Ordin nr. 135 din 6 martie 2002
privind aprobarea normativelor de personal
- Emitent
- Ministerul Sănătății și Familiei
- Publicat în
- Monitorul Oficial nr. 200 din 25 martie 2002
privind aprobarea normativelor de personal
Ministrul sănătăţii şi familiei,
vazand Referatul Direcţiei management, salarizare şi structuri unităţi sanitare nr. DB. 2382 din 6 martie 2002,
în temeiul Hotărârii Guvernului nr. 22/2001 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Sănătăţii şi Familiei, cu modificările şi completările ulterioare,
emite următorul ordin:
Se aprobă normativele de personal pe tipuri de unităţi sanitare, categorii de personal şi tipuri de activităţi medicale conform anexelor nr. 1-14 care fac parte integrantă din prezentul ordin, astfel:
a)anexa nr. 1 - Normative de personal pentru asistenţa medicală spitaliceasca. Anexa nr. 1 se utilizează pentru spitale, spitale clinice, institute şi centre medicale cu paturi, centre de sănătate cu paturi şi alte unităţi sanitare cu paturi;
b)anexa nr. 2 - Normative de personal pentru unităţile de dializa renala în raport cu numărul aparatelor de hemodializa;
c)anexa nr. 3 - Normative de personal pentru sanatorii şi preventorii;
d)anexa nr. 4 - Normative de personal pentru personalul sanitar mediu din asistenţa medicală primara;
e)anexa nr. 5 - Normative de personal pentru asistenţa medicală de specialitate din ambulatoriu;
f)anexa nr. 6 - Normative de personal pentru personalul de specialitate medico-sanitar şi auxiliar sanitar din Institutul Naţional de Hematologie Transfuzională "Prof. dr. C.T. Nicolau" Bucureşti şi centrele de transfuzie sanguina;
g)anexa nr. 7 - Normative de personal pentru institute/servicii judeţene/cabinete de medicina legală;
h)anexa nr. 8 - Normative de personal pentru asistenţa medicală de reabilitare a sănătăţii, inclusiv bazele de tratament pentru proceduri fizio-electro-termo-balneo-terapie;
i)anexa nr. 9 - Normative de personal pentru serviciile de ambulanta judeţene şi al municipiului Bucureşti;
j)anexa nr. 10 - Normative de personal pentru institutele/centrele de sănătate publică;
k)anexa nr. 11 - Normative de personal pentru inspecţia sanitară de stat judeteana şi a municipiului Bucureşti din cadrul direcţiei de sănătate publică;
l)anexa nr. 12 - Normative de personal pentru supravegherea stării de sănătate, programe de medicina preventivă şi laboratoare din cadrul direcţiei de sănătate publică;
m)anexa nr. 13 - Normative de personal pentru personalul tehnic, economic, de informatica, administrativ şi de deservire;
n)anexa nr. 14 - Normative de personal pentru activităţile de întreţinere a clădirilor şi instalaţiilor de apa, lumina şi încălzire, deservire posturi fixe şi preparare a hranei în blocurile alimentare din unităţile sanitare.
Normarea personalului medico-sanitar în cabinetele medicale din grădiniţele şi unităţile şcolare din mediul urban, precum şi din unităţile de învăţământ superior, este prevăzută în anexa nr. 7 la Ordinul ministrului sănătăţii şi familiei nr. 653/2001, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 777 din 5 decembrie 2001.
Normarea personalului medico-sanitar din activitatea de prevenire şi control al infectiilor nozocomiale din unităţile sanitare este prevăzută la cap. I din anexa nr. 3 la Ordinul ministrului sănătăţii nr. 984 din 23 iunie 1994.
Pe data prezentului ordin se abroga:
a)Ordinul ministrului sănătăţii nr. 216/1983 privind normativele unificate de personal pentru activităţile de întreţinere clădiri, instalaţii de apa, lumina şi încălzire, deservire posturi fixe şi preparare a hranei în blocurile alimentare din unităţile sanitare;
b)anexa nr. XIV pentru încadrarea cu personal a unităţilor de epurare extrarenala la Regulamentul aprobat prin Ordinul ministrului sănătăţii nr. 300/1990 pentru organizarea şi funcţionarea unităţilor de epurare extrarenala;
c)Ordinul ministrului sănătăţii nr. 818/1999 privind criteriile de normare a personalului din unităţile sanitare.
Direcţia management, salarizare şi structuri unităţi sanitare din cadrul Ministerului Sănătăţii şi Familiei, direcţiile de sănătate publică şi unităţile sanitare cu personalitate juridică vor aduce la îndeplinire dispoziţiile prezentului ordin.
Prezentul ordin va fi publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Ministrul sănătăţii şi familiei,
Daniela Bartos
| NORMATIVE DE PERSONAL pentru asistenţa medicală spitalicească | |||||
| A . Medici şi personal sanitar mediu | |||||
| Nr. crt. | Tipul de unitate sanitară cu paturi | Criteriul de normare | Medici | Personal sanitar mediu | |
| 1 | 2 | 3 | 4 | 5 | |
| 1. | Spitale | ||||
| a) asistenţă la paturi | număr de paturi/ 1 post | 12-18 | 10-14 (pe tură) | ||
| b) asistenţă la paturi pentru specialităţile chirurgicale | număr de paturi/ 1 post | 8-14 | 10-12 (pe tură) | ||
| c) posturi fixe generale1): | |||||
| - spitale până la 400 de paturi | număr de paturi/ 1 post | 30-50 | 25-35 (pe tură) | ||
| - spitale peste 400 de paturi | număr de paturi/ 1 post | 50-70 | 12-20 (pe tură) | ||
| 2. | Unităţi sanitare clinice cu paturi | ||||
| a) asistenţă la paturi | număr de paturi/ 1 post | 10-14 | 8-12 (pe tură) | ||
| b) asistenţă la paturi pentru specialităţile chirurgicale | număr de paturi/ 1 post | 6-12 | 7-9 (pe tură) | ||
| c) posturi fixe generale1): | |||||
| - spitale până la 400 de paturi | număr de paturi/ 1 post | 10-30 | 15-30 (pe tură) | ||
| - spitale peste 400 de paturi | număr de paturi/ 1 post | 20-40 | 12-16 (pe tură) | ||
| - spitale de urgenţă | număr de paturi/ 1 post | 12-15 | 8-10 (pe tură) | ||
| 3. | Secţii sau compartimente pentru transplant de organe | număr de paturi/ 1 post | 2-4 | 1-2 (pe tură) | |
| 4. | Unităţi, secţii şi compartimente de neurochirurgie, chirurgie cardiacă şi a vaselor mari, chirurgie vasculară, chirurgie plastică şi reparatorie, arşi, cardiologie intervenţională, toxicologie clinică, pentru: | număr de paturi/ 1 post | 4-6 | 2-4 (pe tură) | |
| - asistenţă la paturi în spitale şi în unităţi sanitare clinice cu paturi | |||||
| 5. | Secţii şi compartimente de anestezie şi terapie intensivă, compartimente de urmărire postoperatorie în spitale şi unităţi sanitare clinice cu paturi | număr de paturi/ 1 post | 2-4 | 1-3 (pe tură) | |
| 6. | Unităţi, secţii şi compartimente de cronici2): | ||||
| a) asistenţă la paturi | număr de paturi/ 1 post | 15-25 | 15-20 (pe tură) | ||
| b) posturi fixe generale | |||||
| - unităţi sanitare cu profil de cronici | - număr de posturi/ unitate | 3 | |||
| - număr de paturi/ 1 post | - | 20-253) (pe tură) | |||
| 7. | Secţii şi compartimente de recuperare neurologică, neuropsihomotorie şi neurovasculară | număr de paturi/ 1 post | 10-14 | 5-10 (pe tură) | |
| 8. | Activităţi medicale de înaltă performanţă: | ||||
| a) culturi de ţesuturi | număr de posturi/unitate | - | 2 | ||
| b) genetică medicală | număr de posturi/unitate | 1 | 3 | ||
| c) imunologie şi alergologie | număr de posturi/unitate | 1 | 3 | ||
| d) enzimologie | număr de posturi/unitate | - | 3 | ||
| e) endoscopie exploratorie | număr de posturi/unitate | 1 | 3 | ||
| f) angiografie şi cateterism cardiac | număr de posturi/unitate | 1 | 4 | ||
| g) explorări funcţionale în specialităţile: cofochirurgie, chirurgie cardiovasculară, toraco-pulmonară, urologie, neurochirurgie | număr de posturi/unitate | - | 4 | ||
| h) medicină nucleară (radioizotopi) | număr de posturi/unitate | 1 | 3 | ||
| i) terapie prin hiperbarism | număr de posturi/unitate | - | 4 | ||
| j) operaţii endoscopice | număr de posturi/unitate | - | 3 | ||
| k) terapie cu energii înalte | număr de posturi/unitate | 1 | 6 | ||
| l) medicină experimentală | număr de posturi/unitate | - | 3 | ||
| 9. | Laboratoare de anatomie patologică: | ||||
| a) spitale de urgenţă, unităţi sanitare cu paturi în profil oncologie | număr de paturi/1 post | 100-200 | 50-100 | ||
| b) alte unităţi sanitare cu paturi | număr de paturi/1 post | 200-400 | 150-200 | ||
| 10. | Aparatură de laborator de înaltă performanţă: tomograf, angiograf, PET, RMN | număr de posturi/aparat | 1/tură | 1/tură | |
| 11. | Unităţi sanitare fără personalitate juridică care funcţionează în structura spitalelor şi acordă servicii medicale de specialitate ambulatorie: | ||||
| a) dispensare TBC | număr de locuitori/post | 50.000 | 25.000 | ||
| b) laboratoare de sănătate mintală | număr de locuitori/post | 60.000 | 60.000 | ||
| c) cabinete de oncologie | număr de locuitori/post | 100.000 | 100.000 | ||
| d) cabinete de diabet zaharat, nutriţie şi boli metabolice | număr de locuitori/post | 50.000 | 50.000 | ||
| e) cabinete de boli infecţioase | număr de locuitori/post | 75.000 | 75.000 | ||
| f) cabinete de planificare familială | număr de locuitori/post4) | 100.000 | 100.000 | ||
| g) cabinet de stomatologie urgenţă | număr de posturi/cabinet | 1/tură | 1/tură | ||
| B . Alt personal | |||||
| Nr. crt. | Tipul unităţii sanitare | Criteriul de normare | Alt personal superior | Personal sanitar mediu | |
| 1 | 2 | 3 | 4 | 5 | |
| 1. | Chimist, biolog, biochimist, farmacist: | ||||
| a) spitale | număr de paturi/1 post | 140-160 | 40-60 | ||
| b) unităţi sanitare clinice cu paturi | număr de paturi/1 post | 40-60 | 20-40 | ||
| c) Institutul Naţional de Medicină Sportivă Bucureşti | număr de posturi/unitate | 3 | 6 | ||
| 2. | Psiholog, logoped, sociolog: | ||||
| a) spitale, secţii şi compartimente de bolnavi psihici, de neurochirurgie, de nevroze, de neuropsihiatrie infantilă şi de oncologie | număr de paturi/1 post | 70-90 | - | ||
| b) spitale judeţene, spitale cu peste 400 de paturi şi unităţi sanitare clinice cu paturi | număr de posturi/unitate | 1 | 1 | ||
| c) chirurgie maxilo-facială şi chirurgie funcţională O.R.L. | număr de paturi/1 post | 40-60 | - | ||
| d) laboratoare de sănătate mintală | număr de locuitori/post | 50.000 | - | ||
| e) Institutul Naţional de Medicină Sportivă Bucureşti | număr de posturi/unitate | 2 | 2 | ||
| f) spitale, secţii şi compartimente de bolnavi cronici | număr de posturi/unitate | 1 | - | ||
| 3. | Profesori de cultură fizică medicală: | ||||
| - spitale şi unităţi sanitare clinice cu paturi pentru gimnastică medicală | număr de posturi/8 m2 | 1/tură | - | ||
| 4. | Fizician: | ||||
| Spitale şi unităţi sanitare clinice cu paturi | |||||
| a) medicină nucleară (radioizotopi) | număr de posturi/ unitate de lucru | 1 | - | ||
| b) terapii cu energii înalte | număr de posturi/ unitate de lucru | 1 | - | ||
| c) betatron | număr de posturi/ unitate de lucru | 1 | - | ||
| 5. | Farmacist5): | ||||
| - farmacie cu circuit închis | număr de paturi/ 1 post | 110-170 | 40-60 | ||
| C . Personal auxiliar sanitar | ||||
| Nr. crt. | Tipul asistenţei medicale şi unitatea sanitară | Criterii de normare | Personal auxiliar | |
| 1 | 2 | 3 | 4 | |
| I. Infirmiere | ||||
| a) | spitale şi unităţi sanitare clinice cu paturi | număr de paturi/1 post | 20-26 (pe tură) | |
| b) | secţii şi compartimente de neurochirurgie, chirurgie cardiacă şi a vaselor mari, chirurgie vasculară, chirurgie plastică şi reparatorie, toxicologie clinică | număr de paturi/1 post | 4-10 (pe tură) | |
| c) | secţii şi compartimente de anestezie şi terapie intensivă, arşi, cardiologie intervenţională | număr de paturi/1 post | 2-4 (pe tură) | |
| d) | secţii şi compartimente de recuperare pediatrică, neurologică, neuropsihomotorie şi neurovasculară | număr de paturi/1 post | 4-8 (pe tură) | |
| e) | unităţi, secţii şi compartimente de bolnavi cronici6) | număr de paturi/1 post | 8-10 (pe tură) | |
| f) | săli de operaţie | număr de posturi/sală | 1 (pe tură) | |
| II. Spălătorese | ||||
| Spălătorii pentru lenjeria bolnavilor | ||||
| - manual | număr de paturi/1 post | 20-40 | ||
| - manual obstetrică-ginecologie sau pediatrie | număr de paturi/1 post | 20-30 | ||
| - semimecanic | număr de paturi/1 post | 35-50 | ||
| - mecanic | număr de paturi/1 post | 45-70 | ||
| - unităţi, secţii şi compartimente de bolnavi cronici | număr de paturi/1 post | 20-40 | ||
| III. Îngrijitori | ||||
| a) | pentru curăţenie în unităţi sanitare | număr de m2/1 post | 200 | |
| b) | farmacii din unităţi sanitare | număr de posturi/farmacie | 1/tură | |
| IV. Brancardieri7) | ||||
| - spitale şi unităţi sanitare clinice cu paturi | număr de paturi/1 post | 20-50 (pe tură) | ||
| V. Garderobier număr de posturi/garderobă | ||||
| - spitale până la 500 de paturi | 1/tură | |||
| - spitale peste 500 de paturi | 2/tură | |||
| VI. Fotograf | număr de posturi/ unitate | 1 | ||
1
)
La posturi fixe generale se includ următoarele activităţi şi locuri de muncă: laboratorul de radiologie şi imagistica medicală, laboratorul clinic, explorari functionale, sălile de operaţie, sterilizarea, dietetica, statistica medicală, structurile de primire urgente - unitatea de primire urgente, compartimentul de primire urgente, modulul de urgenta, camera de garda - cabinetele medicale interdisciplinare etc.
2
)
Se aplica şi spitalelor de psihiatrie şi pentru măsuri de siguranţă.
3
)
Un post va fi încadrat cu asistent social.
4
)
Populaţia cu vârsta cuprinsă între 18-45 ani.
5
)
În unităţile sanitare cu mai puţin de 110 paturi se normeaza 1 post de farmacist pe unitate.
6
)
Se aplica şi spitalelor de psihiatrie şi pentru măsuri de siguranţă.
7
)
Se normeaza pe unitate, iar utilizarea se face în raport de necesitaţi.
NORMATIVE DE PERSONAL
pentru unităţile de dializa renala în
raport cu numărul aparatelor de hemodializa
| Nr. crt. | Categoria de personal | Numărul de posturi de personal | |
| I. Laboratorul de hemodializă cu 1-2 aparate | |||
| 1. | Medic | 1 post | |
| 2. | Asistent medical | 2 posturi/tură | |
| 3. | Infirmiere | 1 post/tură | |
| 4. | Îngrijitoare | 1 post/tură | |
| II. Staţie de hemodializă cu 3-8 aparate | |||
| 1. | Medic | 2-3 posturi | |
| 2. | Asistent medical | 1 post/2 aparate/tură | |
| 3. | Infirmiere | 2 posturi/tură | |
| 4. | Îngrijitoare | 2 posturi/tură | |
| 5. | Tehnician aparatură | 1 post/tură | |
| 6. | Psiholog | 1 post | |
| III. Centru de hemodializă cu 9-23 aparate | |||
| 1. | Medic nefrolog sau de medicină internă | 1 post/3-4 aparate | |
| 2. | Medic terapie intensivă | 1 post/10 aparate | |
| 3. | Medic chirurgie vasculară | 1 post/centru | |
| 4. | Psiholog | 1 post/centru | |
| 5. | Asistent medical | 1 post/2-3 aparate/tură | |
| 6. | Asistent dietetică | 1 post | |
| 7. | Infirmiere | 1 post/4 aparate/tură | |
| 8. | Îngrijitoare | 1 post/50m2/tură | |
| 9. | Inginer electronist | 1 post | |
| 10. | Tehnician aparatură | 1 post/10 aparate/tură | |
| 11. | Laborant determinări fizico-chimice | 1 post/tură | |
| 12. | Muncitor necalificat pentru transport, încărcare-descărcare substanţe | 1 post/centru | |
NORMATIVE DE PERSONAL
pentru sanatorii şi preventorii
A.
Medici şi personal sanitar mediu
| Nr. crt. | Tipul unităţii sanitare | Criteriul de normare | Medici | Personal sanitar mediu | ||
|---|---|---|---|---|---|---|
| 1. | Sanatorii | |||||
| a) | asistenţă la paturi | număr de paturi/1 post | 20-40 | 20-30/tură | ||
| b) | posturi fixe generale | număr de paturi/1 post | 60-80 | 60-80/tură | ||
| 2. | Preventorii | număr de paturi/1 post | 60-80 | 30-50/tură | ||
B.
Alt personal
| Nr. crt. | Tipul unităţii sanitare | Criteriul de normare | Alt personal superior | Personal sanitar mediu | |
|---|---|---|---|---|---|
| 1. | Chimist, biolog, biochimist, farmacist: | ||||
| - sanatorii | număr de paturi/1 post | 100-200 | 100-200 | ||
| 2. | Psiholog, logoped, sociolog: | ||||
| a) sanatorii | număr de posturi/unitate | 1 | - | ||
| b) preventorii | număr de posturi/unitate | 1 | - | ||
| 3. | Profesor C.F.M. | număr de posturi/8 m2pentru gimnastică medicală | 1/tură | - | |
| 4. | Farmacist*): | ||||
| - farmacie cu circuit închis | număr de paturi/1 post | 150-200 | 100-150 |
*)
Pentru sanatoriile cu mai puţin de 150 de paturi se normează 1 post de farmacist pe sanatoriu.
C.
Personal auxiliar sanitar
| Nr. crt | Tipul unităţii . sanitare | Criteriul de normare | Număr de posturi | ||
|---|---|---|---|---|---|
| A. | Infirmiere | ||||
| 1. | Sanatorii: | ||||
| - adulţi | număr de paturi/1 post | 40-60/tură | |||
| - copii | număr de paturi/1 post | 20-30/tură | |||
| 2. | Preventorii: | ||||
| - adulţi | număr de paturi/1 post | 40-60/tură | |||
| - copii | număr de paturi/1 post | 20-40/tură | |||
| B. | Îngrijitoare | număr de m2/1 post | 200 | ||
NORMATIVE DE PERSONAL
pentru personalul sanitar mediu din asistenţa medicală primara
Dispensare medicale în care nu sunt organizate cabinete medicale
conform Ordonanţei Guvernului nr. 124/1998
| Tipul asistenţei medicale | Criteriul de normare | Personal sanitar mediu | ||
| Asistenţa medicală primară: | ||||
| a) | în zone cu condiţii | normale număr de locuitori/1 post | 1.000 | |
| b) | în zone izolate, cu condiţii grele sau foarte grele | număr de locuitori/1 post | 300-500 | |
NORMATIVE DE PERSONAL
pentru asistenţa medicală de specialitate din ambulatoriu
Ambulatatorii de specialitate*)
I.
Medici şi personal sanitar mediu
| Nr. crt. | Asistenţa medicală de specialitate în ambulatoriu | Criteriul de normare | Medici | Personal sanitar mediu | |
|---|---|---|---|---|---|
| 1. | Cabinete medicale de specialitate | număr de locuitori/ 1 post | 2.500-3.000 | 2.500-3.000 | |
| 2. | Cabinete medicale de stomatologie | număr de locuitori/ 1 post | 1.500-2.000 | 1.500-2.000 |
II.
Alt personal
| Nr. crt. | Asistenţa medicală de specialitate în ambulatoriu | Criteriul de normare | Alt personal superior | Personal sanitar mediu | |
|---|---|---|---|---|---|
| 1. | Chimist, biolog, biochimist, farmacist | număr de locuitori/ 1 post | 20.000-40.000 | 10.000-20.000 | |
| 2. | Pentru radiologie şi imagistică medicală | număr de posturi/ aparat | - | 2 posturi/tură |
Notă *) La stabilirea numărului de posturi se vor lua în calcul şi cabinetele medicale organizate în baza Ordonanţei Guvernului nr. 124/1998, aprobată şi modificată prin Legea nr. 629/2001, şi înregistrate în Registrul unic al cabinetelor medicale la direcţia de sănătate publică.Anexa 6
| NORMATIVE DE PERSONAL pentru personalul de specialitate medico-sanitar şi auxiliar sanitar din Institutul Naţional de Hematologie Transfuzională "Prof. dr. C.T. Nicolau" Bucureşti şi centrele de transfuzie sanguină | ||||||
| Nr. crt. | Unitatea | Criteriul de normare | Categoria de personal | |||
| 1. | Institutul Naţional de Hematologie Transfuzională "Prof. dr. C.T. Nicolau" Bucureşti | număr de locuitori*)/1 post | Medici 1.500.000 | |||
| număr de locuitori*)/1 post | Alt personal sanitar superior 1.500.000 | |||||
| număr de locuitori*)/1 post | Personal sanitar mediu 700.000 | |||||
| număr de m2/1 post | Îngrijitor 200 | |||||
| ___________ *) Se ia în calcul populaţia la nivel naţional. | ||||||
| 2. | Centre de transfuzie sanguină | număr de litri de sânge*)/ 1 post | Medici 800 | Personal sanitar mediu 150 | ||
| număr de litri de sânge*)/ 1 post | Alt personal sanitar superior 800 | Personal sanitar mediu 800 | ||||
| număr de posturi/ 1 post personal mediu sanitar | Infirmiere 0,2 | |||||
| număr de m2/1 post | Îngrijitor 200 | |||||
Notă *) Se ia în calcul cantitatea de sânge pe un an.Anexa 7
NORMATIVE DE PERSONAL
pentru institute/servicii judeţene/cabinete de medicina legală
| Categoria de personal | Criteriul de normare | Normativ | ||
| I. Institute de medicină legală | ||||
| 1. | Medici | număr de locuitori/1 post | 1/100.000 | |
| 2. | Alt personal cu pregătire superioară de specialitate | număr de locuitori/1 post | 1/200.000 | |
| 3. | Personal sanitar mediu | număr de locuitori/1 post | 1/75.000 | |
| 4. | Autopsieri | număr de locuitori/1 post | 1/400.000 | |
| II. Serviciile judeţene de medicină legală | ||||
| 1. | Medici | număr de locuitori/1 post | 1/75.000 | |
| 2. | Alt personal cu pregătire superioară de specialitate | număr de locuitori/1 post | 1/100.000 | |
| 3. | Personal sanitar mediu | număr de locuitori/1 post | 1/50.000 | |
| 4. | Autopsieri | număr de locuitori/1 post | 1/100.000 | |
| III. Cabinete de medicină legală | ||||
| 1. | Medici | număr de posturi/cabinet | 1 post/cabinet | |
| 2. | Personal sanitar mediu | număr de posturi/cabinet | 1 post/cabinet | |
NORMATIVE DE PERSONAL
pentru asistenţa medicală de reabilitare a sănătăţii, inclusiv
bazele de tratament pentru proceduri fizio-electro-termo-balneo-terapie
A.
Medici şi personal sanitar mediu
| Nr. crt | Tipul activităţii medicale . sau al unităţii sanitare | Criteriul de normare | Medici | Personal sanitar mediu | |
| 1. | Asistenţă medicală de reabilitare a sănătăţii | număr de paturi tratament/1 post | 80-100 | 80-100 | |
| - staţiuni balneoclimaterice | |||||
| 2. | Proceduri fizio-electro-termo-balneo-terapie | număr de proceduri*)/ 1 post | - | 40 |
*)
Numărul de proceduri se calculează conform anexei nr. 8a).
Unitatea sanitară are obligaţia să ţină evidenţa procedurilor efectuate potrivit reglementărilor legale în vigoare.
B.
Personal auxiliar sanitar
| Tipul asistenţei medicale | Criteriul de normare | Numărul de posturi | |
| Proceduri fizio-electro-termo- balneo-terapie | numărul de posturi/2 posturi | 1 | |
| personal sanitar mediu |
Anexa 8a)
privind calculul numărului de proceduri pentru bazele de tratament
fizio-electro-termo-balneo-terapie
1.Galvanizari
2.Ionizari
3.Galvanostimulari
4.Galvanizari decontracturante
5.Băi hidroelectrice parţiale şi generale
6.Faradizari
7.Masa vibratorie
8.Diadinamici
9.Curenţi exponentiali
10.Curenţi stimulatori impulsuri (rectangulari, trapezoidali, triunghiulari etc.)
11.Miodinaflux
12.Nemectrodin
13.Nemectron
14.Neuroexponeflux
15.M.D.F.
16.Diatermie
17.Ultrascurte
18.Microunde
19.Ultrasunete
20.Solux (infrarosii)
21.Ultraviolete
22.Băi de lumina, parţiale şi generale
23.Fototerapie în fotarii (colective)
24.Aerosoli
25.Inhalatii
26.Pulverizatii individuale
27.Pulverizatii colective
28.Camera pneumatica
29.Gimnastica respiratorie cu aparat pentru supra şi sub presiune
30.Frictiuni parţial complete şi complete reci şi alternante
31.Impachetari umede, complete sau parţiale
32.Impachetari uscate
33.Cataplasme cu diverse ingrediente chimice sau cu plante
34.Impachetari cu parafina
35.Băi de abur complete şi parţiale
36.Băi medicinale cu ingrediente chimice
37.Sauna
38.Baie kinetoterapeutica, băi cu peria, băi hallbad, băi hiperterme, băi cu masaj sub apa etc.
39.Băi kineto la bazin individual (cadrul sanitar mediu lucrează în bazin cu bolnavul)
40.Băi cu bule de aer, oxigen, CO(2)
41.Băi la bazin kineto, colective
42.Băi parţiale ascendente, descendente de umeri, picioare, sezut, calde, reci sau alternante etc.
43.Proceduri prin mofete
44.Băi de namol natural, complete şi parţiale, băi cu ape sulfuroase, băi carbogazoase, băi alcaline etc.
45.Impachetari cu namol (sapropelic şi turba)
46.Cataplasme cu namol
47.Tampoane vaginale cu namol
48.Irigaţii cu ape minerale
49.Dus - masaj
50.Dus scotian
51.Duşuri alternante verticale
52.Dus subacval
53.Dus cu aer cald (se asociaza cu masaj)
54.Dus de abur (se asociaza cu masaj)
55.Afuziuni generale şi parţiale reci sau alternante
56.Masaj uscat şi kinetoterapie
57.Masaj cu namol
58.Masaj recuperator (asocierea masajului cu kinetoterapia)
NORMATIVE DE PERSONAL
pentru serviciile de ambulanta judeţene şi al
municipiului Bucureşti
| Categoria de personal | Criteriul de normare | Normativ | ||
|---|---|---|---|---|
| - medic coordonator | dispecerat - sediul central | 1 post/tură | ||
| - medici | ||||
| - în judeţe | număr de locuitori/1 post | 1/30.000 | ||
| - în municipiul Bucureşti | 1/20.000 | |||
| - medici | microstaţii în judeţ | 1 post/tură/2 ture | ||
| - personal sanitar mediu | număr de posturi/ambulanţă | 1/ambulanţă/tură | ||
| - ambulantier | număr de posturi/ambulanţă | 1/ambulanţă/tură | ||
NORMATIVE DE PERSONAL
pentru institutele/centrele de sănătate publică
| Secţia/compartimentul | Criteriul de normare | Categoria de personal | Normativ | ||
| 1. | Epidemiologie şi sănătate publică | număr de locuitori/1 post1) | Medici | 1/300.000 | |
| număr de locuitori/1 post1) | Alt personal cu pregătire superioară de specialitate2) | 1/600.000 | |||
| număr de locuitori/1 post1) | Personal sanitar mediu | 1/350.000 | |||
| 2. | Medicina muncii | numărul de persoane încadrate, indiferent de forma de proprietate a unităţii/1 post | Medici | 1/150.000 | |
| numărul de persoane încadrate, indiferent de forma de proprietate a unităţii/1 post | Alt personal cu pregătire superioară de specialitate2) | 1/200.000 | |||
| numărul de persoane încadrate, indiferent de forma de proprietate a unităţii/1 post | Personal sanitar mediu | 1/75.000 | |||
| 3. | Medicina mediului şi colectivităţilor | număr de locuitori/1 post1) | Medici | 1/250.000 | |
| număr de locuitori/1 post1) | Alt personal cu pregătire superioară de specialitate2) | 1/350.000 | |||
| număr de locuitori/1 post1) | Personal sanitar mediu | 1/200.000 | |||
| 4. | Promovarea sănătăţii | număr de locuitori/1 post1) | Medici | 1/500.000 | |
| număr de locuitori/1 post1) | Alt personal cu pregătire superioară de specialitate2) | 1/600.000 | |||
| număr de locuitori/1 post1) | Personal sanitar mediu | 1/300.000 | |||
| 5. | Igiena radiaţiilor | număr de locuitori/1 post1) | Medici | 1/600.000 | |
| număr de locuitori/1 post1) | Alt personal cu pregătire superioară de specialitate2) | 1/500.000 | |||
| număr de locuitori/1 post1) | Personal sanitar mediu | 1/550.000 | |||
1
Reprezintă populaţia judeţului de reşedinţa şi a teritoriului arondat.
2
Se includ: farmacisti, chimisti, biologi, biochimisti, fizicieni, psihologi, sociologi, kinetoterapeuti, ingineri sanitari etc.
NORMATIVE DE PERSONAL
pentru inspecţia sanitară de stat judeteana şi a municipiului Bucureşti
din cadrul direcţiei de sănătate publică
| Criteriul de normare | Categoria de personal | Normativ | |
| Populaţia judeţului | - medici*) | 1 post/25.000 locuitori | |
| - farmacişti**) | |||
| - alt personal sanitar superior**) | |||
| - personal sanitar mediu***) | |||
| - inginer sanitar |
Notă *) Vor reprezenta cel puţin 35% din numărul total de posturi normate. Notă ) Vor reprezenta 10% din numărul total de posturi normate. Notă *) Asistenţi medicali principali în profil igiena sau farmacie.
Încadrarea în normativ pe categorii de personal se va face pe măsura vacantarii posturilor.
NORMATIVE DE PERSONAL
pentru supravegherea stării de sănătate,
programe de medicina preventivă şi laboratoare
din cadrul direcţiei de sănătate publică
| Laboratorul sau compartimentul | Criteriul de normare | Categoriile de personal | Normativul | Observaţii | ||
| 1 | 2 | 3 | 4 | 5 | ||
| I. | Supravegherea stării de sănătate, programe de medicină preventivă şi laboratoare | |||||
| 1. | Igienă şcolară | copii şi tineri din unităţile de învăţământ | - medici | 50.000 | ||
| - asistenţi igienă | 25.000 | |||||
| - psiholog | 50.000 | |||||
| 2. | Igiena mediului | populaţia judeţului | - medici | 150.000 | ||
| - asistenţi igienă | 60.000 | |||||
| - inginer (sanitar) | 300.000 | |||||
| 3. | Igiena alimentaţiei | populaţia judeţului | - medici | 150.000 | ||
| - asistenţi igienă | 60.000 | |||||
| - medic veterinar | 300.000*) | |||||
| 4. | Medicina muncii | personalul încadrat, indiferent de forma de proprietate a unităţii | - medici | 50.000 | ||
| - psihologi | 75.000 | |||||
| - asistenţi igienă | 35.000 | |||||
| - inginer (sanitar) | 300.000 | |||||
| 5. | Epidemiologie | populaţia judeţului | - medici | 50.000 | ||
| - asistenţi igienă | 40.000 | |||||
| - asistent generalist | 50.000 | |||||
| - statisticieni | 150.000 | |||||
| 6. | Unitatea de produse andiepidemice | sediul unităţii | - farmacist sau | 1 | ||
| asistent farmacie sau | ||||||
| laborator sau igienă | ||||||
| - referent | 1 | |||||
| - muncitor necalificat | 1 | |||||
| 7. | Compartimentul teritorial de sănătate publică | nu se normează separat; personalul provine din normarea pe ansamblul judeţului | ||||
| II. | Laboratoare | |||||
| 8. | Microbiologie | populaţia judeţului | - medici | 150.000 | ||
| - asistenţi laborator | 50.000 | |||||
| - biologi | 200.000 | |||||
| - infirmiere | 100.000 | |||||
| - îngrijitor animale** | ) 1 | |||||
| - referent | 1 | |||||
| 9. | Chimie sanitară | populaţia judeţului | - farmacişti, chimişti | 100.000 | ||
| - asistenţi laborator | 75.000 | |||||
| - infirmiere | 200.000 | |||||
| 10. | Toxicologie | personalul încadrat, indiferent de forma de proprietate a unităţii | - medici, farmacişti, chimişti | 100.000 | ||
| - asistenţi laborator | 75.000 | |||||
| - infirmiere | 200.000 | |||||
| 11. | Entomologie | populaţia judeţului | - biologi | 300.000*) | ||
| - farmacişti, chimişti | 300.000*) | |||||
| - asistenţi igienă | 150.000 | |||||
| - asistenţi laborator | 300.000*) | |||||
| - agenţi DDD | 100.000 | |||||
| 12. | Igiena radiaţiilor | populaţia judeţelor arondate | - medici | 600.000 | ||
| - fizicieni | 600.000 | |||||
| - farmacişti, chimişti | 600.000 | |||||
| - asistenţi igienă | 200.000 | |||||
| - asistenţi laborator | 300.000 | |||||
| - infirmiere | 600.000 | |||||
Notă *) În judeţele cu populaţie mai mica de 300.000 locuitori se normeaza un post. Notă **) Ingrijitorul de animale poate fi angajat dacă exista o biobaza.
a)În judeţele cu localităţi greu accesibile (munte, delta etc.) la 70.000 locuitori din localităţi greu accesibile se normeaza încă un post de medic epidemiolog şi 2 asistenţi; normarea pentru aceste localităţi se va aproba de Ministerul Sănătăţii şi Familiei, la propunerea direcţiei de sănătate publică.
b)În judeţele cu puncte de trecere a frontierei de stat se normeaza în plus câte 4 asistenţi de igiena pentru fiecare punct de trecere a frontierei de stat şi un medic epidemiolog la cabinetele de trecere frontiera, port şi aeroport, nominalizate de Ministerul Sănătăţii şi Familiei.
c)În judeţele cu localităţi urbane, altele decât cea în care se afla sediul direcţiei de sănătate publică, se normeaza câte un medic şi un asistent în plus pentru fiecare localitate urbana care are peste 35.000 de locuitori.
d)În judeţul Constanta se normeaza în plus 2 medici şi 6 asistenţi medicali în profil igiena.
e)În localităţile urbane situate la distanta de sediul direcţiei de sănătate publică sau amplasate în zone greu accesibile şi care împreună cu localităţile arondate insumeaza 70.000 de locuitori şi peste se pot organiza compartimente teritoriale de sănătate publică cu avizul Ministerului Sănătăţii şi Familiei.
În funcţie de dotare şi de posibilităţile de încadrare cu medici, compartimentele teritoriale se pot organiza având în structura: compartiment de epidemiologie, compartiment de igiena, compartiment de microbiologie şi compartiment de chimie. Pot funcţiona compartimente teritoriale dar, numai cu compartimente de epidemiologie şi de igiena. Nu pot funcţiona numai cu compartiment de microbiologie şi chimie.
f)În judeţele pentru care s-au aprobat compartimente teritoriale de sănătate publică se normeaza în plus pentru fiecare dintre acestea următorul personal:
–muncitori calificaţi pe trepte profesionale - soferi - câte unul pentru fiecare autovehicul din dotare;
–un post dactilografa;
–în funcţie de situaţia locală, alt personal tehnic şi de deservire cu avizul Ministerului Sănătăţii şi Familiei.
g)În raport cu numărul total al personalului şi gradul de dispersie (numărul de compartimente teritoriale), pot fi normate şi alte posturi, cu avizul Ministerului Sănătăţii şi Familiei.Anexa 13
NORMATIVE DE PERSONAL
pentru personalul tehnic, economic, de informatica,
administrativ şi de deservire
| Nr. crt. | Tipul unităţii | Categoria de personal | Criteriul de normare | Normativul | ||
| I. | Personalul din aparatul funcţional (tehnic, economic, de informatică şi administrativ) | |||||
| 1. | Unităţi cu până la 150 de posturi prevăzute în statul de funcţii | % din numărul de posturi | 6-12% | |||
| 2. | Unităţi între 151-400 de posturi prevăzute în statul de funcţii | % din numărul de posturi | 6-11% | |||
| 3. | Unităţi cu peste 400 de posturi prevăzute în statul de funcţii | % din numărul de posturi | 6-10% | |||
| II. | Personal de deservire*) | |||||
| 1. | Pentru toate tipurile de unităţi | % din numărul de posturi | 1,5-2% | |||
*)se utilizează numai pentru unităţile care asigura paza cu personal propriu.
NORMATIVE DE PERSONAL
pentru activităţile de întreţinere a clădirilor şi instalaţiilor de apa, lumina şi încălzire, deservire posturi fixe şi preparare a hranei în blocurile alimentare din unităţile sanitare
I. Dispoziţii generale
1.Prin prezentele normative se stabileşte numărul maxim de personal muncitor pentru următoarele activităţi:
a)întreţinerea clădirilor şi instalaţiilor de apa, lumina şi încălzire;
b)deservirea posturilor fixe la centrale termice, centrale de oxigen, lifturi, centrale telefonice, activitate de proiectie, activitate radioficare şi telex etc.;
c)prepararea hranei în blocurile alimentare;
d)meserii specifice unor unităţi sanitare.
Activitatea de întreţinere şi deservire a obiectivelor menţionate mai sus, precum şi de preparare a hranei pentru bolnavi consta în asigurarea condiţiilor optime necesare pentru buna desfăşurare a activităţii medicale în unităţile sanitare.
2.La elaborarea normativelor de personal pentru aceste activităţi s-au avut în vedere următoarele:
–volumul activităţii de întreţinere sau de deservire;
–capacitatile unităţilor sanitare;
–folosirea raţională şi integrală a timpului de lucru;
–asigurarea serviciilor la nivelul cerut de normele de funcţionare a unităţilor sanitare;
–încadrarea în alocaţiile bugetare repartizate potrivit surselor de finanţare aprobate.
3.În vederea aplicării normativelor de personal conducerea unităţii sanitare va lua următoarele măsuri:
–menţinerea instalaţiilor şi a utilajelor în stare permanenta de funcţionare;
–organizarea raţională a procesului de întreţinere şi deservire a obiectivelor nominalizate la posturi fixe şi de preparare a hranei pentru bolnavi conform dietelor prescrise de personalul medical;
–aprovizionarea cu materiile şi materialele necesare desfăşurării optime a activităţilor ce fac obiectul prezentelor normative;
–organizarea şi efectuarea controlului asupra calităţii muncii şi a respectării normelor de protecţie a muncii;
–stabilirea atribuţiilor pentru fiecare muncitor şi nominalizarea lucrărilor ce îi revin în cadrul meseriei pe care o exercită;
–organizarea evidentei primare;
–urmărirea folosirii rationale a timpului de lucru şi analiza periodică a eficientei activităţii;
–organizarea schimbului II şi III numai în cadrul activităţilor la care se impune aceasta, în funcţie de condiţiile concrete ale fiecărei unităţi sanitare.
4.Prezentele normative se aplică în următoarele tipuri de unităţi: spitale şi spitale clinice, institute şi centre medicale, sanatorii şi preventorii etc., alte unităţi sanitare cu personalitate juridică decât cele cu paturi atât din subordinea Ministerului Sănătăţii şi Familiei, cat şi din subordinea direcţiilor de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti.
II. Meseriile ce pot fi utilizate
5a) În activitatea de întreţinere a clădirilor, instalaţiilor de apa, lumina şi încălzire prevăzute la pct. 1 lit. a) din normativ vor putea fi folosite următoarele meserii:
| Indicator tarifar de calificare | Meseria | ||
| 05.11.05 | lăcătuş mecanic de întreţinere şi reparaţii universale | ||
| 20.05.01 | instalator de apă şi canal | ||
| 20.05.02 | instalator de încălzire centrală şi gaze | ||
| 05.04.08 | electrician de întreţinere şi reparaţii | ||
| 09.08.00 | tâmplar universal | ||
| 05.22.01 | sudor electric | ||
| 05.22.02 | sudor cu gaze | ||
| 20.12.01 | zidar - roşar tencuitor | ||
| 20.13.00 | zugrav - vopsitor | ||
| 05.21.01 | strungar la strung paralel şi de detalonat | ||
| 06.01.02 | laborant determinări fizico-chimice | numai în unităţile chimice şi la locurile stabilite de I.S.C.I.R. | |
| 19.00.09 | operator hidraulic în alimentările cu apă | numai unităţile în care au staţie proprie de alimentare cu apă | |
| 05.04.01 | bobinator maşini electrice rotative | ||
| 09.05.00 | tapiţer | ||
| 20.00.08 | geamgiu | ||
| 05.24.01 | tinichigiu industrial | ||
| 20.05.03 | instalator frigorist | ||
| 20.09.02 | montator de placaje interioare şi exterioare | ||
| 18.00.03 | deratizator, dezinfectator, deparazitor | ||
| 20.07.02 | instalator termic şi fonic | ||
| 20.05.04 | instalator de ventilare şi condiţionare | ||
| 24.00.01 | preparator ser vaccin | ||
| - muncitor necalificat (numai cei care lucrează efectiv la întreţinere clădiri şi instalaţii de apă, lumină şi încălzire) ajutând pe muncitorii calificaţi | |||
5b) În activitatea de deservire a posturilor fixe prevăzute la pct. 1 lit. b)
din normativ vor putea fi utilizate următoarele meserii:
| Indicator de calificare | Meseria | |
| 25.51.03 | fochist la clădiri pentru încălzire centrală | |
| 25.51.02 | fochist la clădiri pentru abur industrial | |
| 25.00.10 | liftier | |
| 25.51.11 | telefonist | |
| 25.51.12 | telegrafist | |
| 24.52.08 | proiecţionist | |
| 22.51.10 | operator radio-radioficare | |
| 20.05.02 | instalator de încălzire centrală şi gaze | |
| 05.15. | optician (confecţioner lentile şi prisme) | |
| 05.19.01 | rectificator universal | |
| 17.07.00 | confecţioner proteze ortopedice | |
| 05.04.08 | electrician de întreţinere şi reparaţii | |
| 05.05.03 | montator, reglor şi depanator de electronică şi curenţi purtători | |
| 12.04.00 | croitor | |
| 12.06.00 | lenjer | |
| 18.04.00 | frizer | |
| 19.03.00 | peisagist floricultor | |
| 05.11.03 | lăcătuş montator, agregate energetice şi transport | |
| cosmetician | ||
| coafor | ||
| şofer |
5c) În activitatea de preparare a hranei în blocurile alimentare pot
fi folosite următoarele meserii:
–bucatar;
–ospatar;
–cofetar-patiser;
–carmangier;
–brutar;
–muncitor necalificat.
5d) Meserii specifice unor unităţi sanitare:
1.Serviciile de ambulanta
| 05.04.04 | electrician montator de instalaţii electrice la mijloace de transport | |
| 05.24.02 | tinichigiu carosier | |
| 05.29.00 | vopsitor industrial | |
| 25.00.09 | ungător-gresor | |
| 06.54.04 | vulcanizator | |
| conducător şalupă, motorist |
2.Institutul Naţional de Recuperare, Medicina Fizica şi
Balneoclimatologie Bucureşti
| 03.04 | sondor |
3.Direcţii de sănătate publică
| conducător şalupă, ofiţer mecanic | ||
| motorist |
III. Normative de personal
6.Normativele de personal determina numărul maxim de posturi la activităţile de întreţinerea clădirilor şi instalaţiilor de apa, lumina şi încălzire, deservire posturi fixe şi preparare a hranei în blocurile alimentare, în unităţi sanitare.
a)Pentru determinarea numărului de posturi necesar pentru întreţinerea clădirilor şi instalaţiilor de apa, lumina şi încălzire se vor aplica următoarele normative:
| Elemente de normare: | Criterii de normare: | |
| - Număr de paturi convenţionale pe întreaga unitate cu personalitate juridică | - 80 de paturi convenţionale/1 post de muncitor la unităţile cu personalitate juridică |
Calculul numărului de paturi convenţionale pe unitate se face prin echivalarea paturilor fizice şi a încăperilor fără paturi, astfel:
–1 pat fizic corespunde cu 1 pat convenţional la normare;
–1 încăpere fără paturi corespunde cu 1 pat convenţional la normare.
Prin pat fizic se înţelege paturile din secţiile şi compartimentele din spitale şi spitale clinice, institute şi centre medicale, sanatorii şi preventorii etc.
Prin încăpere fără paturi se înţelege toate încăperile din unitatea sanitară în care nu sunt amplasate paturi, ca de exemplu: laboratoare, sali de operaţie, sali de naştere, sali de pansamente, sali de ghips, sterilizare, cabinete de consultaţii, sali de asteptare, amfiteatre, birouri, sali de şedinţe, magazii, bucatarii, spălătorii, băi, grupuri sanitare, centrale telefonice, alte încăperi delimitate de uşi etc.
Pentru subsolurile tehnice se va lua în calcul o suprafaţa de 20 mp ca încăpere fără paturi.
Calculul numărului normat de posturi în baza criteriului de 80 de paturi convenţionale/1 post muncitor [pct. 6 lit. a)] se face pe unitatea sanitară cu personalitate juridică, iar nominalizarea meseriilor prevăzute la cap. II pct. 5 lit. a) se face de conducerea unităţii sanitare. În cadrul acestui normativ pot fi nominalizate şi alte meserii în afară celor prevăzute la cap. II pct. 5 lit. a), în funcţie de specificul unităţii.
b)Pentru determinarea numărului de personal necesar deservirii posturilor fixe se vor aplica următoarele normative:
| Elemente de normare: | Criterii de normare: | ||
| - | Centrale termice: | - 1 post de fochist pe fiecare tură şi centrală termică cu până la 4 cazane inclusiv | |
| - În centralele termice cu peste 4 cazane, câte 2 posturi de fochişti pe fiecare tură şi centrală. Stabilirea numărului normat se va face cu avizul inspectoratului teritorial al judeţului sau al municipiului Bucureşti - Inspecţia I.S.C.I.R. | |||
| - | Staţii centrale de oxigen: | - 1 post de muncitor pe tură şi staţie. Stabilirea numărului normat se va face cu avizul inspectoratului teritorial al judeţului sau municipiului Bucureşti - Inspecţia I.S.C.I.R. | |
| - | Lifturi: | - 1 post de liftier/tură, conform programului de funcţionare a acestora, stabilit de conducerea unităţii. Posturile de liftier se vor stabili numai pentru ascensoarele de persoane care au înscrisă în cartea tehnică sau în procesele-verbale I.S.C.I.R. condiţia expresă "cu însoţitor" | |
| - | Centrale telefonice: | - 1 post de telefonist pe fiecare poziţie la pupitru şi pe tură, în unităţi sanitare | |
| - 1 post de telefonist/operator registrator de urgenţă pe fiecare poziţie la pupitru şi pe tură, în serviciile de ambulanţă | |||
| - | Activitate de proiecţie: | - 1 post de proiecţionist pe unitate | |
| - | Activitate radioficare şi telex: | - 1 post pe unitate la unităţile care au în dotare astfel de instalaţii | |
| - | Confecţionare, reparare şi întreţinere inventar moale | - 1 post de muncitor la 125 de paturi fizice | |
| - | Aprovizionare, manipulare, depozitare şi deservirea mijloacelor de transport | - 1 post de muncitor la 125 de paturi fizice | |
| - | Îngrijire animale pentru experienţă | - 1 post de muncitor la 300 de animale mici | |
| - 1 post de muncitor la 70 de alte animale | |||
| - | Confecţionare lentile şi prisme | - 1 post de muncitor la 20 de paturi | |
| - | Confecţionare proteze ortopedice | - 1 post de muncitor la 30 de paturi | |
| - | Rectificator universal | - 1 post de muncitor pe unitate | |
| - | Montator, reglor şi depanator de electronică şi curenţi purtători | - 1 post de muncitor pe unitate | |
| - | Frizer**) | ||
| - unităţi cu personalitate juridică cu până la 150 de paturi | - 1 post de frizer pe unitate | ||
| - unităţi cu personalitate juridică cu peste 150 de paturi | - 1 post de frizer la 225 de paturi | ||
| - | Întreţinere spaţii verzi, parcuri | - 1 post de muncitor la 7.500 m2***) | |
| - | Întreţinere sere pentru flori şi răsaduri | - 2 posturi de muncitor pe seră***) | |
| - | Cosmetician | - 1 post de cosmetician pe unitate/tură la Institutul Naţional de Gerontologie şi Geriatrie "Ana Aslan" Bucureşti | |
| - | Coafor | - 1 post de coafor pe unitate/tură la Institutul Naţional de Gerontologie şi Geriatrie "Ana Aslan" Bucureşti | |
| - Activitatea de întreţinere şi reparaţii cu rente, mijloace de transport auto | - 1 post de muncitor la 6 maşini | ||
| - | Activitatea de conducere auto | - 1 post de şofer pe mijloc de transport/tură | |
| - | Întreţinere şi reparaţii aparatură medicală | - 1 post de tehnician/inginer la 200 de paturi | |
| - | Supraveghere bolnavi psihici periculoşi | - 1 post de muncitor/pavilion*)/tură sau | |
| - 1 post de muncitor la 60 de paturi/tură*) | |||
| - 1 post de muncitor pe cameră de gardă/tură*) | |||
| - Deservire grup electrogen şi staţie de ac umulatori sau baterii | - 1 post de muncitor pe grup sau staţie | ||
| - Deservire staţii de epurarea apelor uz ate şi reziduale | - 1 post de muncitor/tură/staţie | ||
| - Deservire staţii de pompe sau uzine pe ntru asigurarea cu apă potabilă | - 1 post de muncitor/tură/staţie | ||
| - | Crematoriu*) | - 1 post de muncitor/unitate | |
*)Se utilizează muncitori necalificati.
**)Nu se iau în calcul paturile din secţiile obstetrica-ginecologie şi
nou-născuţi.
***)Se utilizează muncitori calificaţi şi necalificati.
Calculul numărului normat de muncitori pentru posturile fixe menţionate mai sus se va face distinct pe fiecare obiectiv, iar nominalizarea meseriilor se va face de conducerea unităţii sanitare, conform prevederilor cap. II pct. 5 lit. b).
c)Pentru determinarea numărului de posturi necesar preparării hranei în blocurile alimentare se vor aplica următoarele normative:
| Elemente de normare: | Criterii de normare: | |
| - În blocuri alimentare care deservesc până la 500 de paturi convenţionale | - 1 post de muncitor/30 de paturi convenţionale | |
| - În blocuri alimentare care deservesc peste 500 de paturi convenţionale | - 1 post de muncitor/40 de paturi convenţionale |
Calculul paturilor convenţionale deservite de blocul alimentar se face prin însumarea paturilor convenţionale rezultate din paturile fizice existente în unitatea sanitară şi a celor rezultate din numărul persoanelor fizice care servesc masa la cantina unităţii (personal din unitate, cursanţi la cursuri de specializare sau perfecţionare etc.), după cum urmează:
–1 pat fizic, corespunde cu 1 pat convenţional;
–1 persoana fizica, care serveşte zilnic 3 mese la cantina unităţii corespunde cu 1 pat convenţional;
–1 persoana fizica care serveşte zilnic 1-2 mese la cantina unităţii corespunde cu 1/2 pat convenţional.
Prin blocuri alimentare care deservesc până la 500 de paturi se înţelege bucătăriile cu anexele respective, în care se prepara hrana pentru bolnavii din secţiile şi compartimentele din spitalele şi spitalele clinice, institutele şi centrele medicale, din sanatoriile şi preventoriile etc., care insumeaza un număr mai mic de 500 de paturi convenţionale.
Prin blocurile alimentare care deservesc peste 500 de paturi se înţelege bucătăriile cu anexele respective, în care se prepara hrana pentru bolnavii din secţiile şi compartimentele aceloraşi tipuri de unităţi sanitare menţionate mai sus, care insumeaza un număr mai mare de 500 de paturi convenţionale.
Numărul normat de posturi se determina la începutul fiecărui an, pe baza numărului de paturi fizice existent la data de 31 decembrie din anul precedent şi a numărului mediu de persoane ce au servit masa la cantina unităţii sanitare în anul precedent. Pentru unităţile sanitare nou-înfiinţate se va lua în calcul numărul de paturi aprobat de Ministerul Sănătăţii şi Familiei.
Numărul mediu de persoane care au servit masa la cantina unităţii, ce se ia în calcul în vederea stabilirii numărului de paturi convenţionale pe baza căruia se normeaza posturile de muncitori, se determina ca media zilnica a numărului absolut de persoane care în anul precedent au servit masa la cantina unităţii, evidenta acestor persoane şi a numărului de mese servite ţinându-se zilnic.
Calculul numărului normat de posturi pentru prepararea hranei se va face distinct pe fiecare bloc alimentar, iar nominalizarea meseriilor se va face pe baza prevederilor cap. II pct. 5 lit. c).
d)Meserii specifice unor unităţi sanitare
:
| Elemente de normare: | Criterii de normare: | ||
| 1. | Serviciile de ambulanţă: | ||
| - activitatea de întreţinere şi reparaţii curente la mijloacele de transport auto | - 1 post de muncitor la 6 autosanitare/2 ture*) | ||
| - conducător şalupă, motorist | - câte un post pe fiecare şalupă | ||
| 2. | Institutul Naţional de Recuperare, Medicină Fizică şi Balneoclimatologie Bucureşti | ||
| - activitatea de forare | - 1 post pe fiecare policlinică balneară | ||
| 3. | Direcţiile de sănătate publică | ||
| - conducător şalupă, motorist pentru compartimentul supravegherea stării de sănătate şi inspecţia sanitară | - câte un post pe fiecare şalupă | ||
Notă *)
Nominalizarea pe meserii o face conducerea fiecărui serviciu de ambulanţă în funcţie de aspectele concrete în care se desfăşoară activitatea.
IV. Organizarea activităţilor şi conducerea lucrărilor
7.Numărul de muncitori din activitatea de întreţinere a clădirilor şi instalaţiilor de apa, lumina şi încălzire şi a celor de deservire a posturilor fixe şi de la blocurile alimentare, rezultat din aplicarea criteriilor de normare se repartizează de către conducerea unităţii sanitare pe ture şi pe locuri de muncă, în raport de necesităţile de funcţionare a unităţii sanitare respective şi de volumul de activitate.
Se vor lua măsuri ca toţi muncitorii de întreţinere şi reparaţii care supraveghează funcţionarea unor instalaţii (normati la posturi fixe) sau cei care asigura întreţinerea şi repararea instalaţiilor de încălzire, apa, lumina sau a clădirilor în perioada în care nu sunt solicitati la intervenţii în cadrul unităţii sanitare să execute în cadrul compartimentului de lucru ajustari de piese, reconditionari de subansambluri, dispozite etc. precum şi îndeplinirea altor sarcini stabilite de conducerea unităţii sanitare, în folosirea integrală a timpului de muncă zilnic.
Pentru fiecare meserie şi post se vor stabili în mod concret sarcinile şi atribuţiile, precum şi răspunderile ce revin acestora prin fişa postului.
8.Activitatea de întreţinere a clădirilor şi instalaţiilor de apa, lumina şi încălzire şi de deservire a posturilor fixe este organizată, condusă şi controlată de responsabilul compartimentului de întreţinere şi reparaţii, instalaţii şi aparatura stabilit de conducerea unităţii sanitare (inginer, subinginer, tehnician etc.) care răspunde de buna funcţionare şi deservire a instalaţiilor şi utilajelor respective.
Muncitorii de la activitatea de întreţinere vor consemna în caiete sau în bonuri de lucru lucrările ce le executa. Cei de la posturile fixe vor consemna în registrele de tura data, ora predării/preluării schimbului, modul cum au funcţionat instalaţiile, defecţiunile constatate, urgenta şi remedierea acestora etc.
Caietele sau bonurile de lucru şi registrele de tura vor fi controlate şi vizate de responsabilul compartimentului de întreţinere din unitatea sanitară, care certifica la finele lunii îndeplinirea atribuţiilor şi sarcinilor de serviciu de către personalul din subordine în vederea acordării drepturilor de salarizare.
V. Dispoziţii finale
9.Numărul de posturi normate pe baza prezentelor criterii de normare se stabileşte în număr întreg cu doua zecimale. Fracţiunile de la 0,01-0,50 se neglijează, iar cele de la 0,51-0,99 se intregesc la 1 post, la nivelul fiecărei poziţii din normativele aplicate în unitatea sanitară. În numărul de posturi normate potrivit prezentelor normative nu se cuprind posturile de ingineri, subingineri, tehnicieni sau de maiştri.
Prin aplicarea prezentelor normative la activităţile de întreţinere a clădirilor, instalaţiilor de apa, lumina şi încălzire, numărul de posturi normat se stabileşte în funcţie de condiţiile tehnice şi organizatorice concrete din fiecare unitate sanitară, asigurându-se în permanenta buna desfăşurare a activităţii continue a acestora. Pentru locurile de muncă cu condiţii specifice de funcţionare (24 de ore din 24), unde criteriul de normare este număr post/tura, în vederea asigurării deservirii acestora pe perioadele de sarbatori legale, repaus săptămânal, concedii de odihnă, se va putea determina numărul suplimentar de posturi, astfel: pentru un loc de muncă (statia de oxigen) încadrat cu un număr de 3 muncitori:
| a) | acoperirea repausului săptămânal, în cursul anului pentru 3 muncitori | 3 x 2 x 52 = 312 zile | |
| b) | acoperirea concediilor de odihnă | 3 x 25 = 75 zile | |
| c) | acoperirea sărbătorilor legale | 3 X 7 = 21 zile | |
| TOTAL ZILE DE EFECTUAT: | 408 zile | ||
Numărul mediu de zile lucrătoare dintr-un an este de 21,25 x 12 = 255.
Numărul de posturi ce pot fi normate peste normativ se determina impartind fondul de timp determinat suplimentar (408 zile) la numărul mediu de zile lucrătoare dintr-un an (255 de zile), 408 : 255 = 1,6 posturi. Fracţiunile mai mari de 0,5 se rotunjesc prin adaos, iar cele mai mici de 0,5 prin diminuare.
10.Atribuţiile şi sarcinile personalului muncitor se stabilesc de către conducerea unităţii sanitare în baza indicatoarelor tarifare de calificare, completate în funcţie de condiţiile concrete în care se desfăşoară munca fiecărui muncitor.
11.Ministerul Sănătăţii şi Familiei, la propunerea direcţiilor de sănătate publică, în unele cazuri justificate, va putea majoră numărul de posturi normat (stabilit în baza prezentelor normative), în funcţie de condiţiile concrete de desfăşurare a activităţii.
12.Posturile de muncitori normate potrivit criteriilor de normare prevăzute la cap. III pct. 6 lit. a) şi b) se vor putea utiliza numai la următoarele formaţii de lucru:
–formatia de întreţinere şi reparare a instalaţiilor şi utilajelor (apa, lumina, încălzire);
–formatia de întreţinere şi reparaţii clădiri.
────────────────────
Forma oficială este cea publicată în Monitorul Oficial.