Decizie nr. 440 din 26 octombrie 2004

Ioan Vida - preşedinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Constantin Doldur - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Şerban Viorel Stănoiu - judecător

Iuliana Nedelcu - procuror

Afrodita Laura Tutunaru - magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 278^1 alin. 7 şi 12 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Anna-Maria Tinu şi Tamara Tinu în Dosarul nr. 10.263/2004 al Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti.

La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, deoarece dispoziţiile legale criticate sunt norme de procedură care, potrivit art. 126 alin. (2) din Constituţie, pot fi reglementate exclusiv de legiuitor. Termenul de 20 de zile prevăzut de art. 278^1 alin. 12 din Codul de procedură penală nu este de natură a afecta dispoziţiile constituţionale invocate în susţinerea excepţiei, ci, dimpotrivă, este expresia dreptului la un proces echitabil care implică toate garanţiile procesuale penale.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 6 iulie 2004, pronunţată în Dosarul nr. 10.263/2004, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 278^1 alin. 7 şi 12 din Codul de procedură penală.

Excepţia a fost ridicată de Anna-Maria Tinu şi Tamara Tinu în dosarul cu numărul de mai sus, având drept obiect soluţionarea unei plângeri formulate împotriva unei soluţii de netrimitere dispusă de parchet.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorii acesteia susţin că art. 278^1 alin. 7 din Codul de procedură penală restrânge dreptul părţilor şi al instanţei la lămurirea cauzei prin probe, deoarece singura dovadă admisă pentru a servi la constatarea existenţei sau inexistenţei unei infracţiuni este doar aceea cu înscrisuri. Prin urmare, nu se poate vorbi despre respectarea dreptului la apărare, a dreptului oricărei persoane de a se adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor şi intereselor sale legitime ori despre un proces echitabil. În speţa dedusă judecăţii autorii excepţiei susţin că nu au posibilitatea să solicite instanţei administrarea de probe noi, care să dovedească existenţa infracţiunii, şi atâta timp cât acestea nu au fost administrate în faţa organului de urmărire penală, materialul probator nu poate fi completat.

Dispoziţiile alin. 12 al aceluiaşi articol sunt de asemenea neconstituţionale, deoarece termenul de 20 de zile este un termen imperativ, şi nu de recomandare, iar nerespectarea lui atrage nulitatea actului întocmit după împlinirea lui. Or, într-o atare situaţie nu se mai poate pune în discuţie respectarea dispoziţiilor constituţionale ale art. 21 alin. (3) referitoare la termenul rezonabil, întrucât durata unui proces nu poate fi previzibilă.

Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, deoarece, în ceea ce priveşte art. 278^1 alin. 7 din Codul de procedură penală, acesta trebuie interpretat şi aplicat împreună cu dispoziţiile alin. 8 al aceluiaşi articol. Or, din economia textelor arătate se desprinde concluzia că instanţa de judecată are în vedere, în momentul soluţionării plângerii, întreg materialul probator existent la dosarul cauzei, care, deşi nu a fost administrat în mod nemijlocit de către aceasta, poate conţine şi alte mijloace de probă decât înscrisuri. Mai mult decât atât, în condiţiile alin. 8 lit. b), instanţa poate dispune desfiinţarea soluţiei şi trimiterea cauzei procurorului în vederea începerii sau redeschiderii urmăririi penale, situaţie în care dispoziţiile art. 333 alin. 2 din Codul de procedură penală se aplică în mod corespunzător, sau, potrivit alin. 8 lit. c), poate reţine cauza spre rejudecare, cu aplicarea dispoziţiilor privind judecata în primă instanţă şi a căilor de atac. Prin urmare părţile interesate beneficiază de toate drepturile invocate de autor în susţinerea excepţiei şi nu se poate pune în discuţie nerespectarea dreptului la apărare, a liberului acces la justiţie sau a dreptului la un proces echitabil.

În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 278^1 alin. 12 din Codul de procedură penală, instanţa de judecată opinează că termenul de 20 de zile este un termen de recomandare şi nicidecum unul imperativ, aşa cum susţine autorul excepţiei. În situaţia în care legiuitorul ar fi dorit să-i dea o asemenea calificare, ar fi prevăzut, desigur, şi sancţiunea aplicată în cazul nerespectării lui.

Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

Guvernul României apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, deoarece, potrivit art. 126 alin. (2) din Legea fundamentală, competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt stabilite de lege. În virtutea acestei dispoziţii plângerea prevăzută de art. 278^1 din Codul de procedură penală a fost concepută de legiuitor ca o cale de atac în cadrul căreia instanţa analizează legalitatea şi temeinicia rezoluţiei sau ordonanţei de netrimitere în judecată faţă de conţinutul dosarului de urmărire penală. Aceasta rezultă din modul de reglementare a soluţiilor care pot fi pronunţate în urma verificării după criteriile şi în condiţiile arătate în alin. 8.

Instituirea unui termen de soluţionare a plângerii transpune prevederile constituţionale mai sus amintite potrivit cărora legiuitorul este singurul competent să reglementeze procedura de judecată. Astfel, termenul de soluţionare, criticat de autorul excepţiei, dă expresie principiului celerităţii care stă la baza desfăşurării procesului penal, potrivit art. 1 din Codul de procedură penală, precum şi dispoziţiilor art. 21 alin. (3) din Constituţie, potrivit cărora părţile au dreptul la soluţionarea cauzei într-un termen rezonabil. Guvernul mai arată, în punctul său de vedere, că termenul de 20 de zile este un termen de recomandare, concluzie care se desprinde din absenţa unei sancţiuni procesuale pentru cazul depăşirii lui.

Avocatul Poporului consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, întrucât textele legale criticate nu opresc părţile interesate de a se adresa instanţelor judecătoreşti, de a fi apărate şi de a se prevala de toate garanţiile procesuale care condiţionează, într-o societate democratică, desfăşurarea unui proces echitabil, ci, dimpotrivă, dau expresie preocupării legiuitorului de a asigura soluţionarea cauzelor penale într-un termen rezonabil.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională constată că a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 278^1 alin. 7 şi 12 din Codul de procedură penală, care au următorul conţinut: "Instanţa, judecând plângerea, verifică rezoluţia sau ordonanţa atacată, pe baza lucrărilor şi a materialului din dosarul cauzei şi a oricăror înscrisuri noi prezentate. [...]

Instanţa este obligată să rezolve plângerea în termen de cel mult 20 de zile de la primire şi să comunice, de îndată şi motivat, persoanei care a făcut plângerea, modul în care aceasta a fost rezolvată."

Autorii excepţiei de neconstituţionalitate susţin că prin dispoziţiile legale criticate sunt încălcate prevederile constituţionale ale art. 21 alin. (2) şi (3) referitoare la exercitarea neîngrădită a dreptului părţilor la un proces echitabil şi ale art. 24 referitoare la "dreptul la apărare", precum şi prevederile art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale care dispun în legătură cu "dreptul la un proces echitabil".

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că prin dispoziţiile legale criticate s-a prevăzut posibilitatea atacării rezoluţiilor sau ordonanţelor de netrimitere în judecată dispuse de procuror, pe calea sesizării instanţei de judecată căreia i-ar reveni, potrivit legii, competenţa să judece cauza în primă instanţă.

Fiind vorba de dispoziţii de procedură judiciară, pe care legiuitorul are competenţa să le adopte potrivit prevederilor art. 126 alin. (2) din Constituţie, excepţia ridicată în cauză nu ar putea fi admisă decât în cazul în care aceste dispoziţii ar contraveni normelor şi principiilor consacrate prin Legea fundamentală.

Susţinerea autorilor excepţiei în sensul că dispoziţiile legale atacate ar contraveni prevederilor art. 21 alin. (2) şi (3) şi ale art. 24 din Constituţie, precum şi ale art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, privind liberul acces la justiţie, dreptul la apărare şi la un proces echitabil este nefondată, deoarece, pe de o parte, aceste dispoziţii legale sunt menite tocmai să asigure accesul la justiţie în cauzele în care parchetul a emis acte de netrimitere în judecată, iar pe de altă parte, în plângerea formulată împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului nu se judecă însăşi cauza, ci doar temeinicia şi legalitatea soluţiilor pronunţate de procuror, pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale şi a eventualelor probe scrise înfăţişate instanţei de părţile în proces.

În limitele obiectului aceste categorii de cauze, părţile care se plâng împotriva ordonanţei sau rezoluţiei de netrimitere în judecată au posibilitatea să demonstreze atât caracterul incomplet al urmăririi penale, cât şi aprecierea eronată a probelor pe care s-a întemeiat soluţia emisă de procuror. În prima ipoteză, instanţa admite plângerea, prin sentinţă, desfiinţează rezoluţia sau ordonanţa atacată şi trimite cauza procurorului în vederea începerii sau redeschiderii urmăririi penale, iar în cea de-a doua ipoteză, când probele existente la dosar sunt insuficiente pentru judecarea cauzei, instanţa reţine cauza spre judecare.

Nici o dispoziţie legală nu împiedică partea interesată ca, atunci când apreciază că este posibilă administrarea altor probe pentru stabilirea adevărului, să solicite procurorului care a emis actul de netrimitere în judecată sau procurorului superior ierarhic să dispună, în condiţiile prevăzute de lege, începerea sau redeschiderea urmăririi penale.

În ceea ce priveşte critica art. 278^1 alin. 12 din Codul de procedură penală, susţinerile autorilor excepţiei nu pot fi primite, termenul de 20 de zile stabilit pentru soluţionarea plângerii împotriva rezoluţiei sau a ordonanţei de netrimitere în judecată urmărind, în mod explicit, asigurarea celerităţii procedurii, stabilirea acestui termen nefiind de natură să încalce prevederile constituţionale invocate sau normele stabilite prin convenţiile internaţionale la care România este parte.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 278^1 alin. 7 şi 12 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Anna-Maria Tinu şi Tamara Tinu în Dosarul nr. 10.263/2004 al Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 26 octombrie 2004.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,

Afrodita Laura Tutunaru