Decizie nr. 1.640 din 10 decembrie 2009

Ioan Vida - preşedinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Augustin Zegrean - judecător

Antonia Constantin - procuror

Benke Karoly - magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. VII alin. (12), (16) şi (17) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 3/2009 pentru modificarea şi completarea unor acte normative referitoare la organizarea şi funcţionarea unor structuri din cadrul aparatului de lucru al Guvernului, excepţie ridicată de Roxana Chivoiu în Dosarul nr. 1.084/120/2009 al Tribunalului Dâmboviţa - Secţia civilă.

La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea excepţiei ridicate ca devenită inadmisibilă, întrucât Curtea a constatat neconstituţionalitatea textelor criticate prin Decizia nr. 1.039 din 9 iulie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 582 din 21 august 2009.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 20 mai 2009, pronunţată în Dosarul nr. 1.084/120/2009, Tribunalul Dâmboviţa - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. VII alin. (12), (16) şi (17) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 3/2009 pentru modificarea şi completarea unor acte normative referitoare la organizarea şi funcţionarea unor structuri din cadrul aparatului de lucru al Guvernului, excepţie ridicată de Roxana Chivoiu într-o cauză având ca obiect soluţionarea unui litigiu de muncă.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că textele criticate care condiţionează preluarea sau angajarea personalului de obţinerea încrederii primului-ministru încalcă egalitatea în drepturi, precum şi dreptul la muncă. Se mai susţine că textul criticat se constituie într-o veritabilă derogare de la dispoziţiile Codului muncii, astfel încât o atare reglementare este discriminatorie prin natura sa. În fine, se apreciază că reglementarea raporturilor de muncă nu se poate face prin ordonanţe de urgenţă şi că textul criticat încalcă şi art. 115 alin. (6) din Constituţie, din moment ce afectează dreptul constituţional la muncă.

Tribunalul Dâmboviţa - Secţia civilă apreciază că excepţia de neconstituţionalitate ridicată este întemeiată.

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate este inadmisibilă, întrucât, prin Decizia nr. 1.039 din 9 iulie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 582 din 21 august 2009, Curtea Constituţională a statuat că Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 3/2009 este neconstituţională.

Avocatul Poporului apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este inadmisibilă, în temeiul art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, întrucât, prin Decizia nr. 1.039 din 9 iulie 2009, Curtea Constituţională a statuat că Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 3/2009 este neconstituţională.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze prezenta excepţie.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. VII alin. (12), (16) şi (17) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 3/2009 pentru modificarea şi completarea unor acte normative referitoare la organizarea şi funcţionarea unor structuri din cadrul aparatului de lucru al Guvernului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 84 din 11 februarie 2009, texte care au următorul cuprins:

(12)Personalul Corpului de control al primului-ministru este încadrat numai pe baza încrederii acordate de primul-ministru şi cu condiţia semnării unui angajament de loialitate. Retragerea încrederii are ca efect revocarea încadrării, precum şi eliberarea sau destituirea din funcţie ori desfacerea contractului de muncă, după caz. Numirea, modificarea, suspendarea, încetarea raporturilor de muncă sau, după caz, de serviciu, precum şi sancţionarea disciplinară a personalului Corpului de control al primului-ministru se realizează prin ordonatorul principal de credite al Secretariatului General al Guvernului [...].

(16)Personalul fostului Departament de Control al Guvernului se preia în limitele numărului de posturi alocat prin decizie a primului-ministru, pe baza îndeplinirii condiţiilor prevăzute de lege, a bunului său renume şi a încrederii acordate de primul-ministru, cu condiţia semnării unui angajament de loialitate, cu păstrarea drepturilor salariale aferente funcţiei de execuţie.

(17)Persoanele care nu se vor încadra în prevederile alin. (16) vor fi concediate în condiţiile legii.

Autorul excepţiei susţine că textele legale criticate încalcă prevederile constituţionale ale art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi, ale art. 41 alin. (1) privind dreptul la muncă, ale art. 73 alin. (3) lit. p) privind categoriile de legi şi ale art. 115 alin. (6) privind delegarea legislativă.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate ridicată, Curtea observă că, prin Decizia nr. 1.039 din 9 iulie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 582 din 21 august 2009, pronunţată în cadrul controlului a priori de constituţionalitate, a constatat neconstituţionalitatea Legii de aprobare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 3/2009. Cu acel prilej, Curtea a subliniat faptul că "declararea ca neconstituţională a unei legi de aprobare a unei ordonanţe a Guvernului include şi ordonanţa la care se referă, aceasta încetând să mai producă efecte juridice, în condiţiile prevăzute de dispoziţiile art. 147 alin. (1) din Constituţie". Motivul principal care a dus la neconstituţionalitatea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 3/2009 a fost chiar încălcarea art. 41 din Constituţie, printre altele, de textele legale criticate în prezenta cauză.

În consecinţă, Curtea reţine că Decizia nr. 1.039 din 9 iulie 2009 consacră o interferenţă între controlul a priori şi cel a posteriori de constituţionalitate, în sensul că, în cadrul controlului a priori de constituţionalitate, s-a declarat ca fiind neconstituţională o soluţie legislativă cuprinsă într-un act normativ în vigoare. O atare soluţie este justificată de imperativul ca în dreptul pozitiv să nu existe sau să nu rămână în vigoare acte juridice vădit neconstituţionale, Curtea neputând rămâne în pasivitate până când Parlamentul în mod ipotetic ar fi respins ordonanţa de urgenţă în cauză. În această situaţie, în temeiul şi în condiţiile art. 1 alin. (5), art. 147 alin. (1) şi (4) din Constituţie, respectiv art. 3 alin. (2) şi art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 3/2009 şi-a încetat efectele, soluţia legislativă criticată fiind cea care, de altfel, a atras această soluţie din partea Curţii Constituţionale.

Având în vedere cele de mai sus, în temeiul art. 29 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 47/1992, excepţia de neconstituţionalitate urmează să fie respinsă ca devenită inadmisibilă.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge ca devenită inadmisibilă excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. VII alin. (12), (16) şi (17) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 3/2009 pentru modificarea şi completarea unor acte normative referitoare la organizarea şi funcţionarea unor structuri din cadrul aparatului de lucru al Guvernului, excepţie ridicată de Roxana Chivoiu în Dosarul nr. 1.084/120/2009 al Tribunalului Dâmboviţa - Secţia civilă.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 10 decembrie 2009.

PREŞEDINTELE

CURŢII CONSTITUŢIONALE,

prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,

Benke Karoly