Lege Nr. 15 din 11 februarie 1991

Parlamentul României adopta prezenta lege.

Capitolul 1Dispoziţii generale

Articolul 1

Exercitarea dreptului la munca şi revendicarea drepturilor economice şi sociale aferente muncii sînt garantate de legile tarii şi nu pot fi îngrădite.

Articolul 2

(1)Conflictele cu privire la interesele profesionale cu caracter economic şi social ale salariaţilor, organizaţi sau neorganizati în sindicate, rezultate din desfăşurarea raporturilor de muncă dintre unitate, pe de o parte, şi salariaţii acesteia ori majoritatea salariaţilor ei, pe de altă parte, constituie conflicte colective de muncă şi se soluţionează potrivit prevederilor prezentei legi. (2) Conflictele colective de muncă pot avea loc şi între conducerea unităţii şi salariaţii unei subunitati sau unui compartiment al acesteia, precum şi între conducerea unităţii şi salariaţii care exercită aceeaşi meserie sau profesie în respectiva unitate.

Articolul 3

Nu constituie conflicte colective de muncă:

a)litigiile dintre salariaţi şi unitate a căror soluţionare este supusă altor reglementări legale decît cele prevăzute în prezenta lege; b) revendicarile salariaţilor pentru a căror rezolvare este necesară adoptarea unei legi.

Articolul 4

(1)În conflictele colective de muncă, salariaţii sînt reprezentaţi de sindicate. (2) În cazul în care în unitate nu este constituit un sindicat sau dacă nu toţi salariaţii sînt membri de sindicat, în vederea soluţionării conflictului colectiv de muncă, salariaţii îşi vor alege reprezentanţii lor.

Articolul 5

Salariaţii pot declara greva numai în condiţiile prevăzute de prezenta lege.

Articolul 6

În sensul prezentei legi, prin unitate se înţeleg regiile autonome, societăţile comerciale, alte organizaţii cu scop lucrativ, instituţiile publice, asociaţiile de orice fel şi organele de stat.

Capitolul 2Concilierea conflictelor colective de muncă Secţiunea I Concilierea directa

Articolul 7

(1)În toate cazurile în care într-o unitate exista premisele declanşării unui conflict colectiv de muncă, organul sindical sau, în lipsa acestuia, reprezentanţii aleşi ai salariaţilor vor sesiza conducerea unităţii despre aceasta situaţie. (2) Sesizarea se va face în scris, cu precizarea revendicarilor salariaţilor, inclusiv motivarea acestora, precum şi a propunerilor de soluţionare, iar conducerea unităţii este obligată sa o primească şi sa o înregistreze. (3) Cerinţa prevăzută de alin. 2 se considera îndeplinită şi dacă revendicarile salariaţilor, motivarea acestora şi propunerile de soluţionare sînt exprimate de sindicat sau de către reprezentanţii aleşi ai salariaţilor cu ocazia primirii la conducerea unităţii şi discutiile purtate au fost consemnate într-un proces-verbal.

Articolul 8

Conducerea unităţii are obligaţia de a răspunde în scris organului sindical sau, în lipsa acestuia, reprezentanţilor salariaţilor, în termen de 48 de ore de la primirea sesizării, cu precizarea punctului de vedere pentru fiecare dintre revendicarile formulate.

Articolul 9

În situaţia în carte unitatea nu a răspuns la toate revendicarile formulate sau, deşi a răspuns, nu s-a realizat un consens, conflictul colectiv de muncă se considera declansat.

Secţiunea IIConcilierea organizată de Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale

Articolul 10

În cazul în care conflictul colectiv de muncă a fost declansat în condiţiile prevăzute la art. 9, sindicatul sau, după caz, reprezentanţii salariaţilor sesizează Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale, prin organele sale teritoriale - direcţiile de muncă şi protecţie socială - în vederea continuării concilierii.

Articolul 11

(1)Sesizarea pentru concilierea conflictului de muncă se formulează în scris şi va cuprinde, în mod obligatoriu, cel puţin următoarele menţiuni: a) unitatea la care s-a ivit conflictul colectiv de muncă, cu indicarea sediului şi numelui conducătorului; b) obiectul conflictului colectiv de muncă şi motivarea acestuia; c) dovada îndeplinirii cerinţelor prevăzute de art. 7-9; d) indicarea persoanelor delegate sa reprezinte, la conciliere, sindicatul sau, după caz, salariaţii. (2) Sesizarea se depune în doua exemplare la direcţia de muncă şi protecţie socială în a carei raza teritorială îşi are sediul unitatea şi trebuie să fie datată şi semnată de organul sindical indicat de statut sau, după caz, de reprezentanţii salariaţilor.

Articolul 12

În termen de 24 de ore de la înregistrarea sesizării, Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale desemnează delegatul sau pentru participare la concilierea conflictului colectiv de muncă, care are obligaţia sa ia măsuri pentru:

a)comunicarea sesizării către conducătorul unităţii în termen de 48 de ore de la desemnarea sa; b) convocarea părţilor la procedura de conciliere la un termen ce nu poate depăşi şapte zile de la înregistrarea sesizării.

Articolul 13

(1)Pentru susţinerea intereselor lor la conciliere, sindicatul sau, după caz, salariaţii aleg o delegaţie formată din 2-5 persoane, care va fi imputernicita în scris sa participe la concilierea organizată de Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale. Din delegaţia sindicatului pot face parte şi reprezentanţi ai federaţiei sau confederatiei la care sindicatul este afiliat. (2) În mod excepţional, cînd natura activităţii unităţii o impune, delegatul Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale poate stabili ca la conciliere sa participe un număr mai mare de delegaţi din partea sindicatului sau salariaţilor. (3) Poate fi aleasă ca delegat al sindicatului sau, după caz, al salariaţilor orice persoană salariata a unităţii de cel puţin trei ani sau de la înfiinţarea acesteia, dacă unitatea nu are trei ani de la înfiinţare, şi care a împlinit vîrsta de 21 ani, nu a fost condamnata pentru săvîrşirea infracţiunilor prevăzute la art. 46 şi 47 din prezenta lege şi nici nu se afla în executarea uneia din pedepsele complimentare prevăzute de art. 64 din Codul penal.

Articolul 14

Pentru susţinerea punctului de vedere al unităţii, conducătorul acesteia, dacă nu participa personal, va desemna, printr-o împuternicire scrisă, o delegaţie de 2-5 membri ai consiliului de administraţie care să participe la conciliere.

Articolul 15

(1)Concilierea poate avea loc la sediul Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale ori al direcţiei de muncă şi protecţie socială sau într-un loc stabilit de părţi. (2) Procedura de conciliere se încheie în ziua pentru care au fost convocate părţile, în afară de cazul în care ele, de comun acord, hotărăsc continuarea ei.

Articolul 16

(1)La data fixată pentru conciliere, delegatul Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale verifica împuternicirile delegaţilor părţilor şi stăruie ca aceştia sa acţioneze pentru a se realiza concilierea. (2) Susţinerile părţilor şi rezultatul dezbaterilor se consemnează într-un proces-verbal, semnat de către părţi şi de delegatul Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale. (3) Procesul-verbal se întocmeşte în trei exemplare, cîte unul pentru delegaţii sindicatului sau după caz, ai salariaţilor, conducerea unităţii şi delegatul Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale.

Articolul 17

În cazul în care în urma dezbaterilor se ajunge la un acord cu privire la soluţionarea conflictului colectiv de muncă, acesta este obligatoriu pe întreaga durata stabilită şi pentru toate părţile între care a avut loc conflictul colectiv de muncă.

Articolul 18

În situaţiile în care acordul cu privire la soluţionarea conflictului colectiv de muncă este numai parţial, în procesul-verbal se vor consemna revendicarile asupra cărora s-a realizat acordul şi cele rămase nesolutionate, împreună cu punctele de vedere ale fiecărei părţi referitoare la acestea din urma.

Articolul 19

Rezultatele concilierii menţionate la art. 17 şi 18 vor fi aduse la cunoştinţa salariaţilor de cei care au făcut sesizarea pentru efectuarea concilierii.

Capitolul 3Declanşarea, desfăşurarea şi încetarea grevei

Articolul 20

(1)Greva constituie o încetare colectivă şi voluntara a lucrului. Hotărîrea de declarare a grevei se ia de către sindicate, cu acordul a cel puţin jumătate din numărul membrilor. Pentru salariaţii neorganizati în sindicate, hotărîrea de declarare a grevei se ia prin vot secret, cu acordul a cel puţin jumătate din numărul acestora. (2) Grevele pot fi de avertisment sau propriu-zise. (3) Greva de avertisment nu poate avea o durată mai mare de 2 ore, dacă se face cu încetarea lucrului şi trebuie, în toate cazurile, sa preceada cu cel puţin 48 de ore greva propriu-zisa.

Articolul 21

Greva este organizată şi condusă de organul sindical sau, după caz, de reprezentanţii salariaţilor, care vor stabili şi durata acesteia.

Articolul 22

Greva poate fi declarata numai dacă, în prealabil, au fost epuizate toate posibilităţile de soluţionare a conflictului colectiv de muncă prin procedurile de conciliere prevăzute la art. 7-19 şi dacă momentul declanşării a fost adus la cunoştinţa conducerii unităţii de către organizatori, cu 48 de ore înainte.

Articolul 23

În situaţia în care, după declararea grevei, jumătate din membrii de sindicat sau jumătate din salariaţii care au hotărît declararea grevei renunţa la greva, aceasta trebuie să înceteze.

Articolul 24

(1)Greva poate fi declarata numai pentru apărarea intereselor profesionale cu caracter economic şi social ale salariaţilor. (2) Greva nu poate urmări realizarea unor scopuri politice. (3) Este interzisă, de asemenea, greva pentru anularea măsurii desfacerii contractului de muncă de către unitate, încadrarea în unităţi sau schimbarea din funcţie a unei persoane.

Articolul 25

Nu pot fi declarate greve pentru obţinerea modificării clauzelor contractului colectiv de muncă, a unui acord realizat anterior sau a unei hotărîri definitive a comisiei de arbitraj, pronunţate conform art. 43, prin care s-a soluţionat un conflict colectiv de muncă pe toată durata de aplicare a acestora.

Articolul 26

(1)Participarea la greva este libera. Nimeni nu poate fi constrîns sa participe la greva sau sa refuze sa participe. (2) Salariaţii care nu participa la greva îşi pot continua activitatea, dacă aceasta este posibil. (3) Salariaţii aflaţi în greva trebuie să se abţină de la orice acţiune de natura sa împiedice continuarea activităţii de către cei care nu participa la greva. (4) Nu se considera acţiune de natura sa împiedice activitatea faptul ca din cauza grevei a încetat întregul proces de producţie din unitate.

Articolul 27

Organizatorii grevei, împreună cu conducerea unităţii, au obligaţia ca pe durata acesteia sa protejeze bunurile unităţii şi să asigure funcţionarea continua a utilajelor şi instalaţiilor a căror oprire ar putea constitui un pericol pentru viaţa sau sănătatea oamenilor ori ar putea cauza pagube ireparabile.

Articolul 28

Pe durata grevei, conducerea unităţii nu poate fi împiedicată să-şi desfăşoare activitatea de salariaţii aflaţi în greva sau de organizatorii acesteia.

Articolul 29

(1)Participarea la greva sau organizarea acesteia, cu respectarea dispoziţiilor prezentei legi, nu reprezintă o încălcare a obligaţiilor de serviciu ale salariaţilor şi nu poate avea consecinţe negative pentru grevisti sau organizatori. (2) Dispoziţiile alin. 1 nu se aplică dacă greva este suspendată sau este declarata ilegala, potrivit art. 30 sau, după caz, art. 35 alin. lit. b). (3) Pe durata grevei, salariaţii îşi menţin toate drepturile ce decurg din raportul de muncă, cu excepţia dreptului la salariu şi la sporuri de salariu.

Articolul 30

Curtea Suprema de Justiţie, la sesizarea conducerilor unităţilor în care s-a declansat un conflict colectiv de muncă, poate suspenda pe un termen de cel mult 90 de zile începerea sau continuarea grevei, dacă prin aceasta ar fi afectate interese majore pentru economia naţionala sau interese de ordin umanitar.

Articolul 31

(1)Sesizările adresate Curţii Supreme de Justiţie se soluţionează în termen de 7 zile de la înregistrarea lor. (2) Hotărîrile pronunţate sînt definitive.

Articolul 32

(1)În timpul grevei, organizatorii continua negocierile cu conducerea unităţii în vederea satisfacerii revendicarilor care au constituit motivele încetării colective a lucrului. (2) În cazul în care organizatorii grevei şi conducerea unităţii ajung la un acord, greva încetează. (3) Refuzul organizatorilor grevei de a îndeplini obligaţia prevăzută la alin. 1 atrage răspunderea patrimonială a acestora pentru pagubele cauzate unităţii.

Articolul 33

Conducătorul unităţii, cînd apreciază ca greva a fost declarata ori de continua fără respectarea legii, se poate adresa judecătoriei în raza căreia îşi are sediul unitatea, cu o cerere pentru constatarea neîndeplinirii condiţiilor prevăzute de prezenta lege pentru declanşarea sau continuarea grevei.

Articolul 34

Judecătoria fixează termen pentru soluţionarea cererii, care nu poate fi mai mare de trei zile de la sesizare, şi dispune citarea părţilor.

Articolul 35

(1)Judecătoria examinează cererea şi pronunţa, de urgenta, o hotărîre prin care, după caz: a) respinge cererea unităţii; b) admite cererea unităţii şi dispune încetarea grevei ca fiind ilegala. (2) Împotriva hotărîrii judecătoriei se poate declara recurs la tribunalul

judeţean sau, după caz, al municipiului Bucureşti, în termen de trei zile de la pronunţare.

Articolul 36

(1)Judecătoria şi tribunalul judeţean sau al municipiului Bucureşti soluţionează cererea sau, după caz, recursul în complet format potrivit legii pentru judecarea litigiilor individuale de muncă. (2) Judecarea conflictelor colective de muncă se face potrivit Codului de procedura civilă, în măsura în care prin prezenta lege nu se dispune altfel. (3) În cazul în care dispun încetarea grevei ca fiind ilegala, instanţele vor decide obligarea celor vinovaţi la despăgubiri cerute de unitate pentru pagubele ce i-au fost pricinuite.

Articolul 37

Toate actele de procedura întocmite potrivit dispoziţiilor prezentei legi sînt scutite de taxa de timbru.

Articolul 38

(1)În situaţia în care greva s-a derulat pe o durată de 20 de zile fără ca părţile implicate sa fi ajuns la o înţelegere şi dacă continuarea grevei ar fi de natura sa afecteze interesele economiei naţionale sau interese de ordin umanitar, Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale poate solicita solicitarea conflictului colectiv de muncă de către o comisie de arbitraj. (2) Iniţiativa Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale se comunică în scris părţilor din conflictul colectiv de muncă. La data comunicării se suspenda continuarea grevei.

Articolul 39

(1)Comisia de arbitraj se compune din trei arbitri. (2) Lista persoanelor care pot fi desemnate ca arbitri se stabileşte o dată pe an de Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale, dintre specialiştii în domeniul economic, tehnic, juridic şi alte profesii, cu consultarea sindicatelor şi a Camerei de Comerţ şi Industrie.

Articolul 40

În raport de obiectul conflictului colectiv de muncă, arbitrii se desemnează după cum urmează:

–un arbitru stabilit de conducerea unităţii;

–un arbitru stabilit de sindicat sau, după caz, de reprezentanţii salariaţilor;

–un arbitru stabilit de Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale.

Articolul 41

Comisia de arbitraj îşi desfăşoară activitatea de soluţionare a conflictului colectiv de muncă la sediul Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale sau, după caz, la sediul direcţiei de muncă şi protecţie socială.

Articolul 42

După stabilirea comisiei de arbitraj, părţile sînt obligate să depună la aceasta întreaga documentaţie privind conflictul colectiv de muncă şi susţinerile lor.

Articolul 43

(1)În termen de trei zile de la primirea documentaţiei prevăzute la art. 42 comisia de arbitraj are obligaţia sa convoace părţile şi sa examineze, împreună cu acestea, conflictul colectiv de muncă, pe baza dispoziţiilor legii şi a prevederilor contractelor colective de muncă aplicabile. (2) Comisia de arbitraj se pronunţa printr-o hotărîre definitivă, în termen de 24 de ore de la încheierea dezbaterilor. (3) Hotărîrea se comunică părţilor în termen de 24 de ore de la pronunţare. (4) Prin hotărîrea comisiei de arbitraj conflictul colectiv de muncă încetează.

Articolul 44

Pentru activitatea desfăşurată în soluţionarea unui conflict colectiv de muncă, membrii comisiei de arbitraj primesc onorariu care se stabileşte şi se plăteşte de către părţile în litigiu în mod egal. În situaţia în care nu se realizează acordul părţilor cu privire la cuantumul onorariului, acesta se stabileşte de Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale, ţinînd seama şi de propunerile părţilor.

Capitolul 4Dispoziţii finale

Articolul 45

(1)Nu pot declara greva: a) salariaţii care deţin funcţii de specialitate în aparatul Parlamentului, Guvernului, ministerelor al altor organe centrale ale administraţiei de stat, prefecturilor şi primăriilor, funcţii de procuror sau judecător, personalul Ministerului Apărării Naţionale, Ministerului de Interne şi al unităţilor din subordinea acestor ministere, precum şi personalul militarizat din unităţile aflate în subordinea Ministerului Justiţiei; b) salariaţii din unităţile sistemului energetic naţional, din serviciile operative de la reactoarele nucleare, din unităţile cu foc continuu care, prin oprire, prezintă pericol de explozie, precum şi cei din unităţile care executa producţie pentru nevoile de apărare a tarii. (2) În situaţia existenţei unui conflict de muncă între unitate şi salariaţii prevăzuţi la alin. 1 lit. b) ori personalul civil din unităţile subordonate Ministerului Apărării Naţionale şi Ministerului de Interne, organul sindical sau, după caz, reprezentanţii salariaţilor vor rezolva revendicarile prin conciliere directa şi cu participarea delegatului Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale. (3) Personalul din transporturile aeriene, navale, terestre de orice fel, de la plecarea şi pînă la întoarcerea în ţara, nu poate declara greva. Personalul imbarcat pe navele marinei comerciale sub pavilion românesc poate declara greva numai cu respectarea normelor stabilite prin convenţii internaţionale ratificate de statul român. (4) În unităţile sanitare, de învăţămînt, telecomunicaţii, ale radioteleviziunii, în unităţile de transporturi pe căile ferate, inclusiv cele de reparat material rulant, în unităţile de transporturi fluviale, în unităţile de aviatie civilă şi cele de stat care asigura transportul în comun şi salubritatea localităţilor, precum şi aprovizionarea populaţiei cu pîine, lapte, carne, gaze, energie electrica, căldură şi apa, greva este permisă cu condiţia ca organizatorii să asigure serviciile esenţiale, dar nu mai puţin de 1/3 din activitatea normală.

Articolul 46

(1)Fapta persoanei care prin ameninţări ori violenţe împiedica sau obliga un salariat sau un grup de salariaţi sa participe la greva sau sa munceasca în timpul grevei, constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 6 luni sau cu amendă de la 2.000 la 7.000 lei, dacă fapta nu întruneşte elementele unei alte infracţiuni pentru care legea penală prevede o pedeapsă mai grava. (2) Tentativa se pedepseşte.

Articolul 47

Declararea grevei de către organizatori cu nesocotirea interdictiilor şi condiţiilor prevăzute la art. 24 alin. 2 sau la art. 45 alin. 1, 3, şi 4 constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 6 luni sau cu amendă de la 2.000 la 7.000 lei, dacă fapta nu întruneşte elementele unei infracţiuni pentru care legea penală prevede o pedeapsă mai grava.

Articolul 48

Participarea salariaţilor la greva nu inlatura răspunderea lor materială, contravenţională, civilă sau penală, după caz, dacă faptele săvîrşite în timpul grevei atrag, potrivit legii, aceasta răspundere.