Decizie nr. 387 din 30 septembrie 2004

Ion Predescu - preşedinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Constantin Doldur - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Ninosu - judecător

Şerban Viorel Stănoiu - judecător

Florentina Baltă - procuror

Mihaela Senia Costinescu - magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 318 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Societatea Comercială "Păstorel" S.R.L. din Timişoara în Dosarul nr. 11.985/CA/2003 al Tribunalului Timiş - Secţia comercială.

La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Reprezentantul Ministerului Public consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, invocând în acest sens jurisprudenţa Curţii Constituţionale. Arată că nu au intervenit elemente noi de natură să justifice schimbarea acestei jurisprudenţe.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:

Prin Încheierea din 17 mai 2004, pronunţată în Dosarul nr. 11.985/CA/2003, Tribunalul Timiş - Secţia comercială a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 318 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Societatea Comercială "Păstorel" - S.R.L. din Timişoara într-o cauză comercială având ca obiect o contestaţie în anulare.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul acesteia susţine că, potrivit art. 318 din Codul de procedură civilă, pot fi atacate cu contestaţie numai hotărârile judecătoreşti pronunţate de instanţele de recurs, în condiţiile în care se pot produce greşeli materiale şi cu ocazia soluţionării altor acţiuni. Consideră că accesul liber la justiţie şi dreptul cetăţeanului la o justiţie echitabilă sunt două principii constituţionale care, transpuse în practică, trebuie să-i asigure acestuia atât posibilitatea de a formula acţiuni în justiţie, cât şi de a promova căi de atac împotriva hotărârilor judecătoreşti eronate, în scopul îndreptării oricăror erori judiciare. Or, arată autorul, pe de o parte, prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 58/2003, legiuitorul a abrogat dispoziţiile referitoare la promovarea recursului în anulare în materie civilă, iar, pe de altă parte, victima unei erori judiciare are limitat accesul în faţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, deoarece erorile de drept sau de fapt săvârşite de instanţele naţionale nu sunt cenzurate de organele europene de jurisdicţie.

În ceea ce priveşte principiul egalităţii cetăţenilor în faţa legii, autorul excepţiei susţine că acesta nu este respectat, în condiţiile în care numai persoana nemulţumită de o hotărâre pronunţată de instanţa de recurs are posibilitatea de a promova calea extraordinară de atac a contestaţiei în anulare pentru motivele expuse în art. 318 alin. 1 din Codul de procedură civilă, în vreme ce altor părţi care, de asemenea, sunt interesate de îndreptarea unor greşeli materiale ale instanţelor nu li se recunoaşte dreptul de a contesta respectivele hotărâri. Aşa fiind, este necesar ca dispoziţiile art. 318 din Codul de procedură civilă să se refere nu numai la deciziile pronunţate de instanţele de recurs în soluţionarea acestei căi de atac, ci la toate hotărârile judecătoreşti irevocabile.

Tribunalul Timiş - Secţia comercială apreciază că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 318 din Codul de procedură civilă este neîntemeiată, întrucât, deşi textul de lege criticat prevede posibilitatea rectificării erorilor materiale şi a omisiunilor vădite din hotărârile judecătoreşti pronunţate în recurs, iar nu şi pentru alte hotărâri irevocabile în care, de asemenea, se pot strecura erori materiale şi omisiuni, calea de atac a contestaţiei în anulare poate fi extinsă şi asupra deciziilor pronunţate în soluţionarea unei contestaţii în anulare, eventual prin exercitarea unei contestaţii în anulare speciale, cu respectarea dispoziţiilor art. 321 din Codul de procedură civilă.

Potrivit prevederilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

Guvernul apreciază excepţia de neconstituţionalitate ca fiind neîntemeiată. În susţinerea acestui punct de vedere, arată că stabilirea condiţiilor speciale în care calea de atac a contestaţiei în anulare se poate exercita şi limitarea admisibilităţii ei numai la deciziile instanţei de recurs nu are nici o legătură cu egalitatea cetăţenilor, întrucât art. 318 alin. 1 din Codul de procedură civilă nu creează nici o discriminare între aceştia şi asigură premisele aplicării lui în mod unitar tuturor cetăţenilor aflaţi în situaţii juridice identice, respectiv titularilor unei hotărâri pronunţate de o instanţă de recurs, dacă dezlegarea dată recursului este rezultatul unei greşeli materiale.

Se mai arată că dispoziţiile legale criticate sunt conforme cu art. 126 alin. (2) şi cu art. 129 din Constituţie, republicată, reglementarea dreptului de a exercita o cale de atac în anumite condiţii, precis şi limitativ prevăzute de lege, neafectând nici accesul liber la justiţie, cu atât mai mult cu cât stabilirea unor motive strict determinate sunt de esenţa căilor extraordinare de atac. De altfel, norma de procedură este stabilită tocmai în vederea exercitării în condiţiile legii a dreptului persoanei de a se adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor sale legitime.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, republicată, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, republicată, şi celor ale art. 1 alin. (2), art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.

Analizând obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, Curtea constată că, deşi a fost sesizată cu dispoziţiile art. 318 din Codul de procedură civilă, din argumentele autorului criticii rezultă că excepţia vizează doar prevederile alin. 1 al normei procedurale. De altfel, dispoziţiile alin. 2 ale art. 318 au fost abrogate prin art. I pct. 121 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 138/2000 pentru modificarea şi completarea Codului de procedură civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 479 din 2 octombrie 2000. Prin urmare, Curtea urmează a se pronunţa numai asupra prevederilor art. 318 alin. 1 din Codul de procedură civilă, care au următorul cuprins: "Hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie, când dezlegarea dată este rezultatul unei greşeli materiale, sau când instanţa, respingând recursul sau admiţându-l numai în parte, a omis din greşeală să cerceteze vreunul dintre motivele de casare."

În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, aceste dispoziţii de lege contravin art. 16 alin. (1) şi art. 21 alin. (1), (2) şi (3) din Constituţie, republicată, care au următorul conţinut:

–Art. 16 alin. (1): "Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări".;

–Art. 21 alin. (1), (2) şi (3): "(1) Orice persoană se poate adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor sale legitime.

(2)Nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept.

(3)Părţile au dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil."

De asemenea, autorul excepţiei apreciază că prevederile art. 318 alin. 1 din Codul de procedură civilă încalcă şi dispoziţiile art. 6 alin. 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, care au următorul conţinut: "Orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public şi într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanţă independentă şi imparţială, instituită de lege, care va hotărî fie asupra încălcării drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricărei acuzaţii în materie penală îndreptate împotriva sa. Hotărârea trebuie să fie pronunţată în mod public, dar accesul în sala de şedinţă poate fi interzis presei şi publicului pe întreaga durată a procesului sau a unei părţi a acestuia în interesul moralităţii, al ordinii publice ori al securităţii naţionale într-o societate democratică, atunci când interesele minorilor sau protecţia vieţii private a părţilor la proces o impun, sau în măsura considerată absolut necesară de către instanţă atunci când, în împrejurări speciale, publicitatea ar fi de natură să aducă atingere intereselor justiţiei."

Examinând excepţia de neconstituţionalitate ridicată, Curtea reţine că dispoziţiile art. 318 alin. 1 din Codul de procedură civilă reglementează contestaţia în anulare specială, care este o cale de atac extraordinară, ce se poate exercita în cazurile limitativ prevăzute de lege numai împotriva hotărârilor pronunţate de instanţele de recurs.

Aşa cum rezultă în mod univoc din textul de lege criticat, calea procedurală a contestaţiei în anulare specială poate fi utilizată de părţile care au participat la soluţionarea recursului şi este limitată la cazurile în care dezlegarea dată este rezultatul unei greşeli materiale sau al omisiunii instanţei de a cerceta vreunul dintre motivele de modificare sau de casare invocate de recurent. În ceea ce priveşte obiectul contestaţiei în anulare specială, acesta este format dintr-o singură categorie de hotărâri, respectiv doar hotărârile pronunţate de instanţele de recurs.

Curtea constată că pretinsa încălcare a art. 16 din Constituţie, republicată, privind egalitatea în drepturi a cetăţenilor, nu poate fi reţinută, deoarece reglementarea este aplicabilă în cazul tuturor persoanelor aflate în situaţia prevăzută de ipoteza normei, fără nici o distincţie, şi anume părţilor care au participat la soluţionarea recursului a cărui dezlegare este rezultatul unei greşeli materiale sau al omisiunii instanţei de a cerceta vreunul dintre motivele de modificare sau de casare.

Textul de lege criticat nu încalcă nici prevederile art. 21 din Constituţie, republicată, întrucât, potrivit jurisprudenţei constante a instanţei constituţionale, dacă legiuitorul este suveran în a reglementa diferit în situaţii diferite, accesul la o cale ordinară de atac, fără ca prin aceasta să fie afectat liberul acces la justiţie, a fortiori o atare concluzie se impune atunci când în discuţie este accesul la o cale extraordinară de atac, care, prin definiţie, are caracter de excepţie, şi deci poate fi valorificată numai în cazurile expres şi limitativ prevăzute de lege, în caz contrar, existând riscul producerii unor perturbări majore ale stabilităţii şi securităţii raporturilor juridice.

De altfel, art. 126 alin. (2) din Constituţie, republicată, potrivit căruia "Competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege", precum şi art. 129, care prevede că, "Împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii", atribuie exclusiv legiuitorului prerogativa stabilirii competenţei şi procedurii de judecată, inclusiv a condiţiilor de exercitare a căilor de atac.

Prin urmare, departe de a îngrădi drepturi consacrate constituţional, reglementarea prevăzută de art. 318 alin. 1 din Codul de procedură civilă constituie o garanţie a aplicării principiului prevăzut de art. 6 pct. 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, privind judecarea unei cauze în mod echitabil şi într-un termen rezonabil, în scopul înlăturării oricăror abuzuri din partea părţilor, prin care s-ar tinde la tergiversarea nejustificată a soluţionării unui proces.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, republicată, precum şi al art. 1-3, art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 318 alin. 1 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Societatea Comercială "Păstorel" - S.R.L. din Timişoara în Dosarul nr. 11.985/CA/2003 al Tribunalului Timiş - Secţia comercială.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 30 septembrie 2004.

PREŞEDINTE,

ION PREDESCU

Magistrat-asistent,

Mihaela Senia Costinescu