hotărâre pronunţată într-un alt stat parte în legătură cu relaţiile personale transfrontaliere poate, atunci când recunoaşte sau declară executorie o astfel de hotărâre ori într-un stadiu ulterior, să stabilească sau să adapteze modalităţile de punere în executare a acesteia, precum şi măsurile asigurătorii şi garanţiile aferente acestei hotărâri, dacă acest lucru este necesar pentru facilitarea exercitării acestor relaţii, sub rezerva ca elementele esenţiale ale hotărârii să fie respectate şi ţinând cont, în special, de orice schimbare a împrejurărilor şi a învoielilor făcute de cei interesaţi. În niciun caz hotărârea nu poate face obiectul unui examen de fond.

Articolul 16Înapoierea unui copil

1.Atunci când la sfârşitul unei perioade de relaţii personale transfrontaliere întemeiate pe o hotărâre privind relaţiile personale înapoierea copilului nu s-a efectuat, autorităţile competente trebuie să asigure, la cerere, înapoierea imediată a acestuia, aplicând dacă este cazul dispoziţiile incidente ale instrumentelor internaţionale, dispoziţiile de drept naţional şi, dacă este potrivit, să pună în aplicare măsurile asigurătorii şi garanţiile prevăzute eventual de hotărârea privind relaţiile personale.

2.O hotărâre privind înapoierea copilului va fi pronunţată, în măsura în care este posibil, în termen de 6 săptămâni de la data cererii privind înapoierea acestuia.

Articolul 17Cheltuieli

Cu excepţia cheltuielilor de repatriere, fiecare stat parte se angajează să nu pretindă solicitantului nicio plată pentru orice măsură luată în numele său în virtutea prezentei convenţii de către autoritatea centrală a acestui stat.

Articolul 18Cerinţe privitoare la limbă

1.Sub rezerva acordurilor speciale încheiate între autorităţile centrale implicate:

a)comunicările adresate autorităţii centrale a statului solicitat sunt redactate în limba oficială sau în una dintre limbile oficiale ale acestui stat ori sunt însoţite de o traducere în această limbă;

b)autoritatea centrală a statului solicitat trebuie totuşi să accepte comunicările redactate în limba franceză sau în limba engleză ori însoţite de o traducere în una dintre aceste limbi.

2.Comunicările care provin de la autoritatea centrală a statului solicitat, inclusiv rezultatele anchetelor efectuate, pot fi redactate în limba oficială sau în una dintre limbile oficiale ale acestui stat ori în limba franceză sau în limba engleză.

3.Totuşi, un stat parte poate, prin declaraţie adresată secretarului general al Consiliului Europei, să se opună utilizării fie a limbii franceze, fie a limbii engleze, conform alin. 1 şi 2, în orice cerere, comunicare sau alt document adresată/adresat autorităţilor sale centrale.

Capitolul IVRelaţia cu alte instrumente

Articolul 19

Relaţiile cu Convenţia europeană asupra recunoaşterii şi executării hotărârilor în materia de încredinţare a copiilor şi de restabilire a încredinţării copiilor

Alin. 2 şi 3 ale art. 11 din Convenţia europeană asupra recunoaşterii şi executării hotărârilor în materie de încredinţare a copiilor şi de restabilire a încredinţării copiilor, din 20 mai 1980 (STE no. 105), nu se aplică relaţiilor dintre statele părţi care sunt de asemenea state părţi ale prezentei convenţii.

Articolul 20Relaţiile cu alte instrumente

1.Prezenta convenţie nu afectează celelalte instrumente internaţionale la care statele părţi ale Convenţiei sunt părţi sau vor deveni părţi şi care conţin dispoziţii privind domeniile reglementate de prezenta convenţie. În special, prezenta convenţie nu aduce atingere aplicării următoarelor instrumente juridice:

a)Convenţia de la Haga din 5 octombrie 1961 privind competenţa autorităţilor şi legea aplicabilă în domeniul protecţiei minorilor;

b)Convenţia europeană asupra recunoaşterii şi executării hotărârilor în materia de încredinţare a copiilor şi de restabilire a încredinţării copiilor, din 20 mai 1980, sub rezerva dispoziţiilor art. 19;

c)Convenţia de la Haga din 25 octombrie 1980 asupra aspectelor civile ale răpirii internaţionale de copii;

d)Convenţia de la Haga din 19 octombrie 1996 privind competenţa, legea aplicabilă, recunoaşterea, executarea şi cooperarea cu privire la răspunderea părintească şi măsurile privind protecţia copiilor.

2.Nicio dispoziţie a prezentei convenţii nu poate să împiedice părţile să încheie acorduri internaţionale care să completeze sau să dezvolte dispoziţiile Convenţiei sau care să extindă câmpul de aplicare al acestora.

3.În relaţiile lor reciproce, statele părţi care sunt membre ale Comunităţii Europene aplică regulile Comunităţii Europene şi, prin urmare, nu aplică regulile care decurg din prezenta convenţie decât în măsura în care nu există nicio regulă comunitară care reglementează materia în cauză.

Capitolul VAmendamente la Convenţie

Articolul 21Amendamente

1.Orice amendament la prezenta convenţie propus de o parte se comunică secretarului general al Consiliului Europei şi se transmite de către acesta din urmă statelor membre ale Consiliului Europei sau oricărui alt stat semnatar, oricărui stat parte, Comunităţii Europene sau oricărui stat invitat să semneze prezenta convenţie conform dispoziţiilor art. 22, precum şi oricărui stat care a fost invitat să adere la prezenta convenţie conform dispoziţiilor art. 23.

2.Orice amendament propus de o parte se comunică Comitetului European de Cooperare Juridică (CDCJ), care transmite Comitetului de Miniştri opinia sa cu privire la amendamentul propus.

3.Comitetul de Miniştri examinează amendamentul propus, iar opinia sa cu privire la acesta se transmite către CDCJ, urmând ca după consultarea părţilor Convenţiei care nu sunt membre ale Consiliului Europei să poată adopta acest amendament.

4.Textul oricărui amendament adoptat de Comitetul de Miniştri conform alin. 3 va fi comunicat părţilor, în vederea acceptării sale.

5.Orice amendament adoptat conform paragrafului 3 va intra în vigoare în prima zi a lunii care urmează expirării unei perioade de o lună de la data la care toate părţile îl vor fi informat pe secretarul general al Consiliului Europei cu privire la acceptul lor.

Capitolul VIClauze finale

Articolul 22Semnarea şi intrarea în vigoare

1.Prezenta convenţie este deschisă spre semnare statelor membre ale Consiliului Europei, statelor nemembre care au participat la elaborarea sa, precum şi Comunităţii Europene.

2.Prezenta convenţie este supusă ratificării, acceptării sau aprobării. Instrumentele de ratificare, de acceptare sau de aprobare vor fi depuse la secretarul general al Consiliului Europei.

3.Prezenta convenţie va intra în vigoare în prima zi a lunii care urmează expirării unei perioade de 3 luni de la data la care 3 state, dintre care cel puţin două state membre ale Consiliului Europei, îşi vor fi exprimat consimţământul de a fi legate prin Convenţie, conform dispoziţiilor alin. 2.

4.În raport de un stat menţionat la alin. 1 sau de Comunitatea Europeană, care îşi exprimă ulterior consimţământul de a fi legat prin Convenţie, aceasta va intra în vigoare la expirarea unei perioade de 3 luni de la data depunerii instrumentului de ratificare, de acceptare sau de aprobare.

Articolul 23Aderarea la Convenţie

1.După intrarea în vigoare a prezentei convenţii, Comitetul de Miniştri al Consiliului Europei poate, după consultarea părţilor, să invite orice stat nemembru al Consiliului Europei, care nu a participat la elaborarea Convenţiei, să adere la prezenta convenţie printr-o decizie luată cu majoritatea prevăzută la art. 20(d) din Statutul Consiliului Europei şi cu unanimitatea de voturi a reprezentanţilor statelor contractante care au dreptul de a face parte din Comitetul de Miniştri.

2.Pentru orice stat care aderă, Convenţia va intra în vigoare în prima zi a lunii următoare expirării unei perioade de 3 luni de la data depunerii instrumentului de aderare la secretarul general al Consiliului Europei.

Articolul 24Aplicarea teritorială

1.Orice stat sau Comunitatea Europeană poate, la momentul semnării sau la momentul depunerii instrumentului său de ratificare, de acceptare, de aprobare sau de aderare, să specifice care vor fi teritoriile asupra cărora se va aplica prezenta convenţie.

2.Orice stat poate, în orice alt moment ulterior, printr-o declaraţie adresată secretarului general al Consiliului Europei, să extindă aplicarea prezentei convenţii asupra oricărui alt teritoriu specificat în această declaraţie şi pentru ale cărui relaţii internaţionale este răspunzător sau în numele căruia este autorizat să-şi asume angajamente.

Convenţia va intra în vigoare pentru acest teritoriu în prima zi din luna următoare expirării unei perioade de 3 luni de la data primirii declaraţiei de către secretarul general al Consiliului Europei.

3.Orice declaraţie făcută în virtutea celor două alineate precedente va putea, cu privire la orice teritoriu specificat în această declaraţie, să fie retrasă prin notificare adresată secretarului general al Consiliului Europei. Această retragere va intra în vigoare în prima zi din luna următoare expirării unei perioade de 3 luni de la data primirii notificării de către secretarul general al Consiliului Europei.

Articolul 25Rezerve

Nu se admite nicio rezervă la dispoziţiile prezentei convenţii.

Articolul 26Denunţare

1.Orice parte poate oricând să denunţe prezenta convenţie trimiţând o notificare secretarului general al Consiliului Europei.

2.Această denunţare va intra în vigoare în prima zi a lunii care urmează expirării unei perioade de 3 luni de la data primirii notificării de către secretarul general al Consiliului Europei.

Articolul 27Notificări

Secretarul general al Consiliului Europei va notifica statelor membre ale Consiliului Europei, oricărui stat semnatar, oricărui stat parte, Comunităţii Europene, oricărui stat care a fost invitat să semneze prezenta convenţie conform art. 22 şi oricărui stat invitat să adere la Convenţie conform art. 23:

a)orice semnare;

b)depunerea oricărui instrument de ratificare, de acceptare, de aprobare sau de aderare;

c)orice dată de intrare în vigoare a prezentei convenţii, conform art. 22 şi 23;

d)orice amendament adoptat conform art. 21, precum şi data intrării în vigoare a numitului amendament;

e)orice declaraţie formulată în virtutea dispoziţiilor art. 18;

f)orice denunţare făcută potrivit dispoziţiilor art. 26;

g)orice alt act, orice altă notificare sau comunicare, în special în conformitate cu art. 10 şi 11 din prezenta convenţie.

Drept care, subsemnaţii, legal împuterniciţi, am semnat prezenta convenţie.

Întocmită la Strasbourg la 15 mai 2003, în limbile franceză şi engleză, cele două texte având valoare egală, într-un singur exemplar, care va fi depus în Arhivele Consiliului Europei. Secretarul general al Consiliului Europei va comunică o copie certificată conformă fiecăruia din statele membre ale Consiliului Europei, statelor nemembre care au participat la elaborarea prezentei convenţii, Comunităţii Europene şi oricărui stat invitat să adere la prezenta convenţie.