Decizie nr. 1.292 din 14 octombrie 2010

Acsinte Gaspar - preşedinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Afrodita Laura Tutunaru - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 171 alin. 3 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Nicolae Stănişor în Dosarul nr. 1.994/241/2007 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, de Adrian Lupu în Dosarul nr. 9.988/271/2008 al Tribunalului Bihor - Secţia penală, de Tudor Dumitru în Dosarul nr. 5.289/236/2007 al Tribunalului Giurgiu - Secţia penală şi de Adrian Lupu în Dosarul nr. 255/177/2007 al Curţii de Apel Oradea - Secţia penală şi pentru cauze cu minori.

La apelul nominal răspunde personal autorul excepţiei, Nicolae Stănişor, şi asistat de apărătorul ales, domnul avocat Mihai Ghiţă, din cadrul Baroului Vâlcea, cu delegaţie la dosar, iar pentru partea Nicolae Năpruiu Boiangiu răspunde apărătorul ales, domnul avocat Alecu Sichitiu, din cadrul Baroului Bucureşti, cu delegaţie la dosar. Se constată lipsa celorlalte părţi, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

La Dosarul nr. 1.529D/2010, autorul excepţiei Dumitru Tudor a depus o cerere prin care solicită acordarea unui nou termen de judecată, motivat de împrejurarea că nu se poate prezenta în faţa Curţii Constituţionale din motive medicale. Depune în acest sens o seamă de înscrisuri care atestă un diagnostic de nefropatie diabetică şi risc foarte înalt de hepatită cronică şi care atestă faptul că în lunile mai şi iulie 2010 a fost internat în spital.

Reprezentantul Ministerului Public se opune cererii formulate.

Curtea, deliberând, în temeiul art. 14 din Legea nr. 47/1992 şi al art. 156 din Codul de procedură civilă, respinge cererea formulată, motivat de împrejurarea că nu se poate stabili o dată previzibilă care să permită autorului deplasarea în faţa Curţii.

Curtea, având în vedere că excepţiile de neconstituţionalitate ridicate în dosarele nr. 463D/2010, nr. 1.362D/2010, nr. 1.529D/2010 şi nr. 2.359D/2010 au obiect identic, pune în discuţie, din oficiu, problema conexării cauzelor.

Reprezentantul autorului excepţiei Nicolae Stănişor este de acord cu conexarea dosarelor.

Reprezentantul părţii Nicolae Năpruiu Boiangiu nu se opune conexării cauzelor.

Reprezentantul Ministerului Public, având în vedere dispoziţiile art. 164 din Codul de procedură civilă, este de acord cu conexarea dosarelor.

Curtea, în temeiul dispoziţiilor art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, dispune conexarea dosarelor nr. 1.362D/2010, nr. 1.529D/2010 şi nr. 2.359D/2010 la Dosarul nr. 463D/2010, care este primul înregistrat.

Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului autorului excepţiei Nicolae Stănişor, care pune concluzii de admitere a acesteia, arătând că este nemulţumit de împrejurarea că nu a avut cunoştinţă că este cercetat şi pentru alte infracţiuni. Or, dacă şi în cursul urmăririi penale ar fi fost obligatorie asistenţa juridică pentru infracţiunile pentru care legea prevede pedeapsa închisorii de 5 ani sau mai mare, ar fi putut cunoaşte toate învinuirile ce i se aduc.

Autorul excepţiei Nicolae Stănişor nu mai are nimic de adăugat.

Reprezentantul părţii Nicolae Năpruiu Boiangiu pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată următoarele:

Prin încheierile din 3 februarie 2010, 14 aprilie 2010, 30 noiembrie 2009 şi 11 mai 2010, pronunţate în dosarele nr. 1.994/241/2007, nr. 9.988/271/2008, nr. 5.289/236/2007 şi nr. 255/177/2007, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, Tribunalul Bihor - Secţia penală, Tribunalul Giurgiu - Secţia penală şi Curtea de Apel Oradea - Secţia penală şi pentru cauze cu minori au sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 171 alin. 3 din Codul de procedură penală.

Excepţia a fost ridicată, în dosarele de mai sus, de Nicolae Stănişor, Adrian Lupu, Tudor Dumitru şi Adrian Lupu.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia susţin că prevederile legale menţionate încalcă dispoziţiile constituţionale ale art. 21 alin. (3) referitoare la dreptul la un proces echitabil şi art. 24 referitoare la Dreptul la apărare, precum şi ale art. 6 referitoare la Dreptul la un proces echitabil din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, deoarece limitează dreptul la apărare şi nu îl garantează pe parcursul urmăririi penale. Diferenţa creată în cadrul aceluiaşi proces între faza de urmărire penală şi cea de judecată este arbitrară, de vreme ce gravitatea infracţiunii dedusă judecăţii este aceeaşi.

Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.

Tribunalul Bihor - Secţia penală opinează că excepţia este întemeiată şi se justifică schimbarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale în materie. Astfel, tratamentul diferit care se aplică aceluiaşi inculpat/învinuit pe parcursul aceluiaşi proces penal, referitor la aceeaşi infracţiune şi la aceeaşi stare de fapt nu are o justificare obiectivă şi rezonabilă, în condiţiile în care pe parcursul cercetării judecătoreşti nu intervine schimbarea încadrării juridice într-o infracţiune sancţionată mai sever.

Tribunalul Giurgiu - Secţia penală opinează că excepţia este neîntemeiată.

Curtea de Apel Oradea - Secţia penală şi pentru cauze cu minori opinează că excepţia este inadmisibilă, deoarece vizează o propunere de complinire a textului legal în sensul de a se stipula expres faptul că asistenţa juridică se impune a fi obligatorie şi în faza de urmărire penală, nu doar în faza de judecată, atunci când legea prevede pentru infracţiunea săvârşită pedeapsa detenţiunii pe viaţă sau pedeapsa închisorii mai mare de 5 ani. Or, numai puterea legiuitoare este singura competentă să modifice şi să completeze textele de lege în vigoare, judecătorului constituţional revenindu-i doar rolul de a veghea la respectarea conformităţii actelor legale cu exigenţele Legii fundamentale.

Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

Avocatul Poporului a transmis Curţii Constituţionale în Dosarul nr. 1.362D/2010 punctul său de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate, în care arată că aceasta este neîntemeiată, sens în care face trimitere la jurisprudenţa în materie.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierile de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, susţinerile părţilor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 171 alin. 3 din Codul de procedură penală, cu denumirea marginală Asistenţa învinuitului sau a inculpatului, care au următorul conţinut: "În cursul judecăţii, asistenţa juridică este obligatorie şi în cauzele în care legea prevede pentru infracţiunea săvârşită pedeapsa detenţiunii pe viaţă sau pedeapsa închisorii de 5 ani sau mai mare."

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că dispoziţiile legale criticate au mai fost supuse controlului său din perspectiva unor critici similare. Astfel, cu prilejul pronunţării Deciziei nr. 1.202 din 24 septembrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 700 din 19 octombrie 2009, Curtea Constituţională a respins ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 171 alin. 3 din Codul de procedură penală, statuând că dreptul la apărare nu poate fi confundat cu dreptul la asistenţă juridică obligatorie, primul fiind garantat în toate cazurile, iar cel de-al doilea fiind instituit de legiuitor numai în anumite situaţii. Întrucât Legea fundamentală garantează dreptul la apărare, iar nu şi pe cel la asistenţă juridică obligatorie, Curtea a considerat că stabilirea cazurilor în care aceasta din urmă este obligatorie constituie atributul exclusiv al legiuitorului. Aşa fiind, nu se poate susţine că dispoziţiile art. 171 alin. 3 din Codul de procedură penală sunt neconstituţionale numai pentru că nu prevăd că asistenţa juridică este obligatorie şi în cursul urmăririi penale atunci când legea prevede pentru infracţiunea săvârşită pedeapsa detenţiunii pe viaţă sau pedeapsa închisorii de 5 ani sau mai mare.

Deoarece până în prezent nu au intervenit elemente noi de natură a determina schimbarea jurisprudenţei Curţii, considerentele deciziei mai sus menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă.

Distinct de acestea, Curtea mai constată că prevederile contestate nu afectează nici liberul acces la justiţie, părţile interesate beneficiind în mod nestingherit de toate garanţiile unui proces echitabil. Astfel, atât în faza de urmărire penală, cât şi în faza de judecată, partea interesată este liberă să îşi angajeze un apărător care la nevoie să-l îndrume pe tot parcursul procesului pentru a da eficienţă drepturilor pretins încălcate. În acest sens poate da declaraţii, poate solicita confruntări, expertize ori suplimente ale acestora, poate propune noi probatorii etc. şi, în ceea ce îl priveşte pe învinuit/inculpat, la terminarea urmăririi penale este chemat pentru a i se prezenta materialul, prilej cu care poate contesta o parte din probe ori solicita administrarea altora şi poate face declaraţii suplimentare.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 171 alin. 3 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Nicolae Stănişor în Dosarul nr. 1.994/241/2007 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, de Adrian Lupu în Dosarul nr. 9.988/271/2008 al Tribunalului Bihor - Secţia penală, de Tudor Dumitru în Dosarul nr. 5.289/236/2007 al Tribunalului Giurgiu - Secţia penală şi de Adrian Lupu în Dosarul nr. 255/177/2007 al Curţii de Apel Oradea - Secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 14 octombrie 2010.

PREŞEDINTE,

ACSINTE GASPAR

Magistrat-asistent,

Afrodita Laura Tutunaru