Decizie nr. 419 din 14 octombrie 2004

Ioan Vida - preşedinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Constantin Doldur - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Ninosu - judecător

Ion Predescu - judecător

Şerban Viorel Stănoiu - judecător

Ion Tiucă - procuror

Valentina Bărbăţeanu - magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 93 alin. (1), (2), (5) şi (6) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, modificată prin Legea nr. 357/2003, excepţie ridicată de Shuai Guifang în Dosarul nr. 992/2004 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia de contencios administrativ.

La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Magistratul-asistent învederează Curţii că dosarul se află la al doilea termen de judecată, la termenul din 16 septembrie 2004 cauza fiind amânată la cererea autorului excepţiei, în vederea pregătirii apărării. În continuare, acesta informează Curtea că, la data de 13 octombrie 2004, autorul excepţiei a depus o cerere prin care solicită acordarea unui nou termen, întrucât, din motive medicale, se află în imposibilitate de prezentare la termenul de faţă.

Reprezentantul Ministerului Public nu se opune acestei cereri.

Deliberând, Curtea respinge cererea de acordare a unui nou termen. Cauza aflându-se în stare de judecată, preşedintele completului acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public.

Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, întrucât luarea în custodie publică a unui străin reprezintă o măsură administrativă de restrângere a libertăţii de mişcare a străinului care nu a putut fi returnat în termenul prevăzut de ordonanţa criticată, ori a celui care a fost declarat indezirabil sau cu privire la care instanţa a dispus expulzarea, iar nu o sancţiune penală, astfel încât nu sunt încălcate dispoziţiile art. 23 alin. (13) din Constituţie, republicată.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 13 aprilie 2004, pronunţată în Dosarul nr. 992/2004, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia de contencios administrativ a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 93 alin. (1), (2), (5) şi (6) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, modificată prin Legea nr. 357/2003. Excepţia a fost ridicată de Shuai Guifang într-o cauză civilă având ca obiect prelungirea duratei de luare în custodie publică a acesteia.

În motivarea excepţiei se susţine că textul de lege criticat contravine prevederilor art. 23 din Constituţie, republicată, care garantează dreptul la libertate individuală şi, în mod special, alin. (13) al acestui articol, "care interzice expres şi neechivoc orice sancţiune privativă de libertate, în afară de cele de natură penală". De asemenea, autorul excepţiei consideră că art. 93 alin. (1), (2), (5) şi (6) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002 încalcă şi dispoziţiile art. 5 din Convenţia europeană a drepturilor omului, referitoare la dreptul persoanei la libertate şi la siguranţă. În acest sens, autorul, cetăţean chinez, explică situaţia de fapt, precizând că a fost nevoit să rămână în România, întrucât se află în curs de soluţionare o a doua cerere de acordare a unei forme de protecţie, anterior fiindu-i respinsă o cerere de acordare a statutului de refugiat. Autorul susţine că este reţinut "împotriva voinţei sale, într-un centru prevăzut cu gratii la uşi şi la geamuri şi sub supravegherea strictă a poliţiei, orice deplasare fiind făcută sub escortă şi cu cătuşe la mâini, în exact aceleaşi condiţii ca şi infractorii", deşi fapta acestuia nu are caracter infracţional. În aceste circumstanţe, consideră că "nu este admisibil ca o fiinţă umană să fie închisă în condiţii de totală lipsire de libertate, pentru o perioadă de până la 6 luni, doar pentru că îşi apără în instanţă un drept prevăzut de lege şi este nevoită să rămână pe teritoriul ţării gazdă până la soluţionarea cauzei sale".

Curtea de Apel Bucureşti - Secţia de contencios administrativ apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, întrucât textul de lege criticat, care reglementează regimul juridic al luării în custodie publică a străinilor, nu contravine prevederilor constituţionale ale art. 23 alin. (13) şi ale art. 25 teza a doua, ci, "dimpotrivă, legea specială oferă străinilor garanţiile legale în ce priveşte luarea acestei măsuri". De asemenea, apreciază că "măsura luării în custodie este reglementată de art. 93 alin. (1) din ordonanţă ca o măsură administrativă şi nu penală, iar restrângerea libertăţii de mişcare nu este identică cu privarea de libertate. Deplasarea sub escortă, în lipsa documentelor de legitimare, poate fi privită ca o garanţie a siguranţei deplasării străinului şi nu ca o măsură restrictivă".

Potrivit prevederilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate. De asemenea, în conformitate cu dispoziţiile art. 18^1 din Legea nr. 35/1997, cu modificările ulterioare, s-a solicitat punctul de vedere al instituţiei Avocatul Poporului.

Preşedintele Camerei Deputaţilor apreciază că textul de lege ce formează obiectul excepţiei de neconstituţionalitate nu încalcă prevederile art. 23 alin. (13) din Constituţie, republicată, considerând că autorul excepţiei face confuzie între măsura luării în custodie şi măsura sancţiunii privative de libertate. Astfel, luarea în custodie este "o măsură specifică de control al emigraţiei, în conformitate cu obligaţiile asumate de România prin tratatele şi convenţiile la care este parte". Aceasta nu reprezintă o sancţiune privativă de libertate, ci este o măsură administrativă, dispusă de magistrat, de restrângere temporară a libertăţii de circulaţie a străinilor declaraţi indezirabili şi care nu au putut fi returnaţi.

Guvernul opinează în sensul respingerii excepţiei de neconstituţionalitate, întrucât măsurile dispuse în temeiul art. 93 alin. (1), (2), (5) şi (6) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002 nu sunt de natură penală, iar luarea în custodie publică nu este o sancţiune privativă de libertate, care să atragă aplicarea dispoziţiilor art. 23 alin. (13) din Constituţie, republicată.

Avocatul Poporului consideră că art. 93 alin. (1), (2), (5) şi (6) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002 este constituţional, deoarece luarea în custodie publică este o măsură administrativă de restrângere temporară a libertăţii de circulaţie a străinilor, or, art. 23 alin. (13) din Constituţie, republicată, se referă la sancţiuni de natură penală. În continuare, apreciază că luarea în custodie publică a străinilor este o măsură care se ia prin lege împotriva străinilor a căror şedere în România a devenit ilegală şi care se impune pentru apărarea securităţii naţionale şi a ordinii publice. În plus, aceasta este proporţională cu situaţia care a creat-o şi se aplică în mod nediscriminatoriu tuturor persoanelor aflate în situaţii identice, fără a aduce atingere existenţei vreunui drept sau libertăţi.

Preşedintele Senatului nu a comunicat punctul său de vedere.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al preşedintelui Camerei Deputaţilor, al Guvernului şi al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, republicată, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, republicată, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 93 alin. (1), (2), (5) şi (6) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 357/2003 şi republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 201 din 8 martie 2004, prevederi al căror conţinut este următorul:

–Art. 93: "(1) Luarea în custodie publică este o măsură de restrângere a libertăţii de mişcare dispusă de magistrat împotriva străinului care nu a putut fi returnat în termenul prevăzut de prezenta ordonanţă de urgenţă, precum şi împotriva străinului care a fost declarat indezirabil sau cu privire la care instanţa a dispus expulzarea.

(2)În cazul străinilor împotriva cărora s-a dispus măsura returnării, luarea în custodie publică se dispune de către procurorul anume desemnat din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, pe o perioadă de 30 de zile, la solicitarea Autorităţii pentru străini sau a formaţiunilor sale teritoriale. [...] (5) Prelungirea duratei de luare în custodie publică a străinilor prevăzuţi la alin. (2) şi (4), care nu au putut fi îndepărtaţi de pe teritoriul României în termen de 30 de zile, se dispune de către curtea de apel în a cărei rază de competenţă teritorială se află locul de cazare, la solicitarea motivată a Autorităţii pentru străini.

(6)Perioada maximă de luare în custodie publică a străinilor împotriva cărora s-a dispus măsura returnării nu poate depăşi 6 luni."

În opinia autorului excepţiei, aceste prevederi contravin art. 23 alin. (13) din Constituţie, republicată, conform căruia "Sancţiunea privativă de libertate nu poate fi decât de natură penală."

Autorul excepţiei consideră, de asemenea, că textul de lege criticat contravine şi art. 5 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, al cărui conţinut este următorul:

–Art. 5: "1. Orice persoană are dreptul la libertate şi la siguranţă. Nimeni nu poate fi lipsit de libertatea sa, cu excepţia următoarelor cazuri şi potrivit căilor legale:

a)dacă este deţinut legal pe baza condamnării pronunţate de către un tribunal competent;

b)dacă a făcut obiectul unei arestări sau al unei deţineri legale pentru nesupunerea la o hotărâre pronunţată, conform legii, de către un tribunal ori în vederea garantării executării unei obligaţii prevăzute de lege;

c)dacă a fost arestat sau reţinut în vederea aducerii sale în faţa autorităţii judiciare competente, atunci când există motive verosimile de a bănui că a săvârşit o infracţiune sau când există motive temeinice de a crede în necesitatea de a-l împiedica să săvârşească o infracţiune sau să fugă după săvârşirea acesteia;

d)dacă este vorba de detenţia legală a unui minor, hotărâtă pentru educaţia sa sub supraveghere sau despre detenţia sa legală, în scopul aducerii sale în faţa autorităţii competente;

e)dacă este vorba despre detenţia legală a unei persoane susceptibile să transmită o boală contagioasă, a unui alienat, a unui alcoolic, a unui toxicoman sau a unui vagabond;

f)dacă este vorba despre arestarea sau detenţia legală a unei persoane pentru a o împiedica să pătrundă în mod ilegal pe teritoriu sau împotriva căreia se află în curs o procedură de expulzare ori de extrădare.

2.Orice persoană arestată trebuie să fie informată, în termenul cel mai scurt şi într-o limbă pe care o înţelege, asupra motivelor arestării sale şi asupra oricărei acuzaţii aduse împotriva sa.

3.Orice persoană arestată sau deţinută, în condiţiile prevăzute de paragraful 1 lit. c) din prezentul articol, trebuie adusă de îndată înaintea unui judecător sau a altui magistrat împuternicit prin lege cu exercitarea atribuţiilor judiciare şi are dreptul de a fi judecată într-un termen rezonabil sau eliberată în cursul procedurii. Punerea în libertate poate fi subordonată unei garanţii care să asigure prezentarea persoanei în cauză la audiere.

4.Orice persoană lipsită de libertatea sa prin arestare sau deţinere are dreptul să introducă un recurs în faţa unui tribunal, pentru ca acesta să statueze într-un termen scurt asupra legalităţii deţinerii sale şi să dispună eliberarea sa dacă deţinerea este ilegală.

5.Orice persoană care este victima unei arestări sau a unei deţineri în condiţii contrare dispoziţiilor acestui articol are dreptul la reparaţii."

Din examinarea criticii de neconstituţionalitate rezultă că prevederile de lege criticate au mai făcut obiectul controlului de constituţionalitate, prin raportare la aceleaşi dispoziţii din Constituţie şi, în esenţă, cu o motivare asemănătoare ca şi în prezenta cauză. Astfel, prin Decizia nr. 182 din 22 aprilie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 454 din 20 mai 2004, Curtea Constituţională a statuat că prevederile art. 93 alin. (1), (2) şi (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, republicată, sunt constituţionale, întrucât "luarea în custodie publică a unui străin reprezintă o măsură administrativă, dispusă de magistrat, de restrângere temporară a libertăţii de circulaţie a străinilor declaraţi indezirabili şi care nu au putut fi returnaţi, iar nu o măsură preventivă luată în cursul urmăririi penale". Curtea a constatat că textul din ordonanţa de urgenţă criticată nu încalcă prevederile art. 23 alin. (13) din Constituţie, republicată, "deoarece măsurile dispuse prin acestea nu sunt de natură penală, iar luarea în custodie publică nu este o sancţiune privativă de libertate".

În ceea ce priveşte invocarea, în motivarea excepţiei, a art. 5 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, Curtea constată că acest text nu poate servi ca argument în susţinerea excepţiei, întrucât se referă la lipsirea de libertate, or, în cauză nu este vorba de o măsură privativă de libertate, ci doar de o măsură temporară de restrângere a libertăţii de circulaţie.

Motivarea soluţiei deciziei mai sus amintite îşi menţine valabilitatea şi în prezenta cauză, întrucât nu au intervenit elemente noi de natură să justifice schimbarea acestei jurisprudenţe.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, republicată, precum şi al art. 1, 2, 3, art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 93 alin. (1), (2), (5) şi (6) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, excepţie ridicată de Shuai Guifang în Dosarul nr. 992/2004 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia de contencios administrativ.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 5 octombrie 2004.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,

Valentina Bărbăţeanu