Decizie nr. 189 din 10 octombrie 2000

Ioan Muraru - preşedinte

Costica Bulai - judecător

Constantin Doldur - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Nicolae Popa - judecător

Lucian Stangu - judecător

Florin Bucur Vasilescu - judecător

Romul Petru Vonica - judecător

Paula C. Pantea - procuror

Gabriela Dragomirescu - magistrat-asistent

Pe rol se afla soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 64/1995 privind procedura reorganizării judiciare şi a falimentului, republicată, excepţie ridicată de Societatea Comercială "Sogexport '95" - S.R.L. din Bucureşti în Dosarul nr. 7.603/1999 al Tribunalului Bucureşti - Secţia comercială.

La apelul nominal se constata lipsa părţilor Societatea Comercială "Sogexport '95" - S.R.L. din Bucureşti şi Banca Comercială "Albina" - S.A. Bucureşti, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, reprezentantul Ministerului Public solicita respingerea excepţiei ca nefondata, deoarece apreciază ca art. 29 alin. (1) din Legea nr. 64/1995, republicată, nu contravine prevederilor constituţionale.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constata următoarele:

Prin Încheierea din 5 aprilie 2000, pronunţată în Dosarul nr. 7.603/1999, Tribunalul Bucureşti - Secţia comercială a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 64/1995 privind procedura reorganizării judiciare şi a falimentului, republicată, excepţie ridicată de Societatea Comercială "Sogexport '95" - S.R.L. din Bucureşti într-un litigiu având ca obiect cererea formulată de Banca Comercială "Albina" - S.A. pentru deschiderea procedurii de faliment împotriva acestei societăţi comerciale.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine ca dispoziţiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 64/1995 privind procedura reorganizării judiciare şi a falimentului, republicată, sunt neconstituţionale în raport cu prevederile art. 54 şi ale art. 134 alin. (2) lit. a) din Constituţie. Se considera ca textul criticat încalcă prevederile art. 54 din Constituţie referitor la exercitarea drepturilor şi a libertăţilor constituţionale cu buna-credinţa, prin aceea ca da posibilitatea unui creditor sa îl cheme în judecata pe comerciantul faţă de care acesta are şi calitatea de debitor, în loc ca, pe cale amiabila şi/sau prin instanţa de drept comun, să îşi compenseze unul faţă de altul creanţele. În ceea ce priveşte contrarietatea dintre art. 29 alin. (1) din Legea nr. 64/1995, republicată, şi art. 134 alin. (2) lit. a) din Constituţie, se arata ca, în condiţiile în care creditorul care a introdus la tribunal cerere împotriva comerciantului faţă de care are şi calitate de debitor, statul nu mai asigura libertatea comerţului şi protecţia concurentei loiale, întrucât orice asemenea creditor poate formula astfel de cereri tocmai pentru a scoate de pe piaţa un comerciant.

Tribunalul Bucureşti, exprimandu-şi opinia, apreciază ca excepţia este neîntemeiată, deoarece textul de lege criticat nu contravine dispoziţiilor art. 54 din Constituţie. Se considera ca procedura prevăzută de Legea nr. 64/1995, republicată, reprezintă o alternativa specifică la acţiunile judiciare, având scopul realizării creanţelor, iar promovarea ei nu este condiţionată de compensarea în prealabil a creanţelor reciproce ale părţilor. De asemenea, se arata ca dispoziţiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 64/1995, republicată, nu contravin nici prevederilor art. 134 alin. (2) lit. a) din Constituţie, deoarece unul dintre scopurile reglementării legale a procedurii falimentului este şi înlăturarea comercianţilor care nu fac faţa concurentei, iar procedura în cadrul litigiilor dintre comercianţii având şi calitatea de creditor şi calitatea de debitor prezintă avantajul unei solutionari unitare a acestor litigii.

Potrivit prevederilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

Guvernul, în punctul sau de vedere, apreciază ca excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, deoarece "textul invocat nu urmăreşte lichidarea debitorului, ci se margineste a da creditorilor dreptul de a cere deschiderea procedurii împotriva debitorilor aflaţi în încetare de plati. Textul nu se aplică automat, ci constituie numai începutul unei proceduri al carei scop principal este onorarea creanţelor comerciale".

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, retine următoarele:

Curtea Constituţională a fost sesizată cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a art. 29 alin. (1) din Legea nr. 64/1995, republicată, prin Încheierea din 5 aprilie 2000, pronunţată de judecătorul-sindic în Dosarul nr. 7.603/1999 al Tribunalului Bucureşti - Secţia comercială.

În legătură cu legalitatea sesizării de către judecătorul-sindic Curtea Constituţională s-a mai pronunţat prin Decizia nr. 67 din 14 aprilie 1997, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 370 din 22 decembrie 1997. Prin acea decizie, respingând ca vadit nefondata excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 131 din Legea nr. 64/1995, Curtea a reţinut ca judecătorul-sindic nu se identifica cu instanţa de judecată.

Curtea constata însă ca decizia menţionată a fost pronunţată în anul 1997, iar dispoziţiile Legii nr. 64/1995 pe care aceasta s-a întemeiat au fost modificate prin mai multe acte normative şi, în consecinţa, legea a fost republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 608 din 13 decembrie 1999. În redactarea Legii nr. 64/1995, astfel cum aceasta a fost republicată, art. 5 alin. (1) prevede că organele care aplica procedura reorganizării şi lichidării sunt "[...] instanţele judecătoreşti, judecătorul-sindic, administratorul, lichidatorul, adunarea creditorilor şi comitetul creditorilor", iar art. 6 din aceeaşi lege din cap. II, secţiunea 1, intitulata "Instanţele judecătoreşti", stabileşte ca "Toate procedurile prevăzute de prezenta lege, cu excepţia recursului prevăzut la art. 7, sunt de competenţa exclusiva a tribunalului în jurisdicţia căruia se afla sediul debitorului, care figurează în registrul comerţului, şi sunt exercitate de un judecător-sindic desemnat de către preşedintele tribunalului, în condiţiile art. 8". Conform acestui din urma text, "Judecătorul-sindic este nominalizat, în fiecare caz, de preşedintele tribunalului, dintre judecătorii desemnaţi ca judecători-sindici, în temeiul art. 12 alin. 3 din Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecătorească, republicată, cu modificările ulterioare". Judecătorul-sindic îndeplineşte atribuţiile tribunalului, în calitate de reprezentant al acestuia, precum şi atribuţiile stabilite la art. 10 din Legea nr. 64/1995, republicată, şi anume de a judeca cereri şi acţiuni şi de a pronunţa hotărâri care, în temeiul art. 11 din aceeaşi lege, sunt "definitive şi executorii şi vor cuprinde, prin derogare de la art. 261 alin. 4 din Codul de procedură civilă, şi motivarea. În condiţiile legii, ele vor putea fi atacate cu recurs". Este evident ca prin aceste atribuţii judecătorul-sindic "spune dreptul" şi hotărârile sale sunt cu putere de executare silită, având atât "jurisdictio", cat şi "imperium".

Din coroborarea acestor dispoziţii legale cu prevederile art. 17 din Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecătorească, republicată, conform cărora "Cauzele date, potrivit legii, în competenţa de prima instanţa a judecătoriilor, tribunalelor şi curţilor de apel se judeca de un singur judecător", rezultă ca judecătorul-sindic realizează activitate de judecată ca judecător unic şi, în consecinţa, poate sesiza Curtea Constituţională cu excepţii de neconstituţionalitate.

În consecinţa, în prezenta cauza Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competenţa, potrivit dispoziţiilor art. 144 lit. c) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 64/1995 privind procedura reorganizării judiciare şi a falimentului, republicată, potrivit cărora "Orice creditor, care are o creanta certa, lichidă şi exigibilă, poate introduce la tribunal o cerere împotriva unui debitor care, timp de cel puţin 30 de zile, a încetat plăţile".

Autorul excepţiei de neconstituţionalitate considera ca dispoziţiile acestui text de lege, ce dau posibilitatea oricărui creditor care are o creanta certa, lichidă şi exigibilă sa formuleze la tribunal cerere introductivă împotriva unui debitor care a încetat plăţile timp de cel puţin 30 de zile, contravin art. 54 şi art. 134 alin. (2) lit. a) din Constituţie, care prevăd:

–Art. 54: "Cetăţenii români, cetăţenii străini şi apatrizii trebuie să-şi exercite drepturile şi libertăţile constituţionale cu buna-credinţa, fără sa încalce drepturile şi libertăţile celorlalţi.";

–Art. 134 alin. (2) lit. a): "Statul trebuie să asigure:

a)libertatea comerţului, protecţia concurentei loiale, crearea cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de producţie;"

Examinând excepţia de neconstituţionalitate ridicată, Curtea Constituţională constata ca aceasta este neîntemeiată şi, în consecinţa, urmează să fie respinsă.

Prima critica de neconstituţionalitate consta în aceea ca textul criticat, având o formulare generală, "da posibilitatea unei persoane de rea-credinţa sa încalce drepturile şi libertăţile celorlalţi", ceea ce contravine art. 54 din Constituţie. Curtea retine ca dispoziţiile acestui text constituţional nu sunt incidente în cauza. Art. 54 din Constituţie prevede obligativitatea pentru cetăţenii români, cetăţenii străini şi apatrizi de a-şi exercită cu buna-credinţa drepturile şi libertăţile constituţionale, fără sa încalce drepturile şi libertăţile celorlalţi. Or, în speta, părţi în dosarul instanţei de judecată sunt comercianţi, societăţi comerciale, cărora nu le sunt aplicabile dispoziţiile art. 54 din Constituţie.

Cea de-a doua critica priveşte încălcarea prin dispoziţiile ce fac obiectul excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 134 alin. (2) lit. a) din Constituţie, potrivit cărora "Statul trebuie să asigure:

a)libertatea comerţului, protecţia concurentei loiale, crearea cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de producţie".

Nici aceasta sustinere nu este intemeiata. Curtea retine ca textul criticat reglementează dreptul creditorului de a cere deschiderea procedurii prevăzute de Legea nr. 64/1995, republicată, împotriva debitorului aflat în încetare de plati timp de cel puţin 30 de zile, în contextul în care, asa cum s-a arătat deja, scopul legii este instituirea unei proceduri pentru plata pasivului debitorului aflat în încetare de plati. În felul acesta se realizează respectarea întocmai a prevederilor art. 134 alin. (1) lit. a) din Constituţie privind obligaţia statului de a asigura libertatea comerţului şi protecţia concurentei loiale.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 alin. (3) şi al art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 64/1995 privind procedura reorganizării judiciare şi a falimentului, republicată, excepţie ridicată de Societatea Comercială "Sogexport '95" - S.R.L. din Bucureşti în Dosarul nr. 7.603/1999 al Tribunalului Bucureşti - Secţia comercială.

Definitivă şi obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 10 octombrie 2000.

PREŞEDINTE,

prof. univ. dr. Ioan Muraru

Magistrat-asistent,

Gabriela Dragomirescu