Decizie Nr. 35 din 2 aprilie 1996

Curtea Constituţională a fost sesizată, la data de 21 martie 1996, de către 53 de deputaţi, şi anume: Petre Turlea, Ioan Gavra, Ioan Pop, Vasile Matei, Aurel Jecan, Nicolae Bud, Vasile Potolinca, Vasile Ionescu, Gheorghe Dobre, Coriolan Bucur, Costica Ciurtin, Lazar Ladariu, Eugen Crisan, Vasile Suta, Craciun Floruta, Gheorghe Branzei, Petru Burca, Mitica Balaet, Dumitru Dragut, Constantin Rotaru, Marin Lungu, Mihail Paraluta, Toader Constantinescu, Mircea Chiostec, Gheorghe Fition, Fanica Danila, Constantin Emil Hoara, Feuzia Rusid, Vasile Cristea, Anghel Stanciu, Smaranda Ionescu, Iuliu Ioan Furo, Constantin Gheorghe, Florea Danciu, Tudor Radu, Tudor Manolescu, Ionel Roman, Florin Negoita, Ioan Tanasa, Cornel Brahas, Eugen Costel Popescu, Grigore Raban, Mircea Creţu, Ioan Sonea, Ilie Gatan, Marcel Moldoveanu, Ioan Marinescu, Ioan Victor Pica, Petre Banita, Anton Mangiurea, Ion Hortopan, Simion Silviu Somacu şi Ion Dutu, în legătură cu neconstituţionalitatea art. 1, art. 5 alin. 3 şi art. 48 din Legea partidelor politice.

Sesizarea mai este semnată şi de 11 senatori, însă numărul acestora fiind inferior celui de 25 senatori prevăzut de art. 144 lit. a) din Constituţie, Curtea este legal sesizată numai de către grupul de deputaţi.

În sesizare se arata ca art. 1 din lege, care defineste conceptul de partid politic, este neconstitutional pentru următoarele motive:

–precizarea ca partidele "îndeplinesc o misiune publică garantată de Constituţie" contravine prevederilor art. 8 şi 37 din Constituţie, întrucît îndeplinirea unei misiuni este un act de executare, iar partidele "nu primesc ordine, dispoziţii sau sarcini de la vreo autoritate"; de asemenea, referirea la garanţia constituţională înseamnă ca "orice fel de activitate desfăşurată de un partid politic este garantată de Constituţie";

–statutul partidului, astfel cum este definit de prevederile art. 1, contravine, de asemenea, prevederilor art. 8 şi 37 din Constituţie, deoarece nu se referă la relaţia dintre partid şi societate, ci numai la relaţia "cetăţeni asociaţi în partid";

–nu a fost adoptat textul Senatului, care preciza ca partidele sunt asociaţii care "contribuie în mod democratic la determinarea politicii naţionale", formulare ce ar fi fost în concordanta cu prevederile constituţionale.

În sesizarea grupului de deputaţi se considera, de asemenea, ca prevederea art. 5 alin. 3, potrivit căreia "Membrii organizaţiilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale care înscriu candidaţi în alegeri pot face parte şi dintr-un partid politic", sunt neconstituţionale, deoarece:

–organizaţiile cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale sunt asimilate partidelor politice, potrivit art. 48 din lege, astfel încât, dîndu-se acestor cetăţeni posibilitatea de a face parte şi dintr-un partid politic, se instituie în folosul lor "o dubla vocaţie electorală", ceea ce reprezintă un "privilegiu electoral", contrar principiului egalităţii cetăţenilor în faţa legii, prevăzut de art. 16 din Constituţie;

–neadoptându-se, în forma finala a legii, soluţia Senatului de a se interzice partidul etnic, se creează implicit posibilitatea ca, pe acelaşi criteriu etnic, să se poată constitui şi un partid şi o organizaţie, ceea ce implica "o dubla calitate politica şi o dubla vocaţie electorală";

–prevederile art. 5 alin. 3 creează posibilitatea de constituire "a partidelor politice, concomitent cu organizaţii ale aceloraşi persoane şi pe alte criterii cum ar fi: criteriul de religie, criteriul de rasa, criteriul de asigurare socială, de zone geografice sau de diviziuni teritoriale şi altele asemenea", ceea ce "prezintă un pericol deosebit pentru caracterul unitar şi naţional al statului român", invocindu-se, în acest sens, şi unele activităţi politice imputate U.D.M.R.

De asemenea, Curtea Constituţională a fost sesizată, la 26 martie 1996, de către 25 de senatori, şi anume: Gabor Menyhert Hajdu, Gabor Kozsokas, Denes Sereş, Tiberiu Ştefan Incze, Gheorghe Frunda, Zoltan Hosszu, Petre Constantin Buchwald, Bela Marko, Karoly Ferenc Szabo, Iosif Csapo, Nicolae Manolescu Apolzan, Ion Paun Otiman, Ştefan Radof, Ştefan Augustin Popa Doinas, Alexandru Paleologu, Adrian Dumitru Popescu Necsesti, Andrei Potcoava, Tiberiu Vladislav, Sabin Ivan, Dumitru Calueanu, Mihail Buracu, Constantin Moiceanu, Gigel Grigore, Pajos Magyari şi Emil Negrutiu, în legătură cu neconstituţionalitatea art. 17 lit. b), art. 46 şi art. 3 din aceeaşi lege.

Referitor la prevederile art. 17 lit. b) din lege, privind condiţia de reprezentativitate pentru înregistrarea partidului politic - cel puţin 10.000 de semnături, din cel puţin 15 judeţe, dar nu mai puţin de 300 în fiecare judeţ -, în sesizare se apreciază ca aceasta condiţie este contrară prevederilor art. 8 alin. (1), ale art. 37 alin. (2) şi ale art. 148 alin. (1) din Constituţie, se consacra principiul pluralismului politic, întrucît constituie "un prag prealabil ridicat", având semnificatia unui "impediment artificial" la libera exercitare a dreptului de asociere în partide, spre deosebire de condiţia de reprezentativitate din propunerea legislativă iniţială, de numai 2.500 de semnături, din cel puţin 10 judeţe, dar nu mai puţin de 100 în fiecare judeţ, care avea un caracter "mai raţional şi mai ponderat".

De asemenea, în sesizare se considera ca art. 46, potrivit căruia, în termen de 6 luni de la intrarea în vigoare a legii, partidele politice sunt obligate să se conformeze prevederilor noii reglementări, încalcă principiul neretroactivitatii legii, prevăzut de art. 15 alin. (2) din Constituţie.

În ceea ce priveşte art. 3 din lege, în sesizare se susţine ca obligaţia partidului politic de a respecta prevederile art. 30 alin. (7) şi ale art. 148 alin. (1) ori alin. (2) din Constituţie contravine dispoziţiilor constituţionale ale art. 8, ale art. 37 alin. (2) şi ale art. 20, în acest din urmă caz cu referire la dispoziţiile privind dreptul de asociere din Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

Ţinând seama ca cele doua sesizări privesc contestarea constituţionalităţii unor prevederi din aceeaşi lege, dosarele respective se conexeaza.

În temeiul art. 18 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, s-au cerut punctele de vedere ale preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi al Guvernului.

În punctul de vedere al preşedintelui Camerei Deputaţilor se arata ca obiecţia de neconstituţionalitate a grupului de deputaţi nu este intemeiata, deoarece:

–motivele pentru care se considera în sesizare ca art. 1 din lege este contrar prevederilor constituţionale sunt nefondate; Constituţia şi-a insusit, la art. 8 alin. (2), "teoria moderna privind partidul politic ca subiect de drept public, al cărui rol consta în definirea şi exprimarea voinţei politice a cetăţenilor", astfel încât precizarea ca partidele îndeplinesc o misiune publică garantată de Constituţie, preluată din conceptia legiuitorului german, nu este contrară Constituţiei şi nici nu are ca semnificaţie subordonarea partidelor faţă de o autoritate publică, administrativă sau guvernamentală, asa cum se susţine în sesizare;

–critica prevederilor art. 5 alin. 3 din lege, în sensul că ar trebui o dubla vocaţie electorală pentru cetăţenii români etnic minoritari, este, de asemenea, neîntemeiată, întrucît se bazează pe "asimilarea întru totul cu partidele politice" a organizaţiilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor etnice, ceea ce este eronat, aceste organizaţii fiind asimilate, potrivit legii electorale, partidelor numai dacă participa la alegeri şi numai în ceea ce priveşte operaţiunile electorale; de aceea, după alegeri, "ele îşi reiau întru totul statutul de drept privat", iar, dacă nu au obţinut cel puţin 5% din numărul mediu de voturi pe ţara pentru alegerea unui deputat, "ele nu vor beneficia de prevederile art. 59 alin. (2) din Constituţie" şi deci nu vor fi reprezentate printr-un membru în Camera Deputaţilor; teza dublei vocatii electorale a cetăţenilor etnic minoritari este "lipsită de consistenta", fiecare cetăţean având dreptul la un singur vot; art. 48 din lege stabileşte cadrul legal pentru ca organizaţiile cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale sa participe la alegeri; se considera, totodată, "falsa afirmatia ca art. 5 alin. 3 din lege oferă posibilitatea constituirii de partide pe criterii etnice", deoarece Constituţia nu interzice "asocierea cetăţenilor în partide constituite pe temeiul apartenentei la o minoritate naţionala", ceea ce corespunde prevederilor art. 7 din Convenţia-cadrul pentru protecţia minorităţilor naţionale, ratificată prin Legea nr. 33/1995; cu referire la dreptul de asociere, întrucît art. 7 din convenţie "nu precizează natura structurii asociative", rezultă ca asocierea "poate avea la baza şi criterii etnice", desigur cu respectarea ordinii constituţionale a statului.

Cu privire la sesizarea grupului de senatori, preşedintele Camerei Deputaţilor considera ca obiecţia de neconstituţionalitate este, de asemenea, neîntemeiată, întrucît:

–stabilirea unei limite de exercitare a dreptului de asociere a cetăţenilor în partide politice, prin art. 17 lit. b) din lege, este o problemă de oportunitate politica, legată de necesitatea restringerii numărului de partide, şi care îşi afla temeiul constituţional în prevederile art. 49;

–în ceea ce priveşte procedura instituită prin art. 46, aceasta "nu are nici o legătură cu principiul neretroactivitatii legii", întrucît prin procedura respectiva "nu se neagă existenta partidelor politice, ci se confirma existenta acestora";

–în legătură cu referirea din art. 3 al legii, la prevederile art. 30 alin. (7) şi art. 148 alin. (1) şi (2) din Constituţie, se considera ca prevederea respectiva este constituţională, deoarece "respectarea principiilor democraţiei este o obligaţie erga omnes, ce asigura funcţionarea sistemului democratic românesc, inclusiv prin respectarea dispoziţiilor constituţionale, în ansamblul lor, deci şi a celor cuprinse în art. 30 alin. (7) şi art. 148 alin. (1) şi (2)".

În punctul de vedere al Guvernului cu privire la sesizarea grupului de deputaţi se arata ca obiecţia de neconstituţionalitate nu este fondată, întrucît:

–sensul sintagmei misiune publică, de al art. 1 din lege, nu este acela al unui act de executare, cum se susţine în sesizare, ci al "unei activităţi inclusiv de comanda puse în slujba interesului public", altminteri însemnând ca partidele ar reprezenta "un scop în sine";

–garantarea de către Constituţie a misiunii publice a partidelor, potrivit art. 1, nu poate fi decît în condiţiile respectării prevederilor constituţionale şi nu în sensul arătat în sesizare;

–Legea partidelor politice întemeindu-se pe art. 37 din Constituţie, cu privire la dreptul de asociere, este firesc să aibă în vedere relaţiile cetăţenilor cu partidul din care fac parte;

–restrîngerea politicii la domeniul naţional - asa cum rezultă din sesizare -, fără componenta internationala, este contrară cerinţelor de ordin constituţional;

–posibilitatea prevăzută de art. 5 alin. 3 din lege, pentru cetăţenii unei organizaţii a minorităţilor etnice de a face parte şi dintr-un partid politic, se justifica, aceste organizaţii fiind asimilate partidelor numai în ceea ce priveşte aspectele electorale, spre a se asigura egalitatea între participanţii la alegeri.

În ceea ce priveşte sesizarea grupului de senatori, Guvernul, în punctul sau de vedere, considera ca obiecţia este neîntemeiată, prevederile art. 3, art. 17 lit. b) şi art. 46 din lege, ce fac obiectul sesizării, fiind constituţionale. În acest sens, se arata ca dispoziţia art. 3 din lege, care "impune partidelor politice obligaţia de a acţiona pentru respectarea suveranităţii naţionale, a independentei şi a unităţii statului, a integrităţii teritoriale, a ordinii şi a principiilor democraţiei", este în concordanta cu dispoziţiile art. 8 alin. (2) din Constituţie, precum şi cu cele ale art. 52 alin. (1), referitoare la obligaţia constituţională de apărare a tarii, aceasta implicind şi "suveranitatea, independenta, unitatea statului şi integritatea sa teritorială". În legătură cu motivele de neconstituţionalitate întemeiate pe dispoziţiile art. 11 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, se arata ca prevederile art. 3 din lege se încadrează pe deplin în cazurile permise de convenţie pentru restrîngerea libertăţii de asociere.

Referitor la art. 17 lit. b) din lege se arata ca aceasta dispoziţie se încadrează în prevederile art. 8 alin. (2) din Constituţie, potrivit cărora partidele politice "se constituie şi îşi desfăşoară activitatea în condiţiile legii", ceea ce reprezintă "un mandat" acordat legiuitorului ordinar de a reglementa aceste aspecte.

Cu privire la art. 46 din lege, se arata ca aceasta prevedere nu încalcă principiul neretroactivitatii legii, întrucît se aplică "numai pentru viitor, impunind pentru toate partidele acelaşi regim de constituire şi funcţionare".

Preşedintele Senatului nu a comunicat punctul sau de vedere.

În legătură cu cele doua sesizări, Comisia juridică, de numiri, disciplina, imunităţi şi validari a Senatului, cu adresele nr. XXII/231/1996 şi nr. XXII/235/1996, a comunicat Curţii Constituţionale opinia sa asupra obiectiilor de neconstituţionalitate formulate. În acest sens, Comisia considera, în esenta, ca prevederile art. 1 şi ale art. 5 alin. 3 din lege, la care se referă sesizarea grupului de deputaţi, sunt neconstituţionale. Astfel, se arata ca partidele nu îndeplinesc o misiune publică ce poate fi încredinţată numai "unui funcţionar public, civil sau militar", iar cetăţenii îşi exprima opţiunea cu ocazia alegerilor. În ceea ce priveşte garanţia constituţională a misiunii publice a partidului, se precizează ca aceasta nu priveşte orice activitate, ci numai aceea desfăşurată cu respectarea Constituţiei şi a legilor tarii. Referitor la art. 5 alin. 3 din lege, se considera ca cetăţenii etnici nu pot face parte, în acelaşi timp, atât dintr-o organizaţie aparţinând minorităţilor naţionale cît şi dintr-un partid, organizaţiile respective fiind asimilate partidelor politice, altminteri creându-se un privilegiu, contrar art. 16 din Constituţie.

În legătură cu sesizarea grupului de senatori, Comisia considera ca obiecţia este nefondata, condiţia de reprezentativitate prevăzută la art. 17 lit. b) din lege "fiind o problemă de legiferare, iar nu de neconstituţionalitate", iar art. 46 neavînd caracter retroactiv, deoarece se aplică "numai pentru viitor". Cu privire la critica adusă art. 3, se arata ca "susţinerile reprezintă în fond o justificare pentru eventualele încălcări ale Constituţiei".

În dosarul cauzei au mai fost primite petiţii din partea Partidului A Treia Forta, Partidului Liberal Democrat, Partidului Unităţii Democratice, Partidului Naţional al Producătorilor Liberi, Partidului Viitorului Democrat al Patriei, Partidului Laburist Roman, Partidului Foştilor Necomunişti şi Deţinuţi Politici şi Partidului Democrat Progresist, prin care se solicita constatarea neconstitutionalitatii Legii partidelor politice. Aceste petiţii nu se încadrează în prevederile art. 144 lit. a) din Constituţie, situaţie în care Curtea nu este competenţa să se pronunţe asupra lor. În sensul prevederilor acestui articol, numai subiectele expres arătate acolo pot sesiza Curtea Constituţională.

Curtea constata ca, potrivit prevederilor art. 144 lit. a) din Constituţie, ale art. 12, 17 şi următoarele din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, este competenţa să se pronunţe asupra constituţionalităţii art. 1, art. 3, art. 5 alin. 3, art. 17 lit. b), art. 46 şi art. 48 din Legea partidelor politice, fiind legal sesizată de un grup de 53 de deputaţi şi de un grup de 25 de senatori.

Faţa de cele arătate,

CURTEA,

ţinând seama de sesizarea grupului de deputaţi şi de sesizarea grupului de senatori, de punctele de vedere ale preşedintelui Camerei Deputaţilor şi al Guvernului, precum şi de opinia Comisiei juridice, de numiri, disciplina, imunităţi şi validari a Senatului, de raportul judecătorului-raportor, precum şi de prevederile Legii partidelor politice, ce fac obiectul celor două sesizări, raportate la dispoziţiile Constituţiei, reţin următoarele:

Motivele de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1 din Legea partidelor politice nu sunt întemeiate. Caracterizarea partidului ca indeplinind "o misiune publică garantată de Constituţie" nu este contrară prevederilor art. 8 alin. (2) din Constituţie, potrivit cărora partidele "contribuie la definirea şi la exprimarea voinţei politice a cetăţenilor".

Dimpotriva, definirea şi exprimarea acestei voinţe reprezintă o misiune care, întrucît se referă la cetăţeni în general, nu poate fi decît publică. În sesizare se susţine ca singurul înţeles al notiunii de misiune publică ar fi acela al unei sarcini date de "o autoritate publică", deci ca misiunea publică ar fi sinonima cu misiunea statala. Incontestabil ca misiunea statala este publică şi nu privată, dar aceasta nu înseamnă ca numai o asemenea misiune este publică şi ca oricare alta, prin opoziţie, ar fi privată. Partidul fiind o persoană juridică de drept public - ceea ce autorii sesizarilor nu au contestat - misiunea sa nu poate fi decît publică, întrucît priveşte un interes public şi urmăreşte formarea unei voinţe politice generale de care depinde reprezentativitatea şi legitimitatea necesară îndeplinirii programului sau politic.

Din alt punct de vedere, referirea la misiunea publică a partidului nu corespunde conceptiei partidului unic, asa cum susţin autorii sesizării, ci, dimpotriva, întrucît implica criteriul opţiunii cetăţenilor, a căror realizare defineste caracterul public al misiunii partidului, apare ca o consacrare legislativă a pluralismului, expresie a diversitatii inerente a acestor optiuni.

Se mai susţine în sesizare ca, întrucît "misiunea publică" a partidului este "garantată de Constituţie", aceasta ar insemna ca "orice fel de activitate desfăşurată de un partid politic este garantată de Constituţie". Evident ca o acţiune neconstitutionala nu se poate bucura de o asemenea garanţie şi ca înţelesul art. 8 alin. (2) din Constituţie, potrivit căruia partidul contribuie la definirea şi la exprimarea voinţei politice a cetăţenilor, nu înseamnă ca acesta ar putea desfăşura orice fel de activitate, cît timp insesi prevederile constituţionale menţionate impun respectarea suveranităţii naţionale, integrităţii teritoriale, ordinii de drept şi principiilor democraţiei, iar, potrivit art. 37 alin. (2) din Constituţie, partidele ce încalcă principiile precizate în acel alineat sunt neconstituţionale. În concluzie, garanţia constituţională a misiunii publice îndeplinite de partid nu poate avea în vedere decît activităţile sale legale, conforme prevederilor şi principiilor Constituţiei şi legilor tarii.

În sesizare se mai arata ca prevederile art. 1 ar fi neconstituţionale întrucît, în forma finala, nu a fost adoptat, la mediere, textul Senatului, ci cel al Camerei Deputaţilor şi ca definirea partidului se referă la relaţia "cetăţeni asociaţi în partid", nu la relaţia "partide-societate". Aceste aspecte nu sunt însă de constituţionalitate, ci de oportunitate politica în procesul legiferarii. Potrivit Constituţiei şi practicii sale constante, Curtea Constituţională nu se pronunţa decît asupra constituţionalităţii dispoziţiilor legale existente, nu a celor ce nu au fost adoptate pe parcursul întregului proces legislativ şi nu poate impune legiuitorului o anume conceptie legislativă, controlul sau rezumându-se exclusiv la conformitatea constituţională a legii.

În ce priveşte prevederile alin. 1 al art. 3, potrivit cărora pot funcţiona ca partide numai asociaţiile "care acţionează pentru respectarea suveranităţii naţionale, a independentei şi unităţii statului, a integrităţii teritoriale, a ordinii de drept şi a principiilor democraţiei constituţionale", se considera neconstitutionala obligaţia partidului de a "acţiona" în sensul respectării acestor principii. Obiecţia formulată nu poate fi reţinută. Rolul constituţional al partidului fiind acela de a contribui la formarea şi exprimarea voinţei politice a cetăţenilor, evident ca acesta nu îl poate îndeplini în respectul Constituţiei decît dacă acţionează conform prevederilor sale. În consecinţa, nu poate fi neconstitutionala o dispoziţie legală care urmăreşte respectarea prevederilor Constituţiei.

Art. 3 alin. 2 din lege interzice partidele care încalcă unele prevederi constituţionale. În sesizare se considera ca aceasta dispoziţie legală este neconstitutionala întrucît priveşte şi interdicţia prevăzută de art. 30 alin. (7) din Constituţie, legată de exerciţiul libertăţii de exprimare. Potrivit acestei prevederi constituţionale, este interzisă defăimarea tarii şi a naţiunii, îndemnul la război de agresiune, la ura naţionala, rasială, de clasa sau religioasă, incitarea la discriminare, la separatism teritorial sau la violenta publică, precum şi manifestările obscene, contrare bunelor moravuri. Partidele politice nu pot fi exonerate de obligaţia de a respecta interdicţiile impuse de Constituţie libertăţii de exprimare. Ceea ce este interzis cetăţenilor ca persoane fizice nu poate fi permis structurilor asociative rezultate din exercitarea de către aceştia a dreptului de asociere. De asemenea, exprimarea de către partid a voinţei politice a cetăţenilor, potrivit art. 8 alin. (2) din Constituţie, este concretizarea, pe plan politic, a libertăţii de exprimare prevăzute de art. 30 din Constituţie. Altminteri, ar insemna ca aceasta libertate să fie diferita, după cum se exercită de către cetăţeni într-o structura asociativa sau în afară unei asemenea structuri, ceea ce este contrar art. 30 din Constituţie.

În ce priveşte dispoziţia de trimitere la art. 148 alin. (1) ori alin. (2) din Constituţie, de la alin. 2 al art. 3 din lege, prin care limitele revizuirii Constituţiei sunt preluate ca interdicţii pentru partidele politice, reglementarea este neconstitutionala. Dispoziţiile art. 148 alin. (1) şi (2) din Constituţie, instituind limitele obiectului revizuirii, privesc numai anumite subiecte care, potrivit art. 146 din Constituţie, pot cere revizuirea - Preşedintele României la propunerea Guvernului, cel puţin o pătrime din parlamentarii fiecărei Camere sau cel puţin 500.000 de cetăţeni cu drept de vot, într-o anumită dispersie teritorială -, între care nu figurează şi partidele politice. Extinderea sferei acestor subiecte ar semnifica revizuirea Constituţiei, pe alta cale decît cea constituţional instituită.

În sesizare se mai susţine ca restrângerile prevăzute în art. 3 din lege nu se încadrează în prevederile referitoare la libertatea de asociere din Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Potrivit art. 11 pct. 2 din convenţie, exercitarea dreptului de asociere poate face obiectul unor restringeri prevăzute de lege, constituind măsuri necesare într-o societate democrata pentru securitatea naţionala, siguranţa publică, apărarea ordinii şi prevenirea infracţiunilor, protejarea sănătăţii, a moralei sau pentru protecţia drepturilor şi libertăţilor altor persoane. Ţinând seama de aceasta prevedere, rezultă ca interdicţiile prevăzute de Constituţie nu pot fi considerate ca fiind contrare convenţiei la care România a aderat tocmai în temeiul Constituţiei. Aceste interdicţii sunt necesare unei societăţi democrate, fiind intrinseci democraţiei constituţionale, astfel încât susţinerea ca ar fi contrare convenţiei este fără fundament.

O alta obiectie de neconstituţionalitate priveşte dispoziţiile art. 5 alin. 3 din lege, potrivit cărora "Membrii organizaţiilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale care înscriu candidaţi în alegeri pot face parte şi dintr-un partid politic". În sesizare se susţine ca, întrucît potrivit art. 48 din lege organizaţiile cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale care participa la alegeri sunt asimilate partidelor politice, posibilitatea membrilor acestor organizaţii de a face parte şi dintr-un partid politic le creează "o dubla vocaţie electorală", constituind astfel "un privilegiu electoral" al cetăţenilor aparţinând minorităţii etnice faţă de majoritate, ceea ce încalcă principiul egalităţii cetăţenilor în faţa legii, prevăzut de art. 16 din Constituţie.

Dacă prin "vocaţie electorală" autorii sesizării înţeleg exercitarea dreptului de vot, teza dublei vocatii şi a privilegiului electoral nu se justifica, ţinând seama de principiul "un om, un vot", prevăzut de art. 2 din Legea pentru alegerea Camerei Deputaţilor şi a Senatului, nr. 68/1992, care corespunde principiului egalităţii cetăţenilor, consacrat de art. 16 din Constituţie. Dacă prin aceasta sintagma se înţelege posibilitatea de a candida pe liste diferite, atât ale organizaţiei persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale, cît şi ale partidului din care face parte cetăţeanul respectiv, teza respectiva, de asemenea, nu se justifica, ţinând seama de prevederile art. 5 alin. (7) din Legea nr. 68/1992, potrivit cărora candidaturile pe mai multe liste de candidaţi sau atât pe liste, cît şi ca independent, sunt nule. În concluzie, apartenenţa unei persoane la o organizaţie a cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale nu creează şi nu are cum sa creeze o dubla vocaţie electorală.

În fond, ceea ce se urmăreşte în sesizare este critica nu atât a legii, cît a procesului de legiferare, deoarece, după mediere, nu a fost adoptat textul Senatului privind interdicţia partidelor pe criteriu etnic, considerindu-se ca, dacă s-ar fi legiferat aceasta interdicţie, "orice cetăţean român etnic minoritar poate să facă parte în orice alt partid, fără a avea dubla vocaţie electorală". Aceasta argumentare, reducind teza "privilegiului electoral" numai la ipoteza în care o persoană face parte concomitent atât dintr-un partid, cît şi dintr-o organizaţie, "ambele constituite pe unul îşi acelaşi criteriu etnic", este în contradictie cu prevederile art. 59 alin. (2) din Constituţie, potrivit cărora "Cetăţenii unei minorităţi naţionale pot fi reprezentaţi numai de o singura organizaţie". Deci dispoziţia constituţională exclude posibilitatea unei duble reprezentari, atât de către un partid exclusiv etnic, cît şi de către o organizaţie constituită pe acelaşi criteriu etnic care, asa cum prevede art. 4 alin. (2) din Legea nr. 68/1992 şi art. 48 din Legea partidelor politice, dacă participa la alegeri, este asimilată partidelor politice. De aceea o competiţie electorală între o organizaţie a cetăţenilor aparţinând unei minorităţi şi un partid etnic al aceleiaşi minorităţi nu este posibila, în sensul art. 59 alin. (2) din Constituţie. De altfel, potrivit practicii sale constante, Curtea Constituţională nu se poate pronunţa decît asupra constituţionalităţii textelor de lege adoptate în forma finala a legii, nu şi a celor ce nu au fost aprobate cu ocazia medierii divergentelor dintre Camere, iar controlul pe care îl exercita priveşte legitimitatea constituţională a legii, nu opţiunile politice ce s-au confruntat în procesul legiferarii.

În temeiul art. 37 alin. (1) din Constituţie, nu se poate nega dreptul constituţional al cetăţenilor de a se asocia liber în partide politice, pe motiv ca ar face parte dintr-o organizaţie a cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale. Dreptul cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale de a se asocia, în mod liber, în partide sau în alte structuri asociative, constituite potrivit legii, este în spiritul prevederilor Convenţiei-cadru pentru protecţia minorităţilor naţionale, ratificată prin Legea nr. 33/1995.

În sesizare se susţine ca permisiunea de a face parte dintr-un partid politic a unui membru al unei organizaţii a cetăţenilor aparţinând unei minorităţi naţionale ar fi contrară caracterului unitar şi naţional al statului, deoarece deschide posibilitatea constituirii de partide politice, concomitent cu organizaţii ale aceloraşi persoane, pe diferite alte criterii: religie, rasa, stare socială, zone geografice etc.

Între prevederile art. 5 alin. 3, ce se referă exclusiv la posibilitatea membrului unei organizaţii a cetăţenilor aparţinând minorităţii naţionale, ce participa la alegeri, de a face parte dintr-un partid politic, şi consecinţele menţionate nu exista o legătură necesară. Totodată, asa cum, în temeiul art. 37 alin. (1) din Constituţie, nu se poate nega dreptul cetăţenilor de a se asocia în partide politice, nu se poate nega acest drept cu referire la orice alte asociaţii legal constituite, indiferent de partidul din care fac parte membrii acestor asociaţii. Dreptul la asociere, fiind o componenta a democraţiei constituţionale, nu poate fi contrar caracterului unitar şi naţional al statului.

Prin art. 17 lit. b) din lege se reglementează condiţia de reprezentativitate pentru înregistrarea unui partid politic, şi anume ca propunerea să fie susţinută de cel puţin 10.000 de membri fondatori, domiciliaţi în 15 judeţe, dar nu mai puţin de 300 în fiecare judeţ. Aceasta prevedere este considerată ca fiind neconstitutionala.

O prima observare se impune: autorii sesizării nu apreciază ca fiind neconstitutionala reglementarea, ca atare, a pragului de reprezentativitate, deoarece considera condiţia de reprezentativitate din propunerea legislativă iniţială - cel puţin 2.500 de sustinatori, domiciliaţi în 10 judeţe şi nu mai puţin de 100 de sustinatori în fiecare judeţ - ca fiind un criteriu "mai raţional şi mai ponderat" decît prevederea adoptată, pe care o considera ca fiind un "prag ridicat prealabil", contrar spiritului Constituţiei şi principiului pluralismului politic proclamat de art. 8 alin. (2) din Constituţie.

O a doua observatie, legată de prima, consta în aceea ca prevederile art. 17 lit. b) din lege nu sunt considerate neconstituţionale, întrucît ar împiedica exercitarea dreptului la asociere, ci exclusiv pentru ca ar constitui "un impediment artificial în calea exercitării libere a dreptului fundamental de asociere a cetăţenilor în partide politice".

Aprecierea oportunităţii unui anumit prag de reprezentativitate nu este însă o problemă de constituţionalitate, cît timp pragul instituit nu are ca efect suprimarea exercitării dreptului, urmărind numai, precum în legea de faţa, ca asocierea cetăţenilor în partide să aibă semnificatia institutionalizarii unui curent politic, fără de care partidul rezultat nu-şi poate îndeplini rolul sau constituţional, prevăzut de art. 8 alin. (2) de a contribui la definirea şi la exprimarea voinţei politice a cetăţenilor. Chiar autorii sesizării apreciază ca prevederile legii anterioare "erau prea ingaduitoare, rezultind o veritabila inflaţie de subiecte asociative politice". Se considera însă ca "fenomenul devalorizarii partidelor" nu ar trebui contracarat prin condiţia de reprezentativitate prevăzută, ci prin "pragul electoral". Nici aceste argumente nu privesc legitimitatea constituţională a prevederii atacate, ci disputa legată de oportunitatea sa politica. În lege, criteriul electoral a fost reţinut numai pentru aprecierea continuităţii funcţionarii partidului, potrivit art. 31.

În concluzie, criteriul reprezentativitatii nu este, în sine, neconstitutional, el fiind în general acceptat în domeniul exercitării dreptului la asociere în partide politice, ţinând seama de rolul lor de a contribui la formarea şi exprimarea voinţei politice a cetăţenilor. Acest criteriu ar putea fi neconstitutional, dacă prin efectele sale ar duce la suprimarea dreptului la asociere sau ar fi sinonim cu o asemenea suprimare.

În ceea ce priveşte art. 46 din lege, în sesizare se considera ca aplicarea noii reglementări partidelor existente încalcă principiul neretroactivitatii legii, prevăzut de art. 15 alin. (2) din Constituţie.

Instituirea unei dispoziţii tranzitorii nu poate fi considerată, însă, ca având un caracter retroactiv. De asemenea, aplicarea noii reglementări partidelor existente se justifica în temeiul principiului aplicării legii noi situaţiilor juridice în curs.

Principiul egalităţii cetăţenilor, prevăzut de art. 16 din Constituţie, se aplică şi persoanelor juridice, în măsura în care prin intermediul acestora cetăţenii îşi exercită un drept constituţional, cum este asocierea în partide politice. Potrivit art. 4 alin. (2) din Constituţie, este interzisă orice discriminare în funcţie de apartenenţa politică. Or, dacă noua reglementare nu s-ar aplica şi partidelor existente, s-ar crea inevitabil o asemenea discriminare, ca urmare a privilegiului de care ar beneficia unele dintre aceste partide, ce nu ar întruni condiţia de reprezentativitate prevăzută de noua lege. În conformitate cu principiul constituţional al art. 51, respectarea supremaţiei Constituţiei este obligatorie. Acest principiu impune ca noua reglementare a partidelor politice, adoptată în temeiul art. 72 alin. (3) lit. b) din Constituţie, cu respectarea art. 30 şi a celorlalte prevederi constituţionale referitoare la partidele politice, să fie obligatorie şi pentru partidele existente, a căror înfiinţare s-a făcut potrivit unei legi preconstitutionale - Decretul-lege nr. 8/1989 - care, evident, nu putea reflecta cerinţele democraţiei constituţionale actuale.

În ce priveşte art. 48 din lege, deşi în sesizare nu s-a invocat nici un motiv de neconstituţionalitate, se constată că aceasta prevedere îşi are temeiul constituţional în prevederile art. 59 alin. (2), potrivit cărora organizaţiile cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale, care nu întrunesc în alegeri numărul de voturi pentru a fi reprezentate în Parlament, au dreptul la cîte un loc de deputat, în condiţiile legii electorale. Sub aspect legislativ, art. 48 din lege corespunde art. 4 şi următoarele din Legea nr. 68/1992.

Faţa de considerentele expuse, vazind şi dispoziţiile art. 4 alin. (2), art. 8 alin. (2), art. 15 alin. (2), art. 16 alin. (1), art. 30, art. 37, art. 51, art. 59 alin. (2), art. 72 alin. (3) lit. b), art. 144 lit. a), art. 145 alin. (1) şi ale art. 148 alin. (1) şi (2) din Constituţie, precum şi prevederile art. 20 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 47/1992,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

1.Constata ca dispoziţiile art. 1, ale art. 3 alin. 2 privind trimiterea la art. 30 alin. (7) din Constituţie, ale art. 5 alin. 3, ale art. 17 lit. b), ale art. 46 şi ale art. 48 din Legea partidelor politice sunt constituţionale.

2.Constata ca dispoziţia din art. 3 alin. 2 al aceleiaşi legi privind trimiterea la art. 148 alin. (1) ori alin. (2) din Constituţie este neconstitutionala.

Decizia se comunică Preşedintelui României, precum şi preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, în scopul deschiderii procedurii prevăzute la art. 145 alin. (1) din Constituţie.

Deliberarea a avut loc la data de 2 aprilie 1996 şi la ea au participat Ioan Muraru, preşedinte, Costica Bulai, Viorel Mihai Ciobanu, Mihai Constantinescu, Ioan Deleanu, Lucian Stangu, Florin Bucur Vasilescu şi Victor Dan Zlatescu, judecători.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

prof. univ. dr. IOAN MURARU

Magistrat-asistent,

Constantin Burada