Decizie nr. 369 din 2 octombrie 2003

Nicolae Popa - preşedinte

Costică Bulai - judecător

Nicolae Cochinescu - judecător

Constantin Doldur - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Şerban Viorel Stănoiu - judecător

Ioan Vida - judecător

Iuliana Nedelcu - procuror

Florentina Geangu - magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 385^1 alin. 1 lit. e) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Maria Vasile în Dosarul nr. 4.723/2002 al Curţii Supreme de Justiţie - Secţia penală.

La apelul nominal au răspuns autorul excepţiei, personal şi asistat de avocat Ilie Ion Iordăchescu, precum şi partea Gheorghe Voinea.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, reprezentantul autorului excepţiei solicită admiterea excepţiei de neconstituţionalitate, susţinând că dispoziţiile legale criticate sunt contrare prevederilor art. 49 şi 128 din Constituţie, precum şi dispoziţiilor art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi ale art. 2 din Protocolul adiţional nr. 7 la această convenţie.

Partea prezentă solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate, ca fiind neîntemeiată.

Reprezentantul Ministerului Public arată că susţinerile autorului excepţiei privind încălcarea prevederilor constituţionale ale art. 128 nu pot fi primite, deoarece instituirea unor reguli de desfăşurare a procesului în faţa instanţelor judecătoreşti este de competenţa exclusivă a legiuitorului (art. 125 din Constituţie). Referitor la art. 49 din Legea fundamentală, apreciază că acesta nu este aplicabil în cauză. Totodată, arată că dispoziţiile art. 385^1 alin. 1 lit. e) din Codul de procedură penală nu contravin prevederilor art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, privind dreptul la un proces echitabil, întrucât rejudecarea cauzei are loc cu respectarea garanţiilor procesuale stabilite de convenţie. De asemenea, cu privire la argumentul prezentat în cadrul dezbaterilor publice, referitor la încălcarea dispoziţiilor art. 2 din Protocolul adiţional nr. 7 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, dispoziţii ce reglementează dreptul la o cale de atac pentru persoana care a fost condamnată penal, consideră că acesta este irelevant, deoarece în cauză nu ne aflăm în situaţia pronunţării unei hotărâri definitive de condamnare. În concluzie, solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate, ca neîntemeiată.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 6 mai 2003, pronunţată în Dosarul nr. 4.723/2002, Curtea Supremă de Justiţie - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 385^1 alin. 1 lit. e) din Codul de procedură penală, ridicată de Maria Vasile, inculpat recurent în dosarul menţionat.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că folosirea limitată a căii de atac a recursului, deci exceptarea deciziilor prin care s-a dispus rejudecarea cauzelor, contravine prevederilor art. 128 din Constituţie, referitoare la folosirea căilor de atac. În speţă, inculpatul este interesat în folosirea căii de atac a recursului împotriva Deciziei nr. 451 din 4 octombrie 2002, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti în Dosarul nr. 5.971/2002, deoarece prin această hotărâre a fost schimbată soluţia favorabilă dată de instanţa de fond, prin care s-a constatat împlinirea termenului de prescripţie a răspunderii penale pentru infracţiunea presupus săvârşită. Ca atare, se consideră de autorul excepţiei că prin dispoziţia art. 385^1 alin. 1 lit. e) din Codul de procedură penală sfera deciziilor pronunţate în apel care pot fi atacate cu recurs ar fi fost redusă. Această excludere este apreciată ca fiind contrară art. 128 din Constituţie. De asemenea, autorul excepţiei consideră că restrângerea prin dispoziţiile legale criticate a dreptului de a folosi calea de atac a recursului împotriva hotărârilor judecătoreşti nu poate fi justificată prin invocarea vreunuia din temeiurile prevăzute de art. 49 din Constituţie. Se mai arată că dispoziţiile art. 385^1 alin. 1 lit. e) din Codul de procedură penală vin în contradicţie şi cu prevederile art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, referitoare la dreptul la un proces echitabil.

Curtea Supremă de Justiţie - Secţia penală consideră că dispoziţiile legale criticate nu contravin prevederilor constituţionale şi nici celor ale art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, excepţia fiind nefondată. Se arată că legiuitorul poate institui, în considerarea unor situaţii deosebite, reguli speciale de procedură, precum şi modalităţi de exercitare a drepturilor procedurale, astfel încât accesul liber la justiţie nu înseamnă accesul la toate structurile judecătoreşti şi la toate căile de atac. Instituirea unor reguli speciale privind căile de atac nu încalcă principiul egalităţii, atâta timp cât asigură egalitatea cetăţenilor în utilizarea lor.

Potrivit dispoziţiilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi formula punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate. De asemenea, în conformitate cu dispoziţiile art. 18^1 din Legea nr. 35/1997, cu modificările ulterioare, s-a solicitat punctul de vedere al instituţiei Avocatul Poporului.

Preşedintele Camerei Deputaţilor consideră că dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale. În acest sens, arată că dispoziţiile legale criticate nu contravin art. 128 din Constituţie şi nici art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, întrucât prin garanţiile procesuale prevăzute atât dreptul la apărare, cât şi egalitatea în drepturi sunt respectate. Părţile şi Ministerul Public au posibilitatea de a exercita căile de atac, în condiţiile legii, asigurându-se astfel desfăşurarea unui proces echitabil, fără discriminări. Instituirea unor reguli speciale de procedură, inclusiv sub aspectul exercitării căilor de atac, nu este neconstituţională, atâta timp cât asigură egalitatea juridică a cetăţenilor în folosirea lor.

Guvernul consideră, de asemenea, că excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 385^1 alin. 1 lit. e) din Codul de procedură penală este neîntemeiată. Instituirea regulilor de desfăşurare a procesului în faţa instanţelor judecătoreşti este de competenţa exclusivă a legiuitorului [art. 125 alin. (3) şi art. 128 din Constituţie]. În considerarea unor situaţii deosebite, legiuitorul poate institui reguli speciale de procedură şi modalităţi de exercitare a drepturilor procesuale, astfel încât accesul liber la justiţie nu înseamnă accesul, în toate cazurile, la toate structurile judecătoreşti şi la toate căile de atac. Nu sunt încălcate nici prevederile art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, deoarece conceptul de proces echitabil nu implică în mod necesar existenţa mai multor grade de jurisdicţie şi posibilitatea exercitării acestor căi de atac. Se invocă, în acest sens, jurisprudenţa Curţii Constituţionale exprimată în deciziile nr. 77/2003, 295/2002 şi 176/2002.

Avocatul Poporului consideră că dispoziţiile art. 385^1 alin. 1 lit. e) din Codul de procedură penală sunt constituţionale, invocându-se în sprijinul acestui punct de vedere aceleaşi argumente ca în punctele de vedere anterioare. Se precizează, în plus, că nu constituie o discriminare faptul că prin aplicarea unor prevederi legale anumite persoane pot ajunge în situaţii defavorabile, apreciate ca atare prin prisma propriilor interese.

Preşedintele Senatului nu a transmis punctul său de vedere asupra excepţiei.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale preşedintelui Camerei Deputaţilor, Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile părţilor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională constată că a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 144 lit. c) din Constituţie, ale art. 1 alin. (1), ale art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 385^1 alin. 1 lit. e) din Codul de procedură penală, dispoziţii care au următorul conţinut: "Pot fi atacate cu recurs: [...]

e)deciziile pronunţate, ca instanţe de apel, de tribunalele judeţene, tribunalele militare teritoriale, curţile de apel şi Curtea Militară de Apel, cu excepţia deciziilor prin care s-a dispus rejudecarea cauzelor."

Autorul excepţiei susţine că dispoziţiile legale criticate, care exceptează de la folosirea căii de atac a recursului deciziile prin care s-a dispus rejudecarea cauzei, contravin prevederilor constituţionale ale art. 49 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi şi ale art. 128 referitoare la folosirea căilor de atac. În susţinerea neconstituţionalităţii textului de lege criticat se mai invocă şi încălcarea dispoziţiilor art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi ale art. 2 din Protocolul adiţional nr. 7 la această convenţie.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată următoarele:

În ceea ce priveşte susţinerea autorului excepţiei referitoare la îngrădirea prin art. 385^1 alin. 1 lit. e) din Codul de procedură penală a dreptului de exercitare a căilor de atac, întrucât acesta nu prevede calea de atac a recursului şi împotriva deciziilor prin care s-a dispus rejudecarea cauzelor, Curtea reţine că textul legal criticat este în deplină concordanţă cu art. 128 din Constituţie, care reglementează folosirea căilor de atac. Acest drept fundamental se realizează în condiţiile legii şi, prin urmare, este în competenţa exclusivă a legiuitorului de a stabili care sunt căile de atac şi în ce condiţii pot fi exercitate [art. 125 alin. (3) din Constituţie]. Faptul că împotriva hotărârilor judecătoreşti prin care s-a dispus rejudecarea cauzei nu se poate folosi calea de atac a recursului nu afectează drepturile procesuale ale inculpatului, având în vedere că la rejudecarea fondului instanţa este obligată să examineze întreaga cauză sub toate aspectele.

Referitor la invocarea, în susţinerea excepţiei, a încălcării dispoziţiilor art. 49 din Legea fundamentală, Curtea constată că aceasta nu poate fi reţinută, deoarece textul de lege supus controlului de constituţionalitate nu restrânge exerciţiul unor drepturi sau al unor libertăţi.

Cu privire la exercitarea căilor de atac şi la concordanţa legii procesuale româneşti cu art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, care consacră dreptul persoanei la un proces echitabil, Curtea s-a pronunţat prin Decizia nr. 73 din 4 iunie 1996, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 255 din 22 octombrie 1996, statuând că, în sensul practicii Curţii Europene a Drepturilor Omului, conceptul de "proces echitabil" nu implică imperios "existenţa mai multor grade de jurisdicţie, a unor căi de atac al hotărârilor judecătoreşti, nici, pe cale de consecinţă, posibilitatea exercitării acestor căi de atac [...] de către toate părţile din proces".

Curtea constată că în cauză nu au incidenţă prevederile art. 2 pct. 1 din Protocolul adiţional nr. 7 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, întrucât acestea se referă la dreptul oricărei persoane "declarate vinovată de o infracţiune" de a cere "examinarea declaraţiei de vinovăţie sau a condamnării de către o jurisdicţie superioară", deci la dreptul la o cale de atac împotriva hotărârii judecătoreşti prin care se constată vinovăţia penală a unei persoane, iar nu la dreptul la recurs împotriva hotărârii judecătoreşti prin care s-a dispus rejudecarea cauzei.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 alin. (3) şi (6) şi al art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 385^1 alin. 1 lit. e) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Maria Vasile în Dosarul nr. 4.723/2002 al Curţii Supreme de Justiţie - Secţia penală.

Definitivă şi obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 2 octombrie 2003.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

prof. univ. dr. NICOLAE POPA

Magistrat-asistent,

Florentina Geangu