Decizie nr. 1.070 din 8 septembrie 2009

Ioan Vida - preşedinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Augustin Zegrean - judecător

Antonia Constantin - procuror

Valentina Bărbăţeanu - magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 119/2007 privind măsurile pentru combaterea întârzierii executării obligaţiilor de plată rezultate din contracte comerciale, excepţie ridicată de Societatea Comercială "Lusito Consulting" - S.R.L din Bucureşti în Dosarul nr. 13.474/300/2008 al Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti - Secţia civilă.

La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public. Acesta pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepţiei, apreciind că adoptarea ordonanţei criticate a fost realizată cu respectarea exigenţelor constituţionale specifice.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 4 februarie 2009, pronunţată în Dosarul nr. 13.474/300/2008, Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 119/2007 privind măsurile pentru combaterea întârzierii executării obligaţiilor de plată rezultate din contracte comerciale. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de Societatea Comercială "Lusito Consulting" - S.R.L din Bucureşti într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei cereri de emitere a unei ordonanţe de plată.

În motivarea excepţiei, autorul acesteia arată, în esenţă, că prevederile ordonanţei criticate stabilesc o procedură "atât de simplificată, încât, practic, obligă instanţa să se pronunţe exclusiv pe baza unor înscrisuri (...)", fără să ţină seama de eventuala existenţă a unor alte litigii între părţi şi "fără să îi fie permisă o minimă verificare a veridicităţii înscrisurilor deduse judecăţii". Susţine că sunt nesocotite dispoziţiile art. 53 din Constituţie, întrucât, în cadrul acestei proceduri, cel acţionat în judecată nu poate administra nicio probă în favoarea sa, cu excepţia înscrisurilor, fiind astfel lipsit de exerciţiul drepturilor procesuale. Mai arată că, în opinia sa, ordonanţa a fost adoptată cu încălcarea prevederilor art. 115 alin. (4) din Constituţie, întrucât nu era vorba despre o reală situaţie de urgenţă, în condiţiile în care exista deja Ordonanţa Guvernului nr. 5/2001 privind procedura somaţiei de plată, care transpunea mult mai fidel textul Directivei 2000/35/CE. În acest sens, susţine că actuala ordonanţă contravine, de exemplu, prevederilor art. 5 din textul legislativ comunitar.

Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti - Secţia civilă consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

Avocatul Poporului apreciază că prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 119/2007 sunt constituţionale.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 119/2007 privind măsurile pentru combaterea întârzierii executării obligaţiilor de plată rezultate din contracte comerciale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 738 din 31 octombrie 2007, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 118/2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 410 din 2 iunie 2008.

În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, textele de lege criticate contravin următoarelor dispoziţii din Constituţie: art. 21 alin. (3) care garantează dreptul părţilor la un proces echitabil, art. 53 referitor la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi şi ale art. 115 alin. (4) potrivit căruia Guvernul poate adopta ordonanţe de urgenţă numai în situaţii extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată, având obligaţia de a motiva urgenţa în cuprinsul acestora.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că, pentru motivele ce se vor arăta în continuare, sunt neîntemeiate criticile referitoare la încălcarea dispoziţiilor constituţionale care garantează dreptul la un proces echitabil, precum şi susţinerile autorului excepţiei potrivit cărora prevederile ordonanţei de urgenţă criticate lipsesc debitorul de posibilitatea exercitării drepturilor procesuale, ceea ce ar contraveni dispoziţiilor art. 53 din Constituţie.

Astfel, Curtea observă că Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 119/2007 reglementează procedura recuperării pe cale judecătorească exclusiv a acelor creanţe care izvorăsc din contracte comerciale şi care sunt, în acelaşi timp, certe, lichide şi exigibile. În acest scop, la cererea privind creanţa de plată a preţului, creditorul trebuie să anexeze, potrivit art. 6 alin. (2) din ordonanţă, înscrisurile ce atestă cuantumul sumei datorate, precum şi orice alte înscrisuri doveditoare ale acesteia. Potrivit art. 9, debitorul poate contesta creanţa prin întâmpinare, instanţa urmând să verifice dacă această contestaţie este întemeiată, iar art. 10 alin. (1) prevede că, în cazul în care, ca urmare a verificării cererii pe baza înscrisurilor depuse, a declaraţiilor părţilor, precum şi a celorlalte probe administrate, constată că cererea este întemeiată, instanţa emite o ordonanţă de plată, în care se precizează suma şi termenul de plată. Conform art. 13 alin. (1), împotriva ordonanţei de plată debitorul poate formula cerere în anulare, în termen de 10 zile de la data comunicării acesteia. Din toate aceste texte de lege rezultă în mod evident că procedura ce face obiectul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 119/2007 se desfăşoară într-un cadru procesual menit să asigure toate garanţiile ce caracterizează un proces echitabil, iar debitorul are la îndemână suficiente mijloace procedurale pentru a-şi apăra interesele.

De altfel, Curtea a mai examinat constituţionalitatea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 119/2007 sub aspectul pretinsei încălcări a dispoziţiilor art. 21 alin. (3) din Constituţie. Prin Decizia nr. 992 din 7 octombrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 774 din 18 noiembrie 2008, Curtea a constatat că ordonanţa are în vedere necesitatea soluţionării cu operativitate a litigiilor comerciale şi că, în sine, aceasta nu cuprinde dispoziţii contrare dreptului părţilor la un proces echitabil, ci, dimpotrivă, instituie toate garanţiile procedurale pentru ca atât creditorul, cât şi debitorul să beneficieze de acesta.

În ceea ce priveşte critica prin raportare la dispoziţiile art. 115 alin. (4) din Constituţie, Curtea constată, de asemenea, că nu este întemeiată. Îndeplinirea obligaţiei asumate de România faţă de statele membre ale Uniunii Europene constând în transpunerea, până la momentul aderării, a tuturor directivelor comunitare în vigoare la data semnării Tratatului de aderare poate fi considerată o situaţie extraordinară a cărei reglementare nu mai poate fi amânată, ţinând cont de faptul că, astfel cum se precizează în preambulul ordonanţei, aceasta transpune în legislaţia naţională prevederile Directivei 2000/35/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 29 iunie 2000 privind combaterea întârzierii plăţilor în tranzacţiile comerciale. Nu poate fi reţinută susţinerea autorului excepţiei potrivit căreia nu era necesară emiterea ordonanţei de urgenţă criticate întrucât deja exista în domeniu o reglementare suficientă, respectiv Ordonanţa Guvernului nr. 5/2001 privind procedura somaţiei de plată. Sub acest aspect, Curtea observă că Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 119/2007, transpunând directiva europeană amintită şi vizând numai obligaţiile rezultate din contracte comerciale, are ca scop îmbunătăţirea funcţionării pieţei interne a Uniunii Europene. De aceea, astfel cum cere chiar directiva transpusă, domeniul de aplicare al Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 119/2007 este limitat la plăţi efectuate ca remuneraţie pentru tranzacţii comerciale şi nu reglementează tranzacţiile cu consumatorii ori dobânda pentru alte plăţi, care pot fi supuse prevederilor Ordonanţei Guvernului nr. 5/2001.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 119/2007 privind măsurile pentru combaterea întârzierii executării obligaţiilor de plată rezultate din contracte comerciale, excepţie ridicată de Societatea Comercială "Lusito Consulting" - S.R.L din Bucureşti în Dosarul nr. 13.474/300/2008 al Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti Secţia civilă.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 8 septembrie 2009.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,

Valentina Bărbăţeanu