Decizie nr. 169 din 11 mai 2002

Nicolae Popa - preşedinte

Costica Bulai - judecător

Nicolae Cochinescu - judecător

Constantin Doldur - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Şerban Viorel Stanoiu - judecător

Lucian Stangu - judecător

Ioan Vida - judecător

Gabriela Ghita - procuror

Florentina Geangu - magistrat-asistent

Pe rol se afla soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 292 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Gheorghe Dobrinoiu şi Laurentiu Dobrinoiu în Dosarul nr. 5.083/2001 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a IV-a civilă.

La apelul nominal răspund: Ion Dobrinoiu, Ştefan Dobrinoiu, Silvia Elena Dobrinoiu, Paul Dobrinoiu şi Antoaneta Silvia Andrei, lipsind autorii excepţiei, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, părţile prezente solicita respingerea excepţiei şi constatarea ca dispoziţiile art. 292 din Codul de procedură civilă sunt constituţionale.

Reprezentantul Ministerului Public, considerând ca dispoziţiile de lege criticate nu contravin prevederilor art. 21, 24 şi 49 din Constituţie, solicita respingerea excepţiei de neconstituţionalitate ca fiind neîntemeiată. De asemenea, solicita respingerea, ca fiind inadmisibila, a excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 25 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 47/1992, republicată, având în vedere ca, potrivit art. 144 lit. c) din Constituţie şi art. 23 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, o excepţie de neconstituţionalitate nu poate fi invocată direct în faţa Curţii, aceasta putând fi sesizată cu o asemenea excepţie numai de către instanţa de judecată.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constata următoarele:

Prin Încheierea din 4 decembrie 2001, pronunţată în Dosarul nr. 5.083/2001, Tribunalul Bucureşti - Secţia a IV-a civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 292 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Gheorghe Dobrinoiu şi Laurentiu Dobrinoiu.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia susţin ca dispoziţiile art. 292 din Codul de procedură civilă încalcă prevederile art. 21 din Legea fundamentală, deoarece "prin limitarea motivelor, mijloacelor de apărare şi dovezilor doar la cele invocate la prima instanţa sau arătate în motivarea apelului sau în întâmpinare, liberul acces la justiţie devine o formula lipsită, în parte, de conţinutul care i-ar asigura deplina utilitate, deturnandu-l de la scopul principal pentru care a fost enuntat şi înscris în Constituţie, acela de a reprezenta un garant al drepturilor, libertăţilor şi intereselor legitime ale omului". De asemenea, se apreciază ca prevederile legale criticate încalcă atât dispoziţiile constituţionale ale art. 24 alin. (1) din Constituţie, privind garantarea dreptului la apărare, cat şi pe cele ale art. 49, referitoare la condiţiile în care este permisă restrangerea exerciţiului unor drepturi sau libertăţi.

Tribunalul Bucureşti - Secţia a IV-a civilă apreciază ca excepţia de neconstituţionalitate ridicată este neîntemeiată.

Potrivit dispoziţiilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

Preşedintele Camerei Deputaţilor considera ca excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În ceea ce priveşte neconstituţionalitatea art. 292 din Codul de procedură civilă, prin raportare la art. 21 din Constituţie, se arata ca "dreptul fiecărei persoane de a se adresa instanţei de judecată în vederea apărării drepturilor, libertăţilor şi intereselor sale legitime nu este încălcat, prin interdicţia de a se administra probe noi în apel, dacă ele nu au fost arătate în motivarea apelului sau în întâmpinare". De asemenea, se considera că nu poate fi susţinută nici încălcarea art. 24 alin. (1) din Legea fundamentală, deoarece "dreptul constituţional la apărare este respectat în toate fazele procesului, inclusiv în faza apelului, când instanţa poate dispune administrarea de noi probe, dacă acest lucru reiese ca necesar în urma dezbaterilor". În sfârşit, se apreciază că nu sunt incalcate nici dispoziţiile art. 49 din Constituţie, întrucât textul criticat "nu are ca finalitate restrangerea vreunui drept sau a vreunei libertăţi".

Guvernul apreciază criticile de neconstituţionalitate ca fiind neintemeiate, având în vedere ca "procedura de soluţionare a apelului, ca şi procedura de judecată în întregul ei, se întemeiază pe dispoziţiile art. 125 alin. (3) din Constituţie, care prevăd în mod expres ca reglementarea competentei şi a procedurii de judecată se face prin lege, dând astfel libertate legiuitorului ordinar sa statueze în aceste domenii".

Preşedintele Senatului nu a transmis punctul sau de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale preşedintelui Camerei Deputaţilor şi Guvernului, raportul judecătorului-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, retine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competenţa, potrivit dispoziţiilor art. 144 lit. c) din Constituţie, ale art. 1 alin. (1), ale art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 292 din Codul de procedură civilă, astfel cum au fost modificate prin art. I pct. 98 din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 138/2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 479 din 2 octombrie 2000.

De asemenea, prin petiţia depusa la dosarul Curţii Constituţionale la data de 27 mai 2002 autorii excepţiei au invocat şi excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 25 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 47/1992, republicată.

I. Prevederile art. 292 din Codul de procedură civilă au următorul conţinut: "Părţile nu se vor putea folosi înaintea instanţei de apel de alte motive, mijloace de apărare şi dovezi decât de cele invocate la prima instanţa sau arătate în motivarea apelului ori în întâmpinare. Instanţa de apel poate incuviinta şi administrarea probelor a căror necesitate rezultă din dezbateri.

În cazul în care apelul nu se motiveaza ori motivarea apelului sau întâmpinarea nu cuprinde motive, mijloace de apărare sau dovezi noi, instanţa de apel se va pronunţa, în fond, numai pe baza celor invocate la prima instanţa."

În opinia autorilor excepţiei de neconstituţionalitate aceste dispoziţii legale contravin prevederilor constituţionale ale art. 21, privind accesul liber la justiţie, ale art. 24 alin. (1), referitoare la garantarea dreptului la apărare, şi ale art. 49, privind restrangerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi.

Analizând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea Constituţională constata ca limitarea instituită de legiuitor, prin dispoziţiile art. 292 alin. 1 din Codul de procedură civilă, cu privire la motivele, mijloacele de apărare şi dovezile pe care părţile le pot utiliza înaintea instanţei de apel, exclusiv la cele invocate la prima instanţa sau arătate în motivarea apelului, nu contravine prevederilor art. 21 din Legea fundamentală, deoarece, ca orice alt drept, şi accesul liber la justiţie poate fi exercitat doar în anumite limite rezonabile, în asa fel încât prin valorificarea lui sa nu se aducă atingere drepturilor altor titulari, în aceeaşi măsura ocrotite prin lege. În absenta acestei limitări s-ar oferi camp liber arbitrariului şi abuzului în exercitarea dreptului, dându-se posibilitatea reiterarii, în scop exclusiv sicanatoriu, a unor cereri lipsite de relevanta pentru soluţionarea cauzei, de natura sa ducă la prelungirea nejustificată a duratei procesului. Ca, într-adevăr, aceasta a fost finalitatea avută în vedere de legiuitor prin instituirea limitării menţionate, rezultă şi din faptul ca acelaşi text da posibilitatea instanţei de apel sa încuviinţeze administrarea probelor a căror necesitate rezultă din dezbateri, prerogativa de natura a-i asigura deplinul control al derulării procesului şi finalizarii sale legale şi temeinice, cu luarea în considerare şi a imperativului celeritatii.

În ceea ce priveşte reglementarea cuprinsă în alin. 2 al art. 292 din Codul de procedură civilă, aceasta nu face decât sa sanctioneze lipsa de diligenta a părţii care nu şi-a motivat apelul sau a făcut-o necorespunzător ori incomplet. Într-o atare situaţie, instanţele obisnuiau sa anuleze apelul ca netimbrat, ignorand caracterul sau devolutiv, motiv pentru care legiuitorul a consacrat in terminis obligaţia instanţei de apel, în situaţia în care apelul este nemotivat sau nu cuprinde motive, mijloace de apărare sau dovezi noi, să se pronunţe, totuşi, în fond, pe baza celor invocate la prima instanţa. Aceasta noua prevedere constituie o garanţie suplimentară, pe linia asigurării unei valorificari plenare a dreptului consacrat de art. 21 din Constituţie, demonstrand astfel lipsa de temeinicie a criticii de neconstituţionalitate sub acest aspect.

Curtea nu poate retine neconstituţionalitatea textului de lege criticat nici în raport cu dispoziţiile art. 24 alin. (1) din Legea fundamentală, deoarece exigenţele instituite de legiuitor nu fac decât să asigure un cadru optim derulării procesului, fără a se aduce atingere dreptului la apărare.

Textul criticat nu contravine, de asemenea, nici prevederilor art. 49 din Constituţie, deoarece, astfel cum s-a arătat, limitarea prevăzută la art. 292 din Codul de procedură civilă este determinata tocmai de preocuparea ca valorificarea dreptului la calea de atac a apelului, ca expresie a liberului acces la justiţie, sa nu aducă atingere drepturilor altor persoane.

II. În legătură cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 25 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 47/1992, republicată, Curtea evoca dispoziţiile art. 144 lit. c) din Constituţie şi ale art. 23 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, potrivit cărora aceasta "decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti". Din aceste dispoziţii constituţionale şi legale rezultă ca o excepţie de neconstituţionalitate nu poate fi ridicată direct în faţa Curţii Constituţionale, sens în care aceasta s-a şi pronunţat, în mod constant, în jurisprudenta sa (de exemplu, prin Decizia nr. 22 din 10 februarie 1998, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 161 din 23 aprilie 1998).

În consecinţa, excepţia de neconstituţionalitate a acestor dispoziţii de lege urmează să fie respinsă ca inadmisibila.

Faţa de cele de mai sus, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 şi al art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

1.Respinge, ca fiind neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 292 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Gheorghe Dobrinoiu şi Laurentiu Dobrinoiu în Dosarul nr. 5.083/2001 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a IV-a civilă.

2.Respinge, ca fiind inadmisibila, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 25 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, excepţie ridicată de aceiaşi autori în acelaşi dosar.

Definitivă şi obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 11 mai 2002.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

prof. univ. dr. NICOLAE POPA

Magistrat-asistent,

Florentina Geangu

──────────────