Decizie nr. 771 din 1 iulie 2008

Ioan Vida - preşedinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Ninosu - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Augustin Zegrean - judecător

Iuliana Nedelcu - procuror

Oana Cristina Puică - magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 171 alin. 2 şi 3 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Mihai Onofrei în Dosarul nr. 6.811/121/2007 al Tribunalului Galaţi - Secţia penală.

La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza se află în stare de judecată.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, invocând în acest sens jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 643 din 12 decembrie 2007, pronunţată în Dosarul nr. 6.811/121/2007, Tribunalul Galaţi - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 171 alin. 2 şi 3 din Codul de procedură penală.

Excepţia a fost ridicată de Mihai Onofrei cu ocazia soluţionării unei cauze penale privind pe autorul excepţiei, trimis în judecată pentru săvârşirea unei tentative la infracţiunea de omor calificat.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că prevederile art. 171 alin. 2 şi 3 din Codul de procedură penală încalcă egalitatea în drepturi a cetăţenilor, precum şi dreptul la un proces echitabil şi dreptul la apărare, întrucât, spre deosebire de faza judecăţii, în faza de urmărire penală nu există obligativitatea asistenţei juridice pentru învinuit sau inculpat în cauzele în care legea prevede pentru infracţiunea săvârşită pedeapsa detenţiunii pe viaţă sau pedeapsa închisorii de 5 ani sau mai mare. Consideră că limitarea asistenţei juridice obligatorii în cursul urmăririi penale faţă de cea din cursul judecăţii este total nejustificată şi constituie o evidentă discriminare. Arată că dispoziţiile de lege criticate nu garantează pe deplin dreptul şi posibilitatea învinuitului sau inculpatului de a se apăra. De asemenea, prevederile art. 171 alin. 2 şi 3 din Codul de procedură penală aduc atingere echitabilităţii procesului, din moment ce între cele două faze ale aceluiaşi proces penal, unic şi indivizibil, există diferenţe în privinţa tratării problemei obligativităţii asistenţei juridice, cu evidente consecinţe nefavorabile pentru învinuit sau inculpat.

Tribunalul Galaţi - Secţia penală apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, întrucât Legea fundamentală garantează dreptul la apărare, iar nu pe cel la asistenţă juridică obligatorie, stabilirea cazurilor în care asistenţa juridică a învinuitului sau inculpatului este obligatorie fiind un atribut exclusiv al legiuitorului.

Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, având în vedere că regula consacrată constituţional este aceea a asistenţei juridice facultative, iar excepţiile de la această regulă sunt lăsate la aprecierea legiuitorului. Face trimitere la jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie, invocând deciziile nr. 7/2000, nr. 109/2001, nr. 365/2005 şi nr. 600/2006.

Avocatul Poporului apreciază că dispoziţiile art. 171 alin. 2 şi 3 din Codul de procedură penală sunt constituţionale întrucât dreptul la apărare nu poate fi confundat cu dreptul la asistenţă juridică obligatorie, primul fiind garantat în toate cazurile, iar cel de-al doilea fiind creat de legiuitor, care stabileşte şi situaţiile în care consideră că este necesar. Invocă, în acest sens, deciziile Curţii Constituţionale nr. 7/2000, nr. 533/2005 şi nr. 600/2006.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 171 alin. 2 şi 3 din Codul de procedură penală, care au următorul conţinut: "Asistenţa juridică este obligatorie când învinuitul sau inculpatul este minor, internat într-un centru de reeducare sau într-un institut medical educativ, când este reţinut sau arestat chiar în altă cauză, când faţă de acesta a fost dispusă măsura de siguranţă a internării medicale sau obligarea la tratament medical chiar în altă cauză ori când organul de urmărire penală sau instanţa apreciază că învinuitul ori inculpatul nu şi-ar putea face singur apărarea, precum şi în alte cazuri prevăzute de lege.

În cursul judecăţii, asistenţa juridică este obligatorie şi în cauzele în care legea prevede pentru infracţiunea săvârşită pedeapsa detenţiunii pe viaţă sau pedeapsa închisorii de 5 ani sau mai mare."

În opinia autorului excepţiei, prevederile art. 171 alin. 2 şi 3 din Codul de procedură penală încalcă dispoziţiile constituţionale ale art. 16 cu privire la egalitatea în drepturi, ale art. 21 alin. (3) referitoare la dreptul la un proces echitabil şi ale art. 24 privind dreptul la apărare.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că dispoziţiile art. 171 alin. 2 şi 3 din Codul de procedură penală au mai fost supuse controlului instanţei de contencios constituţional, prin raportare la aceleaşi prevederi din Legea fundamentală invocate şi în prezenta cauză şi cu motivări similare. Astfel, prin Decizia nr. 312 din 13 martie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 301 din 17 aprilie 2008, Curtea a respins excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 171 alin. 2 şi 3 din Codul de procedură penală, reţinând că Legea fundamentală garantează dreptul la apărare, iar nu şi pe cel la asistenţă juridică obligatorie. Astfel, stabilirea cazurilor în care asistenţa juridică este obligatorie constituie atributul exclusiv al legiuitorului. În cazurile în care legea impune asistenţa juridică obligatorie a învinuitului sau inculpatului, apărarea are valoarea unei instituţii de cert interes social, care funcţionează atât în favoarea învinuitului sau a inculpatului, cât şi în vederea asigurării unei bune desfăşurări a procesului penal, în considerarea unor situaţii speciale ce rezultă din însăşi enumerarea cuprinsă în dispoziţiile de lege criticate. Prin urmare, nu se poate susţine că dispoziţiile de lege criticate sunt neconstituţionale numai pentru că nu prevăd că asistenţa juridică este obligatorie în toate cazurile, câtă vreme exercitarea dreptului la asistenţă juridică este garantată. Cu acelaşi prilej, Curtea a statuat că dispoziţiile de lege criticate nu îngrădesc dreptul părţilor interesate de a se adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor, libertăţilor şi intereselor lor legitime şi de a se prevala, în tot cursul procesului penal de toate garanţiile care condiţionează, într-o societate democratică procesul echitabil, ele aplicându-se în mod egal tuturor persoanelor vizate de ipoteza normei juridice, fără discriminări pe considerente arbitrare. De altfel, principiul egalităţii presupune un tratament identic pentru toate persoanele aflate în aceeaşi situaţie juridică şi nu uniformizarea situaţiilor în care se poate afla o persoană.

Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să justifice schimbarea jurisprudenţei Curţii, atât soluţia, cât şi considerentele deciziei menţionate mai sus îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 171 alin. 2 şi 3 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Mihai Onofrei în Dosarul nr. 6.811/121/2007 al Tribunalului Galaţi - Secţia penală.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 1 iulie 2008.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,

Oana Cristina Puică