Decizie nr. 437 din 26 martie 2009

Acsinte Gaspar - preşedinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Ion Predescu - judecător

Tudorel Toader - judecător

Augustin Zegrean - judecător

Simona Ricu - procuror

Maria Bratu - magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 7 din Legea nr. 85/1992 privind vânzarea de locuinţe şi spaţii cu altă destinaţie construite din fondurile statului şi din fondurile unităţilor economice sau bugetare de stat şi ale art. 6 din Decretul-lege nr. 61/1990 privind vânzarea de locuinţe construite din fondurile statului către populaţie, excepţie ridicată de Societatea Comercială "Faur" - S.A. din Bucureşti în Dosarul nr. 14.288/3/2008 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a IV-a civilă.

Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din data de 19 martie 2009 şi au fost consemnate în încheierea de la acea dată, când Curtea, la cererea reprezentantului autorului excepţiei, a amânat pronunţarea pentru data de 26 martie 2009.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Decizia civilă nr. 1.118 R din 6 iunie 2008, pronunţată în Dosarul nr. 14.288/3/2008, Tribunalul Bucureşti - Secţia a IV-a civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 7 din Legea nr. 85/1992 privind vânzarea de locuinţe şi spaţii cu altă destinaţie construite din fondurile statului şi din fondurile unităţilor economice sau bugetare de stat şi ale art. 6 din Decretul-lege nr. 61/1990 privind vânzarea de locuinţe construite din fondurile statului către populaţie.

Excepţia a fost ridicată de Societatea Comercială "Faur" - S.A. din Bucureşti într-un recurs declarat împotriva încheierii de respingere a sesizării Curţii Constituţionale.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine, în esenţă, că textul de lege criticat este neconstituţional, întrucât "consacră" obligaţia de a vinde locuinţele construite din fondurile statului şi din fondurile unităţilor economice sau bugetare de stat către titularii contractelor de închiriere, fără a diferenţia între calitatea de persoană de drept public şi cea de drept privat, precum şi impunerea unui preţ de vânzare derizoriu şi fără a se avea în vedere că între timp aceste unităţi de stat s-au privatizat, iar locuinţele fac parte din "patrimoniul" acestora.

Tribunalul Bucureşti - Secţia a IV-a civilă consideră că prevederile de lege criticate nu contravin dispoziţiilor constituţionale invocate. Arată că asupra constituţionalităţii prevederilor de lege criticate Curtea s-a pronunţat prin mai multe decizii, respingând excepţia.

Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

Avocatul Poporului consideră că prevederile de lege criticate sunt constituţionale. Arată că prin dispoziţiile criticate a fost consacrată "o normă de justiţie socială, întrucât dă posibilitatea chiriaşilor să cumpere locuinţele la construirea cărora au contribuit direct sau indirect în vechiul sistem statal-juridic. În cazul privatizării unităţilor din ale căror fonduri a fost construită locuinţa ce a făcut obiectul vânzării, obligaţia de vânzare către chiriaşi, prevăzută de dispoziţiile Legii nr. 85/1992, este - astfel cum a statuat Curtea Constituţională - o obligaţie în rem, deci în considerarea bunului (locuinţa construită din fondurile unităţii economice sau bugetare), iar nu o obligaţie în personam, care ar fi avut în considerare societatea comercială ce a luat naştere pe calea privatizării".

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând Decizia civilă nr. 1.118 R din 6 iunie 2008, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile reprezentantului părţii prezente, concluziile procurorului, prevederile de lege criticate, raportate la dispoziţiile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 7 din Legea nr. 85/1992 privind vânzarea de locuinţe şi spaţii cu altă destinaţie construite din fondurile statului şi din fondurile unităţilor economice sau bugetare de stat, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 264 din 15 iulie 1998, şi ale art. 6 din Decretul-lege nr. 61/1990 privind vânzarea de locuinţe construite din fondurile statului către populaţie, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 22 din 8 februarie 1990.

Textele criticate au următoarea redactare:

–Art. 7 din Legea nr. 85/1992: "Locuinţele construite din fondurile unităţilor economice sau bugetare de stat, până la data intrării în vigoare a prezentei legi, altele decât locuinţele de intervenţie, vor fi vândute titularilor contractelor de închiriere, la cererea acestora, cu plata integrală sau în rate a preţului, în condiţiile Decretului-lege nr. 61/1990 şi ale prezentei legi.

De asemenea, vor fi vândute la cerere, în condiţiile prevederilor alin. 1 şi cu respectarea dispoziţiilor art. 1 alin. 3, titularilor de contracte de închiriere şi locuinţele care înainte de 6 martie 1945 au aparţinut regiilor autonome, instituţiilor şi societăţilor cu capital de stat, mixt sau privat, care şi-au încetat existenţa după această dată sau, după caz, au devenit, prin reorganizare, unităţi economice sau bugetare de stat.

Locuinţele care înainte de 6 martie 1945 au aparţinut societăţilor cu capital privat sau mixt vor fi vândute în condiţiile de evaluare, de achitare integrală sau în rate a preţului şi de exceptare de la vânzare, prevăzute în Legea nr. 112/1995.

Evaluarea şi vânzarea locuinţelor prevăzute la alin. 1 şi 2 şi la art. 1 alin. 1, pentru care nu s-au încheiat contracte de vânzare-cumpărare până la data intrării în vigoare a prezentei legi, se vor face în condiţiile Decretului-lege nr. 61/1990 şi ale prezentei legi, completate cu prevederile referitoare la coeficienţii de uzură din Decretul nr. 93/1977, la un preţ indexat în funcţie de creşterea salariului minim brut pe ţară la data cumpărării, faţă de cel existent la data intrării în vigoare a Legii nr. 85/1992.

Art. 1 alin. 2 se aplică în mod corespunzător.

Beneficiază de prevederile alin. 1 şi chiriaşii care nu sunt angajaţii unităţilor proprietare.

Locuinţele de intervenţie, în sensul prezentei legi, sunt cele destinate cazării personalului unităţilor economice sau bugetare care, prin contractul de muncă, îndeplineşte activităţi sau funcţii ce necesită prezenţa, permanentă sau în caz de urgenţă, în cadrul unităţilor. Aceste locuinţe nu se vând.

Unităţile economice sau bugetare pot să deţină şi să construiască din fonduri proprii locuinţe de serviciu, destinate închirierii salariaţilor acestora, cu contract de închiriere accesoriu la contractul de muncă. Modul de administrare şi eventuala înstrăinare a acestor locuinţe se vor stabili de consiliile de administraţie, respectiv de conducerile unităţilor.

Locuinţele de serviciu din mediul rural, destinate personalului medical, didactic, altor specialişti sau personalului Ministerului de Interne, nu se vând.";

–Art. 6 din Decretul-lege nr. 61/1990: "Preţurile de vânzare către populaţie pentru locuinţele construite din fondurile statului şi recepţionate până la data de 31 decembrie 1989 se stabilesc potrivit anexelor nr. 1 şi 2.

În vederea corelării preţurilor de vânzare cu preţurile de deviz pentru locuinţele recepţionate după 1 ianuarie 1990, Ministerul Economiei Naţionale, Ministerul Finanţelor şi Comisia Naţională pentru Urbanism şi Amenajarea Teritoriului vor prezenta în termen de 60 de zile de la data prezentului decret-lege nivelurile corespunzătoare ale preţurilor de vânzare în funcţie de numărul de camere, suprafeţele utile, gradul de confort şi finisaj."

Textele constituţionale invocate în motivarea excepţiei sunt cele ale art. 44 alin. (1), (2) şi (3) privind dreptul de proprietate privată, ale art. 45 privind libertatea economică, ale art. 135 privind economia şi ale art. 136 referitor la proprietate, precum şi dispoziţiile art. 1 paragraful 1 din primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată în faţa Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti, care, prin încheiere, a respins ca fiind inadmisibilă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale. Împotriva acestei încheieri autorul excepţiei a formulat recurs la Tribunalul Bucureşti - Secţia a IV-a civilă, instanţă care, prin Decizia civilă nr. 1.118 R din 6 iunie 2008, a admis calea de atac şi a modificat încheierea judecătoriei în sensul sesizării Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate.

Într-o atare situaţie, Curtea constată că decizia pronunţată de Tribunalul Bucureşti - Secţia a IV-a civilă nu a soluţionat fondul cauzei, împrejurare ce ar fi făcut inutil controlul de constituţionalitate al prevederilor criticate, ci numai problema admisibilităţii excepţiei de neconstituţionalitate. Aşa fiind, deşi sesizarea nu s-a realizat printr-o încheiere, aşa cum prevăd dispoziţiile art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, pentru a se evita tergiversarea soluţionării litigiului dintre părţi, deci pentru înfăptuirea cu celeritate a actului de justiţie, Curtea Constituţională reţine spre judecare excepţia de neconstituţionalitate.

Examinând excepţia, Curtea constată că s-a mai pronunţat asupra constituţionalităţii prevederilor de lege criticate prin raportare la aceleaşi dispoziţii constituţionale ca şi în prezenta cauză, de exemplu, prin Decizia nr. 814 din 3 iulie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 574 din 30 iulie 2008.

Curtea a statuat că art. 7 din Legea nr. 85/1992 consacră o normă de justiţie socială, dând posibilitatea chiriaşilor să cumpere locuinţele la construirea cărora au contribuit direct sau indirect în vechiul sistem statal-juridic. Pe această bază s-a apreciat că dispoziţiile criticate sunt nu numai conforme literei şi spiritului art. 44 din Constituţie, ci şi legitime din punct de vedere economic, social şi moral. Curtea a reţinut că, deşi în proprietatea societăţilor comerciale sau a regiilor autonome au intrat şi locuinţele construite din fondurile proprii, legiferarea posibilităţii ca fiecare chiriaş al unei asemenea locuinţe să devină proprietar nu poate fi privită decât ca o limitare legală a dreptului de proprietate al persoanelor juridice respective.

În cazul privatizării unităţilor din ale căror fonduri a fost construită locuinţa ce a făcut obiectul vânzării, obligaţia de vânzare către chiriaşi, prevăzută de dispoziţiile Legii nr. 85/1992, este - astfel cum a statuat Curtea Constituţională - o obligaţie în rem, instituită în considerarea bunului (locuinţa construită din fondurile unităţii economice sau bugetare), iar nu o obligaţie în personam, reglementată în considerarea persoanei, societatea comercială ce a luat naştere pe calea privatizării.

Curtea a constatat că textele de lege criticate nu prevăd o expropriere şi nicio naţionalizare sau orice altă măsură de trecere silită a locuinţelor în proprietatea publică a statului.

Atât soluţia, cât şi considerentele cuprinse în decizia menţionată îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză, neintervenind elemente noi, de natură a determina reconsiderarea jurisprudenţei Curţii.

Referitor la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 6 din Decretul-lege nr. 61/1990, Curtea constată că, de fapt, autorul excepţiei nu critică obligativitatea înstrăinării locuinţelor, ci preţul de vânzare al acestora. Or, aceasta nu este o problemă de constituţionalitate, fiind o problemă de opţiune legislativă. Legiuitorul a înţeles să stabilească preţul de vânzare într-un cuantum care să permită chiriaşilor să îşi poată exercita efectiv dreptul la cumpărarea locuinţelor, în cazul unui preţ ridicat dreptul acestora devenind iluzoriu.

În aceste condiţii textele de lege criticate nu contravin sub niciun aspect dispoziţiilor constituţionale şi convenţionale invocate.

Pentru motivele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 7 din Legea nr. 85/1992 privind vânzarea de locuinţe şi spaţii cu altă destinaţie construite din fondurile statului şi din fondurile unităţilor economice sau bugetare de stat şi ale art. 6 din Decretul-lege nr. 61/1990 privind vânzarea de locuinţe construite din fondurile statului către populaţie, excepţie ridicată de Societatea Comercială "Faur" - S.A. din Bucureşti în Dosarul nr. 14.288/3/2008 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a IV-a civilă.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 26 martie 2009.

PREŞEDINTE,

ACSINTE GASPAR

Magistrat-asistent,

Maria Bratu