Decizie nr. 82 din 25 februarie 2003

Nicolae Popa - preşedinte

Costica Bulai - judecător

Nicolae Cochinescu - judecător

Constantin Doldur - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Şerban Viorel Stanoiu - judecător

Lucian Stangu - judecător

Ioan Vida - judecător

Paula C. Pantea - procuror

Mihaela Senia Costinescu - magistrat-asistent

Pe rol se afla soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 43 alin. 3 din Codul familiei, excepţie ridicată de Maria Ciordas în Dosarul nr. 9.264/2002 al Judecătoriei Timişoara.

La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca fiind neîntemeiată, sustinand ca textul de lege criticat nu contravine dreptului la viaţa intima, familială şi privată sau prevederilor constituţionale privind protecţia copiilor şi a tinerilor, întrucât dreptul părintelui de a avea legături personale cu copilul sau nu reprezintă decât un mijloc prin intermediul căruia părintele îşi poate îndeplini obligaţiile care îi incumba faţă de minor.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, retine următoarele:

Prin Încheierea din 18 iunie 2002, pronunţată în Dosarul nr. 9.264/2002, Judecătoria Timişoara a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 43 alin. 3 din Codul familiei, excepţie ridicată de Maria Ciordas.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autoarea susţine ca sunt incalcate prevederile constituţionale invocate, întrucât pe calea unei acţiuni de stabilire a programului de vizitare a minorului se poate dispune, potrivit art. 43 alin. 3 din Codul familiei, încuviinţarea vizitarii acestuia şi chiar luarea la domiciliul părintelui divorţat căruia nu i-a fost încredinţat copilul, fără a se tine seama de dreptul minorului de a refuza orice contact cu acest părinte.

Judecătoria Timişoara, exprimandu-şi punctul de vedere, considera excepţia de neconstituţionalitate ca fiind neîntemeiată. Se arata ca, potrivit dispoziţiilor Codului familiei, ambii părinţi au drepturi şi obligaţii faţă de copiii lor minori, în exerciţiul cărora bărbatul şi femeia au drepturi egale. De asemenea, părinţii sunt datori sa îngrijească de copil, fiind obligaţi sa crească copilul, să se preocupe de sănătatea şi dezvoltarea lui fizica, de educarea, învăţătura şi pregătirea profesională a acestuia. Aceste îndatoriri trebuie să se exercite de către ambii părinţi în mod continuu şi nemijlocit, în conformitate cu interesul superior al minorului.

Chiar şi în ipoteza în care minorul refuza păstrarea legăturilor personale cu părintele, în măsura în care din cercetările efectuate în cauza nu rezultă ca astfel de legături ar pune în primejdie dezvoltarea fizica, morala sau intelectuală a copilului, instanţa poate admite cererea părintelui divorţat căruia nu i-a fost încredinţat copilul, având în vedere ca dezvoltarea psihică şi fizica a minorului nu este încă suficienta pentru a îi permite acestuia sa discearna între ceea ce este şi ceea ce nu este în interesul sau.

Potrivit dispoziţiilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, precum şi Guvernului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate ridicată. De asemenea, în conformitate cu dispoziţiile art. 18^1 din Legea nr. 35/1997, cu modificările ulterioare, s-a solicitat punctul de vedere al Avocatului Poporului.

Guvernul arata ca părinţii divortati păstrează drepturile şi îndatoririle părinteşti, însă exerciţiul acestora de către părintele divorţat căruia nu i-a fost încredinţat copilul suferă "anumite limitări şi particularităţi". Însă acest părinte continua a avea dreptul şi a fi ţinut de îndatorirea de a creşte copilul, dreptul la păstrarea legăturilor personale dintre părinte şi copil fiind expresia principiului constituţional al respectării dreptului la viaţa de familie, precum şi a principiului protecţiei speciale a drepturilor copiilor. Prin urmare, excepţia de neconstituţionalitate este considerată ca fiind neîntemeiată.

Avocatul Poporului apreciază ca art. 43 alin. 3 din Codul familiei prevede mijlocul legal pus la dispoziţia părintelui divorţat căruia nu i s-a încredinţat copilul pentru a-şi putea îndeplini obligaţiile sale faţă de copilul sau minor. "Aceasta măsura are caracter accesoriu în raport cu cea a încredinţării copiilor, permitand exercitarea în mod direct a supravegherii, ajutorarii şi îndrumării minorilor, chiar şi în ipoteza în care minorul refuza păstrarea legăturilor personale cu părintele căruia nu i-a fost încredinţat". Se mai arata ca textul de lege criticat se subscrie prevederilor Declaraţiei drepturilor copilului, adoptată de Adunarea Generală a O.N.U. la 20 noiembrie 1959, precum şi Convenţiei internaţionale cu privire la drepturile copilului.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului şi al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, retine următoarele:

Curtea Constituţională este competenţa, potrivit dispoziţiilor art. 144 lit. c) din Constituţie şi ale art. 1 alin. (1), ale art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate cu care a fost sesizată.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie art. 43 alin. 3 din Codul familiei, text de lege care are următorul conţinut:

–Art. 43 alin. 3: "Părintele divorţat, căruia nu i s-a încredinţat copilul, păstrează dreptul de a avea legături personale cu acesta, precum şi de a veghea la creşterea, educarea, învăţătura şi pregătirea lui profesională."

Textele constituţionale invocate de autorul excepţiei ca fiind incalcate au următoarea redactare:

–Art. 26: "(1) Autorităţile publice respecta şi ocrotesc viaţa intima, familială şi privată.

(2)Persoana fizica are dreptul sa dispună de ea însăşi, dacă nu încalcă drepturile şi libertăţile altora, ordinea publică sau bunele moravuri.";

–Art. 45: "(1) Copiii şi ţinerii se bucura de un regim special de protecţie şi de asistenţa în realizarea drepturilor lor.

(2)Statul acorda alocaţii de stat pentru copii şi ajutoare pentru îngrijirea copilului bolnav ori handicapat. Alte forme de protecţie socială a copiilor şi a tinerilor se stabilesc prin lege.

(3)Exploatarea minorilor, folosirea lor în activităţi care le-ar dăuna sănătăţii, moralităţii sau care le-ar pune în primejdie viaţa ori dezvoltarea normală sunt interzise.

(4)Minorii sub vârsta de 15 ani nu pot fi angajaţi ca salariaţi.

(5)Autorităţile publice au obligaţia să contribuie la asigurarea condiţiilor pentru participarea liberă a tinerilor la viaţa politica, socială, economică, culturală şi sportiva a tarii."

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constata ca textul de lege dedus controlului utilizează termenul de drepturi ale părintelui divorţat, căruia nu i s-a încredinţat copilul, dar care păstrează dreptul de a avea legături personale cu acesta şi de a veghea la creşterea, educarea, învăţătura şi pregătirea lui profesională în opoziţie cu tertele persoane şi, în special, cu celălalt părinte, căruia i s-a încredinţat copilul şi care este debitorul obligaţiilor corelative, fiind ţinut să-i asigure fostului sau soţ, care şi-a păstrat calitatea de părinte, realizarea efectivă a drepturilor conferite de lege. O atare conduita cooperanta este impusa de împrejurarea ca drepturile menţionate constituie, în realitate, mijloace pentru îndeplinirea obligaţiilor pe care le are orice părinte faţă de copilul sau şi care subzistă atâta timp cat părintele nu este decăzut din drepturile părinteşti. Astfel, prin derogare de la regula potrivit căreia orice drept da expresie unui interes legitim, dreptul părintelui de a avea legături personale cu minorul este recunoscut în considerarea interesului exclusiv al copilului.

Împrejurarea invocată de autoarea excepţiei, şi anume aceea ca minorul este ostil menţinerii relaţiilor personale cu celălalt părinte, este departe de a constitui un argument în susţinerea excepţiei de neconstituţionalitate.

În imensa majoritate a cazurilor părinţii au faţă de copiii lor profunde sentimente de afectiune, generozitate şi altruism, chiar dacă, uneori, exprimarea acestora poate induce într-un psihic infantil şi în prezenta lipsei sau insuficienţei discernamantului impresia contrară. Astfel, severitatea sau exigenta unui părinte, motivate şi impuse de ratiuni benefice, pot genera ostilitatea copilului, în condiţiile în care părinţii sunt despărţiţi, iar celălalt părinte este, prin comparatie, deosebit de concesiv. Mai mult, se poate intampla, în asemenea situaţii, ca părintele căruia i-a fost încredinţat copilul să se defuleze, transmitandu-i acestuia ostilitatea pe care o resimte faţă de fostul soţ, care, deşi, poate intemeiata din punctul sau de vedere, nu este de natura sa îl descalifice pe acesta din urma ca părinte, fiind lipsită de justificare din punctul de vedere al copilului. Prin urmare, instabilitatea afectiva şi emotionala a minorului, pe fondul unei imaturitati psihice şi a lipsei experienţei de viaţa, îl priveaza pe acesta de posibilitatea de a sesiza care este adevăratul sau interes şi, adesea, de a discerne între bine şi rau. Aceasta este ratiunea în considerarea căreia legiuitorul, pentru a-l proteja pe minor, a instituit prezumţia lipsei de discernământ până la vârsta de 14 ani, iar între vârsta de 14 şi 18 ani, l-a prezumat cu discernamantul diminuat, conferindu-i capacitate de exerciţiu restrânsă.

Sub acest aspect, a recunoaşte copilului un drept de veto la valorificarea drepturilor atribuite de lege părintelui sau echivaleaza cu nesocotirea, pe de o parte, a logicii şi finalitatii textului de lege dedus controlului şi, pe de altă parte, a întregii reglementări în materie, cu care acesta se coroboreaza.

Curtea constata ca susţinerea potrivit căreia art. 43 alin. 3 din Codul familiei contravine prevederilor constituţionale consacrate de art. 26 alin. (1) şi de art. 45 alin. (1) nu poate fi reţinută, cu atât mai mult cu cat reglementarea criticata instituie o modalitate prin care autorităţile publice îşi îndeplinesc obligaţiile de a respecta şi ocroti viaţa intima, familială şi privată, constituind totodată o componenta a regimului special de protecţie şi asistenţa a copiilor şi tinerilor în realizarea drepturilor lor. În ceea ce priveşte încălcarea art. 26 alin. (2) din Constituţie, este evident ca prin persoana fizica indreptatita sa dispună de ea însăşi legiuitorul constituant a avut în vedere individul matur, dotat cu discernământ şi suficienta experienta de viaţa, care are posibilitatea de a-şi valorifica acest drept în deplina cunoştinţa de cauza, ceea ce nu se regaseste în persoana unui minor, lipsit de capacitate de exerciţiu.

Referitor la criticile de neconstituţionalitate formulate de autoarea excepţiei prin raportare la art. 45 alin. (2)-(5) din Constituţie, Curtea constata ca acestea nu au relevanta faţă de dispoziţiile art. 43 alin. 3 din Codul familiei.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 şi al art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 43 alin. 3 din Codul familiei, excepţie ridicată de Maria Ciordas în Dosarul nr. 9.264/2002 al Judecătoriei Timişoara.

Definitivă şi obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 25 februarie 2003.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

prof. univ. dr. NICOLAE POPA

Magistrat-asistent,

Mihaela Senia Costinescu